ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3604/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au formulat plângere împotriva rezoluției nr. 121/VIII/1/2018, din data de 30.03.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care s-a dispus respingerea ca nefondată a contestației formulată împotriva deciziei nr. 11 din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și au solicitat:

Prin sentința civilă nr. 4689 din data de 15 noiembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și a respins în consecință acțiunile reunite împotriva acestuia ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins în consecință acțiunile reunite împotriva acestuia ca fiind formulate de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Pe fond, a respins acțiunile reunite formulate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca neîntemeiate

Împotriva sentinței civile nr. 4689 din data de 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B., invocând critici ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenții – reclamanți au arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală, pentru următoarele considerente:

Decizia II din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați încalcă dispoziții legale de dreptul muncii, principii prevăzute în Legea 153/2017, prevederi de natură constituțională și jurisprudența CEDO, de natură a atrage nulitatea acesteia.

În primul rând. în procedura de interpretare a reglementării din cuprinsul secțiunii a 6- a a Capitolului VIII din Legea 153/2017 nu pot fi identificate argumente care să justifice excluderea specialiștilor IT de la aplicarea acestor reguli generale de salarizare prevăzute pentru toate celelalte categorii de specialiști din sistemul justiției.

În condițiile în care legiuitorul nu a făcut nici fel de precizare limitativă în cuprinsul secțiunii a 6- a a Capitolului VIII din Legea 153/2017, nici în titlul acesteia, nici in conținutul art. 22 cu privire la statul acestor specialiști, la modalitatea de angajare, la specializarea acestora se constată că această dispoziție legală generală este aplicabilă și specialiștilor IT, care fac parte din categoria mai largă a specialiștilor.

Se constată. că nu există în acest capitol nici o prevedere referitoare la salarizarea specialiștilor IT, singura mențiune cu privire la aceștia. fiind o simplă adăugire realizată doar într-o anexa, nr. V, în care sunt specificate salariile pentru grefieri. Aceasta vine în contradicție cu modalitatea de salarizare prevăzută pentru categoria generală a specialiștilor care își desfășoară activitatea în sistemul judiciar, ceea ce face ca reglementarea actuală să fie neclară, echivocă și lipsită de previzibilitate.

În al doilea rând, din expunerea de motive a legii nu rezultă care ar fi rațiunea unei eventuale excluderi a specialiștilor IT din grila de salarizare specifică celorlalți specialiști, din nota de fundamentare rezultând scopul legii de salarizare: eliminarea disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare, creșterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare față de celelalte salarii de bază, stabilirea aceluiași nivel de salarizare pentru funcțiile comune existente în cadrul familiilor ocupaționale, stabilirea salariilor de bază ca valori nominale pentru anul 2022, și aplicarea coeficienților prevăzuți în Anexele I-VIII la lege, începând cu anul 2022". De asemenea se stabilește că "prevederile legii se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017, prin acordarea de majorări salariale în anii 2018-2021".

În al treilea rând, se constată că, deși art. 38 din lege are în vedere o majorare etapizată a salariilor până în anul 2022, întrucât pentru specialiștii IT, nivelul salariului de bază maxim la care ar putea ajunge în 2022 este mai mic cu 4000-5000 RON, față de cel aferent lunii decembrie 2017, aceștia reprezintă singura categorie de personal din sistemul justiției pentru care legea are acest efect, încălcând însăși rațiunea adoptării sale.

De asemenea, recurenții – reclamanți au arătat că decizia a fost emisă cu încălcarea principiului nediscriminării care stabilește eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și înfunctie prevăzut de art, 6 lit. b) din Legea 153/2017.

Astfel, se observă o vădită discriminare față de toți ceilalți specialiști din cadrul aparatului de justiție, inclusiv față de alte categorii cu aceeași specializare în domeniul informatic, cum ar fi cei din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției. Doar drepturile salariale ale specialiștilor IT din cadrul instanțelor și parchetelor, au fost reduse nejustificat, ceea ce a făcut ca o categorie de specialiști IT să fie adevărați specialiști în domeniul informatic și altă categorie să fie considerată mai puțin specialiști în domeniul informatic, asimilați ca salarizare grefierilor (care pot fi specialiști în drept, cu studii medii sau superioare, dar nu în tehnologia informației). Astfel, se poate aprecia că Legea 153/2017 nu le mai recunoaște statutul de specialiști IT din cadrul instanțelor și parchetelor, fiind încadrați în grila de salarizare aferentă grefierilor.

În plus, începând cu data de 1 ianuarie 2018, spre deosebire de ceilalți specialiști din sistemul judiciar, care beneficiază de o majorare salarială de 25% aplicabilă salariului de bază față de cel aflat în plată în luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) lit. din) Legea 153/2017, pentru specialiștii IT s-a produs o diminuare cu cel puțin 1/3.

Această discriminare produsă între categorii similare de personal, care a beneficiat timp îndelungat de drepturi salariale similare, conform O.U.G. nr. 27/2006, 8 modificată prin Legea 97/2008, și a Legii 330/2009, nu este justificată de nici un scop sau interes legitim.

Recurenții – reclamanți au precizat că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea mai multor principii, respectiv a:

- principiului egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, prevăzut de dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea 153/2017;

- principiului importanței sociale a muncii în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se "face în funcție de responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor prevăzut la art. 6 lit. d) din Legea 153/2017;

- principiului ierarhizării, atât pe verticală cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu. prevăzut de art. 6 lit. f) din Legea 153/2017;

- principiului transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilitătii salariale pentru personalul din sistemul bugetar, prevăzut de 6 lit. g) din legea 153/2017;

- principiului drepturilor câștigate;

- principiului restrângerii unor drepturi sau al unor libert??i prev?zut de art. 53 din Constituția României.

Printr-un alt set de critici, recurenții-reclamanți au susținut că un alt motiv de nelegalitate al deciziei contestate privește analiza apărărilor referitoare la neacordarea creșterii salariale în cuantum de 25% de la data de 1 ianuarie 2018 prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, pentru a li se asigura același venit pe care l-ar fi obținut dacă nu ar fi avut loc trecerea plății contribuțiilor de la angajator la angajat. Astfel, în condițiile în care rațiunea adoptării Legii nr. 153/2017 a fost de a crește treptat salariile personalului bugetar până în anul 2022, limitarea introdusă prin intermediul art. 38 alin. (6) din Lege, respectiv plafonarea drepturilor specialiștilor IT la anul 2022 este nelegală.

Din acest punct de vedere, instanta de fond nu a analizat nicunul dintre aceste argumente invocate care vizează aplicarea cronologică a actelor norvnative, în sensul aplicării prevederilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017, doar în condițiile aplicării art. 38 alin. (2) din Legea 153/2017, la care acesta face trimitere, în sensul acordării majorărilor de 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017, pentru a suporta din acest cuantum transferul contribuțiilor.

Nu în ultimul rând, din punctul de vedere al recurenților-reclamanți, decizia contestată este nelegală și în raport de interpretarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Mai exact, dispozitiile cuprinse în art. 25 din Lege nu derogă de la prevederile art. 24, ci, interpretarea este tocmai inversă, dispozițiile art. 24 derogă de la prevederile art. 25, iar plafonarea sporurilor care li se cuvin la procentul de 30% din suma salariilor de bază, reprezintă o normă generală în materia drepturilor salariale care nu este aplicabilă situației acestora.

Recurenții – reclamanți au susținut că din motivarea soluției dispusă de instanta de fond, nu rezultă analizarea argumentelor care vizează prioritatea normelor de drept civil speciale, prevăzute de ari 24 din capitolul III, sectiunea III a Legii 153/2017, în raport cu cele generale.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 11/31.01.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, a fost stabilit cuantumul brut al salariilor de bază precum și cuantumul brut al sporurilor pentru personalul auxiliar de specialitate și tehnicienii criminaliști din cadrul circumscripției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, începând cu data de 01.01.2018.

Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat contestație, soluționată prin Rezoluția nr. 121/VIII/1/2018 din data de 30.03.2018, în sensul respingerii, reținându-se în esență, că modalitatea de stabilire a drepturilor salariale la 01.01.2018 pentru specialiștii IT este cea prevăzută pentru categoria personalului auxiliar de specialitate.

Curtea de Apel București, prin sentința recurată, a respins acțiunile reunite ca neîntemeiate.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiștilor IT anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care prin punctul 53 de modificare a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5) două noi alineate, alin. (6) și (7).

Astfel, litigiul de față nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, salarizarea în cazul reclamantei fiind reglementată prin dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională.

Or, cu privire la acest aspect, raportat la distincția de mai sus din punct de vedere al aplicării legii în timp, la momentul emiterii actului contestat (ianuarie 2018), legiuitorul făcea o distincție clară între modul de salarizare a personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea și modul de salarizare a specialiștilor din cadrul parchetelor.

În ceea ce privește situația reclamanților, aceștia sunt încadrate ca specialiști IT, specialiști ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor.

Acești specialiști IT, care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, sunt diferiți de specialiștii din cadrul parchetelor la care se referă art. 22 alin. (1) din cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017 (prevăzuți de art. 116 alin. (5) și (6) din Legea nr. 304/2004).

Analizând motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că acestea nu cuprind critici de nelegalitate a sentinței atacate, ciriticile invocate de recurenți vizând în realitate nelegalitatea actului administrativ contestat.

Astfel, cu referire la pretinsa discriminare invocată de recurenți Înalta Curte reține considerentele Deciziei nr. 704 din 06 octombrie 2020 a Curții Constituționale, potrivit cărora:

În ceea ce privește critica recurenților – reclamanți privind blocarea în mod discriminatoriu a oricărei alte majorări salariale ulterioare acordate sistemului bugetar, prin aceeași decizie s-a reținut că:

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita aplicare a legii prin modalitatea de calculare și acordare a sporurilor, recurenții-reclamanți au invocat încălcarea principiului securității juridice, a principiului nediscriminării, solicitând luarea în considerare a dispozițiilor art. 4, 5 din secțiunea I a Capitolului VIII a Legii 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 01.01.2018, a sporurilor în cuantumul acordat prin hotărâri judecătorești definitive.

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

Înalta Curte constată și că toate criticile privind diminuarea salariilor ca urmare a transferării plății contribuțiilor sociale de la angajator la angajat nu pot fi analizate de instanța de contencios administrativ ca și critici de nelegalitate a actelor administrative, cât timp conțin aspecte ce antamează neconstituționalitatea normei juridice primare ce a fost aplicată de organul administrativ.

Referitor la faptul că instanța de fond nu a analizat toate argumentele invocate de recurenții – reclamanți prin cereea de chemare în judecată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta speță.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță că Decizia nr. 121/VIII/1/2018, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și hotărârea nr. 11/2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au fost emise în baza dispozițiilor Legii nr. 153/2017, cu respectarea dispozițiilor legale.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 4689 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2021.