ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.09.2022, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vaslui, anularea Ordinului nr. 1690/C/din 18.04.2022 și Ordinului nr. 1691/C/din 18.04.20.2022 și răspunsului primit de la Ministerul Justiției cu nr. x/2022 din data de 27.07.2022 la contestația prealabilă formulată împotriva acestor două ordine, solicitând:

I) anularea Ordinelor nr. 1690/C/din 18.04.2022 și nr. 1691/C/din 18.04.2022 și emiterea unor noi ordine prin care:

II) obligarea Ministerului Justiției să aloce Tribunalului Vaslui fondurile necesare plătii drepturilor salariale cuvenite în urma emiterii unui nou ordin în conformitate cu cel solicitate în prezenta contestație.

III) obligarea Tribunalului Vaslui să achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, a înlăturării plafonării institute asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu Legea nr. 153/2017 cu aplicarea art. 4 și 5 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat art. 25 din Legea nr. 153/2017 (respectiv minim 30% din indemnizația de încadrare stabilită conform VRS 605) și a includerii în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive.

Prin sentința nr. 2381 din 19 decembrie 2022, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea de fonduri și a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea de fonduri necesare plății drepturilor salariale ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

A respins, ca neîntemeiate, excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Vaslui și inadmisibilității invocate prin întâmpinare de pârâtul Tribunalul Vaslui.

A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanții A. și B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Au susținut recurenții-reclamanți că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, pentru că, prin acțiune, nu au invocat hotărâri judecătorești obținute anterior cauzei, iar pentru atacare ordinelor emise de pârât nu se impune drept condiție de admisibilitate existența unei hotărâri judecătorești privitoare la venituri salariale în funcție de VRS 605,225 sau coeficient DNA/DIICOT 19,00.

Au mai apreciat că hotărârea este dată cu încălcarea greșită a normelor de drept material cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, pentru că dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 au fost interpretate în mod greșit, fără raportare, cel puțin, la conținutul întregului articol, impunându-se interpretarea acestor dispoziții în mod unitar și nediscriminatoriu prin raportare la ceilalți magistrați.

Referitor la cele reținute de prima instanță cu privire la modul de stabilire al sporurilor și la modul de calcul prin acordarea unei sume fixe, iar nu prin aplicarea procentului prevăzut de Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, au arătat că modul de calcul al sporurilor este nelegal și discriminatoriu prin raportare la procurori și prin raportare la grefieri, pentru că, Parchetul General și curțile de apel, când au constatat că un angajat a ajuns la indemnizația de încadrare prevăzută de Legea nr. 153/2017, au calculat sporurile la 30% pentru a fi respectat articolul 25 din Legea nr. 153/2017.

Curțile de apel au făcut aplicarea sporurilor prevăzute de lege, respectiv 45%, dar le-au limitat la 30%, sporurile nefiind păstrate la un cuantum fix din 01.01.2018 așa cum a procedat Ministerul Justiției.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 15 mai 2018, plecând de la necesitatea ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referință sectorială unică.

Au mai invocat recurenții încheierea din 28 decembrie 2022, de lămurire a sentinței nr. 1508 din 28 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2020, încheiere definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a statuat că în privința sumelor datorate nu este incidentă plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, iar o interpretare contrară ar conduce la lipsirea unei hotărâri judecătorești de caracterul ei executoriu.

Prin urmare, indemnizația lor de încadrare trebuie calculată începând cu data emiterii ordinelor contestate și în continuare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, sistemul de salarizare reglementat prin lege are la bază principiile nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție de principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, conform și Hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în 3 iunie 2021 în Cauza C-624/19.

4.1. Intimatul-pârât Tribunalul Vaslui a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că motivele formulate de reclamanți nu sunt susținute de argumente pertinente care să probeze netemeinicia ori nelegalitatea hotărârii recurate.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, referitor la aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respectiv recalcularea drepturilor salariale prin înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare, respingerea acțiunii ca rămase fără obiect și, respectiv, respingerea recursului ca lipsit de interes, în raport cu emiterea Ordinului nr. 959/12.04.2023 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, la art. 1, s-a dispus ca "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin. (...)".

A mai susținut intimatul-pârât că, raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017, pretențiile recurenților sunt neîntemeiate impunându-se a fi respinse, pentru că legea a fixat doar pragul minim pe care ordonatorul de credite trebuie să-l respecte, acesta având, însă, libertatea de a acorda sporuri al căror cuantum să fie chiar mai mic de un procent de 30% din suma totală a salariilor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Nu poate fi reținut motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

În susținerea acestui motiv de casare, recurenții-reclamanți nu precizează care ar fi considerentele străine de natura cauzei avute în vedere de instanță, neputându-se reține, cu suficient temei, că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Înalta Curte validează argumentele instanței de fond, apreciind, de asemenea, că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune formulată în condițiile prevăzute Legea nr. 153/2017, susținând că intimatul-pârât a încălcat dispozițiile art. 4 și 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 cu prilejul stabilirii drepturilor salariale în ceea ce-i privește, din perspectiva sporurilor care li se cuvin și din perspectiva coeficienților prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016.

Soluționând cererea reclamanților, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată, în esență pentru faptul că dispozițiile legale de care se prevalează reclamanții nu obligă ordonatorul de credite la acordarea sporurilor în cuantumul maxim, pe de o parte iar pe de altă parte ordonatorul de credit este ținut să respecte, cu prilejul stabilirii în concret a cuantumului sporurilor și limitarea prevăzută de lege.

Înalta Curte constată, reținând și apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Justiției în ceea ce privește înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, că, prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit modul de salarizare a judecătorilor, prin stabilirea unor indemnizații de bază în raport cu VRS 605,225 neplafonate la valorile prevăzute pentru anul 2022 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Recurenții-reclamanți nu au răspuns apărărilor formulate prin întâmpinarea intimatului-pârât Ministerul Justiției.

De altfel, instanța de control judiciar mai reține că, ulterior, în considerarea faptului că la data de 22.12.2022 Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat de la Ministerul Justiției prerogativa gestionării bugetului instanțelor, în ale cărui drepturi și obligații s-a subrogat, în limitele prevăzute de art. 142 din Legea nr. 304/2002 privind organizarea judiciară, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2734/27.09.2023 prin care s-a dispus că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat, 30.12.2021, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dată de la care această valoare de referință sectorială a fost recunoscută în patrimoniul tuturor judecătorilor aflați în activitate.

Astfel, din perspectiva plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale recurenților-reclamanți au fost calculate după cum aceștia au solicitat prin acțiune, neputându-se reține criticile formulate prin cererea de recurs.

Referitor la susținerile recurenților privind modul de calcul al sporurilor, care ar fi nelegal și discriminatoriu, instanța de control judiciar reține a fi incidente și cele statuate prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., prin care s-a decis că,

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ."

Cele reținute în considerentele acestei decizii sunt incidente și în prezenta cauză, fiind de prisos a fi reluate în cuprinsul prezentei hotărâri.

În ceea ce privește aplicarea coeficientului de multiplicare 19,000, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți prin cererea de recurs nu au adus nicio critică asupra celor avute în vedere de prima instanță. De altfel, asupra acestui aspect, se mai reține că dreptul la coeficientul 19,000 a fost stabilit sub forma plății unor despăgubiri de către instanța specializată în litigii de muncă, iar nu ca o componentă a salarizării, modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile de muncă având ca obiect acordarea acestui coeficient aparținând, exclusiv, în sarcina ordonatorilor secundari și terțiari de credite.

Ordinul nr. 959/12.04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținut anterior, a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referință sectorială 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, obiectul acestuia neputând fi extins la alte aspecte privitoare la salarizarea personalului din familia ocupațională Justiție (sporuri, coeficient de multiplicare etc.).

În concluzie, nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinței recurate nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 2381 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.