ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2139/2025

Ședința publică din data de 11 aprilie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., prin reprezentant A., în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017 - Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vaslui (acesta din urmă fiind chemat în judecată doar pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata diferențelor salariale rezultate în urma revocării ordinelor contestate începând cu data de 01.08.2016), au formulat contestație împotriva răspunsului primit de la Ministerul Justiției cu nr. x/2022 din data de 05.04.2022 la contestația prealabilă formulată împotriva Ordinului nr. 421/C/din 07.02.2022, art. 1 si 2, Anexa nr. 8, pentru care au urmat procedura prealabilă (înregistrată la Ministerul Justiției sub nr. x/07.03.2022), răspuns comunicat la data de 08.04.2022, prin care solicită:

A. revocarea Ordinului nr. 421/C/din 07.02.2022, art. 1 si 2. Anexa nr. 8, și emiterea unui nou ordin/noi ordine prin care:

B. obligarea Tribunalului Vaslui să ne achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de Ol august 2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu legea 153 din 2017, cu aplicarea art. 4 și 5 din Anexa V din legea 153/2017 raportat art. 25 din Legea 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizația de încadrare stabilită conform VRS 605) și a includerii în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive; cu cheltuieli de judecată, dacă va fi cazul.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2457 din 30 decembrie 2022, a respins excepțiile tardivității formulării plângerilor împotriva ordinelor contestate și, prescripției, în parte, a dreptului material la acțiune, invocate de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiate, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților cu privire la solicitarea de obligare la alocarea sumelor necesare plății și, în consecință, a respins petitul în obligarea pârâților la alocarea sumelor necesare plății ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Vaslui și inadmisibilității, invocate de pârâtul Tribunalul Vaslui, ca neîntemeiate, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., prin reprezentant A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vaslui, a anulat, în parte, Ordinul Ministerului Justiției nr. 421/C/din 07.02.2022, art. 1 si 2, Anexa nr. 8, privind reclamanții în sensul că a dispus stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale reclamanților conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, iar nu cu data de 30.12.2021, precum și plata drepturilor salariale aferente acestui valori începând cu 01.08.2016, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul; includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6 - 13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive, a obligat Tribunalului Vaslui să achite reclamanților drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul și a includerii în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive, respingând, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție (Ministerul Justiției) și Tribunalul Vaslui au declarat recurs.

3.1. Înalta Curte de Casație și Justiție (Ministerul Justiției), prin motivele de recurs, arată că în cea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Recurenta susține că potrivit dispozițiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, iar art. 2524 C. civ. prevede că "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui."

Coroborând toate aceste dispoziții cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate" și luând în considerare data introducerii acțiunii, recurenta apreciază că cererea de chemare în judecată prin care se solicită stabilirea și plata unor drepturi salariale pentru perioada anterioară celor trei ani calculați de la data introducerii acțiunii sunt prescrise.

Și pe fondul cauzei, recurenta susține că hotărârea este netemeinică și nelegală.

Astfel, în ceea ce privește data de la care drepturile salariale ale reclamanților se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, recurenta arată că în practica instanțelor, au existat atât soluții de admitere, cât și soluții de respingere a solicitărilor având acest obiect.

Aceste aspecte au fost reținute și de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, la paragrafele 59 și 60 din Decizia nr. 29/2021 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din data de 13.07.2021.

Prin această decizie, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât problema de drept identificată a primit deja soluționări diferite prin hotărâri judecătorești definitive, practica judiciară neunitară fiind identificată la nivelul mai multor curți de apel din țară.

În ceea ce privește soluțiile de admitere, dreptul a fost acordat de la date diferite, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se va executa eșalonat, potrivit calendarului și tranșelor prevăzute în acest act normativ.

De asemenea, recurenta mai arată că, în cauză, capătul de cerere privind recalcularea indemnizațiilor prin raportare la o VRS de 605,225 RON, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, a rămas în parte fără obiect.

În ceea ce privește soluția instanței de fond privind includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13, recurenta consideră că este netemeinică și nelegală.

În acest sens sunt și Deciziile nr. 3 și nr. 4 pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, astfel cum a arătat și Înalta Curte, în deciziile precizate, diferențele salariale acordate prin hotărâri judecătorești au natura juridică a unor despăgubiri, urmând a fi achitate de către instanțele angajatoare.

Legea-cadru nr. 153/2017 dispune în art. 1 alin. (3) că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege."

Astfel, potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, în nicio situație nu ar putea fi depășite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale potrivit legii.

3.2. Pârâtul Tribunalul Vaslui, în motivarea recursului arată că sentința atacată este, în parte, nelegală și netemeinică, având în vedere că prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente perioadei ce depășește 3 ani anterior introducerii acțiunii, raportat la prevederile art. 171 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2517 și art. 2626 din C. civ.

Astfel, în mod greșit și nelegal, instanța de fond a reținut că, în prezența unui litigiu de contencios administrativ, nu se aplică prevederile din C. civ., ci ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Este de observat faptul că instanța de fond a analizat prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 în care se prevede în mod expres că cererile prin care se solicită recunoașterea dreptului pretins, se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, ca în cazul din speță, precum și răspunsul pârâtului Ministerul Justiției la recursul administrativ grațios, apreciind că cererea de chemare în judecată a fost promovată la mai puțin de 30 de zile de la primirea acestuia.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect plata unor sume de bani, argumentele reținute de prima instanță nu pot fi reținute, soluția pronunțată, fiind, din această perspectivă, nelegală și netemeinică.

Tribunalul Vaslui nu are calitatea de a stabili și acorda drepturile salariale cuvenite judecătorilor, respectiv indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile și alte drepturi prevăzute de lege.

Totodată, Tribunalul Vaslui nu are calitatea de a stabili și acorda drepturile salariale cuvenite judecătorilor prin raportare la drepturile salariale prevăzute de lege pentru persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul altor instituții sau ordonatori de credite.

Deși a reținut faptul că stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților judecători este prerogativa exclusivă a Ministrului Justiției, tribunalul nu poate fi obligat, în mod direct, la plata drepturilor salariale pretinse de aceștia, iar nu toți reclamanții aveau calitatea de judecător în cadrul unei instanțe judecătorești din circumscripția Tribunalului Vaslui la data de 1 august 2016, în mod superficial și greșit, instanța de fond a apreciat că aspectul evocat ține de executarea hotărârii ce se va pronunța și nu de legitimarea pasivă în cadrul procesual format și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Vaslui.

Așadar, capătul de cerere având ca obiect obligarea Tribunalului Vaslui să achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare conform celor solicitate prin capetele de cerere principale nu este un capăt de cerere care să poată fi formulat în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ cum este cea reglementată de art. 7 din Cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, instanța de contencios administrativ poate fi învestită cu analiza legalității și temeiniciei unui act administrativ, în prezenta cauză actul de stabilire a drepturilor salariale și hotărârea privind contestația formulată, nu cu un capăt de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale care ar rezulta în ipoteza admiterii acțiunii.

În mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a respins această excepție, cu argumente care nu au legătură cu cele invocate de Tribunalul Vaslui, motivarea instanței vizând, în fapt, refuzul nejustificat al pârâtului minister și posibilitatea reclamanților de a formula o acțiune în contencios obiectiv, respectiv să ceară emiterea ordinului de încadrare în referință și la plafonarea indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, prin efectul art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pe fondul cauzei, recurentul arată că soluția primei instanțe de a dispune stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale reclamanților conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, iar nu cu data de 30.12.2021, precum și plata drepturilor salariale aferente acestui valori începând cu 01.08.2016, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor ort. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul, precum și achitarea către reclamanți a drepturile salariate rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul, este greșită

Ca atare, instanța de fond a apreciat ca întemeiată, din această perspectivă, acțiunea reclamanților, motivat de faptul că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este incident în ceea ce privește drepturi salariale acordate prin hotărâri judecătorești.

Instanța de fond nu arată care sunt hotărârile judecătorești pe care le-a avut în vedere atunci când a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea.

În fapt, la dosarul cauzei, nu au fost depuse nici un fel de hotărâri judecătorești privind pe reclamanți sau pe alte persoane, pentru a putea fi analizate și reținute de instanța de fond.

Soluția primei instanțe de a dispune includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6 - 13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive, precum și achitarea către reclamanți a drepturilor salariate rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare cu includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariate în raport cu indemnizațiile " procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive, este greșită

În susținerea celor prezentate recurentul invocă și Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii în dosarul nr. x/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 383 din 24 aprilie 2024.

În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă prin acțiunea formulată s-a solicitat includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6 - 13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive.

Faptul că prin ordinul contestat s-a recunoscut dreptul la salarizare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data emiterii ordinului nu reprezintă un motiv de nulitate a ordinului, în condițiile în care instanța de fond nu a arătat ce dispoziții legale au fost încălcate prin recunoașterea acestui drept începând cu data emiterii ordinului.

Astfel, nu este vorba despre o discriminare în stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, ci este vorba despre existența unui incident procesual, anume intervenirea prescripției și consecințele ce decurg din această instituție de drept.

Înalta Curte constată că în mod neîntemeiat instanța de fond a dispus anularea ordinului de salarizare și dispus emiterea unui nou ordin prin care dreptul intimaților-reclamanți de a fi salarizați cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 să se facă începând cu data de 01.08.2016.

Prin hotărârea pronunțată instanța de fond nu numai că a încălcat prevederile legale privind prescripția extinctivă însă nici nu a arătat ce prevederi legale au fost încălcate prin recunoașterea dreptului cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, începând cu data emiterii ordinului.

Nici faptul că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 au intrat în vigoare la data de 01.01.2018 nu legitimează hotărârea instanței de fond prin care a fost recunoscut dreptul intimaților-reclamanți de a fi salarizați cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, în condițiile în care valoarea de referință sectorială nu este un element salarial prevăzut de Legea-cadrul nr. 153/2017 ci este un element salarial prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

Raportat la modificările legislative intervenite, în ceea ce privește acordarea coeficientului de multiplicare 19, relevantă pentru soluționarea cauzei este Decizia nr. 4/11.03.2024 pronunțată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 383/24.04.2024, partea I, unde s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:

"Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați.

Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte."

Așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 4/11.03.2024 pronunțată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, instanțele nu se pot substitui legiuitorului și nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudențială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi bănești, recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, echivalent cu diferențele dintre drepturile salariate încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratament salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială (paragraf 94).

De altfel, prin Decizia nr. 3/11.03.2024 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, pronunțată în dosarul nr. x/2023 și publicată în Monitorul Oficia) al României nr. 422/09.05.2024, partea I, s-a stabilit că:

"Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:

Drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri și, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizațiilor de încadrare ale magistraților și nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați."

Prin urmare, acordarea coeficienților corespunzători procurorilor DNA/DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" cum era situația majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curții Constituționale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea/schimbarea indemnizațiilor de încadrare.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge acest capăt de cerere privind acordarea coeficientului 19, ca neîntemeiat

În ceea ce privește capetele cererii de chemare în judecată, prin care se solicită să se stabilească sporurile în conformitate cu Legea 153 din 2017, cu aplicarea art. 4 și 5 din Anexa V din legea 153/2017 raportat art. 25 din Legea nr. 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizația de încadrare stabilită conform VRS 605) și si se plătească aceste sporuri începând cu data de 01 august 2016 și nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat și să se dispună includerea în indemnizația de bază a sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv a celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității în cuantumul maxim de 45%, potrivit art. 4 și 5 Anexa V din Legea nr. 153/2017 la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive, Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a respins aceste solicitări.

Astfel, art. 25. din Legea nr. 153/2017 - Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, stabilește că:

"(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (...)"

Art. 4 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției prevede că: "(1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, dar nu mai mult de 1.500 RON brut lunar, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 stabilește că "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare."

Pentru personalul din sistemul justiției, art. 4 și 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 reglementează următoarele categorii comune de sporuri:

- sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat;

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, de până la 25% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidențialității, de până la 5%, aplicat la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

Prin urmare art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o limită generală a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, în sensul că: "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Limitarea la 30% prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice va fi calculată potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre: este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat ordonatorului de credite, iar nu individual, întinderea drepturilor va ține seama de executarea titlurilor executorii obținute de reclamantă; în măsura în care hotărârile judecătorești au fost puse în executare în mod corespunzător limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) nu ar fi necesară.

Prin invocarea principiului nediscriminării, nu se pot recunoaște la maximum sporurile prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la drepturile recunoscute la nivel maxim prin hotărâri judecătorești definitive altor magistrați.

În ceea ce privește excepția prescripției, respectiv pretențiile anterioare datei de 9.05.2019, Înalta Curte reține că termenul de 6 luni reținut de instanța de fond este un termen de decădere și nu are legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente perioadei ce depășește 3 ani anterior introducerii acțiunii pentru capătul de cerere care nu este, în mod necesar, specific unei acțiuni în contencios, respectiv să se achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu legea 153 din 2017, cu aplicarea art. 4 și 5 din Anexa V din legea 153/2017 raportat art. 25 din Legea 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizația de încadrare stabilită conform VRS 605) și a includerii în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive.

În consecință, Înalta Curte va respinge pretențiile anterioare datei de 9 mai 2019, ca fiind prescrise.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală pe acest aspect.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte, sentința atacată în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea coeficientului 19.00, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, va respinge pretențiile anterioare datei de 9 mai 2019, ca fiind prescrise, menținând în rest sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții - pârâți Tribunalul Vaslui și Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 2457 din 30 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea coeficientului 19.00.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge pretențiile anterioare datei de 9 mai 2019, ca fiind prescrise.

Menține în rest sentința atacată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.