ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 791/2015

Decizia nr. 791/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în data de 17 iunie 2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., modificarea în parte a Ordinelor ministrului Justiției nr. 259/C din 30 ianuarie 2012, nr. 4221/C din 11 decembrie 2012 și nr. 3975/C din 04 decembrie 2012, în sensul stabilirii unor drepturi salariale egale cu cele ale unui judecător încadrat la aceeași instanță, având gradație și clasă de salarizare, respectiv: în perioada 01 decembrie 2011-01 iunie 2012, o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.964 lei; un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.195 de lei; un cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1.119 lei; în perioada 01 iunie 2012-01 august 2012, o indemnizație de încadrare brută lunară de 8601 lei; un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1291 de lei; un cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1.209 lei; în perioada 01 august 2012-01 decembrie 2012, o indemnizație de încadrare brută lunară de 8.960 lei; un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.344 de lei; un cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1.258 lei; iar începând cu data de 01 decembrie 2012, o indemnizație de încadrare brută lunară de 9.623 lei; un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.443 de lei; un cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1.351 lei.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 3440 din data de 7 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut reclamanta - recurentă că dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 instituie principiul „remunerație egală pentru muncă de valoare egală” iar art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) și (3) din aceeași lege instituie regula potrivit căreia diferențierea salariului de bază se face, în cadrul aceleiași funcții, doar în raport de gradul profesional, iar în cazul salariaților cu același grad profesional, in funcție de gradația corespunzătoare tranșei de vechime.

În susținerea recursului, a arătat, în esență, că a solicitat înlăturarea aplicării art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, întrucât acesta contravine art. 16, art. 11 și 20 din Constituția României raportat la art. 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care se interpretează în sensul că salariul/indemnizația de bază calculată potrivit acestuia pentru un salariat bugetar care avansează într-o altă treaptă de vechime în muncă poate fi mai mică decât a altui salariat bugetar încadrat în aceeași funcție, grad și treaptă de vechime.

A solicitat aplicarea cu prioritate a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în temeiul art. 11 și 20 din Constituția României, diferențierea intre persoanele aflate în aceeași funcție și treaptă de vechime, neavând nicio justificare, bazată pe vreun criteriu obiectiv.

A precizat că art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010 contravine art. 11, art. 16 și art. 20 din Constituția României.

Recurenta a susținut că instanța de fond a respins acțiunea fără a răspunde motivelor arătate în acțiune, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

A precizat că instanța de fond s-a limitat să arate că salariul a fost calculat conform art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, considerând că instanța nu poate înlătura aplicarea sa pe motiv de discriminare, raționament de natură să lipsească de conținut orice demers jurisdicțional, instanțele trebuind să aibă posibilitatea de a dispune măsurile necesare pentru respectarea nu doar a dispozițiilor de detaliu, ci și a principiilor pentru a căror punere în practică au fost edictate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Procedura în fața instanței de recurs;

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 6 octombrie 2014 s-a admis in principiu recursul declarat de reclamanta Timofte Cristina.

La dosar a fost atașată Decizia Curții Constituționale nr. 25 din data de 6 martie 2014 pin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010.

Intimatul - pârât a depus întâmpinare cu depășirea termenului legal, întâmpinare prin care însă nu se invocă excepții, și nu se solicită probe.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din N.C.P.C. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În fapt, prin Ordinul ministrului Justiției nr. 259/C din 30 ianuarie 2012, s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie 2011, reclamanta, judecător în cadrul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, este încadrată în gradația 4, clasa de salarizare 105, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă de la 15 la 20 ani, și că beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.900 lei; un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.156 de lei; un cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1158 lei.

Prin Ordinul ministrului Justiției nr. 4221/C din 01 decembrie 2012, s-a stabilit că, începând cu data de 01 august 2012, reclamanta este încadrată în gradația 4, clasa de salarizare 106, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție și în muncă de la 15 la 20 ani, și că beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare brută lunară de 8.745 lei; un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.248 de lei; un cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1251 lei.

Prin Ordinul ministrului Justiției nr. 3975/C din 04 decembrie 2012, s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie 2012, reclamanta este încadrată în gradația 4, clasa de salarizare 106, ca urmare a majorării cu 7,4% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, și că beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare brută lunară de 9.392 lei; un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.340 de lei; un cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1344 lei.

Aceste ordine au fost emise în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale.

În drept, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010 aprobată prin Legea nr. 283/2011 alin. (1) și (2) „în anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute Ia art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea susmenționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare”

Înalta Curte apreciază că nu se poate reține susținerea recurentei în sensul că prima instanță a respins acțiunea fără a răspunde motivelor arătate in acțiune, susținere subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, nu se poate reține incidența acestui motiv de nelegalitate, in condițiile in care judecătorul fondului a constatat că, prin prezenta acțiune, reclamanta solicită înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare și declarat ca fiind constituțional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, invocându-se art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

Constată Înalta Curte netemeinice susținerile reclamantei și in ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010.

Or, Legea cadru nr. 284/2010 aduce o schimbare de optică. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 27/2006, respectiv anterior abrogării Legii nr. 330/2009, regulile privind sistemul de salarizare, referitoare la trecerea dintr-o tranșă în alta de vechime stabileau expres un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară de 5% mai mare decât cel avut anterior, rezultând la o vechime în muncă mai mare și un spor mai mare.

În ceea ce privește noua abordare a legiuitorului privind trecerea într-o altă tranșă de vechime, se reține că dimpotrivă pentru tranșele de vechime în muncă se acordă 5 gradații, clase de salarizare - prin aplicarea unui procent ce variază între 7,5% și 2,5% - deci cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul corespunzător tranșei de vechime este mai mic (art. 1 alin. (2) - (5) din Legea nr. 284/2010).

De asemenea, se reține că persoanele care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010 sunt îndreptățite să păstreze același cuantum a salariului însă pentru persoanele nou încadrate pe funcții precum și pentru personalul promovat în funcții sau grade/trepte - după 1 ianuarie 2011 legiuitorul nu le-a prevăzut expres aceste drepturi, considerându-se că nu le-au avut niciodată, fiind vorba de categorii diferite de salariați cărora li se aplică acte normative diferite, respectiv Legea nr.  330/2009 și Legea cadru nr. 284/2010 (Legea nr. 285/2010).

Așa cum s-a reținut și în cadrul lucrărilor Comisiei bipartite în scopul elaborării legii, principiul susținut și de Banca Națională a fost potrivit căruia creșterile salariale, ca efect al stabilirii tranșelor de vechime în muncă, vor fi mai mari în scopul celor cu vechime mai mică pentru a stimula promovarea tinerilor în funcțiile din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”.

Se observă, de asemenea că, prin dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 se reglementează în mod expres modalitatea de majorare a salariului la trecerea în anul 2012 într-o altă tranșă de vechime în funcție a personalului care ocupă funcții în cadrul familiei ocupaționale Justiție, nefiind aplicabile deci dispozițiile art. 2 din Legea nr. 283/2010.

Majorarea la care se referă art. 6 privește salariul de bază și nu are legătură cu criticile privind calculul greșit al sporurilor.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012, reținută și de către prima instanță, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. De altfel Curtea a subliniat că legiuitorul poate interveni oricând din rațiuni ce țin de politica economico - financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă”.

În ceea ce privește starea de discriminare invocată de reclamantă, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, întrucât în practica sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție doar atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Fiind vorba despre situații juridice diferite, prin raportare la momentul acordării unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă, cărora li se aplică 2 acte normative diferite, nu poate fi reținută încălcarea art. 20 din Constituția României.

De altfel, Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 6/2013, nr. 669/2012, nr. 884/2012 a fost consecventă în soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010 neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței acesteia.

Chiar in soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată in prezenta cauză, prin Decizia nr. 25 din data de 6 martie 2014, s-a statuat că un cuantum ce ar fi putut fi calculat potrivit unei legislații aplicabile anterior, nu are regimul juridic al unui drept câștigat, mai ales că este dreptul legiuitorului de a interveni in reglementarea unor criterii de calcul a indemnizațiilor obținute in urma avansării.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că discriminarea creată și injustețea situației salariale a contestatoarei, ca de altfel pentru toți magistrații aflați în aceeași situație, provine din lege și nu din aplicarea greșită a acesteia.

Cum dispozițiile incidente în cauză nu au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, instanțele judecătorești nu pot încălca principiul separației puterilor de stat și prin depășirea limitelor puterii judecătorești să desființeze norme juridice instituite prin lege, ci acestea înfăptuind justiția (conform art. 126 alin. (1) din Constituția României) trebuie să soluționeze, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective (în acest sens sunt Deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a mai pronunțat, în situații similare și prin alte decizii (ex. Decizia nr. 4365/2014, nr. 4373/2014, nr. 4346/2014, nr. 474/2014).

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3440 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015.