ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 25.05.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1934/2017

HOTĂRÂRE

25.05.2017

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1934/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1934/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii deduse judecății;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/44/2012, ca urmare a strămutării cauzei de la Curtea de Apel Iași, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată D., Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași, pentru ca în contradictoriu cu aceste autorități pârâte să se dispună:

- anularea Ordinului ministrului Justiției nr. 2292/C din 7 noiembrie 2011 - art. 1, 2 și 3 prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, începând cu data de 1 septembrie 2011, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă și în funcție de peste 20 de ani;

- obligarea D. să emită un nou ordin prin care, la stabilirea drepturilor salariale, să fie avută în vedere majorarea de 7,5% începând cu data de 1 septembrie 2011, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani;

- încadrarea reclamantelor în gradația 5 clasa de salarizare 110, coeficient de ierarhizare 15, și nu în gradațiile, clasele de salarizare și coeficienții stabiliți în ordinul contestat, și obligarea pârâților 1 și 2 la plata diferențelor salariale, începând cu 1 septembrie 2011, calculate ca urmare a încadrării corecte în gradație, clasă de salarizare și coeficient de ierarhizare conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 284/2010.

Prin cererea ulterioară din data de 02 martie 2012, reclamantele A. B. și C. și-au restrâns acțiunea, precizând că înțeleg să se judece cu D. pentru primele trei capete de cerere și cu Curtea de Apel Iași, în cazul primelor două reclamante, și cu Tribunalul Iași în cazul celei de-a treia reclamantă, pentru capătul de cerere privind plata diferențelor salariale neachitate, începând cu data de 1 septembrie 2011, calculate ca urmare a încadrării corecte în gradație, clasă de salarizare și coeficient de ierarhizare.

Prin cererea depusă la data de 27 iunie 2012, reclamantele au precizat acțiunea, solicitând:

- anularea Ordinul ministrului Justiției nr. 2292/C din 27 noiembrie 2011 (art. 1, 2 și 3) prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, începând cu data de 01 septembrie 2011, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă și în funcție de peste 20 de ani;

- anularea Ordinul ministrului Justiției nr. 291 din 30 ianuarie 2012 emis suplimentar pentru reclamanta B.;

- obligarea D., să emită un nou ordin prin care, la stabilirea drepturilor salariale, să fie avută în vedere majorarea de 7,5% începând cu data de 01 septembrie 2011, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani;

- încadrarea reclamantelor la gradația 5 clasa de salarizare 110, coeficienți de ierarhizare 15 și nu în gradațiile, clasele de salarizare și coeficienții stabiliți în ordinul contestat;

- obligarea pârâților Curtea de Apel Iași - în ceea ce le privește pe reclamantele B. și A. și Tribunalul Iași - în ceea ce o privește pe reclamanta C. la plata diferențelor salariale, începând cu data de 01 septembrie 2011, calculate ca urmare a încadrării corecte în gradație, clasă de salarizare și coeficient de ierarhizare, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 284/2010;

în subsidiar,

obligarea pârâților D. și Curtea de Apel Iași în ceea ce le privește pe reclamantele B. și A. și Tribunalul Iași în ceea ce o privește pe reclamanta C. să emită ordin și să plătească reclamantelor, începând cu data de 01 septembrie 2011 și în continuare, o indemnizație brută lunară în același cuantum cu al celorlalți judecători din cadrul Curții de Apel Iași și respectiv, din cadrul Tribunalului Iași, având aceeași vechime în funcția de magistrat, respectiv 20 de ani vechime dobândită anterior datei de 31 decembrie 2010, precum și la plata diferențelor salariale începând cu data de 01 septembrie 2011, calculate în raport de cuantumul stabilit pentru ceilalți judecători având aceeași vechime în funcția de magistrat, respectiv 20 de ani vechime dobândită anterior datei de 31 decembrie 2010.

Printr-o altă cerere depusă la data de 20 septembrie 2012, reclamantele au precizat în mod expres că la pct. II din cererea de chemare în judecată nu au invocat excepția de nelegalitate a ordinelor prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, începând cu data de 01 septembrie 2011, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă și în funcție de peste 20 ani, în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci au invocat nelegalitatea acestor două ordine - Ordinul nr. 2292/C din 7 noiembrie 2011 și Ordinul nr. 291/C/2012 din 30 ianuarie 2012 emise de D.

În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că îndeplinesc funcția de judecător în cadrul Curții de Apel Iași și respectiv, în cadrul Tribunalului Iași, iar la data de 31 august 2011, au îndeplinit condițiile legale pentru trecerea în tranșa de vechime în funcția de judecător de peste 20 de ani, urmând ca plata majorării de 7,5% a îndemnizației de încadrare brută lunară (pentru vechimea în funcție de peste 20 de ani) să fie efectuată cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în funcție pentru această tranșă, respectiv 1 septembrie 2011 conform art. 4 alin. (3) lit. b) teza finală din anexa VI și anexa VI/1 din Legea nr. 330/2009.

În opinia reclamantelor ordinul contestat este nelegal, pentru că salarizarea corespunzătoare trecerii lor la noua tranșă de vechime în funcție nu se putea realiza decât prin acordarea majorării de 7,5%, acesta fiind nivelul în plată pentru toate funcțiile similare, și nu a celei de 2,5%, nelegalitate care trebuie analizată și în raport cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, iar răspunsul Ministerului Justiției, comunicat prin Adresa din 7 septembrie 2011, confirmă faptul că Legea nr. 284/2010 cuprinde un tratament diferențiat întemeiat pe criteriul vârstei.

Prin întâmpinările formulate, pârâta Curtea de Apel Iași a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru primele trei capete de cerere ale acțiunii și a lăsat la latitudinea instanței pentru cel de-al patrulea capăt de cerere, iar D. a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând că reclamantele nu invocă niciun motiv de nelegalitate a ordinului atacat, prevederile Legii nr. 285/2010 fiind foarte clare.

Prin sentința nr. 430 din 4 octombrie 2012, în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Galați a respins acțiunea restrânsă formulată de reclamanții A., B. și C.

Prin sentința nr. 74 din 21 martie 2012, Curtea de Apel Galați a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 430 din 04 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/45/2012, formulată de petenta B. și a respins cererea de completare a acțiunii formulată de petenta B., ca nefondată.

Prin Decizia nr. 1267 din 12 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de A., B. și C. împotriva sentinței nr. 430 din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, și de B. împotriva Sentinței nr. 74 din 21 martie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentințele recurate și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Hotărârea primei instanțe, în fond după casare;

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/45/2012*.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 209 din 21 octombrie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamante, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Începând cu data de 1 ianuarie 2011, întreg personalul a fost reîncadrat în funcție, grad și gradație, pe clase de salarizare și au fost stabilite și drepturile salariale, potrivit dispozițiilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și a Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, a reținut că

reclamantele au îndeplinit condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime în luna august 2011, procentul corespunzător se acorda la data de întâi a lunii următoare, când s-a împlinit vechimea în muncă, efectiv începând cu data de 01 septembrie 2011, dată la care era în vigoare Legea nr. 285/2010 și prin urmare nu mai pot fi aplicate dispozițiile Legii nr. 330/2009.

Prin urmare, pentru personalul care îndeplinea condițiile de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare tranșei de vechime în muncă sau în funcție începând cu data de 01 ianuarie 2011, reîncadrarea în funcție de stabilirea drepturilor salariale s-a realizat prin raportare la data 31 decembrie 2010, iar încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă, dobândite la data de 01 ianuarie 2011 și acordarea drepturilor salariale corespunzătoare s-a realizat potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010.

Acest text de lege exclude aplicarea dispoziției de principiu din Legea nr. 285/2010 potrivit căreia în anul 2011 pentru personalul nou încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Prima instanță a avut în vedere și Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, a Curții Constituționale, reținând că drepturile salariale ale reclamantelor au fost stabilite respectându-se dispozițiile Legii cadru nr. 284/2010, care reglementează salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, și pe cele ale Legii speciale nr. 285/2010, care se referă la salarizarea aceluiași personal din anul 2011.

De asemenea, prima instanță a apreciat că în cauză nu se poate reține vreo discriminare între reclamante și alți colegi judecători pentru că, în fapt, din conținutul acțiunii rezultă că discriminarea apare din cauza aplicării unor legi diferite și nu a faptului că prin aplicarea aceleași legi unor persoane diferite, aflate în situații similare, analoage, se ajunge la rezultate diferite.

Împlinind vechimea în muncă la momente diferite, respectiv anterior datei de 31 decembrie 2010, și ulterior acestei date, pentru reclamante, se aplică legi diferite, respectiv Legea nr. 330/2009 anterior și Legea nr. 285/2010 ulterior. Aplicarea unor legi diferite nu înseamnă discriminare, ci regimuri diferite de salarizare, conform politicii adoptate de legiuitor pe anumite perioade.

Dacă s-ar fi aplicat aceeași lege unor persoane aflate în situații identice din punctul de vedere al vechimii în muncă și în funcție și s-ar fi ajuns la rezultate diferite, atunci s-ar fi putut vorbi de aplicarea cu discriminare a unei legi, în funcție de vârstă, sex, rasă, naționalitate, etc.

Or, solicitarea reclamantelor, în sensul de a se cenzura justețea unei legi care salarizează diferit față de legea anterioară aceeași categorie de salariați, nu poate fi cenzurat de instanță, citând Deciziile Curții Constituționale nr. 838/2009 și 818/2008.

Judecătorul fondului a apreciat astfel că simplul fapt că un coleg magistrat a cărui vechime în muncă s-a împlinit la același moment este superioară celei stabilită pentru reclamante nu este suficient atât timp cât elementele avute în vedere la stabilirea indemnizației de încadrare pentru acea persoană, sunt diferite, astfel cum rezultă și din lămuririle suplimentare solicitate de instanță D. (adresa din 2014).

3.Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamantele A., B. și C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 punctele 5, 7 și 9 și art. 304

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele au reluat, pe larg, situația de

fapt expusă

în fața primei instanțe, susținând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 129 alin. (4)-(6) și art. 315 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, contrar dispozițiilor deciziei de casare, prima instanță nu a manifestat rol activ, nu a stabilit în mod complet situația de fapt și nu a cercetat toate motivele de nelegalitate a ordinelor contestate, invocate prin cererea de chemare în judecată, prin cererile completatoare și precizatoare.

În opinia recurentelor, au fost aplicate în mod distorsionat

prevederile art. 3 lit. c), art. 11 alin. (4) și (5) și art. 3 alin. (3), cap. VIII, anexa V din Legea nr 284/2010, art. 1 (2), art. 2, art. 5 (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale pct. III lit. b), pct. II - Stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011, lit. h), exemplul nr. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010.

Totodată, prima instanță a motivat la modul general respingerea pretențiilor invocate, considerând că legea de salarizare a fost aplicată corect de către pârâți în ceea ce le privește, însă fără să cerceteze și fără să arate, în mod concret, de ce nu sunt aplicabile sau de ce nu sunt aplicate corect prevederile art. 2 și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 285/2010.

Astfel, au arătat că au fost reîncadrate la 1 ianuarie 2011 și li s-a acordat salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%, însă au fost reîncadrate și ca urmare a împlinirii vechimii de 20 de ani în funcție, la data de 01 septembrie 2011

data de la care indemnizația acestora trebuia să fie acordată conform art. 2 din Legea nr. 285/2010, respectiv, trebuia să li se asigure baza de indemnizare/ salarizare egală la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din cadrul Curții de Apel Iași (indemnizație identică cu cea a colegei E.).

Curtea de apel a aplicat greșit, în cauză, și prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010, în condițiile în care acesta nu exclude în mod expres de la aplicare art. 2 din aceeași lege.

Or, au fost reîncadrate prin ordinele contestate ca urmare a împlinirii atât a tranșei de vechime în muncă, dar și ca urmare a împlinirii tranșei de vechime în specialitate, așa încât, cu atât mai mult, în cazul recurentei, B., care a împlinit 20 de ani vechime în muncă la o dată mult anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, nu era aplicabil art. 6 din Legea nr. 285/2010, cum greșit a fost invocată și Decizia Curții Constituționale nr. 669/2012.

Așa fiind, recurentele au apreciat că salarizarea corespunzătoare trecerii lor la noua tranșă de vechime în muncă și în funcție nu se putea realiza decât prin acordarea salariului în plată pentru toate funcțiile similare și nu cum, în mod greșit, s-a dispus prin ordinele contestate.

Instanța a reținut greșit că inegalitatea de remunerare rezultă dintr-o dispoziție a legii și care se bazează pe aplicarea unor legi diferite la doi subiecți diferiți, având în vedere că este îndeplinită vechimea în muncă la momente diferite (cum

este situația colegei E.).

Totodată, recurentele au invocat discriminarea instituită pe motive de vârstă și prin acordarea unor indemnizații inegale la muncă egală prin Legile nr. 284/2010 - art. 11 alin. (3) - și nr. 285/2010 - art. 6, contrar Directivei nr. 2000/78/CE, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 16 alin. (1) din Constituție, art. 11 alin. (5) din Legea nr 284/2010, art. 2 din O.G. nr. 137/2000, jurisprudenței constante a Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, în mod greșit prima instanță a ajuns la concluzia că salarizarea recurentelor diferită de a colegelor menționate este determinată de lege, însă și în această situație avea obligația să facă aplicarea art. 20 din Constituția României, precum și a reglementărilor internaționale și europene în materie de discriminare, să constate discriminarea existentă între acestea și colegii menționați și să le asigure salarii egale cu ale acestora.

Recurentele au mai susținut că cererea subsidiară nu a format obiectul cercetării judecătorești efectuate, încălcându-se astfel principiul disponibilității în procesul civil, instituit de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Recurentele au criticat hotărârea și pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, considerând că aceasta nu respectă cerințele art. 261 C. proc. civ., întrucât nu s-a arătat, în concret, motivele de fapt și de drept pentru care au fost respinse multitudinea de argumente aduse în susținerea pretențiilor deduse judecății, prin cele trei cereri - de chemare în judecată, precizatoare, completatoare - și prin concluziile scrise depuse la dosar.

O altă critică a hotărârii privește lipsa de temei legal a hotărârii pronunțate ori faptul că aceasta fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 2 și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 3 lit. c) din Legea nr. 330/2009 și art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 16 alin. (1) din Constituție, art. 11 alin. (5) din Legea nr 284/2010, art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Apărările intimaților;

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți D., Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs;

La data de 10 martie 2016, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale în baza cărora a fost emis ordinul contestat, respectiv a prevederilor art. 2, art. 4 alin. (2) și (3) și art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Prin încheierea din 10 martie 2016, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale invocată din oficiu, în considerentele încheierii regăsindu-se opinia instanței, în sensul caracterului neconstituțional al prevederii normative atacate.

Judecata recursului a fost suspendată până la data de 25 mai 2017 când, s-a dispus repunerea pe rol întrucât prin Decizia nr. 705 din 29 noiembrie 2016 Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate, respingând-o ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimaților, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante;

Recurentele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, astfel cum a fost precizată, ce vizează anularea

Ordinului ministrului Justiției nr. 2292/C din 27 noiembrie 2011 și a Ordinului nr. 291 din 30 ianuarie 2012 care modică ordinul inițial, în privința reclamantei B.

Totodată, au solicitat obligarea D. să emită un nou ordin prin care, la stabilirea drepturilor salariale, să fie avută în vedere majorarea de 7,5% începând cu data de 01 septembrie 2011, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani; încadrarea reclamantelor la gradația 5 clasa de salarizare 110, coeficienți de ierarhizare 15 și nu în gradațiile, clasele de salarizare și coeficienții stabiliți în ordinul contestat; obligarea pârâților Curtea de Apel Iași - în ceea ce le privește pe reclamantele B. și A. și Tribunalul Iași - în ceea ce o privește pe reclamanta C. la plata diferențelor salariale, începând cu data de 01 septembrie 2011, calculate ca urmare a încadrării corecte în gradație, clasă de salarizare și coeficient de ierarhizare, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 284/2010.

n subsidiar, recurentele au cerut

Curtea de Apel Galați a respins acțiunea formulată de reclamante, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin Ordinul ministrului Justiției nr. 2292/C din 7 noiembrie 2011, s-a stabilit că începând cu data de 1 septembrie 2011 doamna A., judecător la Curtea de Apel Iași, se încadrează în gradația 5, clasa de salarizare 108, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă și în funcție de peste 20 de ani, beneficiind de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare brută lunară de 8.711 lei;

- un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate de 1.165 lei;

- un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele de 1.244 lei.

Începând cu data de 1 septembrie 2011, doamna B., judecător la Curtea de Apel Iași, se încadrează în gradația 3, clasa de salarizare 100, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă și în funcție peste 20 de ani, beneficiind de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare brută lunară de 8.711 lei;

- un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele de 1.244 lei;

- un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate de 1.165 lei.

Începând cu data de 1 septembrie 2011, doamna C., judecător la Tribunalul Iași se încadrează în gradația 5, clasa de salarizare 105, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă de peste 20 de ani, beneficiind de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.503 lei;

- un cuantum al sporului pentru condiții grele de 1.098 lei;

- un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate de 1.027 lei.

Prin Ordinul nr. 291/C/2012 din 30 ianuarie 2012 s-a dispus modificarea parțială a Ordinului nr. 2292/C din 7 noiembrie 2011 emis de ministrul Justiției, în privința reclamantei B. în sensul încadrării sale în gradația 5, clasa de salarizare 108, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de peste 20 ani, cu stabilirea următoarelor drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare brută lunară: 8.777 lei;

- un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase: 1.285 lei;

- un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității: 1.125 lei.

Problema esențială în cauză vizează legalitatea stabilirii drepturilor salariale ale recurentelor-reclamante, în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, care, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, au trecut în tranșa de vechime în funcție și în muncă „de peste 20 de ani”, comparativ cu situația magistraților care au îndeplinit aceeași condiție de vechime anterior datei de 31 decembrie 2010 dar beneficiază de un cuantum mai mare al acelorași drepturi salariale.

Instanța de control judiciar reține, cum corect a observat și judecătorul fondului, că

reclamantele au îndeplinit condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime în luna august 2011, procentul corespunzător se acordă la data de întâi a lunii următoare, când s-a împlinit vechimea în muncă, efectiv începând cu data de 1 septembrie 2011, dată la care era în vigoare Legea nr. 285/2010, prin urmare dispozițiile acestei legi sunt aplicabile în cauză, care prevăd:

,,Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare,,.

În temeiul alin. (3) al aceluiași articol, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție, conform legii.

Instanța de control judiciar reține că, fiind un text cu caracter special, atât prin obiectul de reglementare, cât și prin topografia în conținutul Legii nr. 285/2010, art. 6 din Legea nr. 285/2010 derogă de la textele cu caracter general care îl preced, principiile sale înlăturând de la aplicare dispozițiile art. 2 din aceeași lege, la care fac trimitere recurenții.

Legea nr. 285/2010 a prevăzut ca începând cu 1 ianuarie 2011, personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

De asemenea, a prevăzut că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la legea-cadru. Aceleași dispoziții au fost menținute și în anii 2012, 2013 și 2014, prin legile anuale de salarizare.

Prin urmare, modul de calcul al drepturilor salariale ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție, este cel stabilit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce privește criticile recurentelor referitoare la discriminarea în raport cu alți magistrați aflați în situații identice, discriminare ce decurge din aplicarea reglementărilor succesive în materia salarizării, Înalta Curte reține că prima instanță cu just temei a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

Este de observat faptul că argumentația recurentelor este întemeiată, în principal, pe comparația cu persoane care ocupă funcții similare, dar care au îndeplinit condițiile de vechime anterior datei de 1 ianuarie 2011.

În contextul prezentat, existența diferențelor de salarizare între magistrații care au îndeplinit condițiile de vechime în muncă/funcție anterior datei de 1 ianuarie 2011 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 1 ianuarie 2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare aplicabile în momentul îndeplinirii condițiilor respective.

Sub acest aspect, nu se poate reține existența unei încălcări a principiului egalității de tratament, având în vedere că, în plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

Sub același aspect, este de reținut că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cauză, diferența de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea principiului nediscriminării prin raportare la dispozițiile art. 16 din Constituție, invocate de recurente, și, raportat la o asemenea încălcare, nelegalitatea actului administrativ atacat.

Cu referire la situația de discriminare invocată de recurente,

Înalta Curte are în vedere

Decizia nr. 705 din 29 noiembrie 2016,când Curtea Constituțională a respins

, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, în cauză, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constatând că dispozițiile art. 2, art. 4 alin. (2) și (3) și art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 2 art. 1 alin. (1) și (2), art. 2, art. 4 alin. (2) și art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar și art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Astfel, Curtea, confirmând jurisprudența sa anterioară, a reținut că avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.

De asemenea, Curtea a mai reținut că legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor dispoziții noi în ceea ce privește criteriile de avansare și metodologia de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă.

Înalta Curte are în vedere, totodată, și Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012), referitoare la aceleași dispoziții legale care au reglementat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime ulterior datei de 1 ianuarie 2011, prin care s-a reținut că:

- „este neîntemeiată critica autorului excepției, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizației de încadrare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizații mai mic față de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiții identice de vechime în muncă și vechime în funcție, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranșă superioară de vechime în cursul anului 2011 și cele care au trecut la o astfel de tranșă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010. Din aceleași considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută nici afirmația autorului conform căreia, în prezent, pentru aceeași categorie de salariați, aflați în condiții identice de vechime în muncă și în funcție, sunt aplicate două sisteme de salarizare paralele, fiind încălcate, în acest fel, prevederile constituționale ale art. 4 referitor la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni și dreptul la muncă și protecție socială, statuat la art. 41 din Constituție. Curtea apreciază, totodată, că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu contravin nici principiului constituțional al egalității în drepturi prevăzut la art. 16, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice”.

În ceea ce privește susținerile recurentelor referitoare la încălcarea prevederilor art. 129 alin. (4)-(6), art. 315 alin. (2) și art. 261 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că nu pot fi primite.

În cauză, judecătorul fondului nu a încălcat în niciun fel principiul rolului activ, a respectat îndrumările deciziei de casare, iar hotărârea contestată respectă cerințele art. 261 din C. proc. civ., ceea ce este confirmat și de faptul că recurentele au fost în măsură să formuleze și critici privind fondul soluției adoptate.

Astfel, au fost prezentate motivele de fapt și de drept care au condus la soluția adoptată, soluție care privește acțiunea formulată în întregul ei, deci inclusiv solicitarea subsidiară cererii principale,

judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția în cauză, iar împrejurarea că recurentele nu împărtășesc raționamentul instanței nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate,

soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

În fine, Înalta Curte remarcă faptul că, în raport cu Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, ordonatorii de credite au stabilit ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familiale ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, astfel că, diferențele de salarizare în cadrul familiei ocupaționale „Justiție” trebuie să rezulte exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad, care se aplică valorii de referință sectorială maximă, aflată în plată, de 405 lei, la care se adaugă majorarea de 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015.

2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 5, 7 și 9 sau art. 304

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B. și C. împotriva sentinței nr. 209 din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2017.

§ Cauze similare