ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3756/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. si BB. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Brașov, au solicitat obligarea pârâtului de a emite, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței; obligarea pârâtei la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 5062 din data de 20.12.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiție și, în consecință, a respins cererea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția inadmisibilității ca urmare a lipsei plângerii prealabile și, în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T., R. și F.; a respins excepția în ceea ce îi privește pe ceilalți reclamanți; a respins excepția inadmisibilității acțiunii motivată pe lipsa unui act administrativ, ca nefondată; a admis cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții A., B., C., D., E., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., S., U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB. și a obligat pârâta Curtea de Apel Brașov, la emiterea unor decizii de salarizare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, aceste drepturi urmând a fi recunoscute începând cu data de 9.04.2015. A obligat pârâta la calcularea salariilor cuvenite reclamanților și la acordarea acestor drepturi.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 5062 din data de 20.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Brașov. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în contradicție cu opinia primei instanțe, cererea reclamanților este inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât tinde la modificarea unor decizii de salarizare definitive, pentru care nu a fost exercitată calea de atac în termenul strict stabilit de lege. Pe fondul cererii de chemare în judecată, admițând acțiunea, prima instanță a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți, pentru perioada 09.04.2015 - 30.09.2016, la drepturi salariate calculate raportat la o valoare de referință sectorială de 405 Iei, respectiv 445,5 RON de la data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a avut în vedere un raționament juridic bazat pe sentința civilă nr. 48/13.01.2017 (definitivă) pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul civil nr. x/2016, hotărâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să calculeze indemnizațiile judecătorilor ce își desfășurau activitatea în această instituție raportat la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 445,5 Iei din decembrie 2015. Această situație a fost apreciată ca o confirmare a valorii de referință sectorială de 405 RON în familia ocupațională "Justiție" începând cu 09.04.2015 și, făcându-se trimitere la considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016, instanța de judecată a hotărât că de la data' intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" drepturile salariale (indiferent de funcția ocupată) trebuie calculate raportat la o valoare de referință sectorială de 405 RON. În opinia recurentei-pârâte acest raționament are cel puțin trei aspecte juridice criticabile și solicită analizarea soluției primei instanțe prin prisma prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 85/2014 astfel cum acesta a fost introdus prin Legea nr. 71/2015. Punctual, conform art. 147 alin. (4) din Constituția României: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Decizia nr. 794/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României din 21.12.2016, dată începând cu care, această hotărâre are putere obligatorie, conform Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 și produce efectele prevăzute la art. 430 din C. proc. civ. Consideră că aceste reglementări sunt deosebit de clare și nu presupun o interpretare exhaustivă, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale putând fi aplicată numai după data de 21.12.2016 și numai asupra situațiilor născute sau existente după această dată, întinderea retroactivă a dispozițiilor Curții Constituționale fiind de natură a aduce atingere atât Constituției României cât și securității raporturilor juridice. Având în vedere acest cadru normativ, instanța de control judiciar trebuie să se aplece cu maximă responsabilitate asupra soluției primei instanțe și să cerceteze impactul acesteia asupra caracterului obligatoriu al prevederilor Constituției României. Cel de-al doilea aspect pe care îl relevă în motivarea recursului privește gradul de relevanță al sentinței civile nr. 48/13.01.2017 în cauza pendinte și nivelul de importanță a acestei hotărâri in ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale în toată familia ocupațională "Justiție". Este important, în opinia recurentei-pârâte, a observa că prin hotărârea judecătorească s-a stabilit modul de calcul al indemnizațiilor judecătorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind constituit, astfel, cel mult un reper maxim în plată pentru indemnizațiile aferente funcțiilor de judecător din familia ocupațională "Justiție", valoarea de referință sectorială hotărâtă pentru magistrați neputând beneficia tuturor categoriilor profesionale din această familie ocupațională. Soluția instanței de fond este criticabilă deoarece nu face diferența între diferitele profesii implicate în familia ocupațională "Justiție", categorii supuse unei salarizări diferite sub aspect normativ, prin Legea nr. 71/2015 urmărindu-se uniformizarea salarizării la nivel maxim în plată pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, ce își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Astfel, așezarea sistemului de salarizare se face, conform legii, la nivelul identității funcției, gradelor, treptelor și condițiilor de muncă și nu la nivelul familiei ocupaționale (cel puțin nu începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), modul de stabilire al indemnizațiilor judecătorilor neputând determina salarizarea personalului auxiliar de specialitate și conex sau salarizarea personalului de probațiune. în sistemul nostru de drept nu există această interdependență și determinare reciprocă a remunerației invocată de prima instanță, fiecare categorie profesională din familia ocupațională "Justiție" având propriul sistem normativ de stabilire a salarizării. Prin urmare, în soluționarea acestui aspect solicită a se avea în vedere că începând cu 09.04.2015, pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor și parchetelor nu se afla în plată un salariu care să fie calculat cu aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON, condiție expres prevăzută de Legea nr. 71/2015. Sub cel de-al treilea aspect, subliniază că prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în materia contenciosului administrativ, deci supusă cadrului strict reglementat de Legea nr. 554/2004, are ca obiect recalcularea salariilor reclamanților la nivelul maxim în plată prin acordarea nivelului maxim al vechimii în muncă, aplicându-se procentele prevăzute de Legea nr. 330/2009 și nu clasele de salarizare reglementate de Legea nr. 284/2010. După cum se poate constata reclamanții nu au făcut nicio trimitere la valoarea de referință sectorială, această sintagmă neregăsindu-se în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Totuși, prima instanță a considerat că extinderea din oficiu a obiectului cererii se înscrie în sfera principiului disponibilității și a cadrului procesual stabilit de titularii cererii, însă acest fapt nu poate fi admis în cadrul unei proceduri judiciare legale, prima instanță trebuind să pronunțe o hotărâre prin care să definească pretențiile reclamanților și nu să creeze drepturi inexistente în cuprinsul acțiunii deschise de reclamanți.

Apărările formulate în cauză. Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtei de a emite, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței; obligarea pârâtei la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a obligat pârâta Curtea de Apel Brașov, la emiterea unor decizii de salarizare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 9.04.2015, precum și calcularea salariilor cuvenite reclamanților și acordarea acestor drepturi. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate, după cum urmează: Cu privire la motivul de recurs prin care se critică hotărârea primei instanțe referitor la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că, prima instanță a constatat în mod corect că reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Brașov, iar obiectul cererii pendinte îl constituie anularea deciziilor prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanților. Având în vedere că deciziile contestate se încadrează în noțiunea de act administrativ, în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, intimații-reclamanți aveau dreptul la stabilirea drepturilor salariale, prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, de la data intrării în vigoare a Legii mnr. 293/2015. Relevant în cauza de față este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014: "(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014. La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Pentru soluționarea corectă a prezentei cauze, prima instanță a avut în vedere situația ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, care, deși acesta a emis diverse hotărâri de principiu privind punctul său de vedere asupra nivelului valorii de referință sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, totuși personalul său a fost nevoit să îl acționeze în justiție pentru recunoașterea unei valori de referință sectorială de 405 RON. Altfel spus, ordonatorul de credite menționat nu utiliza, raportat la data de 09.04.2015, o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru calculul drepturilor salariale, ci doar o afirma principial. În urma acestui demers juridic, prin sentința nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. În consecință, la data pronunțării hotărârii de față, sentința Curții de Apel București nr. 48/13.01.2017, definitivă prin respingerea recursului, a produs efecte juridice, atestând în familia ocupațională "Justiție", la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015), o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON. Înalta Curte reține că, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluționarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activității judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiției. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională. Chiar dacă are efecte inter partes, hotărârea judecătorească interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Înalta Curte constată că prezenta cauză și cea soluționată în dosarul nr. x/2016 sunt diferite, însă între acestea există o strânsă legătură din perspectiva dispozițiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat privește inclusiv considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar efectul pozitiv al sentinței nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care s-a soluționat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți cu privire la majorările acordate magistraților și personalului asimilat, se răsfrânge și asupra prezentei cauze. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,