ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 880/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data 25.05.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F. au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea pentru fiecare reclamant în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare, în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, solicitând instanței să dispună: - obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită pentru fiecare dintre reclamanți în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței; - obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011; - obligarea pârâtului ca, la emiterea ordinelor de salarizare să țină cont, în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 305 din 3 februarie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea și a respins cererea formulată împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; - a admis cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției; - a obligat pârâtul să emită, pentru fiecare reclamant, ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizațiile de încadrare conform art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu 9.04.2015; - a obligat pârâtul să acorde reclamanților diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 9.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare; - a obligat pârâtul să țină seama, la emiterea ordinelor de salarizare, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, procente ce vor fi incluse în indemnizația de încadrare; - a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de G..

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantelor. În esență, criticile recurentului au vizat greșita aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, precum și reținerea eronată a calității sale procesuale pasive în privința capătului de cerere vizând plata diferențelor rezultate în urma recalculării indemnizațiilor. În contextul dispozițiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din H.G. nr. 6582/2009, s-a arătat că Ministerul Justiției asigură fondurile necesare și repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, astfel încât nu poate executa dispozitivul sentinței sub aspectul obligației de plată a drepturilor salariale. Prin cererea depusă în dosarul instanței de recurs la data de 21.01.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1471/C/24.05.2017, emis în aplicarea Ordinelor Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, s-a stabilit indemnizația individuală cuvenită intimaților-reclamanți, în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Apărările formulate de intimați Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări. Intimatul-pârât Tribunalul Bihor a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate. Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar la data de 21.01.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinele nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1471/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților. Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs . Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes.