ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5533/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- obligarea pârâtului la emiterea unor ordine de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, care să cuprindă recalcularea indemnizației lor de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței;

- obligarea pârâtului la acordarea, începând cu data de 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 01.01.2011;

- ca, la emiterea ordinelor de salarizare, pârâtul să fie obligat a ține seama, în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Prin încheierea de ședință din data de 09.06.2016, Curtea a dispus în baza art. 78 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză a Tribunalului București și a Curții de Apel București în calitate de ordonatori secundar și respectiv terțiar de credite pe capătul de cerere în pretenții privind diferențele de drepturi salariale.

Prin aceeași încheiere de ședință din data de 09.06.2016, Curtea a suspendat, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., judecarea cauzei până la soluționarea de către ÎCCJ a sesizării formulate de Curtea de Apel București privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2013 (sesizarea nr. x/2016).

Prin cererea de repunere pe rol, reclamantele au indicat că, față de emiterea Ordinului nr. 3522/28.09.2016 de către pârâtul Ministerul Justiției, înțeleg să își restrângă pretențiile salariale pentru perioada 09.04.2015 - 01.08.2016.

Prin sentința civilă nr. 3990 din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel București:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamante ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice pe perioada 09.04.2015-01.08.2016, cu aplicarea art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/204, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015;

- a obligat pârâții Tribunalul București și Curtea de Apel București la plata către reclamante a diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016, urmare emiterii ordinelor mai sus indicate de către pârâtul Ministerul Justiției.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Tribunalul București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că este o instituție care este finanțată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziția instanțelor fondurile necesare desfășurării activității. Mai mult, Ministerul Justiției are și atribuții în emiterea ordinelor privind încadrarea magistraților și stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari și terțiari ai acestei instituții.

Recurentul Tribunalul București a arătat că, în speță, nu se poate reține vreo culpă a sa, întrucât, conform organizării actuale a sistemului judiciar, are atribuții legale numai în privința achitării drepturilor salariale cuvenite judecătoriilor.

A mai arătat recurentul că Ministerul Justiției a emis ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, respectiv ordinul nr. 219/C/01.02.2017, în baza art. (1) alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 referitoare la dispozițiile art. 3

1

alin. (1) (1

1

) - (1

4

) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 43/2016.

De asemenea, a precizat că, începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, ordinele amintite au fost puse în executare, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare prin execuția bugetară, astfel că solicitările reclamantelor au rămas fără obiect.

Prin urmare, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamante, în contradictoriu cu Tribunalul București, ca fiind rămase fără obiect.

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări de către părțile intimate.

Prin note scrise, înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 12 noiembrie 2019, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului formulat de Tribunalul București și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că a îndeplinit obligația stabilită prin sentința recurată. Astfel, pârâtul a arătat că, prin OMJ nr. 1490/C/24.05.2017, emis în aplicarea Ordinelor Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, s-a stabilit indemnizația individuală cuvenită intimatelor-reclamante în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată, respectiv la nivelul maxim pentru funcția, tranșa de vechime în funcție și tranșa de vechime în muncă, fiind achitate și diferențele salariale rezultate din acest mod de calcul.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 30 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 13 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Reclamantele A. și B., având funcția de judecător la Judecătoria Sectorului 1 București, au învestit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de chemare în judecată având ca obiect solicitările enunțate la pct. 1 din prezenta decizie, întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Admițând în parte cererea de chemare în judecată, instanța de fond a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită pentru reclamante ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice pe perioada 09.04.2015-01.08.2016, cu aplicarea art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/204, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015. Totodată, a obligat pârâții Tribunalul București și Curtea de Apel București la plata către reclamante a diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016, urmare emiterii ordinelor mai sus indicate de către pârâtul Ministerul Justiției.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs formulată de pârâtul Tribunalul București, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că, în raport de dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Conform art. 1 alin. (5) din același act normativ, "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în anul 2015 personalul din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială beneficiază de drepturile salariale stabilite conform prevederilor O.U.G. nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015".

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a introdus alin. (5)

1

la art. 1, care prevede că:

"prin excepție de la alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, s-a creat posibilitatea legală ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la acest nivel maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, eliminându-se astfel diferențele salariale rezultate, în anumite cazuri, în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

Relevante sunt și dispozițiile Deciziei nr. 23/26.09.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

)

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

Prin urmare, refuzul pârâtului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și magistraților este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, sub acest aspect.

De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că, relativ la capătul de cerere privind acordarea diferențelor salariale ce s-ar fi cuvenit reclamantelor de la data de 09.04.2015, Ministerului Justiției îi lipsește calitatea de debitor al plății pretinse, întrucât obligația punerii în executare a ordinelor de încadrare salarială revine ordonatorului terțiar de credite (alături de cel secundar, Curtea de Apel corespunzătoare), motiv pentru care a dispus obligarea la plata diferențelor salariale pe ordonatorii secundar și respectiv terțiar de credite, Curtea de Apel București și Tribunalul București.

Înalta Curte constată că, pentru aplicarea art. 1 alin. (5

1

) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizației intimatelor-reclamante, s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază și al sporurilor pentru funcția similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferențele bănești rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 9.04.2015 fiind deja achitate în luna decembrie 2017, așa cum rezultă din Anexele depuse la dosarul cauzei, precum și Ordinele emise de Ministrul Justiției.

Înalta Curte nu poate primi susținerea pârâtului Tribunalul București, în sensul că acțiunea a rămas fără obiect, în raport de OMJ nr. 1490/C/24.05.2017, emis în aplicarea Ordinelor Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, întrucât ordinul anterior invocat este ulterior comunicării sentinței atacate (martie 2017), neputând să conducă astfel la reformarea acesteia în sensul dorit de recurent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 3990 din 12 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.