ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2883/2019

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 15.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. Și K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției au solicitat obligarea acestuia din urmă la emiterea pentru fiecare, în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței.

În acest sens, s-a solicitat obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei ca la emiterea Ordinelor de Salarizare să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1495 din 06 mai 2016, a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată și, pe cale de consecință, a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru fiecare reclamant ordinele de încadrare salarială cu aplicarea disp. art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum și să efectueze demersurile necesare în vederea plății către fiecare reclamant a eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a promovat recurs, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Învocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat, pe cale de excepție, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterea excepției și respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca fiind lipsită de obiect.

Pe fond a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea excepției, recurentul a arătat, prin notele scrise depuse la dosar în data de 17 mai 2019, pentru termenul de judecată din data de 29 mai 2019, recurentul-pârât Ministerul Justiției a precizat că, la data de 24.05.2017 a fost emis OMJ nr. 1490/C/2017, în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4680/2016, modificat prin OMJ nr. 219/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor reclamantului, începând cu data de 9.04.2015, în funcție de vechime, grad, gradație, în conformitate cu Legea nr. 71/2015.

Având în vedere că reclamanților li s-au stabilit indemnizația la nivel maxim prin acte administrative emise în baza Legii nr. 71/2015, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv, 9.04.2015, recurentul-pârât apreciază că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii, ca rămasă fără obiect.

În expunerea motivelor de recurs, reluând apărările formulate în fața instanței de fond, recurentul a susținut că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 deoarece textul indicat nu se aplică judecătorilor, pentru că este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile menționate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici și personalul contractual fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

În cazul în care intenția legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5

1

) să fie aplicabile întregului personal din toate instituțiile și autoritățile publice, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea expresă a alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevederile acestor alineate. În același timp, nu se justifică trimiterea în norma derogatorie la personalul din anumite instituții: aparatul de lucru al Parlamentului.

În realitate, instanța de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categoriile de personal cărora nu și se adresează. Or, instanța de fond are atribuții în ce privește aplicarea legii și nu atribuția de a completa norma legală prin interpretarea intenției legiuitorului în ce privește înlăturarea sensului discriminatoriu instituit prin dispoziții legale.

Așadar,singura interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 71/2015 este în sensul că prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor, textul de lege vizând personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, respectiv în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici.

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimații- reclamanți nu au înțeles să formuleze apărări în cauză.

1.4. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 25 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 29 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de ordine publică, față de prevederile art. 247 alin. (1) teza I C. proc. civ. Înalta Curte, constată că este incident în cauză, sens în care va admite recursul, va casa sentința atacată, va admite excepția lipsei de obiect invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiției și, va respinge acțiunea formulată de reclamanți, ca rămasă fără obiect, pentru următoarele considerente:

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, instanța de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanți cu o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul Ministerul Justiției, de a emite pentru fiecare dintre reclamanți în parte începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței.

De asemenea, au mai solicitatat pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011, precum și obligarea pârâtului ca la emiterea ordinuui în ceea ce o privește pe reclamanta L. prin care să se aibă în vedere că a obținut la 19.10.2011 titlul de doctor în drept.

Înainte de a analiza motivele de recurs prezentate în cauză este de menționat că, așa cum reiese din actele administrate în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a emis și Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, prin care s-a statuat la art. 1, că începând cu data de 9.04.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar începând cu data de 1 august 2016 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 381,823 RON (art. 2).

Prin Ordinul nr. 1478/C/24.05.2017 s-a stabilit că, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, iar în Anexa la acest ordin, intimata-reclamantă figurează la pozițiile nr. 346-349 fiindu-i stabilită o indemnizație de încadrare brută lunară corespunzătoare, în acord cu dispozițiile legale în vigoare.

Înalta Curte constată că intimații-reclamanți, legal citați, nu a contestat existența ordinelor emise de către pârât și nici faptul că nu i-ar fi fost achitate de către angajator diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

Având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă pretenția concretă a reclamanților și acesta este unul dintre elementele esențiale ale acțiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că, în speță, obiectul cererii deduse judecății l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare ce li se cuvine, precum și a diferenței salariale aferente, începând cu data de 09.04.2015, instanța de control judiciar reține că această pretenție a fost satisfăcută și, în consecință, este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia ca atare.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, împotriva sentinței nr. 1495 din 06 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2019.