ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Galați sub nr. 4/44 din 19 martie 2012, ca urmare a strămutării

cauzei de la Curtea de Apel Iași, reclamantele D.D., P.G. și I.D. au chemat în judecată

Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași, pentru ca în contradictoriu

cu aceste autorități pârâte să se dispună:

- anularea Ordinului ministrului

justiției nr. 2292/C/2011, art. I, art. II și art. III prin care le-au fost stabilite

drepturile salariale, începând cu data de 1 septembrie 2011, ca urmare a trecerii

în tranșa de vechime în muncă și în funcție de pete 20 de ani;

- obligarea Ministerului

Justiției să emită un nou ordin prin care, la stabilirea drepturilor salariale,

să fie avută în vedere majorarea de 7,5% începând cu data de 1 septembrie 2011,

ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani;

- încadrarea reclamantelor

în gradația 5 clasa de salarizare 110, coeficient de ierarhizare 15 și nu în gradațiile,

clasele de salarizare și coeficienții stabiliți în ordinul contestat și obligarea

pârâților 1 și 2 la plata diferențelor salariale, începând cu 1 septembrie 2011,

calculate ca urmare a încadrării corecte în gradație, clasă de salarizare și coeficient

de ierarhizare conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 284/2010.

Prin cererea ulterioară

din data de 2 iunie 2012, reclamantele D.D., P.G. și I.D. și-au restrâns acțiunea,

precizând că înțeleg să se judece cu Ministerul Justiției pentru primele trei capete

de cerere și cu Curtea de Apel Iași, în cazul primelor două reclamante, și cu Tribunalul

Iași în cazul celei de-a treia reclamantă, pentru capătul de cerere privind plata

diferențelor salariale neachitate, începând cu data de 1 septembrie 2011, calculată

ca urmare a încadrării corecte în gradație, clasă de salarizare și coeficient de

ierarhizare.

Prin cererea depusă la

data de 27 iunie 2012 la dosarul cauzei, reclamantele au adăugat și cerere cu caracter

subsidiar, în sensul că solicită obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea

de Apel Iași, în ceea ce le privește pe reclamantele P.G. și D.D. și Tribunalul

Iași în ceea ce o privește pe reclamanta I.D. să emită ordin și să plătească reclamantelor,

începând cu data de 1 septembrie 2011 și în continuare, o indemnizație brută lunară

în același cuantum cu al celorlalți judecători din cadrul curții de Apel Iași și

respectiv, din cadrul Tribunalului Iași, având aceeași vechime în funcția de magistrat,

respectiv 20 de ani vechime dobândită anterior datei de 31 decembrie 2010, precum

și la plata diferențelor salariale, începând cu data de 1 septembrie 2011, calculate

în raport de cuantumul stabilit pentru ceilalți judecători având aceeași vechime

în funcția de magistrat, respectiv 20 de ani vechime dobândită anterior datei de

31 decembrie 2010.

Prin întâmpinare, Curtea

de Apel Iași a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pentru primele

trei capete de cerere ale acțiunii și a lăsat la latitudinea instanței pentru cel

de-al patrulea capăt de cerere.

Reclamantele au renunțat

prin cerere scrisă să se judece pentru primele trei capete de cerere cu Curtea de

Apel Iași și Tribunalul Iași, așa încât această excepție rămânând fără obiect, nu

a mai fost analizată de instanță.

Prin sentința nr. 430

din 4 octombrie 2012, Curtea de Apel Galați a respins acțiunea restrânsă formulată

de reclamanții D.D., P.G., I.D.

Pentru a pronunța această

hotărâre s-au reținut următoarele.

Prin Ordinul ministrului

justiției nr. 2292/C/2011, s-a stabilit că începând cu data de 1 septembrie 2011

doamna D.D., judecător la Curtea de Apel Iași, se încadrează în gradația 5, clasa

de salarizare 108, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă și în funcție

de peste 20 de ani, beneficiind de următoarele drepturi salariale: o indemnizație

de încadrare brută lunară de 8.711 RON, un cuantum al sporurilor pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate de 1.165 RON, un cuantum al sporului

pentru condiții de muncă grele de 1.244 RON.

S-a reținut că începând

cu data de 1 septembrie 2011, doamna P.G., judecător la Curtea de Apel Iași, se

încadrează în gradația 3, clasa de salarizare 100, ca urmare a trecerii în tranșa

de vechime în muncă și în funcție peste 20 de ani, beneficiind de următoarele drepturi

salariale: o indemnizație de încadrare brută lunară de 8.711 RON, un cuantum al

sporului pentru condiții de muncă grele de 1.244 RON, un cuantum al sporurilor pentru

risc și suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate de 1.165 RON.

Începând cu data de 1

septembrie 2011, doamna I.D., judecător la Tribunalul Iași a fost încadrată în gradația

5, clasa de salarizare 105, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă de

peste 20 de ani, beneficiind de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de

încadrare brută lunară de 7.503 RON, un cuantum al sporului pentru condiții grele

de 1.098 RON, un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică

și confidențialitate de 1.027 RON.

În opinia instanței, drepturile

salariale ale reclamantelor au fost stabilite respectându-se dispozițiile Legii

cadru nr. 284/2010, care reglementează salarizarea unitară a personalului plătit

din fondurile publice, precum și pe acele ale Legii speciale nr. 285/2010, care

se referă la salarizarea aceluiași personal din anul 2011.

Curtea nu a constatat

că prin ordinul aflat în litigiu s-ar fi încălcat vreo normă a celor două acte normative

menționate, întrucât legiuitorul a reglementat în mod expres modul de calcul al

drepturilor salariale, de care va beneficia personalul plătit de la buget, care

în anul 2011 avansează în gradația corespunzătoare trecerii într-o altă tranșă de

vechime în funcție.

De asemenea nu a reținut

instanța vreo încălcare a normelor comunitare, iar trimiterile la practica C.E.D.O.

sunt generice și nu au legătură cu cauza de față.

Prin cererea de completare

dispozitiv a sentinței nr. 430 din 4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Galați în Dosarul nr. 4/45/2012, petenta P.G. a solicitat instanței să se dispună

completarea acestei sentințe în sensul de a se pronunța și asupra cererii de anulare

a Ordinului nr. 291/C/2012 din 30 ianuarie 2012 prin care s-a dispus modificarea

parțială a Ordinului nr. 2292/CV/2011 emis de Ministerul Justiției, în sensul încadrării

acesteia în gradația 5, clasa de salarizare 108, ca urmare a trecerii în tranșa

de vechime în funcție de peste 20 ani, cu stabilirea următoarelor drepturi salariale;

o indemnizație de încadrare brută lunară în cuantum de 8.777 RON, un cuantum al

sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în sumă de

1.285 RON, un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică

și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1.125 RON.

În motivarea cererii s-a

arătat că cererea de anulare a Ordinului nr. 291/C/2012 a fost formulată prin cererea

precizatoare, depusă la dosar la termenul din 6 martie 2012, motivele de nelegalitate

ale acestuia fiind expuse în cele trei cereri, respectiv de chemare în judecată,

precizatore, completatoare și prin concluziile scrise depuse la dosar.

Prin sentința nr. 74 din

21 martie 2012, Curtea de Apel Galați a admis cererea de completare dispozitiv a

sentinței nr. 430 din 4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul

nr. 4/45/2012, formulată de petenta P.G. și a respins cererea de completare a acțiunii

formulată de petenta P.G., ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței

nr. 430 din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați și a sentinței nr. 74 din 21

martie 2012 au declarat recurs D.D., P.G. și I.D.

În motivarea recursului

împotriva sentinței nr. 430/2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, recurentele au susținut nelegalitatea și netemeinicia acesteia și au

invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că instanța

de fond nu a exercitat un rol activ și nu a stabilit în mod corect cadrul procesual

în raport de cererile formulate, încălcând principiul disponibilității în procesul

civil, reținând greșit că și-au restrâns acțiunea prin precizarea din 6 martie 2012.

Se susține că prima instanță

nu s-a pronunțat asupra cererii formulată de P.G. privind Ordinul nr. 291/C/2012,

cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (4), alin. (5) C. proc. civ.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susține că instanța de fond

nu a motivat hotărârea recurată în raport cu cerințele art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. și art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului.

Se arată că instanța de

fond nu a reținut corect situația de fapt, nu a analizat criticile referitoare la

discriminarea recurentelor, la încălcarea prevederilor Legii nr. 284/2010 și ale

Legii nr. 285/2010, nu a ținut seama de jurisprudența C.E.D.O. care are legătură

cu această cauză.

În ceea ce privește motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele susțin că hotărârea

instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 2 și

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 3 lit. c) din Legea nr. 330/2009,

art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010, Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000,

art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 23 alin. (2) din Declarația

Universală a Drepturilor Omului, art. 16 alin. (1) din Constituția României,

art. 11 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, se susținute

că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză, cu referire

la ordinele și fluturașii aparținând altor colegi ai recurentelor, stabilind eronat

situația de fapt, aspect ce a determinat aplicarea greșită a prevederilor legale

în materie de salarizare, menționate.

Ministerul Justiției a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestui recurs, apreciind

ca legală și temeinică sentința recurată, combătând criticile recurentelor.

În ceea ce privește recursul

formulat de P.G. împotriva sentinței nr. 74 din 21 martie 2013 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal, aceasta a susținut nelegalitatea

și netemeinicia sentinței, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 5,

pct. 7, pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5, pct. 7 C. proc. civ., s-a menționat că instanța

de fond nu a motivat concluzia în sensul că a fost formulată tardiv cererea de completare

a acțiunii, mai ales că Ministerul Justiției a achiesat tacit la această completare,

fără vreo opoziție, iar excepția tardivității nu a fost invocată și pusă în discuția

părților, fiind încălcate principiile oralității, contradictorialității, disponibilității

dreptului la apărare, astfel că, potrivit art. 105 C. proc. civ., hotărârea pronunțată

este lovită de nulitate.

De asemenea, s-a susținut

că există neconcordanță între considerentele hotărârii și dispozitiv.

În argumentarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că au fost interpretate

și aplicate greșit dispozițiile art. 132 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului; nu a fost soluționată unitar cauza cu referire la cadrul procesual

constituit, fiind pronunțate două hotărâri; în mod greșit a fost respinsă cererea

care viza Ordinul nr. 291/C/2012, cu atât mai mult cu cât acesta a fost emis în

timpul procesului.

Referitor la acest recurs,

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia

ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate și combătând

criticile recurentei, arătând că nu a achiesat la pretențiile reclamantei, cererea

de completare a acțiunii fiind tardivă.

Recurentele au depus la

dosar concluzii scrise, fiind reiterate criticile expuse în cererile de recurs și

depusă practică judiciară considerată relevantă.

Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând

recursurile formulate, apreciază că acestea sunt fondate, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse în continuare.

În ceea ce privește motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța de recurs reține că

argumentele expuse de recurente în susținerea acestui motiv nu se circumscriu situației,

ipotezei prevăzute de motivul de nelegalitate invocat.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se reține că acesta este fondat.

Potrivit art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: „Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde:

pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Principiul general, potrivit

căruia o hotărâre trebuie să fie motivată a fost edictat în scopul de a se asigura

o bună administrare a justiției, de a întări încrederea justițiabililor în hotărârile

judecătorești și de a da posibilitatea instanțelor superioare să-și exercite controlul

judiciar.

După cum se constată,

analizând sentințele recurate, instanța de fond, nu a respectat exigențele dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și principiul menționat.

Motivarea este foarte

sumară, neconvingătoare, fără referire la actele dosarului cauzei și la motivele

de fapt și de drept pentru care s-au respins solicitările reclamantelor.

Potrivit art. 129

alin. (4), alin. (5) C. proc. civ.: „(4) Cu privire la situația de fapt și motivarea

în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor,

judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau

în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept,

chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. (5) Judecătorii au îndatorirea

să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă

a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse

nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune

ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să

pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate

ordona chiar dacă părțile se împotrivesc”.

Din cuprinsul acestor

dispoziții rezultă că instanța de fond trebuia să manifeste un rol activ și să stabilească

în mod corect cadrul procesual în privința obiectului și a participanților la proces,

în raport cu toate cererile formulate de părți, cu respectarea principiului disponibilității.

Astfel, în raport de acțiunea

formulată de reclamante, de cererea de precizare din data de 2 martie 2012, cererea

din 28 iunie 2012, cererea din 20 septembrie 2012, prima instanță avea obligația

să stabilească în mod corect cadrul procesual pentru a se realiza și o judecată

unitară a cauzei.

Însă, deși a repus cauza

pe rol, prin încheierea din 11 iunie 2012 pentru a lămuri cadrul procesual în ceea

ce privește obiectul acesteia, ulterior, în cuprinsul sentințelor recurate,nu se

regăsește materializat un astfel de demers, nefiind lămurit dacă reclamantele invocă,

potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Ordinului

nr. 2292/C/2011, a Ordinului nr. 291/C/2012, emise de Ministerul Justiției.

Mai mult, Ordinul nr.

291/C/2012, privește modificarea Ordinului nr. 2292/C/2011, fiind emis în cursul

procesului, iar prin cererea din 2 martie 2012, reclamanta P.G. a solicitat instanței

și anularea acestuia, situație care nu echivalează cu modificarea acțiunii.

De altfel, instanța de

fond s-a pronunțat cu privire la acest ordin prin sentința nr. 74 din 21 martie

2013, urmare a cererii acestei reclamante de completare a sentinței nr. 430/2012.

În altă ordine, nu rezultă

din lucrările dosarului că a fost pusă în discuția părților, conform art. 137 C.

proc. civ., tardivitatea cererii care viza acest ordin în raport de dispozițiile

art. 132, art. 134 din același act normativ.

Motivarea sentinței

nr. 74/2013 nu conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, lipsind

motivarea soluției din dispozitiv.

Prin urmare, sunt neîntemeiate

criticile recurentelor sub toate aceste aspecte, situație care impune casarea sentinței

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va stabili cadrul

procesual în raport cu toate cererile formulate de reclamante pentru o corectă și

unitară soluționare a cauzei.

În concluzie, față de

toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I,

alin. (3), alin. (6), art. 313 C. proc. civ., va admite recursurile formulate împotriva

sentinței nr. 430/2012 și sentinței nr. 74/2013 pronunțate de Curtea de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, va casa ambele sentințe recurate și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de D.D., P.G. și I.D. împotriva sentinței nr. 430 din 4 octombrie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal și de P.G. împotriva sentinței

nr. 74 din 21 martie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentințele recurate

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2014.