ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2015

Decizia nr. 3742/2015

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

La data de

22.06.2015, A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu o contestație împotriva Ordinului nr. 398 din 14.11.2014, emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând anularea acestuia și obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 1.11.2014, data intrării în vigoare a ordinului contestat și până la încetarea efectelor juridice ale ordinului atacat.

În fapt, contestatoarea a arătat că prin Ordinul nr. 219 din 18 octombrie 2010 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost încadrată pe funcția de magistrat asistent gradul III la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin Ordinul nr. 241 din 25 septembrie 2013 a fost promovată în funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 4, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01).

În susținerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 375 din 14 noiembrie 2014, contestatoarea a invocat, în esență, următoarele:

Ordinul atacat stabilește alte drepturi salariale decât cele din ordinul anterior, care nu a fost nici revocat și nici anulat. Iar revocarea nu poate fi implicită.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, revocarea Ordinului nr. 241 din 25 septembrie 2013 nu mai era posibilă, trecând mai mult de un an de la emitere.

Prin Ordinul nr. 398 din 14 noiembrie 2014 se încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, principiul securității raporturilor juridice, reflectat de toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și consacrat de jurisprudența C.E.D.O., precum și principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anteriore, în căror aparență a crezut, acte care nu au fost anulate, angajatul-magistrat neavând nicio culpă cu privire la modul de calcul al salariului.

Contestatoarea a invocat, de asemenea, nelegalitatea ordinului atacat în raport de modalitatea eronată de reîncadrare prin raportare la clasele de salarizare, dar și aplicarea greșită a sintagmei „nivel de salarizare în plată pentru funcții similare”.

Menționând dispozițiile art. 11 lit. h), art. 9 alin. (1) și (2) și ale art. 10 din Capitolul VIII, Anexa nr. VI din Legea nr. 284/2010, referindu-se și la prevederile Ordinului nr. 77/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, contestatoarea, magistrat asistent grad II, a susținut că, urmare a reîncadrării, trebuia să i se stabilească clasa de salarizare, astfel: clasa 104 (clasa maximă pentru judecătorie) - cap. 1 din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, astfel cum rezultă din art. 10 alin. (1) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, la care se adaugă două clase de salarizare, conform art. 11 lit. h) raportat la art. 9 alin. (2) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, rezultând clasa de salarizare 106.

A mai arătat că sintagma „salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare” presupunea raportarea la două criterii esențiale: salariul din luna decembrie 2009 și salariul funcțiilor similar, ale căror prevederi se regăsesc în O.U.G. nr. 1/2010 (art. 4), Legea nr. 285/2010 (art. 2), Legea nr. 283/2011 (art. 2), O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014 (art. 5) și Legea nr. 71/2015.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7, Capitolul VII, secțiunea I din Legea nr. 284/2010, art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile din Legea nr. 71/2015.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

S-a susținut faptul că, potrivit principiilor care guvernează actele administrative, legalitatea emiterii acestora este condiționată de o serie de cerințe, printre care: respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora actele au fost emise, motivarea, legala competență a emitentului actului. S-a arătat că este adevărat că actele administrative sunt supuse cerințelor izvorâte din principiile generale de drept, precum cel al neretroactivității legii civile și celelalte principii care decurg din acesta, însă în situația ordinului contestat nu poate fi vorba de o încălcare a niciunuia dintre aceste principii, așadar nici a celui cu privire la neretroactivitatea efectelor actului administrativ. S-a arătat că, din analiza doctrinei și a jurisprudenței, se desprinde ideea că nu constituie o încălcare a unei condiții de legalitate a actului administrativ situația în care însăși legea în temeiul căreia actul este emis prevede sau implică o derogare de la respectiva condiție.

S-a susținut că ordinul de salarizare contestat a fost emis în vederea corectării drepturilor salariale eronat calculate anterior, arătându-se că în materia drepturilor salariale este aplicabilă regula potrivit căreia în situația calculului eronat al salariului, angajatul este obligat să restituie sumele nedatorate, iar retroactivitatea efectelor ordinului contestat își are izvorul în lege (art. 256 C. muncii).

În vederea justificării modului de calcul privind drepturile salariale ale contestatoarei, intimata a depus la dosar adresa nr. 793/2015 a Departamentului Economico-Financiar și Administrativ.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația de față prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a cadrului normativ aplicabil și a apărărilor emitentului ordinului atacat, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru argumentele în continuare arătate.

Contestatoarea A., încadrată în funcția de magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a contestat Ordinul nr. 398 din 14 noiembrie 2014 prin care i s-a diminuat indemnizația sa brută lunară acordată anterior prin Ordinul nr. 241 din 25 septembrie 2013, considerând că este îndreptățită prin demersul său judiciar la redobândirea drepturilor sale salariale mai favorabile.

Ordinul nr. 398/2014, contestat în cauză, a fost emis pentru a se corecta calculul salarial realizat anterior, prin emiterea Ordinului nr. 241/2013 cu încălcarea prevederilor legale în materie de salarizare aflate în vigoare la acel moment. Așadar, reținând ilegalitatea actului administrativ pe care l-a emis autoritatea publică angajatoare, a fost necesară emiterea unui nou act conform legii, în respectarea preeminenței interesului public asupra celui privat, fără ca prin aceasta să fie afectată substanța dreptului pretins de reclamantă, ce trebuie analizat doar prin raportarea sa la prevederile legale pe care se întemeiază respectivul drept.

Principiul neretroactivității legii civile reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârșit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situații juridice.

În situația de față, ambele ordine emise de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt guvernate de aceleași legi civile, asupra cărora nu au survenit modificări în intervalul 01.10.2013 - 12.11.2014.

Relevantă în cauza de față, în legătură cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii civile și al securității raporturilor juridice, este Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 a Curții Constituționale în care, analizând constituționalitatea art. 6 din Legea nr. 285/2010, s-a statuat că „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.”

Cât privește presupusa coexistență în realitatea juridică a două ordine de salarizare (ordinul atacat și precedentul), această construcție este artificială, fiind de domeniul evidenței că ultimul ordin îl revocă pe precedentul, după cum, de altfel, s-a procedat cu toate ordinele anterioare de stabilire a venitului brut lunar al contestatoarei.

Astfel fiind, contestatoarea nu poate opune un drept câștigat, cât timp acesta a fost stabilit pe baza acelorași legi care au guvernat și ordinul contestat, fiind necesar controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul administrativ din litigiul de față.

În privința modului în care au fost aplicate dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la momentul reîncadrării contestatoarei într-o altă tranșă de vechime în funcție, respectiv în cea de magistrat asistent gradul II, gradația 4, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01), se reține legalitatea ordinului nr. 398/2014, contestat în cauză, pentru cele ce urmează.

Dispoziții legale relevante:

a) Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

b) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.

c) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

d) O.U.G. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare .

Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, „magistrații-asistenți gradul III sunt numiți fără concurs dintre judecătorii sau procurorii cu o vechime în magistratură de cel puțin 4 ani. După o perioadă de 3 ani în această funcție, magistrații-asistenți pot fi trecuți în gradul II, iar după alți 3 ani în gradul I.

(4) Magistrații-asistenți gradul III pot fi numiți, prin concurs, și dintre avocați, notari, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum și dintre grefieri cu studii superioare juridice de la curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime de cel puțin 5 ani.”

Clasa de salarizare, astfel cum a fost calculată în ordinul 398/2014, este cea corectă, prin aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. h) din secțiunea a II-a din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din Legea nr. 284/2010.

Din nota de calcul anexă la ordinul nr. 398/2014 reiese însă că diferența salarială ce o vatămă pe reclamantă provine din avansarea sa în gradul corespunzător vechimii în funcție, prin împlinirea pragului necesar pentru a trece într-o altă treaptă, conform prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, la majorarea aferentă vechimii în funcție fiind acordat un procent de 2,5%, cu începere de la data de 01.10.2013.

Reîncadrarea reclamantei, potrivit prevederilor din Legea nr. 285/2010, s-a realizat prin raportare la clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, fiind aplicate corespunzător aceste dispoziții și pentru vechimea în funcție, astfel că, în raport de încadrarea incidentă în anul 2010 și de avansările survenite ulterior, se constată corecta stabilire a salariului prin includerea în cuantumul său a majorărilor aferente numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru.

În privința plății efective a drepturilor salariale, se reține că dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

În legătură cu acest text de lege este de observat că a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2015, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

De asemenea, se cuvine a fi menționat faptul că dispozițiile invocate de contestatoare din Legea nr. 71/2015 nu prezintă relevanță sub aspectul modului de stabilire a drepturilor salariale ale contestatoarei la data de 01.10.2013, dată anterioară intrării în vigoare a acestei legi.

Date fiind aceste considerente, Înalta Curte reține că ordinul nr. 398/2014 a fost emis cu aplicarea corectă a legilor în vigoare la momentul reîncadrării reclamantei pe funcție, astfel că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate aduse actului administrativ contestat în cauză.

Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 284/2010, în raport de temeiul de drept material indicat în acțiune, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanta A. împotriva ordinului nr. 398/2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Ordinului nr. 398/2014 a Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile la completul de 5 judecători, calea de atac urmând a fi depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2015.