ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2106/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea Ordinelor Ministrului Justiției nr. 3081/C din 15 octombrie 2013, 3076/C din 15 octombrie 2013, 3065/C din 15 octombrie 2013 ca nelegale, cu consecința emiterii unor noi ordine, în conformitate cu dispozițiile legale, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 830 din 23 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C. și, în consecință, a anulat în parte Ordinul nr. 3081/C din 15 octombrie 2013, respectiv în ceea ce privește indemnizația de încadrare brută lunară.

A obligat în consecință pârâtul la emiterea unui nou ordin în care să prevadă un cuantum al indemnizației de încadrare brută lunară de 6.558 RON începând cu data de 1 mai 2013, precum și un cuantum al indemnizației de încadrare brută lunară de 6.722 RON începând cu data de 1 august 2013, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata către reclamanta A. a sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din onorariul de expertiză contabilă).

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței civile nr. 830/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, atât reclamantele A., C. și B., cât și pârâtul Ministerul Justiției.

1.3.1. Recurenta A. a solicitat casarea hotărârii recurate și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanța de fond a efectuat o expertiză contabilă din care a rezultat un cuantum diferit al indemnizației și al sporurilor față de cel stabilit prin ordinul contestat. Deși expertiza nu a fost contestată de pârât, prima instanță a cenzurat-o, reținând că acestui mod de calcul i se opun prevederi legale, fără însă a le indica.

Instanța de fond a arătat de asemenea că expertul nu expune o bază legală pentru modul de calcul propus, ci efectuează doar un calcul matematic, însă nu este rolul expertului de a indica temeiurile de drept, ci al instanței de judecată să indice temeiul pentru care modul de calcul din ordinul contestat este corect.

Singurele texte la care face trimitere hotărârea cu privire la modul de calcul corect din ordin sunt art. 6 din O.G. nr. 80/2010 și art. 6 din Legea nr. 285/2010, dar nu rezultă în ce mod expertiza efectuată nu ține cont de aceste prevederi legale, câtă vreme aceste texte nu conțin prevederi contrarii celor aplicate în lucrarea tehnică efectuată.

Instanța de fond trebuia să arate în concret motivul pentru care modul de calcul nu concordă cu legea, cu indicarea ordinii legale de aplicare a sporurilor.

Recurenta a criticat faptul că, deși valoarea de referință, și astfel indemnizația brută lunară, s-a modificat chiar prin hotărârea atacată, valoarea sporurilor rezultată după aplicarea cotei procentuale a rămas identică.

A mai criticat faptul că instanța de fond a reținut validitatea expertizei pentru calcularea indemnizației brute lunare, dar a apreciat-o invalidă cu privire la sporurile calculate.

A susținut că în haosul legislativ existent machetele de salarii se întocmesc pur și simplu arbitrar, neexistând un mod de calcul riguros, aplicat tuturor în mod uniform.

1.3.2. Recurentele C. și B. au solicitat, de asemenea, casarea hotărârii recurate și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentele au evocat circumstanțele de fapt ale litigiului și elementele cererii cu care au învestit instanța de judecată și au susținut, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că instanța de fond și-a însușit apărările pârâtului, apărări fundamental eronate, apreciind că nu există discriminarea recurentelor față de alți magistrații, încadrați ulterior în funcție și care au îndeplinit vechimea până la data de 31 decembrie 2010.

Modalitatea de calcul a indemnizațiilor a fost una diferită și nu se poate reține aplicarea unor norme legale diferite în timp, întrucât diferența de salarizare s-a constatat sub incidența acelorași dispoziții legale aflate în vigoare în anul 2010, dispoziții aplicate însă în mod aleatoriu, rezultând diferențe salariale considerabile și nejustificate.

Colegele la care s-a referit critica recurentelor au devenit auditori de justiție prin admiterea la concursul de admitere la INM sesiunea august - septembrie 2010 și au devenit judecători definitivi la data de 31 ianuarie 2014. Pe de altă parte, recurentele au devenit judecători definitivi la data de 5 iulie 2010.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au făcut referire la concluziile raportului de expertiză contabilă anterior refacerii, care a reținut că în situația recurentelor indemnizația de încadrare brută lunară a fost calculată corect, sporurile fiind prevăzute, în ordinele contestate, într-un cuantum mai redus decât cele datorate în mod legal, mod de calcul care nu a fost contestat de către pârât. Instanța de fond nu a arătat cub ce aspect acest mod de calcul nu este corect, fiind indicate două texte legale.

Ulterior obiecțiunilor formulate de reclamante, a fost propus de expert un alt mod de calcul, fiind recalculate atât indemnizația de încadrare brută lunară, cât și sporurile cuvenite, prin includerea sporului de 10% reprezentând majorare în funcție de vechimea efectivă.

Chiar dacă, în rejudecare, instanța ar aprecia că nu se impunea includerea sporului de 10%, cu consecința recalculării drepturilor cuvenite, față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 330/2009, neobservate de judecătorul fondului, recurentele solicită a se avea în vedere modul de calcul al sporurilor propus de expert în prima variantă a raportului de expertiză.

1.3.3. Recurentul Ministerul Justiției a solicitat casarea în partea a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii în tot a acțiunii.

Recurentul a evocat dispozițiile legale aplicabile, anume Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, care a stabilit că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru, dispoziții care au fost menținute și în anii 2012, 2013 și 2014 prin legile anuale de salarizare.

A argumentat că drepturile salariale ale reclamantei A. au fost corect și legal stabilite.

1.4. Apărările formulate în cauză

1.4.1. Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de reclamantele B. și C. și respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

A arătat că deși toate reclamantele au fost încadrate în funcție la aceeași dată, 5 iulie 2010, și, prin urmare, li s-au aplicat aceleași prevederi legale, nu beneficiază de aceleași drepturi salariale, având chiar venituri mai mici comparativ cu alți judecători din Judecătoria Constanța, cu vechime în muncă și în funcție mai mici. Prin urmare, este de domeniul evidenței lipsa unui mod de calcul unitar, fapt ce face ca indemnizațiile și sporurile pentru fiecare judecător în parte să fie diferite.

A reluat criticile privind înlăturarea, de către instanța de fond, a modului de calcul efectuat de expertiza contabilă.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, a arătat că există o prevedere expresă, distinctă, cu privire la sporul de conducere, anume art. 10 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010.

Fiind un procent de majorare ce nu are legătură cu clasa de salarizare, ci este prevăzut distinct pentru funcția deținută, acesta este obligatoriu a fi aplicat, după cum se aplică și procentul de majorare pentru trecerea în altă treaptă de vechime în funcție/muncă, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010.

1.4.2. La rândul său, recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamante, ca nefondate.

A reluat argumentele privind dispozițiile legale succesive în materia salarizării magistraților și a concluzionat că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la trecerea într-o altă tranșă de vechime în muncă/în funcție, drepturile bănești acordate magistraților constau exclusiv într-o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, fără însă să se acorde salariul aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele aceleiași legi.

A expus modul de stabilire a drepturilor salariale ale recurentelor și a susținut că modul de calcul utilizat este corect și în concordanță cu prevederile legale în materie, iar raportul de expertiză întocmit în cauză a fost apreciat de instanța de judecată potrivit propriei convingeri, cu respectarea prevederilor art. 264 C. proc. civ., silogismul utilizat fiind ulterior explicat în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunțate. Aprecierea instanței de fond este corectă, cât timp expertul contabil nu a înțeles modul de aplicare a legilor succesive în materia salarizării.

Recurentul a susținut că sporul pentru condiții de muncă, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul de confidențialitate au fost stabilite greșit pentru cele trei recurente.

A mai arătat că, în temeiul dispozițiilor legale incidente, persoane care au fost inițial încadrate în clase de salarizare diferite urmare a unei vechimi în muncă și în funcție diferite, ajung la un moment dat să fie încadrate în aceeași gradație și aceeași clasă de salarizare, dar cu drepturi salariale diferite, nefiind însă vorba despre un calcul greșit al drepturilor salariale, așa cum susțin reclamantele.

2.1. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele B. și C. este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Cât privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul unei motivări străine de obiectul și natura pricinii, acesta a fost argumentat de către recurentele-reclamante prin aceea că instanța de fond și-a însușit apărările, eronate, ale pârâtului, și a reținut aplicarea unor norme legale diferite în timp, deși diferența de salarizare între recurente și alte două colege s-a constatat sub incidența acelorași dispoziții legale aflate în vigoare în anul 2010.

Aceste susțineri nu pot fi primite, Înalta Curte constatând că întreaga motivare din cuprinsul sentinței recurate corespunde cererii de chemare în judecată, respectiv pretențiilor formulate de către reclamante și cu care a fost învestită Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a analizat legalitatea ordinelor contestate raportat la actele normative în temeiul cărora acestea au fost emise, considerentele privind succesiunea în timp a legilor privind salarizarea fiind expuse exclusiv din perspectiva argumentării corectitudinii modului de calcul utilizat de pârât în situația recurentelor.

Cât privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Prin Ordinul nr. 3076/C din 15 octombrie 2013 s-a dispus, începând cu data de 1 august 2013, trecerea reclamantei B., judecător cu grad de judecătorie la Judecătoria Constanța, în clasa de salarizare 98 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 3 - 5 ani și gradație 3), aceasta urmând a beneficia de o indemnizație de încadrare brută lunară de 6.064 RON, un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 887 RON și un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 887 RON.

Prin Ordinul nr. 3065/C din 15 octombrie 2013 s-a dispus, începând cu data de 1 februarie 2012, trecerea reclamantei C., judecător cu grad de judecătorie la Judecătoria Constanța, în clasa de salarizare 97 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 0 - 3 ani și gradație 3), aceasta urmând a beneficia de o indemnizație de încadrare brută lunară de 5.177 RON, un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 790 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 739 RON.

Prin art. 2 din același ordin, a fost modificată poziția 121 a Anexei nr. 9 a Ordinului ministrului justiției nr. 2386/C/2012, în sensul că, începând cu data de 1 iunie 2012, reclamanta C., judecător la Judecătoria Constanța, clasa de salarizare 97 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 0 și 3 ani și gradație 3), beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară de 5.591 RON, un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 853 RON și un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 798 RON.

Prin art. 3 din același ordin, a fost modificată poziția 115 a Anexei nr. 9 a Ordinului ministrului justiției nr. 3975/C/2012, în sensul că, începând cu data de 1 decembrie 2012, reclamanta C., judecător la Judecătoria Constanța, clasa de salarizare 97 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 0 și 3 ani și gradație 3), beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară de 6.005 RON, un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 916 RON și un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 857 RON.

În sfârșit, prin art. 4 s-a prevăzut că începând cu data de 1 august 2013, reclamanta C., judecător la Judecătoria Constanța, trece în clasa de salarizare 98 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 3 - 5 ani și gradație 3) și beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară de 6155 RON, un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 916 RON și un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 857 RON.

La momentul emiterii celor două ordine de încadrare a reclamantelor erau în vigoare dispozițiile Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prevederile O.U.G. nr. 80/2010 și prevederile O.U.G. nr. 84/2012, dispoziții cu caracter special care au prevăzut modalitatea de încadrare în clasa de salarizare în anul 2013.

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevedea următoarele:

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice statua că:

Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.

Legea 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar prevedea:

Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

În fine, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare arăta că:

Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Aceste dispoziții au fost menținute și în cazul avansării personalului care îndeplinește condițiile pentru trecerea în noua treaptă de salarizare în anii 2012 și 2013, conform Legii nr. 283/2011, pentru aprobarea O.U.G. nr. 80/2010, și O.U.G. nr. 84/2012.

De asemenea, potrivit pct. III. - Angajarea, promovarea și avansarea personalului - lit. A), din) Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 42/2011 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 77/2011: Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază.

Prin urmare, situația personalului care a avansat în anul 2013 în gradația corespunzătoare unei noi tranșe de vechime în muncă este reglementată expres de prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, identic cu modul în care a fost reglementată situația acestui personal în anul 2011, prin art. 6 din Legea nr. 285/2010, și în anul 2012, conform O.U.G. nr. 80/2010, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011.

Așadar, la nivelul anului 2013, intimatul-pârât Ministerul Justiției a ținut cont, la emiterea ordinelor contestate, de prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010 și O.U.G. nr. 84/2012, astfel încât ordinele emise respectă toate cerințele de legalitate.

De altfel, concluziile expertizei efectuate în cauză confirmă justețea modului de calcul utilizat de recurentul-pârât.

Completarea raportului de expertiză în baza obiecțiunilor formulate de reclamante a fost în mod just înlăturată de la aplicare de prima instanță, constatându-se că modul de calcul propus de acestea, care presupunea includerea unui procent de 10% reprezentând "majorare în funcția de vechime efectivă", nu își găsește susținere în dispozițiile legale aplicabile.

Nici criticile referitoare la modalitatea de calcul a sporurilor nu pot fi primite, în condițiile în care drepturile salariale au fost stabilite și calculate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 285/2010, ținându-se seama și de Normele metodologice pentru aplicarea acestei legi, privind salarizarea în anul 2011, legiuitorul prevăzând în mod expres și limitativ doar majorarea salariului de bază, nu și a sporurilor.

În concluzie, ordinele referitoare la cele două recurente au fost emise cu respectarea dispozițiilor actelor normative referitoare la salarizarea personalului din sistemul bugetar în anul 2013.

2.2. Recursurile formulate de reclamanta A. și pârâtul Ministerul Justiției sunt, însă, fondate, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate.

Raportându-se la concluziile expertizei contabile realizate în cauză, instanța de fond a admis în parte acțiunea, reținând că acestei recurente nu i s-a acordat majorarea salarială pentru funcția de conducere, conform prevederilor art. 10 alin. (2) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, de 1,7% la indemnizația de încadrare, care ar fi condus la acordarea unei indemnizații de încadrare de 6246 RON, un spor pentru condiții grele, vătămătoare de 937 RON și un spor de risc și confidențialitate de 1562 RON.

Or, potrivit dispozițiilor Legii nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la legea-cadru, care, la Anexa nr. VI, Cap. I "Coeficienții de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor", la art. 10 (1) menționează procentul de majorare de 1,7% pentru funcția de conducere de vicepreședinte.

Aceste dispoziții au fost menținute și în anii 2012, 2013 și 2014, prin legile anuale de salarizare.

Față de acestea, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pe recurenta-reclamantă A. au fost aplicate în mod greșit dispozițiile legale, fiind calculată indemnizația brută lunară cu luarea în considerare a unui coeficient de ierarhizare care nu se aplica acesteia.

În condițiile în care a avut în vedere exclusiv aceste dispoziții, prima instanță nu a analizat în fapt fondul cauzei, astfel că se impune casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea determinării cuantumului indemnizației de încadrare brută lunară pentru recurenta-reclamantă A., raportat la dispozițiile legale aplicabile salarizării recurentei și la apărările recurentului-pârât Ministerul Justiției, urmând ca instanța de fond să aprecieze asupra probelor care se impun în vederea soluționării fondului cererii reclamantei.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 492 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursurile, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în ceea ce privește cererea formulată de reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele B. și C. împotriva Sentinței civile nr. 830 din 23 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile formulate de reclamanta A. și pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în ceea ce privește cererea formulată de reclamanta A.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM