ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2273/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.09.2018, reclamanta A. in contradictoriu cu Ministerul Justiției, a formulat contestație împotriva Ordinului Nr. 2636/C/13.07.2018 emis de Ministerul Justiției solicitând instanței să oblige pârâtul să calculeze și să plătească indemnizația de încadrare brută lunară pentru o vechime de 3-5 ani și gradația 5 (coeficient 5,43) de 13.575 RON cu adăugarea sporurilor aferente.

Prin sentința civilă nr. 441/2019 din 6 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondata contestația formulata de A., în contradictoriu cu Ministerul Justiției

Împotriva sentinței civile nr. 441/2019 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a criticat sentința atacată, în esență pentru următoarele motive:

- considerentele hotărârii sunt susțineri ale pârâtului care nu corespund realității, motivele pe baza cărora a fost formulată contestația nefiind analizate, astfel că hotărârea este nemotivată;

- instanța nu analizat și nu a verificat corectitudinea calculului indemnizației de încadrare brute lunare si a sporurilor acordate de pârât pe baza pieselor probatorii, și nici nu a analizat dispozițiile legale aplicabile în cauză;

- instanța de fond a preluat paragraful din întâmpinarea intimatului potrivit căruia, asistenții judiciari ar fi o categorie de personal distincta de cea a magistraților, cu un statut diferit care justifica si o salarizare diferita si ca, doar legiuitorul este in măsura sa aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salariat;

- instanța de fond a reținut, preluând apărările intimatului prin întâmpinare, că mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea drepturilor care privesc fidelizarea asistenților judiciari in sistemul justiției.

În fine, recurenta a solicitat, având in vedere ca hotărârea atacata nu este motivata nici in fapt, nici in drept, reținând doar apărările pârâtului care contravin atât dispozițiilor legale pe care le-a invocat, cât și practicii judiciare, să se constate că lipsește fundamentul juridic în baza căruia contestația sa a fost respinsa ca nefondata.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 octombrie 2019, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Principalul argument de nelegalitate se referă la incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Deși la punctul 6 sunt trei motive distincte, este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat în prezentul demers judiciar, este fondat.

În ceea ce privește hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din cuprinsul acesteia, nu rezultă existența unei motivări proprii a instanței de judecată, toate considerentele fiind preluate din apărările formulate prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiției de o manieră care nu permite în niciun mod verificarea raționamentului în baza căruia judecătorul a ajuns la soluția prevăzută în dispozitivul hotărârii, situația din urmă fiind asimilată, practic, cu o necercetare a cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt și de drept "pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Hotărârea instanței de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, Curtea de Apel București s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție, și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamanta A., câtă vreme considerentele hotărârii recurate reproduc cu fidelitate doar susținerile pârâtului din întâmpinare.

Este de necontestat că soluția judecătorului, în orice litigiu, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse, care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar judecătorul cauzei nu se poate eschiva de la obligația de motivare a hotărârii, preluând argumentele părții căreia i-a dat câștig de cauză.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii recurate nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 441/2019 din 6 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.