ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2274/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, au formulat plângere prin care au solicitat anularea în parte a ordinului nr. 95 din data de 16.04.2018 și a ordinului nr. 96 din data de 16.04.2018, ambele emise de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, ordine ce le-au fost comunicate la data de 9 iulie 2018.

Prin sentința nr. 121 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., ambii cu domiciliul ales la Înalta Curte de Casație și Justiție, în București, str. x, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București;

- a anulat în parte Ordinul nr. 95 din data de 16.04.2018 și Ordinul nr. 96 din data de 16.04.2018 emise de către pârâtă și a obligat-o pe aceasta la emiterea unor noi ordine pentru reclamanți cu recalcularea indemnizației de încadrare raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON;

- a obligat pârâta la plata către reclamanți a acestor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale ce va fi calculată până la plata efectivă a sumelor datorate.

Prin sentința 379 din 24 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., ambii cu domiciliul ales la Înalta Curte de Casație și Justiție, în București, str. x, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București;

- a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 121/17.04.2019, în sensul că pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată la emiterea unor noi ordine pentru reclamanți cu recalcularea sporului de condiții vătămătoare și a sporului de risc și confidențialitate raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, majorat cu 25%, respectiv 3873 RON spor condiții vătămătoare și 3624 RON spor de risc și confidențialitate.

Împotriva sentinței civile nr. 121 din 17 aprilie 2019 și a sentinței civile nr. 379 din 24 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs pârâta Înalta Curte de Casați și Justiție și reclamanții A. și B..

3.1 Recursurile reclamanților:

Recurenții reclamanți au criticat sentința civilă nr. 121/2019 susținând că, deși au solicitat prin plângerea formulată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizației de încadrare și a cuantumului sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase și de confidențialitate, risc și suprasolicitare neuropsihică prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 463,5 RON, instanța a dispus obligarea pârâtei la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizației de încadrare la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON.

Față de acestea, consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, prin menționarea în dispozitiv a acordării indemnizației de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, deși salariul lunar cuprinde atât indemnizația de încadrare cât și sporurile menționate mai sus.

În raport de sentința 379/2019, recurenții reclamanți s-au plâns de faptul că instanța nu s-a pronunțat și asupra solicitării lor din plângerea prealabilă ca, în situația în care se apreciază că se impune plafonarea indemnizației de încadrare la valoarea celei din 2022, aplicarea tuturor sporurilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 să fie în cuantum total de 45%, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017. Totodată, deși inițial instanța a dispus obligarea pârâtei la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizației de încadrare la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, prin hotărârea dată, conform art. 443 și art. 444 din Noul C. proc. civ., a acordat doar sporurile calculate la o VRS de 463,5.

Se critică împrejurarea conform căreia instanța a reținut că din petitul acțiunii principale și din precizările scrise aduse acestuia nu reiese că s-a solicitat ca și capăt de cerere acordarea sporurilor de 45%, însă recurenții susțin că notele depuse la dosarul cauzei nu pot fi calificate drept o precizare a acțiunii, în lipsa unor precizări exprese, cu atât mai mult cu cât în acele note au menționat expres că "solicită admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată".

3.2 Recursurile pârâtei:

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a recurat sentința civilă nr. 121/2019 din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând în primul rând că există contradicții între considerentele și dispozitivul acesteia, cu exemplificarea lor.

Pe de altă parte, s-a arătat că stabilirea modului de calcul al drepturilor salariale ale reclamanților, judecători în cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a tăcut în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data numirii acestora în funcția de judecător la instanța supremă.

Astfel, reclamanții au fost promovați în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15 aprilie 2018, deci ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv 1 iulie 2017. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a procedat la o reîncadrare pe funcție a judecătorilor în raport cu prevederile care se regăsesc în Anexa V - "Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională", Capitolul I pct. A. Prin urmare, se arată că, în raport cu dispozițiile art. I alin. (3) din Legea nr. 153/2017, indemnizația de încadrare a intimaților reclamanți, promovați in funcția de judecător ulterior intrării în vigoare a noii legi de salarizare, nu poate fî stabilita după alte criterii în afara celor prevăzute de aceste dispoziții legale.

Se precizează că instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamanții au pierdut un drept câștigat, respectiv beneficiul calculării indemnizației brute lunare raportat la o valoare de referință sectorială de 463,5 cu motivarea că beneficiau, potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 2066/C din 24 mai 2018 de o indemnizație brută lunară raportată la o valoare de referință de 463,5. Or, intimații reclamanți au fost promovați în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15 aprilie 2018, deci anterior emiterii Ordinului Ministrului Justiției, neputându-se prevala de un "bun" existent în patrimoniul lor la data de 15 aprilie 2018, indemnizația de încadrare fiindu-le stabilită în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 153/2017.

În legătură cu modalitatea de calcul a sporurilor, recurenta pârâtă invocă art. 25 alin. (1) din partea generală a Legii nr. 153/2017, ce prevede că "suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, prunelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad, salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă-salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz,"

Astfel, dispozițiile aplicabile sporurilor ce pot fi acordate judecătorilor din cadrul instanței supreme stabilesc limitări ale cuantumului sporurilor care nu sunt prevăzute direct pe persoană, ci pe ordonator de credite, procentele sporurilor nefiind determinate în cuantum fix, în cuprinsul testului de lege regăsindu-se sintagma "de până la 15%", "de până la 25%% "de până la 5%", astfel încât limita fixată de an de art. 25 din Legea cadru să fie respectate.

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din adresa nr. x/2019 a Departamentului economico-fitianciar și administrativ, cuantumul sporurilor a fost determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de art, 4 și art. 5, Secțiunea 3, Capitolul VI, Aneva nr. V -Reglementări specifice personalului din Justiție - din Legea cadru nr. 153/2017, procente plafonate la 30% asupra indemnizațiilor de încadrare stabilite la nivelul anului 2022.

Or, prin admiterea acțiunii reclamanților și obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizației de încadrare raportat la o valoare de referință sectorială de 463,5. instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale aplicabile în materia drepturilor salariale.

Sentința civilă nr. 379/2019 a fost criticată de recurenta pârâtă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., apreciindu-se că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, dar și normele imperative de drept material prevăzute în Legea 153/2017.

În opinia recurentei pârâte, hotărârea inițială nu putea face obiectul lămuririi, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 443 alin. (1) C. proc. civ., care se referă doar la înlăturarea contradicțiilor din dispozitiv, iar nu între dispozitiv și considerente.

Prin sentința civilă care face obiectul prezentei căi de atac, instanța de fond nu doar că nu a respectat nici una dintre cele două ipoteze ale art. 443 alin. (1) din C. proc. civ., ci a schimbat cu totul dispozitivul sentinței civile nr. 121/2019, creând și mai multă confuzie în ceea ce privește obligațiile la care este obligată recurenta-pârâtă și oferind, practic, o altă soluție cauzei.

Este adevărat că această nouă soluție vine în continuarea raționamentului expus în hotărârea nr. 121/17.04.2019, în baza căruia instanța a considerat că obiectul acțiunii este cel indicat prin notele de ședință depuse la data de 16.04.2019 de către reclamanți, în care aceștia criticau modul de calcul al drepturilor salariale constând în sporul de condiții vătămătoare și sporul de risc și confidențialitate. Instanța a calificat aceste note ca fiind o cerere modificatoare a acțiunii formulate de reclamanți, fără a pune în discuția părților acest aspect, încălcând, astfel, principiul disponibilității și prevederile art. 204 C. proc. civ.

Prin prisma încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, recurenta pârâtă a reluat aceleași critici ce au fost invocate și împotriva sentinței 121/2019.

Părțile au formulat întâmpinări la recursurile declarate, solicitând respingerea acestora ca nefondate și primirea propriilor argumente.

În întâmpinarea formulalată de recurenții reclamanți au fost invocate excepțiile tardivității recursurilor pârâtei, dar și excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a formulat cele două recursuri, apreciindu-se că sunt incidente prevederile art. 486 alin. (1), lit. e) și alin. (3) din C. proc. civ., motiv pentru s-a solicitat constatarea nulității celor două recursuri.

II. Soluția instanței de recurs

1.1 Asupra excepțiilor invocate de recurenții reclamanți:

Deși a fost invocată excepția tardivității formulării celor două recursuri de către pârâră, această susținere nu a fost detaliată pentru a se cunoaște motivele ce au condus recurenții reclamanți către această concluzie.

Verificând recursurile, Înalta Curte constată că acestea au fost formulate în termenul legal de 15 zile, conform disp. art. 485 C. proc. civ. raportat la prevederile speciale ale art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004. Astfel, sentința civilă 121/2019 a fost comunicată pârâtei la data de 05.07. 2019, iar recursul a fost formulat la 11.07.2019 . Sentința civilă nr. 379/2019 a fost comunicată pârâtei la data de 02.08.2019 (conform dovezii de la dosar de fond), iar recursul a fost formulat la 19.08.2019 .

De asemenea excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a formulat recursul este nefondată, având în vedere că prin Ordinul nr. 247 din 14 septembrie 2016 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (depus în copie la fila x) s-a stabilit că doamna magistrat-asistent C. (semnatarul celor două recursuri), director al Direcției Legislație, Studii, Documentare și Informatică Juridică, asigură reprezentarea instanței supreme în litigiile care privesc această instituție.

1.2 Asupra recursurilor declarate în cauză:

Asupra criticilor formulate de ambele părți litigiose în recursurile lor, având în vedere situația de fapt, necontestată, și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenții reclamanți A. și B. au fost promovați judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15.04.2018, iar prin Ordinele 95, respectiv 96, ambele din data de 16.04.2018, au fost stabilite drepturile salariale, începând cu data de 15.04.2018, în cuantum brut lunar de 30356 RON, din care 23143 RON indemnizația de încadrare, 3725 RON spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase și 3488 RON spor confidențialitate, risc și suprasolicitare neuropsihică.

Încadrarea a fost realizată prin aplicarea art. 4 alin. (1) din Anexa V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, respectiv art. 38 și art. 25 alin. (1) din același act normativ, aspect ce rezultă din ordinele contestate.

Reclamanții au contestat modalitatea de calcul a indemnizației de încadrare, dar și a sporurilor aferente, susținând că salarizarea lor se impune a fi stabilită prin raportare la un VRS de 463,5 RON, și nu la indemnizația de încadrare brută lunară stabilită în Anexa V din Legea nr. 153/2017. Mai mult, au arătat că se impunea ca sporurile pentru luna decembrie 2017 să fie recalculate prin raportare la un VRS de 463,5 RON și apoi să se aplice majorarea de 25%, prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea cadru nr. 153/2017. Totodată, au solicitat aplicarea tuturor sporurilor prevăzute de Legea nr. 153/2017, în cuantum total de 45%, întrucât dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 se referă la limitarea sporurilor pe ordonator de credite (raportată la fondul de salarii), iar nu la o limitare individuală (pentru fiecare salariat în parte).

Prima instanță a dispus, prin sentința civilă nr. 121/2019, anularea în parte a celor două ordine de salarizare și obligarea pârâtei la emiterea unor noi ordine pentru reclamanți, cu recalcularea indemnizației de încadrare raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, precum și la plata către reclamanți a acestor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale ce va fi calculată până la plata efectivă a sumelor datorate.

Prin sentința 379/2019 s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 121/17.04.2019, în sensul că pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată la emiterea unor noi ordine pentru reclamanți cu recalcularea sporului de condiții vătămătoare și a sporului de risc și confidențialitate raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, majorat cu 25%, respectiv 3873 RON spor condiții vătămătoare și 3624 RON spor de risc și confidențialitate.

Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut că, prin promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții au pierdut un drept câștigat, respectiv beneficiul calculării indemnizației brute lunare raportat la o valoare de referință sectorială de 463,5. Chiar dacă indemnizația brută lunară a fost plafonată în acest mod pentru încadrarea în limitele prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2015, nu au fost plafonate și sporurile, iar Curtea a constatat că valoarea sectorială de referință pentru tot anul 2017 a fost de 463,5 RON, inclusiv în ceea ce îi privește pe reclamanți, astfel încât sporul de condiții vătămătoare și sporul de risc și confidențialitate trebuie calculate la data de 31.12.2017, având în vedere această valoare de referință, majorată cu 25% conform prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2015, respectiv 3873 RON spor condiții vătămătoare și 3624 RON spor de risc și confidențialitate.

Raționamentul instanței de fond este contrar normelor legale incidente, fiind efectul interpretării greșite a acestora.

Astfel, reclamanții au fost promovați în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15 aprilie 2018, deci ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv 1 iulie 2017, motiv pentru care, drepturile lor salariale au fost calculate cu luarea în considerare a prevederilor art. 1 alin. (3) din acest act normativ, respectiv "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate. ale personalului prevăzut la alin, (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege".

Din adresa nr. x/2019 a Departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că, prin Ordinele nr. 95 și nr. 96 din 16 aprilie 2018, recurenții- reclamanți au fost încadrați în funcția de judecător gradația 4, vechime în funcție între 15 - 20 ani, conform Anexei nr. V, Capitolul I Litera A din Legea nr. 153/2017, și salarizați conform art. 39 alin. (1), Capitolul IV din lege, la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instanței supreme.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că recurenții reclamanți au pierdut un drept câștigat, respectiv beneficiul calculării indemnizației brute lunare raportat la o valoare de referință sectorială de 463,5 cu motivarea că beneficiau, potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 2066/C din 24 mai 2018, de o indemnizație brută lunară raportată la o valoare de referință de 463,5. Acest Ordin (invocat în susținerea pretențiilor formulate) este emis ulterior promovării lor la instanța supremă, neputând constitui, deci, o bază pentru pretinderea unui drept câștigat, drepturile salariale fiind stabilite, la data promovării, potrivit dispozițiilor legale în vigoare incidente, astfel cum s-a reținut anterior.

În privința modalității de calcul a sporurilor aferente indemnizației de încadrare, Înalta Curte reține că solicitarea reclamanților trebuia analizată prin coroborarea dispozițiilor legale relevante - art. 25 și art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte (spor de până la 15% pentru condiții grele, deosebite și periculoase; spor de până la 5% pentru păstrarea confidențialității; spor de până la 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică).

Așadar, sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Totodată, în privința stabilirii și calculării sporurilor, trebuie avută în vedere și în jurisprudența recentă a Curții Constituționale în care s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare, și anume, "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării" (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19).

Or, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din adresa nr. x/2019 a Departamentului economico-financiar și administrativ, cuantumul sporurilor a fost determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de art, 4 și art. 5, Secțiunea 3, Capitolul VI, Aneva nr. V - Reglementări specifice personalului din Justiție - din Legea cadru nr. 153/2017, plafonat la 30%, asupra indemnizațiilor de încadrare stabilite la nivelul anului 2022.

În acest context, este evident că recurenta pârâtă a respectat dispozițiile legale privind modalitatea de calcul a salarizării celor doi reclamanți, iar prin obligarea acesteia la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizației de încadrare raportat la o valoare de referință sectorială de 463,5 (și recalcularea sporului de condiții vătămătoare și a sporului de risc și confidențialitate raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, majorat cu 25%, respectiv 3873 RON spor condiții vătămătoare și 3624 RON spor de risc și confidențialitate), instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale aplicabile în materia drepturilor salariale.

Considerentele de mai sus conduc către soluția de admitere a recursurilor pârâtei, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată precizate și a cererii de lămurire a dispozitivului, ca neîntemeiate, pentru aceleași motive fiind nefondate și recursurile reclamanților, nemulțumiți de neacordarea sporurilor în cuantum de 45%, criticile acestora fiind, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, nefondate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea excepțiilor invocate de recurenții reclamanți, dar și a celor două recursuri promovate de aceștia și admiterea recursurilor pârâtei ICCJ, cu consecința casării sentințelor atacate și respingerii atât a acțiunii, cât și a cererii de lămurire a dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursurilor formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de recurenții-reclamanți A. și B..

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursurile formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de recurenții-reclamanți A. și B..

Respinge recursurile formulate de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 121 din 17 aprilie 2019 și a sentinței civile nr. 379 din 24 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Admite recursurile formulate de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 121 din 17 aprilie 2019 și a sentinței civile nr. 379 din 24 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentințele atacate și în rejudecare, respinge atât acțiunea, cât și cererea de lămurire a dispozitivului, ca neîntemeiate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.