ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3789/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției anularea parțială a ordinelor de salarizare emise cu privire la reclamanți, obligarea pârâtului la emiterea unor alte ordine de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 + 10% RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 522 din 12 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, s-a anulat în parte Ordinul nr. 1471/C/24.05.2017 și a fost obligat pârâtul la modificarea Ordinului nr. 1471/C/24.05.2017, în ceea ce îi privește pe reclamanți, în sensul acordării indemnizațiilor de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă, începând cu data de 01.12.2015, majorarea de 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015; a fost obligat pârâtul la plata eventualelor diferențe dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A apreciat că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin către reclamanți, în condițiile în care atribuția Ministrului Justiției este de a emite ordinul și nu a Ministerului Justiției.

Totodată, în mod greșit instanța a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale, în condițiile în care instanța angajatoare este cea care are această atribuție. Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanților sunt stabilite cu angajatorul astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat.

A mai susținut recurentul că în mod greșit prima instanță a anulat în parte Ordinul MJ nr. 1471/C/24.05.2017 și a dispus emiterea unui nou ordin prin care indemnizația de încadrare să fie stabilită începând cu 09.04.2015 pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON. Acest act administrativ a fost emis în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și OMJ nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente acestora pentru judecători și asistenții judiciari.

Ordinul MJ nr. 4680/C/21.12.2016 a fost emis în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, dispunând recalcularea la nivel maxim a indemnizațiilor judecătorilor, începând cu 09.04.2015.

Având în vedere că Decizia nr. 794/2016 emisă de Curtea Constituțională a României face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcție, pe familie ocupațională, ținând cont de faptul că de la 01.10.2016 la nivelul ÎCCJ s-a acordat valoarea de referință sectorială 405 RON, ca urmare a Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, începând cu această dată s-a făcut raportarea la un salariu de plată pe familie ocupațională în funcție de această valoare de referință sectorială majorată cu 10%.

Prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizațiilor prin eliminarea diferențelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcție de actul normativ în vigoare, în prezent finalizându-se activitatea privind emiterea ordinelor prin care indemnizațiile să se stabiliească individual conform acestui text de lege.

Textul O.U.G. nr. 57/2015 nu folosește sintagma "nivel maxim în plată", așa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016, prin urmare numai de la data de 01.08.2016 se pune problema raportării salariilor/indemnizațiilor din sistem la nivelul maxim în plată.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale actele administrative prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizației intimatei-reclamante au fost emise în acord cu Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, fiind eronată obligarea sa la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să se stabilească indemnizația de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru o perioadă anterioară datei de 01.10.2016.

Soluția instanței de recurs

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut că, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, obiectul acțiunii existând atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actele contestate nu își mai produc efectele fiind înlocuit de OMJ nr. 2066/C/2018, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar inițiat de către acestea.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiției a Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și ale asistenților judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), și a satisfacerii pretențiilor reclamantelor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul contestat de acestia, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamante, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamante privind emiterea de către Ministerul Justiției a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Înalta Curte găsește întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâților de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanți, i-a obligat să achite diferențele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziție va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului Ministerul Justiției de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea ordinului de reîncadrare salarială ca rămas fără obiect și va respinge capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 522 din 12 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de reîncadrare salarială.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale pretinse pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.