ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 88/2020

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.11.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordine de salarizare, prin stabilirea indemnizației de bază în raport de valoarea de referință sectorială de 381.81 RON, începând cu luna august 2016, precum și obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul București la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut, potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381.81 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1821 din 18 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 43/2016 și ale art. 3

1

alin. (1)

1

-1

4

din O.U.G. nr. 57/2015. A respins ca nefondată excepția lipsei de obiect, invocată de pârâți prin întâmpinări. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București. A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru fiecare reclamant, începând cu data de 1 august 2016, ordinul individual de salarizare, prin stabilirea indemnizației de bază în raport de valoarea de referință sectorială de 381,81 RON. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a respins al doilea capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A obligat pârâtul Tribunalul București să plătească fiecărui reclamant diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală aferentă, toate aceste sume urmând a fi calculate și plătite fiecărui reclamant pentru perioada 1 august-31 decembrie 2016.

Împotriva sentinței civile nr. 1821 din 18 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Tribunalul București, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a pretențiilor formulate de reclamanți în contradictoriu cu acesta.

A învederat că potrivit art. 131 alin. (1) și (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, tribunalele și curțile de apel sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, pentru care Ministrul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar în acest sens, Ministerul Justiției pune la dispoziția instanțelor judecătorești fondurile necesare în vederea desfășurării activității, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitatea de ordonator principal de credite, precum si a unităților subordonate; repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora; coordonează și îndrumă activitatea economică, de investiții și administrativă a instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului.

Mai mult, Ministerul Justiției are și atribuții în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari și terțiari ai acestei instituții, iar în aceste condiții, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de instanța de judecată, în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiției.

Recurentul a mai arătat că obligația instituită în sarcina Tribunalului București este o obligație subsecventă fața de cea stabilită în sarcina Ministerului Justiției, astfel încât există posibilitatea ca, deși Tribunalul București va dori să pună în executare dispozițiile instanței de judecată, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea acestei obligații, ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin și a deschiderii de credite bugetare, acte ce se dispun de ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției, respectiv de ordonatorul secundar de credite - Curtea de Apel București. Delimitarea celor două obligații instituite în sarcina pârâților din această cauză nu este justificată, ca urmare a cumulării de către Ministerul Justiției atât a atribuțiilor de ordonator principal de credite, cât și a celor de emitere a ordinelor de salarizare, cumulare care determină pentru Tribunalul București o imposibilitate reală și efectivă de a pune în executare o hotărâre judecătorească.

În acest context, a menționat că Ministrul Justiției, în aplicarea Ordinelor nr. 4680/C/21.12.2016 și nr. 219/C/2017, a emis Ordinul nr. 1490VC/24.05.2017, conform căruia judecătorii care beneficiau, în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim. In același ordin, respectiv în anexele acestuia, sunt menționate și drepturile salariate de care beneficiază judecătorii începând cu data de 01.08.2016, cu precizarea că plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, cu excepția drepturilor salariate datorate începând cu data de 01.01.2017, care se plătesc corespunzător celor menționate în anexele ordinului.

Consideră recurentul că sintagma "plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției" conținută de Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017 emis de Ministrul Justiției susține, încă o dată în plus, faptul că Tribunalul București nu poate proceda la plata sumelor indicate de instanța de judecată, fără o repartizare de fonduri dispusă de Ministerul Justiției și că, potrivit dispozițiilor art. 4, alin. (3) și (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM. nu au depus întâmpinare.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției nu a depus întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului formulat de Tribunalul București ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimații-reclamanți, judecători în cadrul Judecătoriei sectorului 4 București au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordine de salarizare, prin stabilirea indemnizației de bază în raport de valoarea de referință sectorială de 381.81 RON, începând cu luna august 2016, precum și obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul București la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut, potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381.81 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru fiecare reclamant, începând cu data de 1 august 2016, ordinul individual de salarizare, prin stabilirea indemnizației de bază în raport de valoarea de referință sectorială de 381,81 RON. De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a respins al doilea capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, aspecte cu privire la care părțile nu au formulat cerere de recurs în cauză.

Înalta Curte observă că în mod corect instanța de fond a obligat pârâtul Tribunalul București să plătească fiecărui reclamant diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor de către Ministerul Justiției, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală aferentă, toate aceste sume urmând a fi calculate și plătite fiecărui reclamant pentru perioada 1 august-31 decembrie 2016. Astfel, având în vedere că reclamanții sunt judecători în cadrul Judecătoriei sectorului 4 București, rezultă că, în ceea ce privește plata drepturilor salariale, legitimitate procesuală pasivă în cauză, în această privință, nu poate avea decât ordonatorul terțiar de credite, respectiv Tribunalul București, care, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, angajează cheltuieli și utilizează creditele bugetare repartizate.

Înalta Curte are în vedere faptul că prin cererea de recurs recurentul învederează că Ministerul Justiției are și atribuții în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari și terțiari ai acestei instituții și că, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești solicitate de reclamanți, în lipsa ordinelor de salarizare emise de către Ministerul Justiției, pentru ca mai apoi, tot prin cererea de recurs, să aducă la cunoștință instanței de judecată faptul că Ministrul Justiției, în aplicarea Ordinelor nr. 4680/C/21.12.2016 și nr. 219/C/2017, a emis Ordinul nr. 1490VC/24.05.2017 conform căruia judecătorii care beneficiau, în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim și că în anexele acestui din urmă ordin sunt menționate și drepturile salariate de care beneficiază judecătorii începând cu data de 01.08.2016, astfel că nu se poate reține această argumentație a recurentului.

Înalta Curte are în vedere Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față), precum și dispozițiile art. 44 din Legea nr. 304/2004 din care se poate concluziona că, în privința acestui capăt de cerere, Tribunalul București este cel care are calitate procesuală pasivă, fiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. Astfel, în situația în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în acordarea unor drepturi de natură salarială, ținând seama că subiectele raportului de serviciu sunt determinate, stabilirea calității procesuale nu prezintă dificultăți, părțile din raportul de drept procesual fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanțial.

Înalta Curte are în vedere și faptul că raportul juridic salarial există între reclamanți și tribunalul angajator, iar Ministerul Justiției este parte a unui alt raport juridic, unul de drept financiar, implicând ordonatorii de credite subordonați (secundari și terțiari), iar nu direct pe reclamanți.

Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul București împotriva sentinței nr. 1821 din 18 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul București împotriva sentinței nr. 1821 din 18 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.