ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2617/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 29 martie 2017, reînregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 19.06.2019, sub nr. x/2017/a1, primind ulterior nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au chemat în judecată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând instanței obligarea pârâtei să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 și obligarea acesteia la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 (cu salariul calculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

La data de 10.05.2017, reclamanții au formulat cerere modificatoare, solicitând instanței introducerea în cauză a Ministerului Justiției și completarea acțiunii cu un petit, respectiv obligarea pârâților să emită decizii de salarizare care să privească recalcularea drepturilor salariale, începând cu data de 1 octombrie 2016, conform grilei unice de salarizare aprobate de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție si aplicată la nivelul majorităților Curților de Apel, inclusiv Curtea de Apel București.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 18.09.2017, reclamanții au precizat petitul acțiunii vizând modalitatea de calcul a drepturilor salariale conform algoritmului grilei unice de salarizare aplicată de Ministerul Public, în sensul că își mențin pretențiile cu privire la perioada 01.10.2016-30.05.2017, conform Deciziei nr. 29/C/19.06.2017 a Curții de Apel Alba Iulia.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului să emită decizii de salarizare prin raportare la o VRS de 405 RON începând din 09.04.1015- 01.12.2015 și VRS 405x10% pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016 și plata diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut cu salariul calculat prin raportare la VRS 405 și 445,5 RON și venitul efectiv plătit, actualizat cu indicele de inflație.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 04.12.2017, reclamanții au solicitat chemarea în judecată și a Tribunalului Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 1866 din 18.04.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu,

Prin sentința civilă nr. 7 pronunțată la data de 07.01.2019, Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței sale materiale și în consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și, pe cale de consecință, a dispus ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Prin decizia civilă nr. 1817 pronunțată la data de 03.04.2019 în dosarul numărul x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, reținându-se că reclamanții au promovat o acțiune întemeiată pe normele speciale prevăzute de art. 7 din Capitolul VIII AL Anexei 6 la Legea nr. 284/2010.

Ca urmare a înaintării dosarului, în urma soluționării conflictului negativ de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.06.2019, sub numărul x/2017/a1.

Prin sentința civilă nr. 2416/15.12.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 2968/25.05.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2416 din 18 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.09.2022, sub nr. x/2017/a1* (ca urmare a deciziei de casare nr. 2968/25.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Urmare a admiterii cererii de abținere a judecătorului cauzei, dosarul a fost înaintat în vederea repartizării aleatorii, fiind înregistrat la data de 19.09.2022 sub nr. x/2022.

Prin sentința nr. 1101 pronunțată la 5 iulie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Alba Iulia în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită plata diferențelor salariale și respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei de obiect, ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției și Tribunalul Sibiu, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să emită ordine de salarizare prin care să recunoască reclamanților drepturi salariale calculate prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015 și până la 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, a obligat pârâtul Tribunalul Sibiu să plătească reclamanților drepturile salariale calculate prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015 și până la 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective și a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1101 pronunțată la 5 iulie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca lipsită de interes sau rămasă fără obiect.

Prin recursul formulat Curtea de Apel Alba Iulia, în calitate de angajator al personalului auxiliar din cadrul propriu și al instanțelor din circumscripția sa teritorială, a invocat lipsa de interes a cererii introductive formulate de intimații-reclamanți, personal auxiliar și conex din cadrul Tribunalului Sibiu.

În cuprinsul recursului s-a arătat că urmare Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și în aplicarea acesteia Președintele Curții de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 38/C/13.06.2018, a dispus acordarea nivelului maxim al salariului de bază identificat în cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv categorii, prin stabilirea valorii de referință sectorială (VRS) la 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 și la 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2015. Această măsură a fost aplicată întregului personal auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și al instanțelor arondate, inclusiv personalului din cadrul Tribunalului Alba, în temeiul unui act administrativ cu caracter normativ.

În continuare, se arată că, în aplicarea dispozițiilor deciziei menționate, Curtea de Apel Alba Iulia a emis Decizia nr. 147/RU/20.07.2018, prin care s-au acordat drepturile salariale corespunzătoare lunii iulie 2018, achitate în luna august 2018, iar pentru perioada 01.01.2018-01.06.2018, plata s-a realizat în luna septembrie 2018. Ulterior, prin Decizia nr. 200/RU/19.09.2018, s-au stabilit diferențele salariale aferente perioadei 09.04.2015-31.12.2017, rezultate din aplicarea valorilor VRS de 421 RON, respectiv 463 RON, pentru toate categoriile de personal din instanțele arondate, inclusiv Tribunalul Sibiu. Plata acestor drepturi s-a realizat în baza actelor administrative emise, fiind eșalonată pe o perioadă de cinci ani, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului, cu acordarea actualizărilor și a dobânzii legale aferente.

În acest context, recurenta-pârâtă susține că drepturile salariale solicitate de intimați în prezenta cauză au fost deja acordate prin acte administrative, la un nivel superior valorii de 405 RON, respectiv la valorile de 421 RON și 463 RON, și că plata acestora se efectuează conform eșalonării legale. Prin urmare, apreciază că cererea introductivă este lipsită de interes, întrucât drepturile pretinse au fost deja recunoscute și acordate, iar instanța nu poate ignora obligația legală de eșalonare a plății acestora.

Solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de intimați ca lipsită de interes.

Tribunalul Sibiu, prin motivele de recurs, susține că în mod eronat instanța de fond a admis parțial acțiunea formulată de reclamanți, obligând Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu la emiterea unor ordine de salarizare și la plata unor drepturi salariale calculate prin raportare la valorile de referință sectorială (VRS) de 405 RON, respectiv 445,5 RON, pentru perioadele 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă.

Apreciază că această soluție ignoră faptul că, în realitate, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și al instanțelor arondate, inclusiv reclamanții din cauză, au beneficiat de salarii de bază brute lunare stabilite prin raportare la VRS 421,36 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015 și la VRS 463,5 RON începând cu 01.12.2015, conform Deciziei nr. 38/C/13.06.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Alba Iulia. Decizia 38/2018 a fost fundamentată pe necesitatea uniformizării salarizării în cadrul aceleiași categorii profesionale, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și cu recomandarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 15.05.2018.

Susține instanța de fond nu a avut în vedere că drepturile salariale ale reclamanților au fost deja recalculate și plătite, în mod eșalonat, în perioada 2019-2023, în baza Deciziei nr. 200/RU/19.09.2018, emisă în aplicarea Deciziei nr. 38/C/13.06.2018. Ultima tranșă de 35% a fost achitată în proporție de 78,76%, în limita fondurilor bugetare alocate, ceea ce demonstrează că obligațiile salariale au fost executate în mod efectiv.

Recurentul-pârât susține că, în ceea ce privește perioada ulterioară, respectiv 01.08.2016-31.12.2017, drepturile salariale ale personalului auxiliar și conex au fost stabilite prin raportare la VRS 605,225 RON, conform Deciziei nr. 29/C/19.05.2021 și Deciziei nr. 221/RU/15.06.2021, ambele emise de Președintele Curții de Apel Alba Iulia. Tribunalul Sibiu a efectuat plata acestor drepturi în luna decembrie 2021 pentru perioada 01.12.2019-30.11.2021 și în luna octombrie 2022 pentru perioada 01.08.2016-30.11.2019, ceea ce confirmă că drepturile salariale au fost acordate în conformitate cu valorile de referință sectorială superioare celor solicitate prin acțiune.

În concluzie, având în vedere că drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite și achitate prin raportare la VRS 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, la VRS 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-01.08.2016 și la VRS 605,225 RON pentru perioada începând cu 01.08.2016, valori superioare celor invocate în cererea de chemare în judecată, se impune constatarea caracterului lipsit de obiect al acțiunii.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurată și respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Demersul judiciar al reclamantilor, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de emitere a unor decizii de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON începând din 09.04.1015- 01.12.2015 și VRS 405x10% pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016 și plata diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut cu salariul calculat prin raportare la VRS 405 și 445,5 RON și venitul efectiv plătit, actualizat cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința recurată s-a admis în parte acțiunea, pârâții Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâți, prin care au susținut că acțiunea este fără interes sau fără obiect, întrucât drepturile salariale ale intimaților au fost stabilite și plătite, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actului atacat, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. În acest context, recursurile formulate de pârâți sunt nefondate, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Recurentul-pârât Curtea de Apel Alba Iulia a susținut că acțiunea formulată de intimații-reclamanți este lipsită de interes, întrucât drepturile salariale pretinse au fost deja recunoscute și acordate prin acte administrative emise anterior, în temeiul Deciziilor nr. 38/C/13.06.2018, nr. 147/RU/20.07.2018, nr. 200/RU/19.09.2018, nr. 29/C/19.05.2021 și nr. 221/RU/15.06.2021.

Înalta Curte reține că interesul procesual presupune existența unui folos practic, concret și actual pe care partea îl urmărește prin promovarea acțiunii. În speță, instanța de fond a constatat, în mod corect, că drepturile salariale ale reclamanților nu au fost stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, prevăzută de Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, ci la valori ulterioare (421,36 RON, 463,5 RON, respectiv 605,225 RON), fără a se emite decizii de salarizare care să reflecte aplicarea dispozițiilor legale menționate.

Or, simpla existență a unor acte administrative care acordă drepturi salariale nu exclude interesul reclamanților de a obține recunoașterea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, prin urmare, critica privind lipsa de interes este nefondată.

Recurentul-pârât Tribunalul Sibiu a susținut că acțiunea este rămasă fără obiect, întrucât drepturile salariale au fost deja acordate, iar plata acestora s-a realizat în mod eșalonat, în conformitate cu dispozițiile legale.

Înalta Curte reține că existența unor plăți eșalonate nu echivalează cu recunoașterea integrală a dreptului solicitat, în forma și cuantumul prevăzut de lege. Instanța de fond a constatat că, deși au fost efectuate plăți, acestea nu au fost realizate în temeiul unor decizii de salarizare conforme cu Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, ci în baza unor acte administrative ulterioare, care nu reflectă aplicarea valorii de referință sectorială precizată prin cererea de chemare în judecată.

Mai mult, instanța de fond a reținut că nu au fost emise decizii de salarizare conforme cu dispozițiile legale, aspect care a generat un prejudiciu patrimonial, constând în diferențele salariale neacordate, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, în conformitate cu jurisprudența Înaltei Curți (Deciziile nr. 2/2014 și nr. 21/2015).

Prin urmare, acțiunea nu este lipsită de obiect, întrucât reclamanții urmăresc obținerea unei reparări integrale a prejudiciului suferit prin neaplicarea corectă a normelor legale incidente.

Părțile recurente au invocat faptul că personalul auxiliar și conex din cadrul instanțelor arondate a beneficiat de salarii stabilite prin raportare la valori de referință sectorială superioare (421,36 RON, 463,5 RON, 605,225 RON), ceea ce ar exclude aplicabilitatea valorii de 405 RON.

Înalta Curte constată că această susținere nu poate fi primită. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, și art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, personalul aflat în aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim aflat în plată.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că valoarea de referință sectorială de 405 RON reprezenta nivelul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 (ca efect al unei hotărâri judecătorești), iar neaplicarea acestei valori a generat o discriminare nejustificată între categorii de personal aflate în situații similare.

Așadar, acordarea unor valori ulterioare nu înlătură obligația legală de aplicare a valorii de 405 RON, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Recurenții-pârâți au arătat că obligațiile salariale au fost executate, în mod eșalonat, în perioada 2019-2023, în limita fondurilor bugetare alocate, dar la dosar nu au fost comunicate deciziile emise pe numele intimaților-reclamanți coform solicitării din cererea de chemare în judecată, ci tabeluri și decizii generale sau pentru perioade ulterioare.

Înalta Curte reține că executarea parțială și eșalonată a obligațiilor nu exclude dreptul reclamanților de a obține repararea integrală a prejudiciului, conform principiului consacrat de art. 1531 și art. 1535 din C. civ., precum și jurisprudenței relevante (Decizia ICCJ - RIL nr. 2/2014).

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că întârzierea în executarea obligațiilor de plată atrage dreptul la daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, fără a fi necesară dovedirea prejudiciului, conform art. 1535 alin. (1) C. civ.

Prin urmare, susținerile privind executarea obligațiilor nu pot conduce la constatarea caracterului neîntemeiat al acțiunii.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței nr. 1101 pronunțate la 5 iulie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.