ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6194/2020

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.09.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea parțială a actului contestat în sensul acordării începând cu data de 09.04.2015 a indemnizației de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorata cu 10 % sau, în subsidiar, începând cu data de 07.05.2015 a indemnizației de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, cu obligarea pârâtului la emiterea în termen de 5 zile a unui nou act administrativ legal, respectiv a unui nou ordin de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, în acord cu cele menționate mai sus; obligarea pârâtului la plata diferenței între remunerația plătită începând cu 09.04.2015 și cea la care erau îndreptățiți reclamanții potrivit legii; obligarea pârâtului la plata unor penalități de 100 de RON/zi în caz de întârziere în emiterea unui nou act administrativ legal

Prin sentința nr. 1252 din 16.03.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției invocată de pârât ca nefondată.

Pe fond, a admis acțiunea și a anulat, în parte, ordinul MJ nr. 1478/C/2017.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită în favoarea reclamanților ordine de încadrare salarială cu aplicarea unei valori de referință de 405 RON pe perioada 9.04.2015-30.11.2015.

A respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale acțiunii principale.

Împotriva sentinței nr. 1252 din data de 16.03.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând critici care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că, prin OMJ nr. 2066/2018, reclamanților le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea valorii de referință sectorială de 463,5 RON.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților.

Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentintei nr. 1252 din 16 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2020.