ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2283/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul actiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.09.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., H., I., J., K., L., N. și O., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea parțială a ordinului acestuia nr. 1478/C/2017, în sensul acordării începând cu data de 09.04.2015 a indemnizației de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% sau, în subsidiar începând cu data de 07.05.2015 a indemnizației de încadrare brută lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON; obligarea pârâtului la emiterea în termen de 5 zile a unui nou act administrativ legal, respectiv a unui nou ordin de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, în acord cu cele menționate mai sus; obligarea pârâtului la plata diferenței între remunerația plătită începând cu 09.04.2015 și cea la care erau îndreptățit potrivit legii; obligarea pârâtului la plata unor penalități de 100 de RON/zi în caz de întârziere în emiterea unui nou act administrativ legal și la cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Justiției, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Încheierea recurată

Prin încheierea din data de 2 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x.

Recursul

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., H., I., J., K., L., N. și O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei Curții de Apel București în vederea continuării judecății.

Considerentele și soluția Înaltei Curți

Înalta Curte, examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, constată că recursul este fondat doar în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată de natură a temporiza curgerea firească a activității de judecată care trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având însă un caracter facultativ.

Prin urmare, instanța sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerințelor normei, are puterea de apreciere asupra utilității (chiar a necesității), dar și asupra oportunității măsurii în ansamblul raporturilor juridice dintre părți, astfel încât măsura să nu permită concluzia unui abuz de drept procesual al părții care o invocă.

Suspendarea reglementată de art. 413 pct. 1 C. proc. civ. implică cercetarea următoarelor cerințe legale: dezlegarea pricinii cu care este învestită instanța în fața căreia se invocă acest incident, să depindă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă anularea parțială a ordinului Ministerului Justiției nr. 1478/C/2017, în sensul acordării începând cu data de 09.04.2015 a indemnizației de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% sau, în subsidiar începând cu data de 07.05.2015 a indemnizației de încadrare brută lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON; obligarea pârâtului la emiterea în termen de 5 zile a unui nou act administrativ legal, respectiv a unui nou ordin de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, în acord cu cele menționate mai sus; obligarea pârâtului la plata diferenței între remunerația plătită începând cu 09.04.2015 și cea la care erau îndreptățit potrivit legii; obligarea pârâtului la plata unor penalități de 100 de RON/zi în caz de întârziere în emiterea unui nou act administrativ legal și la cheltuieli de judecată.

În cadrul dosarului nr. x, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.11.2016, reclamanții P., Q., R., C., T., U., V., W., X., Y., L., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., F., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj, solicitând: sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 43/2016, a art. 3

1

alin. (1)

1

- alin. (1)

4

din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completat prin O.U.G. nr. 43/2016; obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordine de salarizare, pentru fiecare, prin stabilirea indemnizației de bază prin raportare la valoarea de referință sectorială de 347,10 RON, cu luarea în considerare a O.U.G. nr. 20/2016, intrată în vigoare la 09.06.2016, și care a produs efecte începând cu luna august 2016, fără a aplica O.U.G. nr. 43/2016; obligarea ambilor pârâți la repararea prejudiciului creat, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la VRS de 347,10 RON) și venitul efectiv plătit, inclusiv ca efect al aplicării O.U.G. nr. 43/2016 (prin raportare la VRS de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Înalta Curte constată că cerințele cerute de textul de lege, respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, iar acel drept să formeze obiectul unei alte judecăți, nu sunt îndeplinite în speță, întrucât soluția din prezenta cauză nu depinde de existența sau inexistența vreo unui drept care face obiectul dosarului nr. x.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că între aceste două cauze nu există o dependență de natura celei prevăzute de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., așa încât aceste prevederi nu au incidență în raportul dedus judecății.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,va casa încheierea atacată și va trimite cauza la aceeași instanță în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A., D., E., H., I., J., L., N. și O. împotriva încheierii din 2 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și trimite cauza la aceeași instanță în vederea continuării judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2018.