ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2018, reclamanta A. a învestit Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu o acțiune având ca obiect anularea parțială a Ordinului nr. 1490/C/24.05.2017, acțiune formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București solicitând anularea parțială a anexelor acestui ordin și modificarea corespunzătoare a acestora, în sensul stabilirii, începând cu data de 09.04.2015, a unui cuantum maxim al indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor la nivelul maxim, pentru funcția deținută până la data de 31.05.2016, inclusiv (începând cu data de 01.06.2016 a fost eliberată din funcție prin pensionare), prin raportare la o VRS de 405 aferent familiei ocupaționale "Justiție" VRS reprezentând nivel maxim în sensul legii, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din data de 01.12.2015(în cazul său, majorarea vizând perioada 01.12,2015 -31.05.2016, inclusiv), cu alocarea sumelor bugetare necesare pentru plata drepturilor salariale, sume actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzilor legale, de la data scadenței, la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 5295 din data de 12 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiției, în privința reclamantei, în ceea ce privește data recalculării indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 421,36 RON, respectiv valoarea de referință de 463,5 RON; a obligat pârâta Curtea de Apel București la plata către reclamantă a diferențelor salariale rezultate perioadei 9.04.2015 - 1.12.2015, cu aplicarea VRS de 421,36 RON și cele aferente perioadei 1.12.2015 - 31.05.2016, cu aplicarea VRS de 463,5 RON; a obligat pârâta Curtea de Apel București la plata către reclamantă a acestor diferențe salariale aferente perioadei 9.04.2015 - 31.05.2016 actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă perioadei de la data scadenței fiecărui venit și până la data plății efective și a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței civile nr. 5295 din data de 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției prin care solicită respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de anulare parțială a OMJ nr. 1490/C/2017 și de stabilire a indemnizației de încadrare.

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în ceea ce privește plata drepturilor salariale și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Ca atare, este absolut nefondată soluția instanței de a dispune anularea OMJ nr. 1490/C/2017 și recalcularea indemnizației de încadrare a intimatei-reclamante prin luarea în considerare a valorilor de referință sectorială 421,36 RON începând cu data de 9.04.2015 și 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.05.2016, în condițiile în care a fost emis OMJ nr. 2066/C/24.05.2018.

În continuare, arătă că în aplicarea dispozițiilor art. 4 din OMJ nr. 2066/C/2018, a fost emis OMJ nr. 90/C/4.01.2019 prin care s-au stabilit drepturile salariale individuale ale intimatei-reclamante.

Ca atare, solicită să se constate că Ministerul Justiției a adus la îndeplinire obligațiile stabilite prin OMJ nr. 2066/C/2018, în sensul că intimatei-reclamante i s-au stabilit drepturile salariale în funcție de valoarea de referință sectorială 421,36 RON începând cu data de 9.04.2015 și 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.05.2016, așa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată precizată, astfel încât nu se mai justifică anularea OMJ nr. 1490/C/2017 și stabilirea indemnizației în funcție de aceste valori de referință.

În concluzie, solicită respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de anulare a parțială a OMJ nr. 1490/C/2017 și stabilire a indemnizației de încadrare prin luarea în considerare a valorilor de referință sectorială 421,36 RON începând cu data de 9.04.2015 și 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.05.2016.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul și va respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului 490/24.05.2017, ca rămas fără obiect.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 1490/C/24.05.2017, anularea parțială a anexelor acestui ordin și modificarea corespunzătoare a acestora, în sensul stabilirii, începând cu data de 09.04.2015, a unui cuantum maxim al indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor la nivelul maxim, pentru funcția deținută până la data de 31.05.2016, inclusiv (începând cu data de 01.06.2016 a fost eliberată din funcție prin pensionare), prin raportare la o VRS de 405 aferent familiei ocupaționale "Justiție" VRS reprezentând nivel maxim în sensul legii, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din data de 01.12.2015(în cazul său, majorarea vizând perioada 01.12,2015 -31.05.2016, inclusiv), cu alocarea sumelor bugetare necesare pentru plata drepturilor salariale, sume actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzilor legale, de la data scadenței, la data plății efective.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiției, în privința reclamantei, în ceea ce privește data recalculării indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 421,36 RON, respectiv valoarea de referință de 463,5 RON; a obligat pârâta Curtea de Apel București la plata către reclamantă a diferențelor salariale rezultate perioadei 9.04.2015 - 1.12.2015, cu aplicarea VRS de 421,36 RON și cele aferente perioadei 1.12.2015 - 31.05.2016, cu aplicarea VRS de 463,5 RON; a obligat pârâta Curtea de Apel București la plata către reclamantă a acestor diferențe salariale aferente perioadei 9.04.2015 - 31.05.2016 actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă perioadei de la data scadenței fiecărui venit și până la data plății efective și a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că la data de 24.05.2017 a fost emis OMJ nr. 1490/C/2017, în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4680/C/2016 și a OMJ nr. 219/C/2017, prin care reclamantei i-au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizației de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente, ocazie cu care reclamanta a primit indemnizația majorată cu valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Ulterior, pârâtul Ministerul Justiției prin ministrul justiției a emis la 24.05.2018 Ordinul nr. 2066/C/2018 prin care a recunoscut în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 o VRS de 421,36 RON și în perioada 01.12.2017 - 31.12.2017 o VRS de 463,5 RON.

În aplicarea dispozițiilor Ordinului ministrului justiției nr. 2066/C/24.05.2018, recurentul-pârât a emis Ordinul nr. 90/C/04.01.2019, prin care a stabilit următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată aflate în raza teritorială a Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la valoarea o de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată aflate în raza teritorială a Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la valoarea o de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată aflate în raza teritorială a Curții de Apel București se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).

Art. 2. Plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiției, Curții de Apel București și tribunalelor din circumscripția acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanțelor publice."

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât a Ordinului Ministrului Justiției nr. 90/C/04.01.2019, în aplicarea dispozițiilor art. 4 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, intimata-reclamantă beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON (art. 1 alin. (2), urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, intimata-reclamantă aflându-se, în anexele menționate, la pozițiile nr. 1020-1025 .

Ca atare, în contextul satisfacerii pretențiilor deduse judecății, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit Ordinul nr. 1490/C/2017 contestat în cauza pendinte, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referință mai mare decât cea solicitată prin acțiune și acordată prin sentința recurată, iar obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 90/C/04.01.2019 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de intimata-reclamantă, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar privind emiterea unui alt ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtei Curtea de Apel București obligația subsecventă de plată către intimata-reclamantă a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, Înalta Curte urmează să mențină aceste dispoziții, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare și rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinței atacate în ceea ce privește recalcularea/plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecință, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuși emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Totodată, va fi menținută și soluția dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, în considerarea faptului că emiterea ordinului de salarizare intră în competența acestui pârât, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

De asemenea, Înalta Curte constată că este nefondată critica pârâtului Ministerul Justiției referitoare la obligația de plată a diferenței de drepturi salariale și a actualizării acestora cu indicele de inflație și dobânda legală deoarece, această obligație a fost stabilită în sarcina pârâtei Curtea de Apel București, nu în sarcina Ministerului Justiției.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarant de pârâtul Ministerul Justiției, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ - Ordin de salarizare, ca rămas fără obiect și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 5295 din 12 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului 490/24.05.2017, formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, ca rămas fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.