ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4613/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat:

- anularea în parte a O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017, în privința anexelor acestui ordin referitoare la drepturile salariale ale reclamantei, a O.M.J. nr. 4683/C/2016 și a O.M.J. nr. 220/C/2017 în aplicarea cărora a fost emis O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017, în ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială (VRS) majorată și cuantumul acesteia;

- anularea în parte a ordinului de salarizare (O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017) cu privire la reclamantă;

- emiterea unui nou ordin de stabilire a indemnizațiilor de încadrare brute lunare pentru reclamantă, care să aibă în vedere raportarea la VRS în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, conform Legii nr. 71/2015;

- iar începând cu data de 01.12.2015, prin raportare la VRS în cuantum de 445,5 RON, rezultată ca urmare a aplicării majorării cu 10%, conform art. 4 din Legea nr. 293/2015 - cu consecința menținerii dispozițiilor acestui ordin referitoare la aplicarea VRS de 445,5 RON începând cu data de 01.10.2016 până în prezent, precum și pentru viitor;

- stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare in raport cu vechimea în muncă și funcție.

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor menționate la pct. 2, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate (în limita pragurilor valorice arătate la pct. 2), de la data de 09.04.2015, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 3208 din data de 4 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având ca obiect "obligare emitere act administrativ".

A dispus anularea parțială a Ordinului nr. 1477/C/2017, în privința reclamantei și a datei de la care se aplică cele dispuse.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015.

A obligat pârâtul să achite reclamantei diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 3208 din data de 4 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât arată că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, pretențiile au fost satisfăcute și acțiunea a rămas fără obiect. În acest sens arată că la data de 24.05.2018, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 2118/C/2018 în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri ‚în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă că personalul de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor și procurorilor din Ministerul Justiției, beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015.

În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, personalul de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor și procurorilor din Ministerul Justiției, beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON. În același timp, alin. (3) prevede că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea Legii - cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru personalul de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor și procurorilor din Ministerul Justiției, se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).

Prin urmare, reclamanții nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate.

Având în vedere că prin OMJ nr. 2118/C/2018, intimatei-reclamante i-au fost acordate drepturile salariale și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, recurentul-pârât solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a ordinului de salarizare (O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017) cu privire la reclamantă, emiterea unui nou ordin de stabilire a indemnizațiilor de încadrare brute lunare pentru reclamantă, care să aibă în vedere raportarea la VRS în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, conform Legii nr. 71/2015, iar începând cu data de 01.12.2015, prin raportare la VRS în cuantum de 445,5 RON; stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare in raport cu vechimea în muncă și funcție, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor menționate la pct. 2, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate (în limita pragurilor valorice arătate la pct. 2), de la data de 09.04.2015, până la data plății efective.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății așa cum a fost formulată reținând interpretarea dată de către Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 794/2016, ale cărei considerente sunt general obligatorii, din care rezultă că magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care primesc indemnizațiile de încadrare mai mici decât cea stabilită la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, vor fi salarizați la nivelul maxim al indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De asemenea, s-a reținut că nivelul maxim al salariilor de bază și, respectiv, cel al sporurilor trebuie apreciate cu luarea în considerare a celor două componente existente la orice instanță/parchet din țară.

În ceea ce privește formularea textelor art. 5 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 și art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv aceea că magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor vor fi salarizați la "nivel de salarizare maxim in plată pentru funcțiile similare", respectiv la "nivelul maxim al indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective", s-a constatat că acestea nu disting între cele două categorii de magistrați și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, respectiv cei ale căror indemnizații au fost stabilite cu includerea unui procent de aproximativ 18%, conform O.U.G. nr. 10/2007 și cei ale căror indemnizații nu includ acest spor. De aceea, conform regulii de interpretare logică "unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu trebuie să distingă" (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus) rezultă că aceste dispoziții se aplică ambelor categorii de magistrați și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Întrucât acest element de calcul al indemnizației de bază (VRS) este unic la nivel național pentru întregul corp al magistraților și cum valoarea majorată a acestui element a fost recunoscută de către Ministrul Justiției, respectiv Ministerul Public, fie și în urma unor hotărâri judecătorești, fiind în plată lunară, este necesară egalizarea drepturilor salariale prin ordinul emis, cu luarea în considerare a cestor elemente componente ale venitului total brut. Aceasta deoarece legea incidentă este de aplicare imediată și efectivă, nefiind susceptibilă de vreo altă interpretare contrară.

Activitatea de egalizare a veniturilor la nivelul fiecărui ordonator principal de credite ar fi trebuit să presupună stabilirea celei mai ridicate indemnizații pentru fiecare grad profesional (judecătorie, tribunal, curte de apel, ÎCCJ), fiecare categorie de vechime în muncă și vechime în funcție, prin raportare inclusiv la indemnizațiile în plată la nivelul aceluiași ordonator de credite.

În raport de aceste considerente, salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamanți trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție.

Or, în ceea ce privește cuantumul valorii de referință sectorială, în cadrul familiei ocupaționale justiție, acesta este raportat la o valoare de referință sectorială de 405 RON, aspect care reiese din adresa nr. x/21.12.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, neincluderea în calculul indemnizațiilor de încadrare brute, începând cu data de 09.04.2015, a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 din data de 01.12.2015, este nejustificată, în condițiile în care există hotărâri judecătorești prin care a fost recunoscută această valoare sectorială anterior datei de 09.04.2015 (dată de la care Legea 71/2015 stabilea obligația pârâtei Inspecția Judiciară de a proceda din oficiu la o încadrare la nivel maxim a inspectorilor sub aspectul indemnizației cuvenite) iar, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit și prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivel de familie ocupațională, fără să menționeze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Or, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivelul de familie ocupațională Justiție la data de 09.04.2015 include valoarea sectorială de 405 RON.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2118/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului nr. 2118/C/24.05.2018 nu afectează, prin el însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ (ordin de salarizare), având în vedere că la acest moment actul contestat nu își mai produce efectele fiind înlocuit de Ordinul nr. 2118/C/24.05.2018, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamantei de a-i fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar inițiat de către aceștia.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât Ministerul Justiției a Ordinului nr. 2118/C/24.05.2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON (art. 1 alin. (2), urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 2118/C/24.05.2018, au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamantă, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar privind emiterea de către Ministerul Justiției a unui alt ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului, obligația subsecventă de plată către reclamanți a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, Înalta Curte urmează să mențină aceste dispoziții, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare și rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinței atacate în ceea ce privește recalcularea/plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a diferențelor salariale rezultate, Înalta Curte reține că, prin omisiunea pârâtului de a emite ordinul de salarizare cu indemnizația de încadrare raportat la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispozițiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii fiind îndeplinite.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecință, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de intimata-reclamantă prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuși emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, formulată de reclamant ca rămasă fără obiect și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3208 din 04 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta A. privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, ca rămas fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.