ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5789/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.09.2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției a solicitat:

- anularea parțială a Ordinului Ministerului Justiției nr. 1475/C/24.05.2017, anexa 9, dispozițiile privind stabilirea drepturilor salariale în favoarea reclamantei și emiterea unui nou ordin de salarizare, în ceea ce o privește, în sensul recalculării indemnizației de încadrare și a sporurilor, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinite în cadrul instanței, astfel:

- stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON și recalcularea venitului lunar total în funcție de indemnizația de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la data de 30 noiembrie 2015;

- stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 445 RON și recalcularea venitului lunar total în funcție de indemnizația de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 și până la data de 30 septembrie 2016;

- acordarea diferențelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referință sectorială de 405 RON pe perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflație la data plății;

- acordarea diferențelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referință sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflație la data plății;

- acordarea dobânzii legale aferentă diferențelor datorate, calculată de la data scadenței la data plății efective.

In subsidiar, a solicitat stabilirea indemnizației de încadrare și acordarea drepturilor salariale cuvenite anterior arătate (inclusiv actualizarea și dobânda legală), în funcție de o valoare de referință sectorială de 347,112 RON pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 și de 381,823 Iei pentru perioada 1 decembrie 2015-31 iulie 2016; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 585 din 13 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

A fost anulat parțial Ordinul nr. 1475/C/24.05.2017 emis de Ministerul Justiției în privința reclamantei menționată în cuprinsul acestuia, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege.

A fost obligat pârâtul să emită pentru reclamantă ordin de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând din 09.04.2015-sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293/2015 și acordarea diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânzile legale calculate de la data exigibilității până la data plății.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Justiției, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că instanța de fond fără temei legal a admis acțiunea reclamantei, în condițiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Recurentul a arătat că a fost emis la data de 21.12.2016 OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În consecință, față de textele legale invocate și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de ICCJ și CSM din data de 1 octombrie 2016, a arătat recurentul că reclamanta nu are niciun temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON de la data de 9 aprilie 2015.

De asemenea, recurentul a criticat soluția instanței de obligare a acestuia la plata drepturilor salariale, în condițiile în care atribuția recurentului-pârât este de a stabili indemnizația de încadrare și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, obligație care incumbă Tribunalului Bistrița Năsăud, întrucât intimata-reclamantă își desfășoară activitatea de judecător în cadrul acestei instituții.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recursul formulat urmează a fi admis în considerarea emiterii la data de 24.05.2018 a Ordinului MJ nr. 2066/C/2018.

Instanța de control judiciar constată că prin Ordinul MJ nr. 2066/C/2018 s-a stabilit indemnizația de încadrare brută lunară, prin raportare la o valoare de referință sectorială, în funcție de fiecare perioada de timp individualizată, prevăzută expres în ordin, pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari, urmând ca ulterior să fie emise ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că emiterea acestui ordin, prin care este soluționată și cererea ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a avut loc înainte de finalizarea definitivă a procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care Înalta Curte, în raport cu art. 194 lit. c) C. proc. civ., apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Prin ordinul arătat a fost stabilită o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și pentru aceeași perioadă, fiind astfel soluționată de către recurent cererea reclamantei.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum și plata dobânzilor și a actualizării cu rata inflației.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, urmând ca în raport de soluția admiterii excepției, să admită recursul formulat, să caseze sentința atacată și, rejudecând cauza să respingă acțiunea reclamantei pentru acest motiv.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea instanței de fond și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 585 din 13 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea reclamantei A., ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 5 noiembrie 2020.