ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2632/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției a solicitat anularea parțială a Ordinului Ministerului Justiției nr. 1475/C/24.05.2017, anexa 9, dispozițiile privind stabilirea drepturilor salariale în favoarea reclamantului și drept consecință emiterea unui nou ordin de salarizare, în sensul recalculării indemnizației de încadrare și a sporurilor, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinite în cadrul instanței, astfel:

- stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON și recalcularea venitului lunar total în funcție de indemnizația de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la data de 30 noiembrie 2015;

- stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 445 RON și recalcularea venitului lunar total în funcție de indemnizația de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 și până la data de 30 septembrie 2016;

- acordarea diferențelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referință sectorială de 405 RON pe perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflație la data plății;

- acordarea diferențelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referință sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflație la data plății;

- acordarea dobânzii legale aferentă diferențelor datorate, calculată de la data scadenței la data plății efective.

În subsidiar, a solicitat stabilirea indemnizației de încadrare și acordarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului (inclusiv actualizarea și dobânda legală), în funcție de o valoare "de referință" sectorială de 347,112 RON pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 și de 381,823 RON pentru perioada 1 decembrie 2015-31 iulie 2016; cu cheltuieli de judecată, în măsura în care vor fi efectuate astfel de cheltuieli.

Prin sentința civilă nr. 1566 din data de 30.03.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată, a anulat în parte Ordinul nr. 1475/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției, a obligat pârâtul să emită reclamantului un alt Ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 și de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 30 septembrie 2016 și la acordarea către reclamant a diferențelor salariale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 1566 din data de 30.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât arată că pretențiile reclamantului în ce privește recalcularea drepturilor salariale au fost satisfăcute și ca urmare acțiunea a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Lege nr. 71/2015, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă că judecătorii, magistrații-asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referință sectorială (VRS) de 421,36 tei, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008 și, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 tei, respectiv VRS 405 RON ta care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 și 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2066/2018 prevede că, în perioada 09.04.2015 -30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de Încadrare brută tunară stabilită prin raportare ta o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilita prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

În același timp, alin. (3) prevede că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea Legii cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).

Având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018, intimatului-reclamant i-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Față de obligarea la acordarea diferențelor salariale, subliniază faptul că Ministerul Justiției nu poate fi obligat în mod direct să achite reclamantului eventuale diferențe bănești, întrucât Ministerul Justiției nu calculează și nu achită drepturi salariale decât propriilor angajați, singura obligație a acestui ordonator principal de credite poate fi aceea de a vira și asigura sumele solicitate de curțile de apel prin proiectele de buget, conform dispozițiilor legale aplicabile, astfel că solicită respingerea acestui capăt de cerere, cu atât mai mult cu instanța de fond a dispus și alocarea fondurilor necesare achitării acestor diferențe.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Ordinului Ministerului Justiției nr. 1475/C/24.05.2017, stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON și recalcularea venitului lunar total în funcție de indemnizația de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la data de 30 noiembrie 2015; stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 445 RON și recalcularea venitului lunar total în funcție de indemnizația de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 și până la data de 30 septembrie 2016; acordarea diferențelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referință sectorială de 405 RON pe perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflație la data plății; acordarea diferențelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referință sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflație la data plății; acordarea dobânzii legale aferentă diferențelor datorate, calculată de la data scadenței la data plății efective.

Prima instanță a admis acțiunea formulată, anulând în parte ordinul atacat, obligând la emiterea unui alt Ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 și de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 30 septembrie 2016. A obligat pârâtul la acordarea către reclamant a diferențelor salariale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, precum și la asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale restante.

Înalta Curte constată că, intimatul-reclamant deține funcția de judecător la Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar prin ordinul contestat au fost stabilite cuantumurile indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016 și în continuare, pentru judecătorii din circumscripția Curții de Apel Cluj, reclamantul fiind înscris în anexa 9.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 20/2016 și a prevederilor O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Ulterior, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, pe care a publicat-o în Monitorul Oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, cu aplicabilitate din aceeași zi.

Însă, prin pct. 31 și 34 din Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, în cadrul unui control de constituționalitate a O.U.G. nr. 57/2015, a fost interpretată sintagma "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", respectiv aceeași sintagmă folosită și de Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014.

"31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. [...]

Din analiza textelor legale anterior expuse, interpretate prin prisma deciziei Curții Constituționale, ale cărei considerente sunt general obligatorii, rezultă că este necesară egalizarea drepturilor salariale prin raportare atât la cuantumul maxim al salariilor de bază, cât și al sporurilor. De asemenea, este de menționat că nivelul maxim al salariilor de bază și, respectiv, cel al sporurilor trebuie apreciate cu luarea în considerare a celor două componente existente la orice instanță din țară, deoarece Ministrul Justiției este ordonatorul principal de credite pentru toate instanțele judecătorești.

Astfel, sub aspectul nivelului maxim al salariilor de bază, există în plată la nivel național, un număr de judecători care au o valoare de referință sectorială (VRS) mai mare decât cea aplicată în cazul reclamanților, respectiv o valoare de referință sectorială de 405 RON, în funcție de care se calculează indemnizația de bază.

Întrucât acest element de calcul al indemnizației de bază (VRS) este unic la nivel național pentru întregul corp al magistraților și cum valoarea majorată a acestui element a fost recunoscută de către Ministrul Justiției, fie și în urma unor hotărâri judecătorești, fiind în plată lunară, este necesară egalizarea drepturilor salariale prin ordinul emis, cu luarea în considerare a cestor elemente componente ale venitului total brut. Aceasta deoarece legea incidentă este de aplicare imediată și efectivă, nefiind susceptibilă de vreo altă interpretare contrară.

Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătorești în cauză, "stabilirea" indemnizației s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes (este invocată, în acest sens, majorarea prevăzută de O.U.G. nr. 10/2007), iar nu în baza unor situații punctuale și personale.

Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a prevăzut că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă pretenția concretă a reclamanților și acesta este unul dintre elementele esențiale ale acțiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că, în speță, obiectul cererii deduse judecății l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unor decizii de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare ce li se cuvin, precum și a diferențelor salariale aferente, începând cu data de 09.04.2015, instanța de control judiciar reține că această pretenție a fost satisfăcută și, în consecință, este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia ca atare.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea recurentului-pârât la acordarea către intimatul-reclamant a diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, Înalta Curte constată că litigiul, prin obiectul și cauza cererii, reclamă prezența în cauză în calitate de pârâți a angajatorilor care au și calitatea de ordonatori de credite, în perioada vizată de cererea de chemare în judecată, în speță Tribunalul Bistrița-Năsăud și Curtea de Apel Cluj, iar intimatul-reclamant nu a dedus judecății pretenții care să justifice prezența în cauză și a ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției.

Ministerul Justiției nu calculează și nu achită drepturi salariale decât propriilor angajați, singura obligație a acestui ordonator principal de credite poate fi aceea de a vira și asigura sumele solicitate de curțile de apel prin proiectele de buget, conform dispozițiilor legale aplicabile, astfel că acest capăt de cerere va fi respins ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea către reclamant a diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, împotriva sentinței nr. 1566 din 30 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Respinge capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinului nr. 1475/C/24.05.2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției și de obligare a pârâtului să emită reclamantului un alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, ca rămase fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea către reclamant a diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.