ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6524/2020

Ședința publică din data de 3 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat:

- anularea parțială a Ordinului Ministerului Justiției nr. 1486/C/2017 și obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare, individual;

- stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON;

- recalcularea indemnizației de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salariala rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 356 din 2 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiate.

A fost admisă cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

A fost anulat parțial Ordinul nr. 1486/C/2017, emis de pârâtul Ministerul Justiției, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamantei ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege.

A fost obligat pârâtul să emită pentru reclamantă ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată ulterior cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

A fost obligat pârâtul la acordarea diferențelor salariale rezultate din emiterea ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Justiției, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că reclamanta a beneficiat de indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de legislația privind salarizarea magistraților, drepturile salariale ale acesteia fiind calculate și acordate în mod corect, în conformitate cu dispozițiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

A susținut că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Ținând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON folosită de Înalta Curte și Consiliul Superior al Magistraturii, a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016. Având în vedere aceste texte legale invocate, precum și art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, recurentul a arătat că reclamanta nu are nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată din 01.10.2016.

A menționat că reclamantei i-a fost comunicat OMJ nr. 1486/C/2017 prin care la pozițiile din anexă reclamantei i-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, astfel cum prevede legislația în vigoare.

A mai arătat că în mod greșit a fost obligat la plata diferențelor salariale, în condițiile în care atribuția ministrului este de a stabili indemnizația de încadrare concretizată prin emiterea ordinelor de salarizare, iar a Ministerului Justiției de a vira banii și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, obligație care, de altfel, incumbă Tribunalului Sibiu.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că se impune casarea în parte a sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- anularea parțială a Ordinului Ministerului Justiției nr. 1486/C/2017 și obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare, individual;

- stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON;

- recalcularea indemnizației de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salariala rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Înalta Curte reține că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/2018.

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Înalta Curte constată că prin ordinul menționat s-a dispus recalcularea indemnizației intimatei-reclamante prin raportare la o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimatei și a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 356 din 2 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect. Va menține soluția de respingere a excepțiilor invocate prin întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 356 din 2 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Menține soluția de respingere a excepțiilor invocate prin întâmpinare.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 decembrie 2020.