ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6399/2020

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- anularea parțială a Ordinului nr. 1473/C/2017 emis de Ministrul Justiției, împreună cu anexele aferente în sensul acordării: în principal, începând cu data de 09.04.2015 a indemnizației de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % sau, în subsidiar începând cu data de 07.05.2015 a indemnizației de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON.

- emiterea unui nou ordin de salarizare, conform celor menționate mai sus;

- obligarea pârâtului la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale de mai sus și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1192 din 14 martie 2018, a respins excepția prescripției acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a anulat parțial Ordinul Ministrului Justiției nr. 1475/c/24.05.2017, sub aspectul modului de stabilire a cuantumului indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale reclamanților pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin prin care să stabilească salariile reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015, a obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanții în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se invocă excepția de ordine publică a tardivității cererii de chemare în judecată, recurentul arătând că în speță nu au fost respectate dispozițiile speciale ale art. 7 alin. (2), CAP. VIII din Anexa VI la Legea 284/2010, nefiind respectat termenul de 30 zile, instituit de alin. (4) art. 7, în care se poate formula acțiune în fața instanței.

Astfel, răspunsul la contestația formulată de reclamanții-intimați împotriva OMJ nr. 1475/C/24.05.2017 le-a fost comunicat prin adresa nr. x/2017, înregistrată la Tribunalul Brașov, unde petenții și-au ales domiciliul, la data de 25.07.2017.

În acest sens, contrar celor reținute de instanța de fond, reclamanții-intimați au beneficiat de indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de legislația privind salarizarea magistraților. Drepturile salariale ale acestora au fost calculate și acordate în mod corect, în conformitate cu dispozițiilor legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

Prin Legea nr. 71/2015, s-a statuat ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație să fie salarizat la nivel maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Legea nr. 71/2015 nu folosește sintagma "nivel maxim în plată", așa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016: "(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizații lor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Prin urmare, numai de la acest moment (1.08.2016) se pune problema raportării salariilor/indemnizațiilor din sistem la "nivelul maxim în plată".

OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis ta data de 21.12.2016 (în aceeași zi în care a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016), în baza art. 1 alin. (5), (1) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale. Prin acest ordin, la art. 1, s-a dispus ca, începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Conform art. 2, începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv indexările de 18% și majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

De observat este faptul că, prin aplicare indexărilor în procent de 5%, 2% și 11% la VRS în cuantum de 291,98 RON, se ajunge la o VRS de 347,10. Așadar, la data de 9.04.2015, niciunui judecător nu îi fusese stabilită indemnizația de încadrare prin raportare la VRS de 405 tei.

Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015, VRS a fost majorată cu 10%, ajungând la o valoare de 381,823 RON.

De asemenea, având în vedere faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcție, pe familie ocupațională, valoarea de 405 RON a fost acordată la nivelul ÎCCJ începând cu 1 octombrie 2016, urmare adoptării Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, astfel încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională (respectiv la un VRS de 455 RON), lucru care s-a realizat prin emiterea Ordinului nr. 219/2017.

Prin urmare, prin OMJ nr. 1475/C/2017, emis de Ministerul Justiției la data de 24.05.2017, au fost stabilite în mod corect drepturile salariale ale intimaților, în considerarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2006, OMJ nr. 219/C/01.02.2017, Deciziei ÎCCJ nr. 23/26.09.2016 și Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția tardivității cererii de chemare în judecată, Înalta Curte are în vedere faptul că termenul se calculează de la data comunicării ordinului contestat, ci nu de la data de început a perioadei pentru care reclamanta solicită acordarea drepturilor salariale. De asemenea, se reține că aspectul litigios ce formează obiectul cauzei de față a apărut în urma emiterii de către pârâtul Ministerul Justiției a ordinului contestat de către reclamanți prin care pârâtul Ministerul Justiției a înțeles să pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins excepția tardivității cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că reclamanții A., B., C., D., E. și F. sunt judecători la Tribunalul pentru minori și familie Brașov, iar salarizarea acestora se stabilește prin ordin al Ministrului Justiției.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia ordinului contestat, Înalta Curte are în vedere că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introdus prin Legea 71/2015 și care a intrat în vigoare la 09.04.2015 s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale, astfel că persoane aflate pe aceleași funcții primeau salarii diferite în funcție de legea aplicabilă la momentul stabilirii salariului.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introdus prin Legea 71/2015 trebuiau aplicate, începând cu 09.04.2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției, implicit în cazul reclamantei, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia ICCJ nr. 23/26.09.2016, precum și prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Justiției a emis, mai întâi, Ordinul nr. 4680/21.12.2016 prin care a stabilit salariile judecătorilor raportat la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, începând cu 01.08.2016.

Ulterior, prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, Ministerul Justiției a stabilit salariile judecătorilor din cadrul instanțelor cu luarea în considerare a valorii sectoriale de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu 01.10.2016, precizându-se și că indemnizațiile urmează a fi plătite începând cu luna februarie 2017 pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, iar diferențele urmau a fi plătite după efectuarea calculelor și asigurarea fondurilor necesare.

Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1475/C/24.05.2017, și care face obiectul acțiunii de față, au fost stabilite în concret salariile judecătorilor din cadrul instanțelor aflate în circumscripția Curții de Apel Brașov, printre care și reclamanții din prezenta cauză, aferente perioadei 09.04.2015 - 31.07.2016 și perioadei ulterioarei datei de 01.08.2016, avându-se însă în vedere o valoarea de referință sectorială mai mică decât cea de 405 RON, cât consideră reclamanții că aveau dreptul.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că stabilirea salariului reclamanților aferent perioadei 09.04.2015 - 01.10.2017, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10% începând cu data de 01.12.2015, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familie ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul luând în considerare considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1192 din 14 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.