ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6397/2020

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat modificarea parțială și completarea Ordinului ministrului justiției nr. 1477/C/24.05.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, în sensul recalculării indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, și prin raportare la valoarea de referință sectorială de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016; obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale dintre drepturile calculate prin raportare la valorile de referință indicate și drepturile efectiv plătite, diferențe actualizate cu indicele de inflație; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente diferențelor salariale, dobândă calculată de la data scadenței drepturilor salariale la data plății efective a acestora.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1043 din 7 martie 2018, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind modificarea parțială și completarea Ordinului ministrului justiției nr. 1477/C/24.05.2017, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind modificarea parțială și completarea Ordinului ministrului justiției nr. 1477/C/24.05.2017, a obligat pe pârât să emită ordin de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamanților să fie stabilite, în ceea ce privește perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, iar în ceea ce privește perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 și, totodată, a obligat pe pârât să plătească reclamanților diferențele dintre, pe de o parte, drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri, iar pe de altă parte, drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în perioada 09.04.2015 - 30.09.2016, diferențe actualizate cu indicele de inflație, și dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4683/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1)

1

-1

4

din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. În soluționarea excepției, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (14) din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepția art. 3 alin. (11)- 13 din O.U.G. nr. 57/2015 și a admis excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivelul maxim trebuie să includă și drepturile obținute prin hotărâri judecătorești, fiind respinse celelalte aspecte.

Neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale a fost subliniată chiar prin decizia nr. 839/2009 a Curții Constituționale dar și prin alte decizii ale Curții. Astfel, se observă că pretențiile intimaților pe o perioadă anterioară acesteia nu sunt admisibile.

Ținând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 220/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4683/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, personalul de specialitate juridica din aparatul propriu al Ministerului Justiției beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 220/2017, indemnizațiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu tuna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

În consecință, față de textele legale invocate și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 și totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că instanța de fond nu a avut niciun temei legal când a decis acordarea valorii de referință sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016.

La data 24.05.2017, a fost emis OMJ nr. 1477/C/2017, în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4683/C/2016 și nr. 220/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din aparatul propriu de lucru al Ministerului Justiției.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin modificările aduse O.U.G. nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015 a fost prevăzută, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), egalizarea cuantumului salariului de bază (indemnizației de încadrare) și al sporurilor primite de personalul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim existent în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, fără distincții între indemnizațiile de încadrare în care au fost incluse drepturi recunoscute prin hotărâri judecătorești și indemnizațiile de încadrare în care nu au fost incluse aceste majorări.

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și prin O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, s-a prevăzut:

- art. 1 alin. (1): În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

- art. 3

1

: (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (1^1) Sintagma "fiecare funcție" prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. (1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

) - (1

4

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

Din considerentele deciziei Curții Constituționale rezultă că, în aplicarea art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, personalul din cadrul familiei ocupaționale "justiție", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul familiei ocupaționale respective, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare fiind luate în considerare și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive.

Art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 se referă la salarizarea "la nivelul maxim" al îndemnizației de încadrare, fără vreo precizare suplimentară referitoare la modul în care s-a ajuns la nivelul respectiv, fără a impune ca la stabilirea nivelului maxim să nu fie avute în vedere drepturile stabilite prin hotărâri judecătorești.

Prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, începând cu 1 decembrie 2015 cuantumul brut al indemnizației a fost majorat cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Prin Ordinele ministrului justiției nr. 4683/C/21.12.016, nr. 220/01.02.2017 și nr. 1477/24.05.2017 reclamanților nu le-au fost stabilite drepturile salariale în acord cu prevederile legale analizate și prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect a obligat pârâtul să emită ordin de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamanților să fie stabilite, în ceea ce privește perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, iar în ceea ce privește perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1043 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.