ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1061/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București - Colegiul de Conducere și Ministerul Justiției, a solicitat obligarea pârâților să-i stabilească, începând cu data de 1 octombrie 2013 și în continuare, o indemnizație de încadrare în același cuantum cu judecătorii încadrați în aceeași clasă și gradație din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 București, a căror indemnizație de încadrare are cel mai mare cuantum.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2792 din 29 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și ca nefondată cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 2792 din 29 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din Noul C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, partea susține că principala critică a recursului vizează refuzul primei instanțe de a analiza incidența în speță a principiului constituțional și convențional al egalității în drepturi. Față de dispozițiile art. 23 pct. 2 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 11 și art. 20 din Constituția României, art. 1, art. 2, art. 3 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, recurentul consideră că este discriminat în raport cu ceilalți magistrați aflați în aceeași categorie de vechime în funcție și în muncă, dar care au avansat în clasa superioară înainte de anul 2011. Împrejurarea că în cadrul Judecătoriei Sectorului 2 București, la momentul 1 octombrie 2013, existau judecători aflați în aceeași clasă de vechime în funcție și în muncă, dar cu o remunerație superioară, este o situație de fapt necontestată. Formularea "fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare", naște discriminare în măsura în care împiedică aplicarea în favoarea recurentului al aceluiași regim salarial de care se bucură ceilalți magistrați aflați într-o situație identică, potrivit normei "toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la salariul egal pentru muncă egală". Recurentul opinează că nu există justificare obiectivă și rezonabilă pentru acordarea unui spor bănesc, inclus în salariu, în favoarea unor salariați ce au avansat în vechime anterior anului 2011, în detrimentul celor aflați în aceeași situație ulterior acestui moment. Lămuritoare, în speța de față, sunt considerentele Deciziei nr. 669 din 26 iunie 2012, pronunțate de Curtea Constituțională în care sunt reținute, între altele: Cu privire la aceste diferențe de tratament juridic, Curtea a reținut că avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate. De asemenea, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă. Recurentul arată faptul că, dacă instanțele judecătorești naționale nu ar fi competente să constate caracterul discriminatoriu pe care îl pot avea dispozițiile din unele acte normative, ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil, și anume, accesul liber la justiție, ca dimensiune a acestuia, recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la art. 6 pct. 1 teza I și art. 13, potrivit cărora: "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil"; "orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale". În ceea ce privește cererea dedusă judecății, recurentul a solicitat să se constate caracterul discriminatoriu al formulării din dispoziția legală "fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare", susținând că aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă și este discriminatorie, prin prisma art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale cărei prevederi mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul intern, conform art. 11 și art. 20 din Constituția României. PENTru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și urmare a rejudecării cererii de chemare în judecată, admiterea acesteia și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să stabilească, începând cu data de 1 octombrie 2013 și în continuare, o indemnizație de încadrare în același cuantum cu judecătorii încadrați în aceeași clasă și gradație.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 16 martie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a apreciat de către toți membrii completului că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 6.1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte a fost învestită cu memoriul de recurs formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 2792 din data de 29 octombrie 2015, prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiției să-i stabilească, începând cu data de 1 octombrie 2013 și în continuare, o indemnizație de încadrare în același cuantum cu judecătorii încadrați în aceeași clasă și gradație din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 București, a căror indemnizație de încadrare are cel mai mare cuantum. Conform art. 1 din Ordinul nr. 888/C din 4 martie 2014: "Art. 1. - Începând cu data de 1 octombrie 2013, domnul A., judecător cu grad de judecătorie la Judecătoria Sectorului 2 București, trece în clasa de salarizare 97 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5 - 10 ani și gradație 2) și beneficiază de încadrare brută lunară de 6.528 RON, un cuantum al sporului pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase de 911 RON, un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1.040 RON. Din preambulul ordinului contestat rezultă că, la emiterea acestuia au fost avute în vedere: prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscale bugetare, coroborate cu cele ale art. 6 alin. (1) și alin. (2) al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, precum și art. 10 alin. (5), art. 11 alin. (3) și (4) din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și cu ale Capitolului I, art. 8 alin. (2) și art. 9 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. VI la Legea cadru nr. 284/2010. Dispoziții legale relevante în cauză: Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: "Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare. (2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Art. 10. - [...] (5) Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare. Art. 11. - [...] (2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă. (3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele: - gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții; - gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1; - gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2; - gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3; - gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4. (4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3). (5) Pentru acordarea gradației corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare." Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: "Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. Art. 4. - [...] (2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru. (3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010. Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. [...] (3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar." Susținerile contestatorului vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la data promovării într-o altă tranșă de vechime în muncă și în funcție, sunt neîntemeiate. Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat Legea-cadru nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privința modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă și/sau în funcție, dobândită de o persoană. Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar, potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare. Conform prevederilor art. 11 alin. (2)-(5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% și 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziții, se observă că, în cazul modificării gradației ulterior datei de 1 ianuarie 2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic. În ceea ce privește modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că, prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că dispozițiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă din Legea-cadru nr. 284/2010 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011. Astfel, prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabilește valoarea de referință de 600 RON, se dispune reîncadrarea, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru, dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care își modifică tranșele de vechime începând cu data de 1 ianuarie 2011, intră sub incidența noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranșe de vechime în muncă un procent de 2,5%, față de 5%, cât era prevăzut anterior. Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010 sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată și modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013; pentru anul 2015, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014. Referitor la sporul de vechime în funcție, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabilește că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", nemaifiind astfel aplicat sistemul creșterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010. Rezultă că magistrații care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010, sunt îndreptățiți să păstreze același cuantum al salariului, însă, pentru magistrații nou încadrați pe funcții, precum și pentru cei promovați în funcții sau grade/trepte după data de 01 ianuarie 2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea-cadru nr. 284/2010. În ceea ce privește plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010. Așa cum a arătat și judecătorul fondului, acest text de lege a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție, și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010. În contextul prezentat, existența unor diferențe de salarizare între magistrații care au îndeplinit anumite condiții de vechime în muncă și în funcție anterior datei de 31 decembrie 2010 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 1 ianuarie 2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidență s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiții. Revenind la datele concrete ale speței, se reține că, prin Ordinul nr. 888/C din data de 4 martie 2014, în mod corect în privința contestatorului a fost recalculată indemnizația de încadrare brută, prin trecerea în clasa de salarizare 97, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5 - 10 ani și gradație 2. În ceea ce privește starea de discriminare invocată de către contestator, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, având în vedere că, în plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare. De asemenea, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferența de tratament devine discriminare, în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979). Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008). Cum în cauză, diferența de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României. De altfel, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, care au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale, statuând că "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate". De asemenea, prin Deciziile nr. 884/2012 și nr. 6/2013, Curtea Constituțională a fost consecventă în soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010, neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 496 din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5) și pct. 8) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.