ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2997/2019

Ședința publică din data de 4 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.12.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Ministrul Justiției, sub sancțiunea plății unei penalități aplicabile acestuia de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză, conform art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2001, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 18 alin. (6), coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2001 să emită un nou ordin de salarizare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015; obligarea pârâtului la calcularea și acordarea retroactivă a diferențelor salariale de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 9 aprilie 2015 - la zi, conform clasei de salarizare/claselor de salarizare în care a fost încadrat în perioada anterior menționată.

La data de 10.11.2016 reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru perioada 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) - 31.07.2016 (data adoptării O.U.G. nr. 20/2016), prin raportare la o valoare sectorială în cuantum de 347,10 RON, în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015. A solicitat ca si indemnizația retroactivă să fie calculată prin raportare la aceeași valoare sectorială de 347,10 RON.

Prin sentința civilă nr. 3676 din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției cu privire la cererea având ca obiect plata diferențelor salariale.

S-a respins cererea având ca obiect plata diferențelor salariale, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

S-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamantului, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestuia, pentru perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3676 din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

S-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate conform art. 496 C. proc. civ.

A invocat recurentul - pârât excepția de ordine publică a inadmisibilității acțiunii, in raport de neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 285/2010, in termenele prevăzute de respectiva lege.

Pe fondul cauzei, în contextul enunțării dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, s-a susținut de către recurentul-pârât că aplicabilitatea acestor dispoziții nu îi privește pe judecători, având în vedere că aceasta este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile, respectiv personalul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, doar categoria funcționarilor publici și personalul contractual, nu și magistrații.

In acest sens s-a adus ca argument adoptarea O.U.G. nr. 20/2016.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a fost fixat de judecată la data de 6 iunie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere (precizată ulterior) prin care reclamantul, judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestuia, pentru perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

In ceea ce privește excepția nulității acțiunii, apreciată de recurent ca fiind de ordine publică, Înalta Curte reține că, din punct de vedere procedural, in cazul concursului dintre o normă generală și o normă specială, acolo unde norma specială tace se aplică norma generală, astfel, că in lipsa unor prevederi speciale cuprinse in Legea nr. 554/2004, sunt aplicabile dispozițiile art. 193 alin. (2) din C. proc. civ. care limitează momentul până la care poate fi invocată excepția lipsei procedurii prealabile, respectiv prin întâmpinarea depusă la fond.

In altă ordine de idei, dispozițiile invocate, respectiv art. 7 din Legea nr. 285/2010, nu sunt aplicabile in speță, neaflându-ne in prezenta unei contestații formulate împotriva actului prin care s-au stabilit drepturile salariale, ci într-o acțiune in contencios administrativ de emitere a unui ordin de salarizare.

In ceea ce privește fondul recursului, Înalta Curte reține că prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5)

1

în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(5)

1

Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, conform art. 5 alin. (1)

1

și (1)

2

din același act normativ:

"(1)

1

Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1)

2

Prevederile alin. (1)

1

se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Singura critică din declarația de recurs, constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5)

1

al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, anterior redate, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015.

Prima instanță a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015 la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Totodată, din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 consfințindu-se principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație, egalizarea remunerațiilor trebuind efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Prin urmare, concluzia instanței de fond este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)

1

al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În fine, același punct de vedere a fost exprimat si de ceilalti ordonatori de credite din cadrul sistemului de justitie, respectiv Consiliul Superior al Magisraturii în ceea ce priveste drepturile salariale ale magistratilor-membri ai Consiliului, Inalta Curte de Casatie si Justitie în ceea ce priveste salarizarea magistratilor de la instanta suprema, respectiv Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in ceea ce priveste salarizarea procurorilor, toti acesti ordonatori intepretand si aplicand corect Legea nr. 71/2015 si emitând noi ordine de salarizare prin care au fost eliminate discrepantele de salarizare intre persoane ce ocupau aceeasi functie, aveau aceeasi transe de vechime în muncă, aceeasi transa de vechime in functie, în acelasi sens înscriindu-se și intepretarea dată textului de lege în discuție de catre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în sedinta din data de 30.06.2015.

Prin urmare, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și magistraților este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3676 din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.