ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2594/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 2.11.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ. și AAA. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând ca acesta să fie obligat să emită pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) noi ordine de salarizare, în vederea recalculării indemnizației de încadrare conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcțiă îndeplinită în cadrul instanței.

Au mai solicitat obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificat și completat prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011, precum și obligarea pârâtului ca, la emiterea ordinelor de salarizare să țină cont, în cazul promovărilor în funcție și a numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Prin sentința civilă nr. 1647 din 18 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ. și AAA., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pe care l-a obligat să emită pentru fiecare reclamant noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizațiilor în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum și să acorde, începând cu 9.04.2015, eventualele diferențe de salarizare rezultate în urma aplicării prevederilor legale respective.

A respins în rest acțiunea reclamanților.

Împotriva sentinței civile nr. 1647 din 18 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiteterea recursului și casarea sentinței recurate.

În motivarea recursului arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G.. nr. 83/2014, completată prin Legea nr. 71/2015, sunt aplicabile categoriei profesionale a magistraților.

Recurentul-pârât invocă prevederile art. 90

2

din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate și art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, referitor la funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și susține că dispozițiile art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015 nu se aplică judecătorilor, ci doar categoriilor de personal prevăzute expres de acest text de lege.

Susține că dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5)

1

să fie aplicabile întregului personal din toate instituțiile și autoritățile publice, ar fi fost modificate expres prevederile alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, și nu prin aprobarea unor norme derogatorii.

Arată că, mai mult, prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, legiuitorul a stipulat în expunerea de motive, că această modificare se impune întrucât există niveluri diferite de salarizare pentru aceeași funcție în cadrul aceleiași instituții, sens în care au fost introduse șase noi articole după art. 3, în vederea creării unui cadru unitar de salarizare.

Prin urmare, consideră că salariul intimaților-reclamanți a fost stabilit în mod corect și în conformitate cu dispozițiile legale incidente, iar înlăturarea eventualelor discrepanțe sau diferențe poate avea loc doar prin efectul O.U.G. nr. 20/2016.

Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) noi ordine de salarizare, care să cuprindă recalcularea indemnizației de încadrare conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, precum și obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, a diferențelor salariale astfel rezultate. Au mai solicitat ca, la emiterea ordinelor de salarizare să țină cont, în cazul promovărilor în funcție și a numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

În speță, intimații-reclamanți sunt judecători în cadrul Judecătoriei Craiova.

Înalta Curte reține că problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul Ordonanței de Urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Curtea de apel a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noțiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

În esență, diferențele salariale au fost generate de faptul că potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizația de încadrare, procent net inferior celor prevăzute pentru avansarea în tranșe de vechime din legislația anterioară (O.U.G. nr. 27/2006), astfel că judecătorii care au avansat în gradația aferentă vechimii în muncă sau funcție ulterior datei de 01.01.2011 au beneficiat de o majorare cu 2,5% pentru fiecare gradație, pe când magistrații care au îndeplinit aceste condiții anterior datei de 01.01.2011 au beneficiat și beneficiază de drepturi salariale într-un cuantum superior.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)

1

al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Înalta Curte reține ca nefondată critica recurentului Ministerul Justiției referitoare la extinderea, de către prima instanță, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Judecătorul fondului are dreptul, dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de Înalta Curte în motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că și prin Hotărârea din data de 30.06.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dat o interpretare acestor texte de lege, stabilindu-se că, în ceea ce privește situația judecătorilor, procurorilor și a personalului asimilat care au trecut într-o nouă tranșă de vechime în funcție/în muncă după data de 1 ianuarie 2011, pentru care indemnizația de încadrare este mai mică decât a acelora care au trecut în aceleași tranșe, anterior datei 1 ianuarie 2011, în acord și cu punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce corespund interpretării Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, comunicate cu adresa nr. x/20.05.2015, se impune acordarea, în temeiul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2015, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Cât privește susținerea recurentului-pârât în sensul că înlăturarea eventualelor discrepanțe sau diferențe poate avea loc doar prin efectul O.U.G. nr. 20/2016 de modificare și completarea a O.U.G. nr. 57/2015, ce a avut loc ulterior, Înalta Curte constată că această modificare a survenit tocmai pentru a complini lipsa unei prevederi anterioare în acest sens.

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1647 din 18 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1647 din 18 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.