ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2760/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, sub sancțiunea plății unei penalități de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să emită în ceea ce o privește un nou ordin de salarizare în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului, în același termen și sub aceeași sancțiune menționată la punctul 1, la calcularea și acordarea retroactivă a diferențelor salariale de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 9 aprilie 2015 - la zi, conform clasei de salarizare/claselor de salarizare în care a fost încadrată în perioada de referință anterior menționată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1496 din 6 mai 2016, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să emită pentru reclamantă ordinul de încadrare salarială, cu aplicarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 și să efectueze demersurile necesare în vederea plății către reclamantă a eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 9 aprilie 2015 la zi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției reprezentat de Ministrul Justiției, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile și judecătorilor, având în vedere că acestea constituie o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici și personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

Or, instanța are atribuții în ceea ce privește aplicarea legii iar nu completarea acesteia prin interpretarea intenției legiuitorului în ce privește înlăturarea discriminării.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, sub sancțiunea plății unei penalități de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului, în același termen și sub aceeași sancțiuni, la calcularea și acordarea retroactivă a diferențelor salariale de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 9 aprilie 2015 - la zi, conform clasei de salarizare/claselor de salarizare în care a fost încadrată în perioada de referință anterior menționată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă.

Înalta Curte constată că, la data de 21 decembrie 2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menționat mai sus, la art. 1 s-a dispus că:

"Începând cu 9 aprilie 2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

La art. 2 din ordinul menționat se prevede că:

"Începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Înalta Curte reține că, pentru aplicarea art. 1 alin. (5

1

) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizației intimatelor-reclamante, s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază și al sporurilor pentru funcția similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferențele bănești rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015.

Așa fiind, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căilor de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în speță, recurentul nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac, în condițiile în care, în cursul soluționării cauzei, la data de 21 decembrie 2016, s-a procedat la emiterea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari li s-au acordat drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, în aplicarea căruia fiind emis și Ordinului Ministrului Justiției nr. 1490/C din 24 mai 2017.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca fiind lipsit de interes, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 1496 din 6 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP