ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1613/2012

Contextul procesual Prin cererea înregistrată la Tribunalul București-secția a VIII-a revizuentul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, să se dispună revizuirea sentinței civile nr. 5520 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului București - secția a VIII-a, să se constate nulitatea Ordinului Secretarului General nr. 886 din 28 septembrie 2001, cu obligarea la reîncadrarea sa pe postul deținut anterior emiterii ordinului contestat. Prin sentința civilă nr. 7675 din 10 decembrie 2008 a Tribunalului București-secția a VIII-a cererea a fost respinsă ca tardiv formulată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin încheierea din data de 18 iunie 2009 a Curții de Apel București - secția a VII-a s-a dispus sesizarea Curții de Apel București - secția de contencios administrativ și fiscal cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinelor Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 886 din 28 septembrie 2001, 907 din 01 octombrie 2001 și suspendarea judecății cauzei. Prin sentința civilă nr. 941 din 23 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 6668/2/2009 de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, excepția de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se, în esență, că împotriva Ordinului nr. 907/2001 petentul a formulat acțiune în anulare, respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea recursului, în care se reține, pe de o parte, că actul atacat este exceptat de la controlul de legalitate al instanțelor de contencios administrativ fiind un act al Parlamentului expres exceptat prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, iar pe de altă parte, că Ordinul nr. 886/2001 este un act de dreptul muncii și nu un act administrativ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia civilă nr. 2702 din 21 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. 6668/2/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, recursul a fost respins ca tardiv formulat.

Cererea de revizuire La data de 27 august 2010 reclamantul a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 941 din 23 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 6668/2/2009 al Curții de Apel București - secția contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ, cererea făcând obiectul dosarului nr. 7517/2/2010. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin Ordinele nr. 907 din 01 octombrie 2001 și nr. 831 din 10 noiembrie 2006 s-au modificat în mod ilegal salariile de bază brute lunare aferente funcțiilor de conducere, drepturi salariale aflate în plată la data emiterii celor două acte, iar înscrisul nou care întrunește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este Anexa 11, Statul de funcții aprobat prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 519 din 14 octombrie 1996, cuprinzând salariile personalului din Serviciile Camerei Deputaților indexate conform H.G. nr. 860/1996, începând cu data de 01 februarie 1997. Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, arătând că prin sentința a cărei revizuire se solicită nu a fost evocat fondul, instanța pronunțându-se asupra excepției de nelegalitate în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă. În ședința publică din data de 15 februarie 2011, instanța a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire.

Sentința Curții de apel Prin Sentința Civilă nr. 1573 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sentință ce face obiectul prezentului recurs, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D., apreciindu-se că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin cererea formulată s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 941 din 23 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București - secția contencios administrativ, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ, cu motivarea că înscrisul nou care întrunește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este Anexa 11, Statul de funcții aprobat prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 519 din 14 octombrie 1996, cuprinzând salariile personalului din Serviciile Camerei Deputaților indexate conform H.G. nr. 860/1996, începând cu data de 01 februarie 1997. S-a mai reținut că dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ presupun ca hotărârea instanței să evoce fondul, or recursul a vizat o sentință prin care excepția de nelegalitate a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, astfel încât în speță această condiție nu este îndeplinită. Pe de altă parte s-a apreciat că nu sunt întrunite nici condițiile de admisibilitate cu referire la actul invocat, întrucât revizuentul nu a făcut vreo dovadă în sensul că Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 519 din 14 octombrie 1996 a fost reținut de partea potrivnică și că nu a putut să-l înfățișeze dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Recursul declarat de revizuent Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs A.D. invocând dispozițiile art. 304 pct. 5-9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 322 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât condiția „evocării fondului” este prevăzută numai în privința deciziilor pronunțate de instanțele de recurs. În sprijinul susținerilor sale recurentul invocă mai multe hotărâri judecătorești pronunțate în litigii purtate între aceleași părți, afirmând că acestea se bucură de autoritate de lucru judecat. În privința actului nou, Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 519 din 14 octombrie 1996, recurentul a susținut că instanța nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului. O parte semnificativă a memoriului de recurs vizează analiza litigiilor purtate între părți începând cu 23 iulie 1997, fără relevanță din perspectiva controlului judiciar exercitat împotriva sentinței prezentate la punctul anterior.

Apărările intimatei Camera Deputaților Prin întâmpinarea formulată la data de 14 martie 2012 intimata Camera Deputaților a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a arătat că prima instanță a sesizat corect inadmisibilitatea cererii de revizuire, motivând dintr-o dublă perspectivă, atât din punctul de vedere al naturii hotărârii atacate, cât și prin prisma motivului de revizuire invocat.

Considerentele instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele argumente. A.D. a învestit Curtea de apel cu o cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 941 din 23 februarie 2010 a aceleiași instanțe, invocând drept temei descoperirea unui înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Analizând cu prioritate, în baza art. 326 alin. (3) C. proc. civ. admisibilitatea căii extraordinare de retractare exercitate, prima instanță a ajuns la concluzia că cererea de revizuire este inadmisibilă. Această soluție este corectă. Deși cerința „evocării fondului” este prevăzută în mod expres de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. doar pentru hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, revizuirea privește toate hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății deoarece motivele prevăzute de art. 322 vizează, ca regulă, situația de fapt. În orice caz, motivul de la pct. 5 al art. 322 - „actul nou”, pe care se fundamentează cererea de față este clar conceput ca un remediu pentru cazurile în care instanța a reținut o altă situație de fapt decât cea relevată de înscrisul prezentat de revizuent. Or, în cauză, nu numai că se atacă o sentință prin care se soluționează o excepție de nelegalitate, dar, mai mult, excepția de nelegalitate fusese respinsă ca inadmisibilă. Ca urmare, în raport de natura hotărârii atacate, cererea de revizuire era, într-adevăr, inadmisibilă. Și argumentația referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se considera că înscrisul nou se circumscrie temeiului de revizuire invocat, este la adăpost de orice critică. În cauză nu există nici un element care să contureze ideea că Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 519/1996 ar fi fost „reținut de partea potrivnică” ori că nu a putut fi înfățișat „dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”. Așa fiind, cererea de revizuire este, și din această perspectivă, inadmisibilă. În fine, hotărârile invocate cu titlu de autoritate de lucru judecat de către recurent, deși privesc aceleași părți au obiecte diferite așa încât nu pot produce efectul scontat de recurent. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de față ca nefondat.