ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2224/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei a. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.N.S., anularea comunicării nr. 75017 din 23 aprilie 2009 emisă de I.N.S. privind desființarea funcției sale publice de conducere, anularea Ordinului nr. 363/2009, ordin prin care se dispune numirea sa în funcția publică de execuție de consilier superior treapta I din cadrul D.J.S. Tulcea, repunerea sa în situația anterioară emiterii actelor a căror anulare a solicitat-o și acordarea de despăgubiri materiale constând în drepturi salariale neîncasate ce i se cuvin, indexate și actualizate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost numit prin Ordinul nr. 956/2005 al președintelui I.N.S. în funcția publică de conducere de director executiv la D.J.S. Tulcea, iar prin actele administrative contestate a fost desființată funcția publică ocupată, în baza O.U.G. nr. 37/2009, încetând raporturile de serviciu ale reclamantului, cu acordarea unui preaviz de 30 de zile. Reclamantul a criticat actele contestate pentru nelegalitate, arătând și că O.U.G. nr. 37/2009 pe care s-au „întemeiat” actele atacate a fost declarată neconstituțională și în consecință nu poate produce nici un efect juridic. b. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința civilă nr. 260/ CA din 15 iulie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către N.N.

și, în consecință, a anulat actul nr. 75017 din 23 aprilie 2009 emis de I.N.S. privind desființarea funcției publice de conducere ocupată de către reclamant, precum și Ordinul nr. 363/2009 emis de Președintele I.N.S., a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director executiv la D.J.S. Tulcea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile bănești cuvenite și cele efectiv încasate în funcția de execuție, precum și la plata sumei de 1.099,99 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că adresa nr. 75017 din 23 aprilie 2009, denumită comunicare, prin care reclamantului i se aduce la cunoștință că funcția sa publică de conducere pe care o deținea se desființează „în baza art. III din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice”, urmând a beneficia de un preaviz de 30 de zile calendaristice, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, constituie un act administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, anterior reproduse, și este lovită de nulitate în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională. Curtea a respins excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la repunerea reclamantului în situația anterioară, excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 363/2009 și excepția lipsei timbrajului, invocate de către pârâtul I.N.S.

Instanța a motivat că actul nr. 75017 din 23 aprilie 2009 se referă la eliberarea din funcție a reclamantului, fiind emis în vederea executării legii, chiar nominate expres în cuprinsul său, O.U.G. nr. 37/2009, și care a stins un raport juridic, cel de serviciu, specific funcției publice de conducere pe care o deținea reclamantul și care potrivit actului nr. 75017 din 23 aprilie 2009 s-a desființat, urmând ca acesta să beneficieze de un preaviz de 30 de zile calendaristice în perioada 23 aprilie 2009 – 22 mai 2009, fiind evident că reclamantul are un folos practic din obținerea anulării acestui act, întrucât tinde a demonstra că desființarea funcției sale, urmată de preaviz, în baza O.U.G. nr. 37/2009, este nelegală și are temei pentru a solicita repunerea sa în funcția anterioară emiterii acestuia.

A mai arătat prima instanță că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională și potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție dispozițiile acesteia și-au încetat efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. al României, Guvernul nepunând în acord prevederile neconstituționale cu Constituția, situație în care pârâtul are obligația de a intra în legalitate și deci, a reînființa funcțiile desființate contrar dispozițiilor constituționale. Cu privire la cea de-a treia excepția, Curtea a apreciat că de la data de 25 mai 2009 și până la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 1629/2009 actul atacat a produs efecte juridice perfect legale, date fiind prevederile art. 147 din Constituție, reclamantul, director executiv la D.J.S.

Tulcea, numindu-se în funcția publică de execuție de consilier juridic treapta I din cadrul D.J.S. Tulcea; or, O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată neconstituțională, nu se poate susține că un act emis în baza acesteia poate produce efecte juridice valabile, dimpotrivă, toate actele juridice emise în baza acesteia sunt lovite de nulitate, fiind emise în baza unui act normativ care încalcă legea fundamentală. Excepția netimbrării acțiunii a fost respinsă pentru considerentul că în Legea nr. 188/1999 s-a prevăzut că dispozițiile sale se completează cu alte dispoziții legale în măsura în care nu sunt cuprinse în lege, printre care și Codul Muncii care, la art. 285, prevede că sunt scutite de taxa de timbru și timbru judiciar cauzele privind soluționarea conflictelor de muncă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă.

c. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul I.N.S., criticând-o pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304¹ C. proc. civ. Recurenta a susținut că în mod greșit a reținut instanța de fond nulitatea Ordinului nr. 363/2009, prin prisma faptului că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, în condițiile în care deciziile Curții Constituționale au efecte numai pentru viitor, și că nu a motivat dispoziția privind plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile bănești cuvenite și cele efectiv încasate în funcția de execuție, eronat admise, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat, și îl va respinge, pentru următoarele considerente: Intimatul - reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ adresa nr. 75017 din 23 aprilie 2009, denumită comunicare, prin care reclamantului i se aduce la cunoștință că funcția sa publică de conducere pe care o deținea se desființează în baza art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, urmând a beneficia de un preaviz de 30 de zile calendaristice, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, și Ordinul nr. 363/2009 emis de către I.N.S., prin care s-a dispus dispune numirea sa în funcția publică de execuție de consilier superior treapta I din cadrul D.J.S.

Tulcea. Ambele acte contestate au fost emise, în esență, în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Astfel, deciziile contestate au fost lipsite de orice fundament legal ca urmare a deciziei nr. 1257/2009, prin care, în cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009. Viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

Actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Menținerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. Pe de altă parte, examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că intimatul deținea, în baza Ordinului nr. 956/2005 al președintelui I.N.S., funcția publică de conducere de director executiv la D.J.S.

Tulcea, funcție pe care a pierdut-o în urma aplicării O.U.G. nr. 37/2009. În lumina considerentelor deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, față de situația de fapt descrisă anterior, măsura reintegrării intimatului în funcția publică corespunzătoare apare justă și legală.

În aceste condiții, obligarea recurentei-pârâte la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile bănești cuvenite și cele efectiv încasate de către intimatul-reclamant în funcția de execuție apare ca justă și întemeiată, în condițiile în care, ca urmare a actelor nelegale emise de către recurentă, intimatul a suferit în mod concret un prejudiciu constând în diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele care i s-ar fi cuvenit în situația în care actul nelegal nu ar fi intervenit. Pentru aceste considerente, apreciind că nu există motive de modificare a sentinței instanței de fond, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către I.N.S. împotriva Sentinței civile nr. 260/ CA din data de 15 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.