ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2224/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

a. Obiectul cererii

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială

și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.N. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul I.N.S., anularea comunicării nr. 75017 din 23 aprilie 2009 emisă de

I.N.S. privind desființarea funcției sale publice de conducere, anularea

Ordinului nr. 363/2009, ordin prin care se dispune numirea sa în funcția

publică de execuție de consilier superior treapta I din cadrul D.J.S. Tulcea,

repunerea sa în situația anterioară emiterii actelor a căror anulare a

solicitat-o și acordarea de despăgubiri materiale constând în drepturi

salariale neîncasate ce i se cuvin, indexate și actualizate la data plății

efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a fost numit prin Ordinul nr. 956/2005 al președintelui

I.N.S. în funcția publică de conducere de director executiv la D.J.S. Tulcea,

iar prin actele administrative contestate a fost desființată funcția publică

ocupată, în baza O.U.G. nr. 37/2009, încetând raporturile de serviciu ale

reclamantului, cu acordarea unui preaviz de 30 de zile.

Reclamantul a

criticat actele contestate pentru nelegalitate, arătând și că O.U.G. nr. 37/2009

pe care s-au „întemeiat” actele atacate a fost declarată neconstituțională și

în consecință nu poate produce nici un efect juridic.

b.

Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința civilă nr.

260/ CA din 15 iulie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă,

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

către N.N. și, în consecință, a anulat actul nr. 75017 din 23 aprilie 2009 emis

de I.N.S. privind desființarea funcției publice de conducere ocupată de către

reclamant, precum și Ordinul nr. 363/2009 emis de Președintele I.N.S., a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția de director executiv la D.J.S. Tulcea și

a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu diferența

dintre drepturile bănești cuvenite și cele efectiv încasate în funcția de

execuție, precum și la plata sumei de 1.099,99 lei cu titlul de cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că adresa nr. 75017 din 23 aprilie 2009, denumită

comunicare, prin care reclamantului i se aduce la cunoștință că funcția sa

publică de conducere pe care o deținea se desființează „în baza art. III din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice”, urmând a beneficia de un preaviz de 30 de zile calendaristice, în

conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, constituie un act

administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, anterior reproduse, și este lovită de nulitate în

condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională.

Curtea a respins

excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității

capătului de cerere referitor la repunerea reclamantului în situația

anterioară, excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea

Ordinului nr. 363/2009 și excepția lipsei timbrajului, invocate de către

pârâtul I.N.S.

Instanța

a motivat că actul nr. 75017 din 23 aprilie 2009 se referă la eliberarea din

funcție a reclamantului, fiind emis în vederea executării legii, chiar nominate

expres în cuprinsul său, O.U.G. nr. 37/2009, și care a stins un raport juridic,

cel de serviciu, specific funcției publice de conducere pe care o deținea

reclamantul și care potrivit actului nr. 75017 din 23 aprilie 2009 s-a

desființat, urmând ca acesta să beneficieze de un preaviz de 30 de zile

calendaristice în perioada 23 aprilie 2009 – 22 mai 2009, fiind evident că

reclamantul are un folos practic din obținerea anulării acestui act, întrucât

tinde a demonstra că desființarea funcției sale, urmată de preaviz, în baza O.U.G.

nr. 37/2009, este nelegală și are temei pentru a solicita repunerea sa în

funcția anterioară emiterii acestuia.

A mai

arătat prima instanță că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07

octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională și

potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție dispozițiile acesteia și-au încetat

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. al României,

Guvernul nepunând în acord prevederile neconstituționale cu Constituția,

situație în care pârâtul are obligația de a intra în legalitate și deci, a

reînființa funcțiile desființate contrar dispozițiilor constituționale.

Cu

privire la cea de-a treia excepția, Curtea a apreciat că de la data de 25 mai 2009

și până la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 1629/2009 actul

atacat a produs efecte juridice perfect legale, date fiind prevederile art. 147

din Constituție, reclamantul, director executiv la D.J.S. Tulcea, numindu-se în

funcția publică de execuție de consilier juridic treapta I din cadrul D.J.S. Tulcea;

or, O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată neconstituțională, nu se poate susține

că un act emis în baza acesteia poate produce efecte juridice valabile,

dimpotrivă, toate actele juridice emise în baza acesteia sunt lovite de

nulitate, fiind emise în baza unui act normativ care încalcă legea

fundamentală.

Excepția

netimbrării acțiunii a fost respinsă pentru considerentul că în Legea nr. 188/1999

s-a prevăzut că dispozițiile sale se completează cu alte dispoziții legale în

măsura în care nu sunt cuprinse în lege, printre care și Codul Muncii care, la art.

285, prevede că sunt scutite de taxa de timbru și timbru judiciar cauzele

privind soluționarea conflictelor de muncă referitoare la încheierea,

executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de

muncă.

c. Calea de atac

exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul I.N.S., criticând-o pentru motive

încadrate în dispozițiile art. 304¹ C. proc. civ.

Recurenta a susținut

că în mod greșit a reținut instanța de fond nulitatea Ordinului nr. 363/2009,

prin prisma faptului că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională,

în condițiile în care deciziile Curții Constituționale au efecte numai pentru

viitor, și că nu a motivat dispoziția privind plata către reclamant a unei

despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile bănești cuvenite și cele

efectiv încasate în funcția de execuție, eronat admise, în condițiile în care

reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului formulat

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

constată recursul nefondat, și îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Intimatul - reclamant

a supus controlului instanței de contencios administrativ adresa nr. 75017 din 23

aprilie 2009, denumită comunicare, prin care reclamantului i se aduce la

cunoștință că funcția sa publică de conducere pe care o deținea se desființează

în baza art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice, urmând a beneficia de un preaviz de 30 de

zile calendaristice, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999,

și Ordinul nr. 363/2009 emis de către I.N.S., prin care s-a dispus dispune

numirea sa în funcția publică de execuție de consilier superior treapta I din

cadrul D.J.S. Tulcea.

Ambele

acte contestate au fost emise, în esență, în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Astfel, deciziile

contestate au fost lipsite de orice fundament legal ca urmare a deciziei nr. 1257/2009,

prin care, în cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecției de

neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe de urgență,

Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009.

Viciul de

constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în

egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor

dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei

legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în

baza unei dispoziții neconstituționale.

Actele și

măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de

neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect au fost

anulate de instanța de fond.

Menținerea actelor

administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate

controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului

legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci

include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale

destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Pe

de altă parte, examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că

intimatul deținea, în baza Ordinului nr. 956/2005 al președintelui I.N.S.,

funcția publică de conducere de director executiv la D.J.S. Tulcea, funcție pe

care a pierdut-o în urma aplicării O.U.G. nr. 37/2009.

În lumina

considerentelor deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale

care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și

completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu

data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii

serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin

O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific

al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență

menționate, față de situația de fapt descrisă anterior, măsura reintegrării

intimatului în funcția publică corespunzătoare apare justă și legală.

În aceste condiții,

obligarea recurentei-pârâte la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre

drepturile bănești cuvenite și cele efectiv încasate de către

intimatul-reclamant în funcția de execuție apare ca justă și întemeiată, în condițiile

în care, ca urmare a actelor nelegale emise de către recurentă, intimatul a

suferit în mod concret un prejudiciu constând în diferența dintre drepturile

salariale efectiv încasate și cele care i s-ar fi cuvenit în situația în care

actul nelegal nu ar fi intervenit.

Pentru

aceste considerente, apreciind că nu există motive de modificare a sentinței

instanței de fond, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de către I.N.S. împotriva Sentinței civile nr. 260/ CA din

data de 15 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială,

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.