ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1838/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința 148/ CA din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis acțiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F.; a anulat Ordinul nr. 1040/2009 emis de pârât și Decizia nr. 169/2009 emisă de D.G.F.P. Tulcea; - a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior a obligat pe pârât să plătească reclamantei despăgubiri egale cu diferența dintre salariul primit și salariul ce i s-ar fi cuvenit conform funcției publice deținută anterior de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă; a respins cererea privind acordarea daunelor morale și excepțiile inadmisibilității și a lipsei de interes.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 910/2005 emis de Ministrul Finanțelor Publice reclamanta a fost numită în funcția de director executiv al D.G.F.P. Tulcea. Reclamanta a ocupat această funcție până în anul 2009 când, prin Ordinul nr. 1040/2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice emis în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, se desființează funcția deținută iar reclamanta a fost eliberată din funcție. O.U.G. nr. 37/2009 în temeiul căreia a fost emis ordinul contestat a fost abrogată în mod expres prin O.U.G. nr. 105/2009, art. XIV alin. (l). Înainte de emiterea actului de abrogare a O.U.G. nr. 37/2009, Curtea Constituțională a fost învestită să se pronunțe asupra constituționalității legii pentru aprobarea acestei ordonanțe, iar prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 (M. Of.

nr. 758/6.11.2009) a admis excepția de neconstituționalitate. A concluzionat Curtea că întrucât neconstituționalitatea actului normativ atrage nelegalitatea actului emis în temeiul acestuia, urmează să se admită acțiunea și să anuleze ordinul atacat. A mai reținut Curtea de apel că este neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, întrucât dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 9. De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în acțiunea formulată. Cu privire la această excepție, Curtea a reținut că reclamanta a solicitat anularea ordinului prin care a fost eliberată din funcția publică de director executiv, funcție pe care o ocupa din anul 2005. Faptul că, în prezent, reclamanta ocupa funcția de șef birou în cadrul aceleiași instituții publice, având un loc de muncă remunerat, nu echivalează cu lipsa interesului în acțiunea promovată.

În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale s-a apreciat că prin nici una din probele administrate, reclamanta nu a dovedit că prin eliberarea din funcție i s-a adus atingere reputației profesionale și sociale de care se bucura. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 148/ CA din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanta, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susține, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu aplicarea greșită a legii, întrucât ordinul contestat a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (l) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009. Totodată, recurenta-pârâtă susține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009, că prin art. IV alin. (l) din ultima ordonanță de urgență s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta și că, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare: În cauză este necontestat faptul că Ordinul nr. 1040/2009 al Ministerului Finanțelor Publice a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (l) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare”. De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (..) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (..)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administra tiv-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 (M. Of. nr. 668/6.10.2009) care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinulului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (l) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G.

nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (l) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Fată de aceste susțineri, Înalta Curte retine că desființarea funcției publice deținute de reclamantă prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. l48/ CA din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.