ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 241/ CA din 7 iulie

2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ț.D. în

contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., a dispus anularea Ordinului nr. 290 din 24

aprilie 2009 emis de pârât, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția

publică deținută anterior, de director executiv la O.J.C.A. Tulcea precum ți

obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu

salariile indexate, majorate, recalculate și cu celelalte drepturi bănești de

care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu și până la

reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Astfel, prin Ordinul nr. 290 din 24 aprilie 2009 emis de

M.A.P.D.R.

s-a dispus, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și art. 97 lit.

c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, încetarea raportului de serviciu al reclamantului

Ț.D.,

prin eliberarea din funcția publică de conducere de

director executiv la O.J.C.A. Tulcea, la data expirării termenului de preaviz

de 30 de zile calendaristice acordat prin același ordin.

S-a constatat că ordinul atacat reprezintă un act

administrativ dat în aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, fiind justificat de către

pârât exclusiv pe necesitatea eficientizării activității instituțiilor publice

și a îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor

bugetare, obiectiv ce transpare din preambulul actului normativ menționat.

Instanța de fond a mai reține că, ulterior sesizării

instanței de contencios administrativ,

prin O.U.G. nr. 105/2009 privind

unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea

capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și

pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din

administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul

alesului local, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 668 din 6

octombrie 2009, respectiv prin art. XIV alin. (1), O.U.G. nr. 37/2009 a fost

abrogată în mod expres.

În aceste

condiții, sesizată cu obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, obiecție formulată de un număr de 63 de deputați,

Curtea Constituțională a constatat prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009,

publicată în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională.

Ori,

având în vedere că nu s-a procedat la reexaminarea legii de aprobare și punerea

ei de acord cu decizia Curții Constituționale și, implicit, nu s-au stabilit

nici măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de

aplicare a ordonanței, instanța de fond a apreciat că toate aceste efecte,

respectiv toate actele juridice emise în baza ordonanței de urgență sunt lovite

de nulitate, fiind date în baza unui act normativ care încalcă în mod flagrant

legea fundamentală.

Cum

temeiul de drept ce a stat la baza emiterii ordinului contestat s-a dovedit a

fi în vădită contradicție cu Constituția României, a apreciat instanța de fond

că orice măsură dispusă în temeiul său este nelegală, deci implicit măsura de

eliberare din funcția deținută de reclamant.

În

conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în cazul

soluționării cererii, instanța de fond a hotărât, în condițiile art. 998 C.

civ., și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă

reclamantul a solicitat acest lucru.

Împotriva Sentinței nr.

241/ CA din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.A.D.R.,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând

în esență, următoarele:

Printr-o primă

critică formulată recurentul susține că instanța de fond avea, în fond,

obligația respingerii cererii ca lipsită de obiect, în condițiile în care față

de D.C.C. nr. 414 din 14 aprilie 2010, actul a cărui anulare se solicită,

implicit, este lipsit de efecte juridice.

Printr-o altă critică

formulată recurentul susține că instanța de fond a ignorat principiile de drept

care guvernează aplicarea legii civile în timp, respectiv principiul

neretroactivității legii civile noi și principiul aplicării imediate a legii

civile.

În acest sens, arată

recurentul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de

finalitate întrucât de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 1609/2009 privind

înființarea camerelor agricole județene, prin reorganizarea oficiilor/

centrelor de consultanță județeană, calitatea de autoritate publică a fost

preluată de C.J. Tulcea, cu consecința dobândirii calității procesuale de pârât

în prezenta cauză. Astfel, potrivit acestui act normativ camerele agricole

județene, sunt instituții publice descentralizate în subordinea Consiliului

Județean și în coordonarea tehnico - metodologică a A.N.C.A., finanțate din

venituri proprii și subvenționate de la bugetul de stat.

Cum efectul

subrogației îl constituie transmiterea calității procesuale, în speță legea, ce

nu depinde de voința în mod nelegal instanța de fond a instituit în sarcina sa

o serie de obligații față de reclamant.

instanței de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate

în continuare.

În primul rând,

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, subliniază faptul că, ca

regulă generală, în cadrul litigiilor de contencios administrativ, autoritatea

publică emitentă a actului administrativ contestat are calitate procesual

pasivă, cu toate consecințele juridice care decurg din această poziție procesuală.

În consecință, față

de dispozițiile art. 13 din Legea Contenciosului Administrativ, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de fond a soluționat cauza în contradictoriu

cu emitentul actului administrativ contestat, respectiv M.A.P.D.R., calitatea

procesual pasivă a acestuia nefiind afectată de dispozițiile H.G. nr. 1609/2009,

cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Pe fondul cauzei, se

reține că prin Ordinul ministrului agriculturii nr. 290 din 24 aprilie 2009,

intimatul - reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din

funcția publică de conducere - director executiv O.J.C.A. Tulcea.

Temeiul juridic al

acestei măsuri administrative îl constituie art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice

locale, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea

de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei

rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ

aprobat prin această lege.

Conform art. 147 alin.

(4) din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al

României; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Ca atare, Deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Față de cele mai sus

expuse și reținând că Decizia nr. 1257/2009 a fost pronunțată și publicată în M.

Of. al României anterior soluționării prezentului litigiu, Înalta Curte

constată că susținerea autorității recurente privind efectele viitoare ale

deciziei prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale

prevederile unui act normativ se dovedește a fi nefondată.

Totodată, Înalta

Curte reține că, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea nr. 544/2004 a

contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței

constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea

actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Așadar,

neconformitatea actului normativ aplicat de recurentă cu prevederile

constituționale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din

funcție a intimatului - reclamant, astfel că, în mod corect instanța de fond a

dispus anularea acestuia, ca efect al admiterii acțiunii, motivarea în fapt și

în drept fiind pertinentă.

Totodată, Înalta

Curte va respinge și criticile referitoare la lipsa de obiect a acțiunii deduse

judecății, în raport de D.C.C. nr. 1257/2009, în condițiile în care efectul

erga omnes al deciziilor contenciosului constituțional, nu poate fi înțeles în

sensul invocat de recurent, în condițiile în care consecința caracterului

obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale este lipsirea de eficiență normativă

a actului declarat neconstituțional și nu anularea actelor administrative emise

în baza acestuia. Prin urmare în mod corect instanța de fond a procedat la

anularea actului administrativ emis în baza actului normativ declarat

neconstituțional, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a procedat la

înlăturarea efectului Ordinului nr. 290/2009.

Pentru considerentele

arătate, și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.D.R., împotriva Sentinței nr. 241 din 7 iulie 2010, a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2011.