ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 241/ CA din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ț.D. în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., a dispus anularea Ordinului nr. 290 din 24 aprilie 2009 emis de pârât, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, de director executiv la O.J.C.A. Tulcea precum ți obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, recalculate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Astfel, prin Ordinul nr. 290 din 24 aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R. s-a dispus, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, încetarea raportului de serviciu al reclamantului Ț.D., prin eliberarea din funcția publică de conducere de director executiv la O.J.C.A. Tulcea, la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice acordat prin același ordin. S-a constatat că ordinul atacat reprezintă un act administrativ dat în aplicarea O.U.G.

nr. 37/2009, fiind justificat de către pârât exclusiv pe necesitatea eficientizării activității instituțiilor publice și a îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare, obiectiv ce transpare din preambulul actului normativ menționat. Instanța de fond a mai reține că, ulterior sesizării instanței de contencios administrativ, prin O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, respectiv prin art. XIV alin. (1), O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată în mod expres. În aceste condiții, sesizată cu obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, obiecție formulată de un număr de 63 de deputați, Curtea Constituțională a constatat prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională.

Ori, având în vedere că nu s-a procedat la reexaminarea legii de aprobare și punerea ei de acord cu decizia Curții Constituționale și, implicit, nu s-au stabilit nici măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței, instanța de fond a apreciat că toate aceste efecte, respectiv toate actele juridice emise în baza ordonanței de urgență sunt lovite de nulitate, fiind date în baza unui act normativ care încalcă în mod flagrant legea fundamentală. Cum temeiul de drept ce a stat la baza emiterii ordinului contestat s-a dovedit a fi în vădită contradicție cu Constituția României, a apreciat instanța de fond că orice măsură dispusă în temeiul său este nelegală, deci implicit măsura de eliberare din funcția deținută de reclamant.

În conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în cazul soluționării cererii, instanța de fond a hotărât, în condițiile art. 998 C. civ., și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 241/ CA din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență, următoarele: Printr-o primă critică formulată recurentul susține că instanța de fond avea, în fond, obligația respingerii cererii ca lipsită de obiect, în condițiile în care față de D.C.C.

nr. 414 din 14 aprilie 2010, actul a cărui anulare se solicită, implicit, este lipsit de efecte juridice. Printr-o altă critică formulată recurentul susține că instanța de fond a ignorat principiile de drept care guvernează aplicarea legii civile în timp, respectiv principiul neretroactivității legii civile noi și principiul aplicării imediate a legii civile. În acest sens, arată recurentul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de finalitate întrucât de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 1609/2009 privind înființarea camerelor agricole județene, prin reorganizarea oficiilor/ centrelor de consultanță județeană, calitatea de autoritate publică a fost preluată de C.J. Tulcea, cu consecința dobândirii calității procesuale de pârât în prezenta cauză.

Astfel, potrivit acestui act normativ camerele agricole județene, sunt instituții publice descentralizate în subordinea Consiliului Județean și în coordonarea tehnico - metodologică a A.N.C.A., finanțate din venituri proprii și subvenționate de la bugetul de stat. Cum efectul subrogației îl constituie transmiterea calității procesuale, în speță legea, ce nu depinde de voința în mod nelegal instanța de fond a instituit în sarcina sa o serie de obligații față de reclamant. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, subliniază faptul că, ca regulă generală, în cadrul litigiilor de contencios administrativ, autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat are calitate procesual pasivă, cu toate consecințele juridice care decurg din această poziție procesuală. În consecință, față de dispozițiile art. 13 din Legea Contenciosului Administrativ, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a soluționat cauza în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat, respectiv M.A.P.D.R., calitatea procesual pasivă a acestuia nefiind afectată de dispozițiile H.G. nr. 1609/2009, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Pe fondul cauzei, se reține că prin Ordinul ministrului agriculturii nr. 290 din 24 aprilie 2009, intimatul - reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere - director executiv O.J.C.A. Tulcea. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative îl constituie art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege.

Conform art. 147 alin. (4) din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Față de cele mai sus expuse și reținând că Decizia nr. 1257/2009 a fost pronunțată și publicată în M. Of.

al României anterior soluționării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că susținerea autorității recurente privind efectele viitoare ale deciziei prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile unui act normativ se dovedește a fi nefondată. Totodată, Înalta Curte reține că, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Așadar, neconformitatea actului normativ aplicat de recurentă cu prevederile constituționale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcție a intimatului - reclamant, astfel că, în mod corect instanța de fond a dispus anularea acestuia, ca efect al admiterii acțiunii, motivarea în fapt și în drept fiind pertinentă.

Totodată, Înalta Curte va respinge și criticile referitoare la lipsa de obiect a acțiunii deduse judecății, în raport de D.C.C. nr. 1257/2009, în condițiile în care efectul erga omnes al deciziilor contenciosului constituțional, nu poate fi înțeles în sensul invocat de recurent, în condițiile în care consecința caracterului obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale este lipsirea de eficiență normativă a actului declarat neconstituțional și nu anularea actelor administrative emise în baza acestuia. Prin urmare în mod corect instanța de fond a procedat la anularea actului administrativ emis în baza actului normativ declarat neconstituțional, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a procedat la înlăturarea efectului Ordinului nr. 290/2009.

Pentru considerentele arătate, și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.D.R., împotriva Sentinței nr. 241 din 7 iulie 2010, a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.