ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1542/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta A.N.P.C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună modificarea în parte a Ordinului pârâtei nr. 328 din 20 octombrie 2008, în sensul reintegrării reclamantului în funcția de conducere, începând cu data de 01 august 2007, acordării drepturilor bănești de la data anterior arătată și a daunelor morale în sumă de 100.000 RON. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ordinul contestat restabilește în parte situația anterioară demiterii acestuia din funcția de conducere.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect plata drepturilor bănești începând cu data de 01 august 2007, cu motivarea că reclamantul avea posibilitatea să ceară plata acestora în cadrul litigiului anterior derulat între părți. Pe de altă parte, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 20 martie 2009, reclamantul a precizat suma solicitată la pct. 2 din acțiunea introductivă de instanță, respectiv 35.035 RON. Curtea de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 136 din 17 aprilie 2009, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de 28.882 RON, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Reîncadrarea reclamantului în funcția de inspector șef adjunct la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Dolj, începând cu data de 22 octombrie 2008, a fost dispusă prin Ordinul nr. 328 din 20 octombrie 2008, dat în aplicarea deciziei nr. 3335 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Această măsură a fost dispusă de autoritatea pârâtă în termenul legal de 30 zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești, reglementat de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată. Reclamantul este îndreptățit să solicite daune materiale, reprezentând diferența de salariu, pe calea unei acțiuni separate, în temeiul art. 18 alin. (3) și art. 19 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Cuantumul acestor drepturi bănești, în condițiile în care părțile nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize contabile, s-a determinat ca diferență dintre veniturile obținute de reclamant și veniturile la care acesta era îndreptățit să le obțină pentru funcția de inspector șef adjunct, pe perioada august 2007 – octombrie 2008, sumă din care se scad veniturile obținute de reclamant în perioada în care a activat ca șef de cabinet, în perioada martie 2008 – octombrie 2008. Prima instanță a apreciat că este nefondat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pentru reclamant, întrucât reparația morală a fost realizată prin anularea actului administrativ prin care a fost dispusă măsura revocării sale din funcția publică de conducere.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile. Recurenta A.N.P.C. a solicitat modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În motivarea căii de atac, care nu a fost structurată pe motive de recurs, conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., au fost formulate următoarele critici de nelegalitate: Instanța de fond nu a cenzurat temeinicia pretențiilor reclamantului, în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004; Cu alte cuvinte, instanța trebuia să aibă în vedere faptul că reclamantul putea să solicite daune materiale în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ de revocare din funcția de conducere, întrucât prejudiciul era previzibil.

Prima instanță a calculat greșit suma datorată reclamantului cu titlu de daune materiale, deoarece nu a inclus în sumele efectiv câștigate de reclamant sumele obținute de acesta ca urmare a exercitării activității de funcționar public, în cadrul Oficiului Județean de Protecție a Consumatorilor Dolj, în perioada august 2007 – februarie 2008 și respectiv octombrie 2008. În opinia recurentei, suma datorată reclamantului era de 8.299 RON. Recurentul M.G. a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării autorității pârâte la plata sumelor de 28.882 RON, reprezentând despăgubiri materiale 2004,3 RON, cheltuieli de judecată și 100.000 RON, cu titlu de daune morale. În motivare, recurentul a susținut că a suferit un prejudiciu moral, datorită faptului că dosarul în cadrul căruia a solicitat anularea măsurii administrative de eliberare din funcția publică de conducere a durat timp de 1 an de zile.

A.N.P.C. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat. Analizând sentința atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Recursul declarat de A.N.P.C. este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin decizia nr. 3335 din 8 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de M.G. împotriva sentinței nr. 3031 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat această hotărâre și în urma rejudecării cauzei, a admis acțiunea reclamantului, a anulat Ordinul nr. 476 din 1 iulie 2007 emis de A.N.P.C.

și a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția publică de conducere de inspector șef adjunct la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Dolj. Prin Ordinul nr. 328 din 20 octombrie 2008, A.N.P.C. a procedat la punerea în executare a deciziei anterior arătate, în sensul că reclamantul a fost reintegrat în funcția de conducere, începând cu data de 22 octombrie 2008. În urma analizării probelor administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că suma acordată recurentului-reclamant, cu titlu de despăgubiri materiale, prin sentința atacată este nelegală. În opinia instanței de control judiciar, la stabilirea acestei sume trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, faptul că părțile au refuzat efectuarea unei expertize contabile, iar pe de altă parte, conținutul adresei din 8 aprilie 2009, ce nu a fost contestată în cauză.

Astfel, din actul mai sus individualizat rezultă următoarele date: - veniturile obținute de recurentul-reclamant în perioada în care a exercitat funcția publică de execuție, respectiv august 2007 – februarie 2008 și octombrie 2008: 13.909 RON; - veniturile pe care ar fi putut să le obțină recurentul-reclamant dacă ar fi ocupat funcția publică de conducere de inspector șef adjunct la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Dolj, în aceeași perioadă: 22.513 RON; - diferența rezultată: 8.604 RON.

Desigur, la stabilirea acestei sume, Înalta Curte a avut în vedere perioada în care recurentul-reclamant a fost suspendat din funcție, la cererea sa, urmare a numirii la biroul parlamentar, prin decizia nr. 31 din 22 august 2008. Pe de altă parte, instanța de control judiciar reține că este nefondată critica recurentei A.N.P.C., în sensul că recurentul-reclamant avea obligația de a solicita despăgubirile materiale odată cu cererea având ca obiect anularea actului administrativ de eliberare din funcția publică de conducere. Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În speță, recurentul-reclamant a respectat acest termen legal, întrucât a cunoscut întinderea pagubei la data pronunțării deciziei nr. 3335 din 8 octombrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și a promovat prezenta acțiune la data de 24 noiembrie 2008. Recursul formulat de recurentul-reclamant M.G. este nefondat, pentru următoarele motive: În cauză, recurentul-reclamant a solicitat daune morale în sumă de 100.000 RON, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a derulării litigiului care a avut ca obiect anularea actului administrativ de eliberare a acestuia din funcția publică de conducere. În literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrității fizice a persoanei, sănătății, cinstei, demnității, onoarei sau prestigiului profesional.

Potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparține reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi. Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun, reclamantul are obligația de a face dovada existenței prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârșirii faptei ilicite cu vinovăție și a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant și fapta pârâtului. Așadar, daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferințe morale. În speța de față, recurentul-reclamant nu a probat faptul că a suferit un prejudiciul moral.

Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza M. contra României) se arată că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta. În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europene (a se vedea hotărârea nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenției Europene pentru Medicamente – EMEA), arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menționat de reclamant. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul reclamantului, va admite recursul pârâtei, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta A.N.P.C. la plata către reclamantul M.G. a sumei de 8.604 RON, cu titlu de despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinței nr. 136 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta A.N.P.C. la plata către reclamantul M.G. a sumei de 8.604 RON cu titlu de despăgubiri. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge recursul declarat de M.G. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.