ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1542/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.G. a chemat

în judecată pe pârâta A.N.P.C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța

în cauză să dispună modificarea în parte a Ordinului pârâtei nr. 328 din 20

octombrie 2008, în sensul reintegrării reclamantului în funcția de conducere, începând

cu data de 01 august 2007, acordării drepturilor bănești de la data anterior arătată

și a daunelor morale în sumă de 100.000 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că ordinul contestat restabilește în parte situația anterioară

demiterii acestuia din funcția de conducere.

În întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere având

ca obiect plata drepturilor bănești începând cu data de 01 august 2007, cu motivarea

că reclamantul avea posibilitatea să ceară plata acestora în cadrul litigiului anterior

derulat între părți.

Pe de altă parte, pârâta

a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La termenul de judecată

din data de 20 martie 2009, reclamantul a precizat suma solicitată la pct. 2 din

acțiunea introductivă de instanță, respectiv 35.035 RON.

Curtea de Apel, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 136 din 17 aprilie 2009,

a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata către acesta

a sumei de 28.882 RON, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reîncadrarea reclamantului

în funcția de inspector șef adjunct la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Dolj,

începând cu data de 22 octombrie 2008, a fost dispusă prin Ordinul nr. 328 din 20

octombrie 2008, dat în aplicarea deciziei nr. 3335 din 8 octombrie 2008 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Această măsură a fost

dispusă de autoritatea pârâtă în termenul legal de 30 zile de la data pronunțării

hotărârii judecătorești, reglementat de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Reclamantul este îndreptățit

să solicite daune materiale, reprezentând diferența de salariu, pe calea unei acțiuni

separate, în temeiul art. 18 alin. (3) și art. 19 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ.

Cuantumul acestor drepturi

bănești, în condițiile în care părțile nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize

contabile, s-a determinat ca diferență dintre veniturile obținute de reclamant și

veniturile la care acesta era îndreptățit să le obțină pentru funcția de inspector

șef adjunct, pe perioada august 2007 – octombrie 2008, sumă din care se scad veniturile

obținute de reclamant în perioada în care a activat ca șef de cabinet, în perioada

martie 2008 – octombrie 2008.

Prima instanță a apreciat

că este nefondat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pentru reclamant,

întrucât reparația morală a fost realizată prin anularea actului administrativ prin

care a fost dispusă măsura revocării sale din funcția publică de conducere.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs părțile.

Recurenta A.N.P.C. a solicitat

modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea căii de atac,

care nu a fost structurată pe motive de recurs, conform art. 302 alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., au fost formulate următoarele critici de nelegalitate:

Instanța de fond nu a

cenzurat temeinicia pretențiilor reclamantului, în raport de prevederile art. 19

din Legea nr. 554/2004;

Cu alte cuvinte, instanța

trebuia să aibă în vedere faptul că reclamantul putea să solicite daune materiale

în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ de revocare din

funcția de conducere, întrucât prejudiciul era previzibil.

Prima instanță a calculat

greșit suma datorată reclamantului cu titlu de daune materiale, deoarece nu a inclus

în sumele efectiv câștigate de reclamant sumele obținute de acesta ca urmare a exercitării

activității de funcționar public, în cadrul Oficiului Județean de Protecție a Consumatorilor

Dolj, în perioada august 2007 – februarie 2008 și respectiv octombrie 2008.

În opinia recurentei,

suma datorată reclamantului era de 8.299 RON.

Recurentul M.G. a solicitat

modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării autorității pârâte

la plata sumelor de 28.882 RON, reprezentând despăgubiri materiale 2004,3 RON, cheltuieli

de judecată și 100.000 RON, cu titlu de daune morale.

În motivare, recurentul

a susținut că a suferit un prejudiciu moral, datorită faptului că dosarul în cadrul

căruia a solicitat anularea măsurii administrative de eliberare din funcția publică

de conducere a durat timp de 1 an de zile.

A.N.P.C. a formulat întâmpinare

în care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.

Analizând sentința atacată,

în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul declarat de A.N.P.C.

este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin decizia nr. 3335

din 8 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a admis recursul declarat de M.G. împotriva sentinței

nr. 3031 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a casat această hotărâre și în urma rejudecării cauzei, a admis acțiunea

reclamantului, a anulat Ordinul nr. 476 din 1 iulie 2007 emis de A.N.P.C. și a dispus

reintegrarea reclamantului pe funcția publică de conducere de inspector șef adjunct

la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Dolj.

Prin Ordinul nr. 328 din

20 octombrie 2008, A.N.P.C. a procedat la punerea în executare a deciziei anterior

arătate, în sensul că reclamantul a fost reintegrat în funcția de conducere, începând

cu data de 22 octombrie 2008.

În urma analizării probelor

administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că suma acordată recurentului-reclamant,

cu titlu de despăgubiri materiale, prin sentința atacată este nelegală.

În opinia instanței de

control judiciar, la stabilirea acestei sume trebuie să se aibă în vedere, pe de

o parte, faptul că părțile au refuzat efectuarea unei expertize contabile, iar pe

de altă parte, conținutul adresei din 8 aprilie 2009, ce nu a fost contestată în

cauză.

Astfel, din actul mai

sus individualizat rezultă următoarele date:

- veniturile obținute

de recurentul-reclamant în perioada în care a exercitat funcția publică de execuție,

respectiv august 2007 – februarie 2008 și octombrie 2008: 13.909 RON;

- veniturile pe care ar

fi putut să le obțină recurentul-reclamant dacă ar fi ocupat funcția publică de

conducere de inspector șef adjunct la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Dolj,

în aceeași perioadă: 22.513 RON;

- diferența rezultată:

8.604 RON.

Desigur, la stabilirea

acestei sume, Înalta Curte a avut în vedere perioada în care recurentul-reclamant

a fost suspendat din funcție, la cererea sa, urmare a numirii la biroul parlamentar,

prin decizia nr. 31 din 22 august 2008.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar reține că este nefondată critica recurentei A.N.P.C., în sensul

că recurentul-reclamant avea obligația de a solicita despăgubirile materiale odată

cu cererea având ca obiect anularea actului administrativ de eliberare din funcția

publică de conducere.

Astfel, potrivit art.

19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, când persoana vătămată a cerut

anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul

de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut

sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În speță, recurentul-reclamant

a respectat acest termen legal, întrucât a cunoscut întinderea pagubei la data pronunțării

deciziei nr. 3335 din 8 octombrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal și a promovat prezenta acțiune la data

de 24 noiembrie 2008.

Recursul formulat de recurentul-reclamant

M.G. este nefondat, pentru următoarele motive:

În cauză, recurentul-reclamant

a solicitat daune morale în sumă de 100.000 RON, pentru prejudiciul moral suferit

ca urmare a derulării litigiului care a avut ca obiect anularea actului administrativ

de eliberare a acestuia din funcția publică de conducere.

În literatura de specialitate,

daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrității

fizice a persoanei, sănătății, cinstei, demnității, onoarei sau prestigiului profesional.

Potrivit dispozițiilor

art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparține

reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi.

Cu alte cuvinte, potrivit

dreptului comun, reclamantul are obligația de a face dovada existenței prejudiciului

moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârșirii faptei ilicite

cu vinovăție și a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant

și fapta pârâtului.

Așadar, daunele morale

nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act

administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferințe

morale.

În speța de față, recurentul-reclamant

nu a probat faptul că a suferit un prejudiciul moral.

Pe de altă parte, trebuie

menționat faptul că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se

vedea cauza M. contra României) se arată că emiterea actului solicitat de reclamant

poate constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui

prejudiciu moral suferit de acesta.

În același sens s-a pronunțat

și Curtea de Justiție a Comunităților Europene (a se vedea hotărârea nr. 17

decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenției Europene pentru Medicamente

– EMEA), arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată

a prejudiciului moral menționat de reclamant.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

ca nefondat recursul reclamantului, va admite recursul pârâtei, va modifica în parte

sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta A.N.P.C. la plata către reclamantul

M.G. a sumei de 8.604 RON, cu titlu de despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.P.C. împotriva sentinței nr. 136 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că obligă pârâta A.N.P.C. la plata către reclamantul M.G. a sumei

de 8.604 RON cu titlu de despăgubiri. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul declarat

de M.G. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2010.