ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2611/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 mai 2009, reclamantul S.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanța, obligarea acesteia la plata celorlalte drepturi de care beneficiază conform Legii nr. 189/2000, calitatea de beneficiar fiind stabilită prin Sentința civilă nr. 366/CA/07 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, Hotărârii C.J.P. nr. 30870 din 07 iulie 2008 și Deciziei nr. 219132 din 22 octombrie 2008, până la data formulării acțiunii reclamantul a beneficiat doar de o parte din drepturile cuvenite, nu și de transport urban gratuit, 6 călătorii gratuite pe calea ferată, un bilet de tratament gratuit, taxe lunare radio și televizor, contravaloarea acestor drepturi fiind în suma finală fiind de 4.096 RON.

Prin Sentința civilă nr. 137 din 19 februarie 2010 Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs iar prin Decizia civilă nr. 278/C din 14 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza la Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ, spre competentă soluționare. S-a reținut în considerentele acestei decizii că ne aflăm în situația în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri. Invocându-se dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că este competentă să soluționeze cererea instanța de contencios administrativ, împrejurarea de a pretinde daunele materiale printr-o cerere separată nemodificând natura pretenției și nici competența de soluționare a cauzei indicată în mod expres de textul de lege.

Prin Sentința nr. 1690 din 16 decembrie 2010 Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța. Analizând excepția invocată, tribunalul a reținut că art. 19 din Legea nr. 554/2004 se referă astfel la situația în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri și, ulterior,a formulat cerere pe cale separată. Or, chiar și atunci când este formulată separat, acțiunea în răspundere patrimonială are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal. În ceea ce privește competența materială de soluționare a unei astfel de cereri în despăgubire, acesta se determină în funcție de tipul actului generator de prejudiciu, respectiv de emitentul acestuia.

S-a apreciat că reclamantul S.V. a învestit instanța de judecată cu o astfel de cerere de despăgubiri, aferentă solicitării de anulare a Hotărârii nr. 30212 din 31 martie 2008 emisă de pârâtă, respectiv solicitării dobândirii calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Prin urmare, în cauză actul generator de prejudiciu se apreciază a fi Hotărârea nr. 30212/2008, anulată de Curtea de Apel. Ca urmare a declinării Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 64/36/2011. La termenul din 14 februarie 2011 instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța. Analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc.

civ., excepția invocată instanța a reținut: Acțiunea dedusă judecății a fost soluționată pe fond de către Tribunalul Constanța completul specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale în compunerea prevăzută de lege. În recurs, Curtea de Apel Constanța stabilind natura cauzei ca fiind de contencios administrativ a casat sentința tribunalului și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ. În considerente, instanța de recurs a stabilit că obiectul acțiunii îl constituie acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ și, în raport de natura pretenției, competența îi revine tribunalului ca instanță de contencios.

În ceea ce privește competența materială se reține că prin Sentința nr. 366/CA din 07 mai 2008 Curtea de Apel Constanța a anulat Hotărârea 30212 din 31 martie 2008 emisă de C.J.P. Constanța și a stabilit că reclamantul S.V. beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Reglementând procedura ce trebuie urmată de către persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice pentru a beneficia de drepturile prevăzute Legea nr. 189/2000 stabilește în art 7 alin. (4) competența specială în favoarea curții de apel în soluționarea contestației formulate împotriva hotărârii emisă ca urmare a soluționării cererii.

Ori, legea specială a conferit curții de apel, ca instanță de contencios, competență în controlul de legalitate al hotărârii, curtea apreciind numai dacă reclamantul are sau nu calitatea de persoană îndreptățită. Etapa soluționării contestației fiind încheiată, ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești de către curtea de apel, nu operează o prorogare legală de competență în favoarea curții pentru soluționarea altor litigii ce decurg din aplicarea acestei legi. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o plenitudine de competență în favoarea curții în ceea ce privește modul de aplicare al Legii nr. 189/2000 atunci dispozițiile legii nu s-ar fi referit strict la contestația formulată împotriva hotărârii comisiei prin care a fost soluționată cererea persoanei îndreptățite.

Astfel, acordarea drepturilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000 de către C.J.P. este ulterioară stabilirii calității de persoană îndreptățită iar neacordarea acestora constituie un refuz nejustificat în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004. Operațiunea juridică de achitare a drepturilor recunoscute de lege îi revine C.J.P. iar în raport de faptul că aceasta este o autoritate județeană și de dispozițiile art. 10 Legea nr. 554/2004 competența îi revine tribunalului. Înalta Curte examinând conflictul negativ de competență constată că soluționarea cauzei aparține Curții de Apel Constanța, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Obiectul acțiunii judiciare l-a constituit acordarea de despăgubiri pentru daunele provocate de pârâtă ca urmare a neacordării unor drepturi prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ este competentă să se pronunțe asupra anulării actului administrativ și reparării pagubei cauzate. Dacă persoana nu a cerut odată cu anularea actului și despăgubiri, cererea se poate formula pe cale separată, în interiorul termenului de prescripție și se adresează instanței de contencios administrativ competente, așa cum se reglementează în art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Competența de soluționare în primă instanță a litigiilor privind actele administrative se determină, în baza prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de calitatea de autoritate publică la nivel local și județean sau autoritate publică centrală, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Cererea care formează obiectul prezentei acțiuni este o cerere accesorie de reparare a daunelor provocate prin Hotărârea nr. 30212 din 31 martie 2008 a C.J.P. Constanța, hotărâre anulată prin Sentința nr. 366/CA/2008 a Curții de Apel Constanța. Art. 7 din O.G. nr. 105/1999 prevede că se atacă la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel hotărârea C.J.P., situație în care pentru rațiuni care derivă din caracterul subsidiar al cererii de despăgubiri și pentru rațiuni de simetrie juridică, se impune ca acestei instanțe să îi revină și competența de a soluționa obligarea pârâtei C.J.P. să plătească despăgubirile. Raționamentul juridic se întemeiază pe prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ, respectiv anularea actului și repararea pagubei cauzate prin actul respectiv, coroborate cu art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul este instanța cu plenitudine de jurisdicție în materia contenciosului administrativ, dar dacă prin lege se prevede o altă competență, se aplică normele procesuale speciale, derogatorii de la dreptul comun. Cum prin art. 7 din O.G. nr. 105/1999 este stabilită o altă normă de competență materială decât cea generală, și cum cererea de reparare a pagubei are caracter accesoriu, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin instanța competentă se înțelege instanța care este competentă să soluționeze cererea principală. În consecință, având în vedere prevederile art. 7 din O.G. nr. 105/1999, competența materială de soluționare a acțiunii aparține Curții de Apel. Astfel fiind, în baza art. 20 și urm. C. proc.

civ., se va stabili competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S.V. și pârâta C.J.P. Constanța în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 mai 2011.