ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2611/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 20 mai 2009, reclamantul S.V. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanța, obligarea acesteia la plata

celorlalte drepturi de care beneficiază conform Legii nr. 189/2000, calitatea

de beneficiar fiind stabilită prin Sentința civilă nr. 366/CA/07 mai 2008 a

Curții de Apel Constanța, Hotărârii C.J.P. nr. 30870 din 07 iulie 2008 și

Deciziei nr. 219132 din 22 octombrie 2008, până la data formulării acțiunii

reclamantul a beneficiat doar de o parte din drepturile cuvenite, nu și de

transport urban gratuit, 6 călătorii gratuite pe calea ferată, un bilet de

tratament gratuit, taxe lunare radio și televizor, contravaloarea acestor

drepturi fiind în suma finală fiind de 4.096 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 137 din 19 februarie 2010 Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins

acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei

hotărâri reclamantul a formulat recurs iar prin Decizia civilă nr. 278/C din 14

septembrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis recursul, a

casat sentința recurată și a trimis cauza la Tribunalul Constanța, secția

contencios administrativ, spre competentă soluționare.

S-a reținut în

considerentele acestei decizii că ne aflăm în situația în care persoana

vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și

despăgubiri. Invocându-se dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, s-a

apreciat că este competentă să soluționeze cererea instanța de contencios

administrativ, împrejurarea de a pretinde daunele materiale printr-o cerere

separată nemodificând natura pretenției și nici competența de soluționare a

cauzei indicată în mod expres de textul de lege.

Prin Sentința nr.

1690 din 16 decembrie 2010 Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel

Constanța.

Analizând excepția

invocată, tribunalul a reținut că art. 19 din Legea nr. 554/2004 se referă

astfel la situația în care persoana vătămată a cerut anularea actului

administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri și, ulterior,a

formulat cerere pe cale separată. Or, chiar și atunci când este formulată

separat, acțiunea în răspundere patrimonială are un caracter subsecvent

acțiunii în anularea actului nelegal.

În ceea ce privește

competența materială de soluționare a unei astfel de cereri în despăgubire,

acesta se determină în funcție de tipul actului generator de prejudiciu,

respectiv de emitentul acestuia.

S-a apreciat că

reclamantul S.V. a învestit instanța de judecată cu o astfel de cerere de

despăgubiri, aferentă solicitării de anulare a Hotărârii nr. 30212 din 31

martie 2008 emisă de pârâtă, respectiv solicitării dobândirii calității de

beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Prin urmare, în

cauză actul generator de prejudiciu se apreciază a fi Hotărârea nr. 30212/2008,

anulată de Curtea de Apel.

Ca urmare a

declinării Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr.

64/36/2011.

La termenul din 14

februarie 2011 instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Constanța.

Analizând cu

prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepția invocată instanța a

reținut:

Acțiunea dedusă

judecății a fost soluționată pe fond de către Tribunalul Constanța completul

specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale în compunerea prevăzută

de lege.

În recurs, Curtea de

Apel Constanța stabilind natura cauzei ca fiind de contencios administrativ a

casat sentința tribunalului și a trimis cauza spre competentă soluționare

Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ.

În considerente,

instanța de recurs a stabilit că obiectul acțiunii îl constituie acordarea

despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ și, în raport de

natura pretenției, competența îi revine tribunalului ca instanță de contencios.

În ceea ce privește

competența materială se reține că prin Sentința nr. 366/CA din 07 mai 2008

Curtea de Apel Constanța a anulat Hotărârea 30212 din 31 martie 2008 emisă de

C.J.P. Constanța și a stabilit că reclamantul S.V. beneficiază de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Reglementând

procedura ce trebuie urmată de către persoanele persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice pentru a beneficia de drepturile prevăzute Legea nr. 189/2000

stabilește în art 7 alin. (4) competența specială în favoarea curții de apel în

soluționarea contestației formulate împotriva hotărârii emisă ca urmare a

soluționării cererii.

Ori, legea specială a

conferit curții de apel, ca instanță de contencios, competență în controlul de

legalitate al hotărârii, curtea apreciind numai dacă reclamantul are sau nu

calitatea de persoană îndreptățită. Etapa soluționării contestației fiind

încheiată, ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești de către curtea

de apel, nu operează o prorogare legală de competență în favoarea curții pentru

soluționarea altor litigii ce decurg din aplicarea acestei legi. Dacă

legiuitorul ar fi avut în vedere o plenitudine de competență în favoarea curții

în ceea ce privește modul de aplicare al Legii nr. 189/2000 atunci dispozițiile

legii nu s-ar fi referit strict la contestația formulată împotriva hotărârii

comisiei prin care a fost soluționată cererea persoanei îndreptățite.

Astfel, acordarea

drepturilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000 de către C.J.P. este

ulterioară stabilirii calității de persoană îndreptățită iar neacordarea

acestora constituie un refuz nejustificat în sensul art. 8 din Legea nr.

554/2004.

Operațiunea juridică

de achitare a drepturilor recunoscute de lege îi revine C.J.P. iar în raport de

faptul că aceasta este o autoritate județeană și de dispozițiile art. 10 Legea

nr. 554/2004 competența îi revine tribunalului.

Înalta Curte

examinând conflictul negativ de competență constată că soluționarea cauzei

aparține Curții de Apel Constanța, pentru considerentele ce se vor expune în

continuare.

Obiectul acțiunii

judiciare l-a constituit acordarea de despăgubiri pentru daunele provocate de

pârâtă ca urmare a neacordării unor drepturi prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Potrivit prevederilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ

este competentă să se pronunțe asupra anulării actului administrativ și

reparării pagubei cauzate.

Dacă persoana nu a

cerut odată cu anularea actului și despăgubiri, cererea se poate formula pe

cale separată, în interiorul termenului de prescripție și se adresează

instanței de contencios administrativ competente, așa cum se reglementează în

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Competența de

soluționare în primă instanță a litigiilor privind actele administrative se

determină, în baza prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

raport de calitatea de autoritate publică la nivel local și județean sau

autoritate publică centrală, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Cererea care formează

obiectul prezentei acțiuni este o cerere accesorie de reparare a daunelor

provocate prin Hotărârea nr. 30212 din 31 martie 2008 a C.J.P. Constanța,

hotărâre anulată prin Sentința nr. 366/CA/2008 a Curții de Apel Constanța.

Art. 7 din O.G. nr.

105/1999 prevede că se atacă la Secția de contencios administrativ a Curții de

Apel hotărârea C.J.P., situație în care pentru rațiuni care derivă din

caracterul subsidiar al cererii de despăgubiri și pentru rațiuni de simetrie

juridică, se impune ca acestei instanțe să îi revină și competența de a

soluționa obligarea pârâtei C.J.P. să plătească despăgubirile.

Raționamentul juridic

se întemeiază pe prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ, respectiv anularea

actului și repararea pagubei cauzate prin actul respectiv, coroborate cu art.

10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004. Tribunalul este instanța cu

plenitudine de jurisdicție în materia contenciosului administrativ, dar dacă

prin lege se prevede o altă competență, se aplică normele procesuale speciale,

derogatorii de la dreptul comun.

Cum prin art. 7 din O.G.

nr. 105/1999 este stabilită o altă normă de competență materială decât cea

generală, și cum cererea de reparare a pagubei are caracter accesoriu, potrivit

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin instanța competentă se înțelege

instanța care este competentă să soluționeze cererea principală.

În consecință, având

în vedere prevederile art. 7 din O.G. nr. 105/1999, competența materială de

soluționare a acțiunii aparține Curții de Apel.

Astfel fiind, în baza

art. 20 și urm. C. proc. civ., se va stabili competența de soluționare a cauzei

la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S.V. și pârâta C.J.P. Constanța

în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 mai 2011.