ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6351/2010

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 33/C din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Constanța a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelanta pârâtă A.D.E.F.R.F. București împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Constanța în ședința publică din data de 28 aprilie 2009. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin cererea de apel formulată la data de 29 octombrie 2009 și înaintată instanței prin corespondență la data de 2 noiembrie 2009, apelanta R.A.D.E.F.R.F. București a atacat încheierea pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 2009, în dosarul civil nr. 3739/118/2008 al Tribunalului Constanța, secția civilă, cu precizarea că motivele căii de atac urmează a fi formulate până la primul termen de judecată.

Conform considerentelor apelului înaintat Curții de Apel pentru termenul de judecată din data de 14 decembrie 2009 de apelanta R.A.D.E.F.R.F. București, prezenta cale de atac vizează atât sentința civilă nr. 970 din 05 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța, cât și încheierea pronunțată la data de 28 aprilie 2009 în aceeași cauză. În aceste condiții, intimata reclamantă P.P.C. a invocat, prin notele de ședință depuse la același termen, excepția inadmisibilității apelului prin prisma raportării lui stricte la încheierea din data de 28 aprilie 2009, iar nu și la hotărârea judecătorească dată asupra fondului raportului litigios.

Chestiunile puse în discuția instanței la termenul din 22 februarie 2010 s-au referit, așadar, la 1). posibilitatea analizării în principiu a admisibilității cererii de intervenție în interes alăturat uneia dintre părți (în speță, în interesul apelantei pârâte) mai înainte de a dezbate admisibilitatea a însăși căii de atac și 2). limitele dreptului procesual de a complini, în raport de dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., una din cerințele prevăzute la art. 287 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - arătarea hotărârii care se atacă. Asupra primei probleme, Curtea de Apel a statuat în sensul că nu poate fi pusă în discuție chestiunea admisibilității în principiu a intervenției în interesul alăturat al uneia dintre părțile din apel, câtă vreme nu se rezolvă în prealabil excepția de inadmisibilitate a apelului, această din urmă premisă fiind cea care face de prisos discutarea interesului cererii fondate pe temeiul art. 51 C. proc.

civ. și care stabilește dacă instanța este legal învestită ori nu cu un apel. Pentru aceste considerente s-a apreciat că are prevalență excepția inadmisibilității apelului declarat de apelanta pârâtă R.A.D.E.F. R.F. București, pentru că în raport de modalitatea de soluționare a acesteia se definitivează calitatea procesuală a părților, recunoscându-se dreptul și legitimitatea de a sta în proces cu calitățile procesuale rezultate în urma promovării căii de atac. Cât privește excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, instanța de apel a reținut că aceasta este fondată. Astfel, dispozițiile art. 287 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. menționează: „Cererea de apel va cuprinde … arătarea hotărârii care se atacă...”.

Textul alin. (2) al art. 287 C. proc. civ. stabilește că: „Cerințele de la pct. 2 ... sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la pct. 3 și 4, sub sancțiunea decăderii. Aceste cerințe pot fi împlinite mai târziu la prima zi de înfățișare...”. Teza ultimă enunțată a fost interpretată de către apelanta pârâtă ca permisivă sub aspectul complinirii, la prima zi de înfățișare, a cerinței hotărârii judecătorești supuse apelului, chiar dacă prin cererea declarativă nu s-a făcut trimitere decât la una din încheierile preparatorii/interlocutorii a pronunțării soluției pe fond. Acest punct de vedere nu poate fi, însă, admis.

Norma enunțată permite într-adevăr apelantului să finalizeze, la prima zi de înfățișare (iar nu la primul termen de judecată cum a apreciat apelanta pârâtă) conținutul formal al cererii declarative de apel, prin prezentarea în fața instanței la acel termen a motivelor de fapt și de drept care fundamentează calea de atac, precum și a dovezilor solicitate a fi administrate. Textul nu poate fi interpretat, însă, în sensul că apelantul va putea explicita, la prima zi de înfățișare, în temeiul art. 287 alin. (2) teza a doua C. proc. civ. că, în realitate, a înțeles să atace și hotărârea judecătorească pronunțată asupra fondului (iar nu doar încheierea evocată în cererea declarativă), ori o altă hotărâre pronunțată în aceeași cauză pe cereri ulterioare soluționării fondului, întrucât o asemenea ipoteză ar repune partea în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. de declarare a apelului, deși nu a acționat înăuntrul acestui termen, aruncând în derizoriu norma imperativă arătată. Apelanta pârâtă pretinde, astfel, că dispozițiile permisive reglementate prin art. 287 alin. (2) teza a doua C. proc. civ. prorogă până la prima zi de înfățișare termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii judecătorești date pe fond, fără însă a observa că interpretarea coroborată a normelor arătate converge spre soluția complinirii cerinței indicării cu claritate a numărului și datei pronunțării hotărârii apelate formal, prin cererea declarativă. De altfel, textul vorbește despre „împlinirea unor cerințe”, ceea ce în mod logic echivalează cu acordarea de substanță căii de atac declarative depuse în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ., prin prezentarea motivației apelului și a eventualelor probe care se impun a fi administrate în raport de caracterul devolutiv al acestei căi de atac. Această sintagmă nu presupune completarea/extinderea limitelor învestirii, astfel cum reiese din cererea declarativă, cu încălcarea flagrantă a normei cuprinse în art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, a reținut instanța de apel, apelanta pârâtă R.A.D.E.F.R.F.

București a sesizat, în termen legal, instanța cu o cerere declarativă împotriva „încheierii pronunțate în ședința publică în data de 28 aprilie 2009 în dosarul nr. 3739/118/2008 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă”, fără a preciza că prezenta cale de atac vizează și hotărârea judecătorească pronunțată asupra fondului la data de 05 octombrie 2009. Curtea de Apel a arătat că, trecând peste împrejurarea că în dosarul de fond nu există nici o încheiere interlocutorie ori preparatorie pronunțată la data de 28 aprilie 2009, are în vedere, pe considerentele arătate, că apelanta pârâtă nu avea posibilitatea completării cererii de apel cu indicarea, la prima zi de înfățișare – deci după împlinirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, încheiat la data de 02 noiembrie 2009 în raport de dovada datei comunicării sentinței civile nr. 970/2009 a Tribunalului Constanța (fila 136 fond) – a hotărârii judecătorești pronunțate asupra fondului.

Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a respins apelul, ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta R.A.D.E.F.R.F.. Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate: Cererea declarativă de apel a fost formulată și transmisă în termen legal, fiind depusă la instanța a cărei hotărâre se atacă, cu respectarea art. 288 punctul (2) C. proc. civ. În cuprinsul cererii declarative a fost indicata instanța, numărul dosarului, precum și părțile. La termenul stabilit pentru data de 14 decembrie 2009, când s-a depus motivarea apelului, prin acest înscris s-a arătat sentința atacată, dosarul în care a fost pronunțată, precum și instanța, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, și dovezile invocate în susținerea acestuia.

Atât din cuprinsul cererii declarative, cât și din motivele formulate în susținerea apelului depus pentru termenul din data de 14 decembrie 2009, au fost indicate suficiente date din care să reiasă fără nici o urma de îndoială intenția pârâtei de a atacat cu apel sentința civilă nr. 970 din 05 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 3739/118/2008 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă. Astfel, toate cerințele înscrise la art. 287 punctul (1) C. proc. civ. au fost îndeplinite înainte de prima zi de înfățișare, care potrivit art. 134 C. proc. civ. este socotită aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

2. Titlul in baza căruia a fost preluat în proprietatea statului imobilul situat în Municipiul Constanța, compus din teren 315.79 mp și construcție cu destinația de locuință, respectiv Decretul nr. 38 din 28 ianuarie 1967 al Consiliului de Stat al RSR, a fost emis pentru o cauză de utilitate publică, iar antecesoarei reclamantei din prezenta cauză, numita P.V., i-au fost achitate despăgubiri în cuantum de 25.899 lei, fiind astfel respectate dispozițiile dreptului comun. Instanța a încălcat dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, omițând a se pronunța asupra condiției impuse de legea specială privind rambursarea despăgubirilor primite de antecesoarea reclamantei P.V., nepunând în discuția părților stabilirea valorii acestor sume reactualizate.

Analizând decizia recurată sub aspectul criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Este adevărat că cererea de apel înaintată de pârâta R.A.D.E.F.R.F. Curții de Apel Constanța la data de 29 octombrie 2009 (data poștei aflată pe plicul de la fila 5 din dosarul Curții de Apel) cuprinde mențiunea că apelul este declarat împotriva „încheierii pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 2009 în dosarul 3739/118/2008 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă”. Este, de asemenea, adevărat că pe parcursul soluționării litigiului în fața primei instanțe, Tribunalul Constanța nu a acordat termen de judecată la data de 28 aprilie 2009, ci la data de 28 septembrie 2009 (încheierea de la termenul de judecată din data de 09 iunie 2009 - fila 116 dosar apel).

Încheierea de la fila 128 din dosarul Tribunalului Constanța poartă însă mențiunea că ședința publică a avut loc la data de 28 aprilie 2009, așa cum s-a indicat și în cuprinsul cererii de apel. Însă, soluția de respingere ca inadmisibilă a căii de atac a apelului, pronunțată de Curtea de Apel, argumentată pe calificarea dată de instanță obiectului căii de atac cu care a fost sesizată ca fiind o încheiere premergătoare, nu este legală. Potrivit art. 287 C. proc. civ., cererea de apel trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, arătarea hotărârii care se atacă. Fiind vorba despre o nulitate expres prevăzută de lege, față de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea produsă este prezumată până la proba contrară.

Or, în cauză, cererea de apel înaintată de pârâta R.A.D.E.F.R.F. Curții de Apel Constanța la data de 29 octombrie 2009 indică numărul dosarului, numele părților și instanța care s-a pronunțat, iar această împrejurare coroborată cu faptul că la data de 11 decembrie 2009, înainte de primul termen de judecată fixat, apelanta a precizat, odată cu motivele de apel înaintate instanței, numărul sentinței apelate, răstoarnă prezumția prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Drepturile procesuale ale reclamantei nu au fost în acest fel vătămate, aceasta având posibilitatea de a cunoaște actul jurisdicțional criticat de pârâtă prin apelul declarat în cauză. Hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală și pentru că aceasta a făcut o greșită aplicare în cauză a prevederilor art. 284 alin (1) C. proc.

civ. raportat la art. 287 C. proc. civ. Astfel, Curtea de Apel a verificat regularitatea sesizării sale în raport de cererea de apel înaintată de pârâta R.A.D.E.F.R.F. la data de 29 octombrie 2009, fără a observa că a fost legal sesizată prin cererea de apel (care cuprinde și motivele de apel) înaintă instanței prin fax la data de 11 decembrie 2009, cerere în care apelanta arată în mod clar că înțelege să atace sentința civilă nr. 970 din 05 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța. Această cerere de apel învestește în mod legal instanța de control judiciar cu soluționarea apelului formulat împotriva sentinței prin care Tribunalul Constanța s-a desînvestit, soluționând litigiul cu care a fost sesizat, deoarece, potrivit mențiunilor aflate în procesul verbal de la fila 136 din dosarul tribunalului, sentința pronunțată de prima instanță a fost comunicată pârâtei R.A.D.E.F.R.F.

în sector 1 București, deși sediul acesteia, așa cum a fost indicat pe parcursul judecării litigiului, este în sector 1 București. În aceste condiții, față de prevederile art. 100 alin. (3) C. proc. civ., procesul verbal pentru înmânarea sentinței civile pronunțată de prima instanță este lovit de nulitate. Cum potrivit art. 284 alin. (1) C. proc. civ. termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii și cum, pentru considerentele arătate anterior, comunicarea sentinței pronunțate de tribunal este lovită de nulitate, rezultă că pentru pârâta R.A.D.E.F.R.F. termenul de declarare a apelului nu a început să curgă la data menționată în procesul verbal de înmânare a actului de procedură. Prin urmare, cererea de apel înaintată la data de 11 decembrie 2009 a învestit în mod legal instanța de apel cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 970 din 05 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța.

Actul de sesizare al instanței cuprinde toate mențiunile indicate în cuprinsul art. 287 C. proc. civ. și nu poate fi reținută calificarea acestei cereri ca fiind una prin care, cu încălcarea dispozițiilor art. 287 C. proc. civ., apelanta și-a completat cererea de apel formulată inițial și care viza o încheiere premergătoare a primei instanțe. Prin urmare, instanța de apel apreciind greșit că a fost sesizată la data de 29 octombrie 2009 cu o cerere de apel împotriva unei încheieri premergătoare și nepronunțându-se asupra cererii de apel formulată de pârâtă cu respectarea prevederilor art. 287 C. proc. civ. împotriva sentinței civile nr. 970 din 05 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța, a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. 2. Motivele de recurs care vizează fondul litigiului dedus judecății nu vor fi analizate de instanța de recurs. Față de soluția pronunțată, Curtea de Apel nu a mai analizat criticile cu care a fost sesizată prin cererea de apel. Or, dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanța de recurs nu poate să examineze, omissio medio , aspecte care nu au făcut obiectul controlului instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F.F.R.F. București împotriva deciziei nr. 33/C din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția a civilă, minori și familie litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.