ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6351/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6351/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 33/C din 22 februarie 2010,

Curtea de Apel Constanța a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelanta

pârâtă A.D.E.F.R.F. București împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul

Constanța în ședința publică din data de 28 aprilie 2009.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de

apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de apel

formulată la data de 29 octombrie 2009 și înaintată instanței prin

corespondență la data de 2 noiembrie 2009, apelanta R.A.D.E.F.R.F. București a

atacat încheierea pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 2009, în

dosarul civil nr. 3739/118/2008 al Tribunalului Constanța, secția civilă, cu

precizarea că motivele căii de atac urmează a fi formulate până la primul

termen de judecată.

Conform considerentelor

apelului înaintat Curții de Apel pentru termenul de judecată din data de 14

decembrie 2009 de apelanta R.A.D.E.F.R.F. București, prezenta cale de atac

vizează atât sentința civilă nr. 970 din 05 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța,

cât și încheierea pronunțată la data de 28 aprilie 2009 în aceeași cauză.

În aceste condiții,

intimata reclamantă P.P.C. a invocat, prin notele de ședință depuse la același

termen, excepția inadmisibilității apelului prin prisma raportării lui stricte

la încheierea din data de 28 aprilie 2009, iar nu și la hotărârea

judecătorească dată asupra fondului raportului litigios.

Chestiunile puse în

discuția instanței la termenul din 22 februarie 2010 s-au referit, așadar, la

1). posibilitatea analizării în principiu a admisibilității cererii

de intervenție în interes alăturat uneia dintre

părți (în speță, în interesul apelantei

pârâte) mai înainte de a dezbate

admisibilitatea a însăși căii de atac și 2). limitele dreptului procesual de a

complini, în raport de dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., una din

cerințele prevăzute la art. 287 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - arătarea

hotărârii care se atacă.

Asupra primei probleme, Curtea de Apel a statuat în

sensul că nu poate fi pusă în

discuție chestiunea admisibilității în principiu a intervenției în

interesul alăturat

al uneia dintre părțile

din apel, câtă vreme nu se rezolvă în prealabil excepția de

inadmisibilitate

a apelului, această din urmă premisă fiind cea care face de prisos discutarea

interesului cererii fondate pe temeiul art. 51 C. proc. civ. și care stabilește

dacă instanța este legal învestită ori nu cu un apel.

Pentru aceste

considerente s-a apreciat că are prevalență excepția inadmisibilității apelului

declarat de apelanta pârâtă R.A.D.E.F. R.F. București, pentru că în raport de

modalitatea de soluționare a acesteia se definitivează calitatea procesuală a

părților, recunoscându-se dreptul și legitimitatea de a sta în proces cu

calitățile procesuale rezultate în urma promovării căii de atac.

Cât

privește excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, instanța de apel a reținut

că aceasta este fondată.

Astfel,

dispozițiile art. 287 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. menționează: „Cererea de

apel va cuprinde ....arătarea hotărârii care se atacă...”.

Textul alin. (2) al

art. 287 C. proc. civ. stabilește că: „Cerințele de la pct. 2 ... sunt

prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la pct. 3 și 4, sub sancțiunea

decăderii. Aceste cerințe pot fi împlinite mai târziu la prima zi de înfățișare...”.

Teza ultimă

enunțată a fost interpretată de către apelanta pârâtă ca permisivă sub aspectul

complinirii, la prima zi de înfățișare, a cerinței hotărârii judecătorești

supuse apelului, chiar dacă prin cererea declarativă nu s-a făcut trimitere

decât la una din încheierile preparatorii/interlocutorii a pronunțării soluției

pe fond.

Acest punct de vedere nu poate fi,

însă, admis.

Norma

enunțată permite într-adevăr apelantului să finalizeze, la prima zi de

înfățișare (iar nu la primul termen de judecată cum a apreciat apelanta pârâtă)

conținutul formal al cererii declarative de apel, prin prezentarea în fața

instanței la acel termen a motivelor de fapt și de drept care fundamentează

calea de atac, precum și a dovezilor solicitate a fi administrate.

Textul nu

poate fi interpretat, însă, în sensul că apelantul va putea explicita, la prima

zi de înfățișare, în temeiul art. 287 alin. (2) teza a doua C. proc. civ. că,

în realitate, a înțeles să atace și hotărârea judecătorească pronunțată asupra

fondului (iar nu doar încheierea evocată în cererea declarativă), ori o altă

hotărâre pronunțată în aceeași cauză pe cereri ulterioare soluționării

fondului, întrucât o asemenea ipoteză ar repune partea în termenul prevăzut de

art. 284 alin. (1) C. proc. civ. de declarare a apelului, deși nu a acționat

înăuntrul acestui termen, aruncând în derizoriu norma imperativă arătată.

Apelanta

pârâtă pretinde, astfel, că dispozițiile permisive reglementate prin art. 287

alin. (2) teza a doua C. proc. civ. prorogă până la prima zi de înfățișare

termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii judecătorești date pe

fond, fără însă a observa că interpretarea coroborată a normelor arătate

converge spre soluția complinirii cerinței indicării cu claritate a numărului

și datei pronunțării hotărârii apelate formal, prin cererea declarativă.

De

altfel, textul vorbește despre „împlinirea unor cerințe”, ceea ce în mod logic

echivalează cu acordarea de substanță căii de atac declarative depuse în

termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., prin prezentarea

motivației apelului și a eventualelor probe care se impun a fi administrate în

raport de caracterul devolutiv al acestei căi de atac. Această sintagmă nu

presupune completarea/extinderea limitelor învestirii, astfel cum reiese din

cererea declarativă, cu încălcarea flagrantă a normei cuprinse în art. 284 alin.

(1) C. proc. civ.

Prin

urmare, a reținut instanța de apel, apelanta pârâtă R.A.D.E.F.R.F. București a

sesizat, în termen legal, instanța cu o cerere declarativă împotriva „încheierii

pronunțate în ședința publică în data de 28 aprilie 2009 în dosarul nr.

3739/118/2008 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă”, fără a

preciza că prezenta cale de atac vizează și hotărârea judecătorească pronunțată

asupra fondului la data de 05 octombrie 2009.

Curtea

de Apel a arătat că, trecând peste împrejurarea că în dosarul de fond nu există

nici o încheiere interlocutorie ori preparatorie pronunțată la data de 28

aprilie 2009, are în vedere, pe considerentele arătate, că apelanta pârâtă nu

avea posibilitatea completării cererii de apel cu indicarea, la prima zi de

înfățișare – deci după împlinirea termenului legal de 15 zile de la comunicare,

încheiat la data de 02 noiembrie 2009 în raport de dovada datei comunicării

sentinței civile nr. 970/2009 a Tribunalului Constanța (fila 136 fond) – a

hotărârii judecătorești pronunțate asupra fondului.

Prin

urmare, în baza dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., instanța de

apel a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta R.A.D.E.F.R.F..

Prin

motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

formulează următoarele critici de nelegalitate:

Cererea

declarativă de apel a fost formulată și transmisă în termen legal, fiind depusă

la instanța a cărei hotărâre se atacă, cu respectarea art. 288 punctul (2) C.

proc. civ.

În

cuprinsul cererii

declarative

a fost indicata instanța, numărul dosarului, precum și părțile.

La

termenul stabilit pentru data de 14 decembrie 2009, când s-a depus motivarea

apelului, prin acest înscris s-a arătat sentința atacată, dosarul în care a

fost pronunțată, precum și instanța, motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază apelul, și dovezile invocate în susținerea acestuia.

Atât din

cuprinsul cererii declarative, cât și din motivele formulate în susținerea

apelului depus pentru termenul din data de 14 decembrie 2009, au fost indicate

suficiente date din care să reiasă fără nici o urma de îndoială intenția pârâtei

de a atacat cu apel sentința civilă nr. 970 din 05 octombrie 2009 pronunțată în

dosarul nr. 3739/118/2008 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă.

Astfel,

toate cerințele înscrise la art. 287 punctul (1) C. proc. civ. au fost

îndeplinite înainte de prima zi de înfățișare, care potrivit art. 134 C. proc.

civ. este socotită aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

in baza căruia a fost preluat în proprietatea statului imobilul situat în Municipiul

Constanța, compus din teren 315.79 mp și construcție cu destinația de locuință,

respectiv Decretul nr. 38 din 28 ianuarie 1967 al Consiliului de Stat al RSR, a

fost emis pentru o cauză de utilitate publică, iar antecesoarei reclamantei din

prezenta cauză, numita P.V., i-au fost achitate despăgubiri în cuantum de

25.899 lei, fiind astfel respectate dispozițiile dreptului comun.

Instanța

a încălcat dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, omițând a se pronunța

asupra condiției impuse de legea specială privind rambursarea despăgubirilor

primite de antecesoarea reclamantei P.V., nepunând în discuția părților stabilirea

valorii acestor sume reactualizate.

Analizând decizia recurată sub

aspectul criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Este adevărat că cererea de apel

înaintată de pârâta R.A.D.E.F.R.F. Curții de Apel Constanța la data de 29

octombrie 2009 (data poștei aflată pe plicul de la fila 5 din dosarul Curții de

Apel) cuprinde mențiunea că apelul este declarat împotriva „încheierii

pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 2009 în dosarul

3739/118/2008 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă”.

Este, de asemenea, adevărat că pe

parcursul soluționării litigiului în fața primei instanțe, Tribunalul Constanța

nu a acordat termen de judecată la data de 28 aprilie 2009, ci la data de 28

septembrie 2009 (încheierea de la termenul de judecată din data de 09 iunie 2009

- fila 116 dosar apel).

Încheierea de la fila 128 din

dosarul Tribunalului Constanța poartă însă mențiunea că ședința publică a avut

loc la data de 28 aprilie 2009, așa cum s-a indicat și în cuprinsul cererii de

apel.

Însă, soluția de respingere ca inadmisibilă a

căii de atac a apelului, pronunțată de Curtea de Apel, argumentată pe

calificarea dată de instanță obiectului căii de atac cu care a fost sesizată ca

fiind o încheiere premergătoare, nu este legală.

Potrivit art. 287 C. proc. civ., cererea de apel

trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, arătarea hotărârii care se

atacă.

Fiind vorba despre o nulitate expres prevăzută

de lege, față de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea

produsă este prezumată până la proba contrară.

Or, în cauză, cererea de apel înaintată de

pârâta R.A.D.E.F.R.F. Curții de Apel Constanța la data de 29 octombrie 2009 indică

numărul dosarului, numele părților și instanța care s-a pronunțat, iar această

împrejurare coroborată cu faptul că la data de 11 decembrie 2009, înainte de

primul termen de judecată fixat, apelanta a precizat, odată cu motivele de apel

înaintate instanței, numărul sentinței apelate, răstoarnă prezumția prevăzută

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Drepturile procesuale ale reclamantei nu au

fost în acest fel vătămate, aceasta având posibilitatea de a cunoaște actul

jurisdicțional criticat de pârâtă prin apelul declarat în cauză.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel este

nelegală și pentru că aceasta a făcut o greșită aplicare în cauză a

prevederilor art. 284 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 287 C. proc. civ.

Astfel, Curtea de Apel a verificat regularitatea

sesizării sale în raport de cererea de apel înaintată de pârâta R.A.D.E.F.R.F.

la data de 29 octombrie 2009, fără a observa că a fost legal sesizată prin

cererea de apel (care cuprinde și motivele de apel) înaintă instanței prin fax

la data de 11 decembrie 2009, cerere în care apelanta arată în mod clar că

înțelege să atace sentința civilă nr. 970 din 05 octombrie 2009 a Tribunalului

Constanța.

Această cerere de apel învestește în mod legal

instanța de control judiciar cu soluționarea apelului formulat împotriva

sentinței prin care Tribunalul Constanța s-a desînvestit, soluționând litigiul

cu care a fost sesizat, deoarece, potrivit mențiunilor aflate în procesul verbal

de la fila 136 din dosarul tribunalului, sentința pronunțată de prima instanță

a fost comunicată pârâtei R.A.D.E.F.R.F. în sector 1 București, deși sediul

acesteia, așa cum a fost indicat pe parcursul judecării litigiului, este în sector

1 București.

În aceste condiții, față de prevederile art. 100

alin. (3) C. proc. civ., procesul verbal pentru înmânarea sentinței civile

pronunțată de prima instanță este lovit de nulitate. Cum potrivit art. 284 alin.

(1) C. proc. civ. termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii și cum,

pentru considerentele arătate anterior, comunicarea sentinței pronunțate de

tribunal este lovită de nulitate, rezultă că pentru pârâta R.A.D.E.F.R.F.

termenul de declarare a apelului nu a început să curgă la data menționată în

procesul verbal de înmânare a actului de procedură.

Prin urmare, cererea de apel înaintată la data

de 11 decembrie 2009 a învestit în mod legal instanța de apel cu soluționarea

apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 970 din 05 octombrie 2009 a

Tribunalului Constanța.

Actul de sesizare al instanței cuprinde

toate mențiunile indicate în cuprinsul art. 287 C. proc. civ. și nu poate fi

reținută calificarea acestei cereri ca fiind una prin care, cu încălcarea

dispozițiilor art. 287 C. proc. civ., apelanta și-a completat cererea de apel

formulată inițial și care viza o încheiere premergătoare a primei instanțe.

Prin urmare, instanța de apel apreciind greșit

că a fost sesizată la data de 29 octombrie 2009 cu o cerere de apel împotriva

unei încheieri premergătoare și nepronunțându-se asupra cererii de apel

formulată de pârâtă cu respectarea prevederilor art. 287 C. proc. civ.

împotriva sentinței civile nr. 970 din 05 octombrie 2009 a Tribunalului

Constanța, a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 312

alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa

decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de

apel.

litigiului dedus judecății nu vor fi analizate de instanța de recurs.

Față de soluția pronunțată, Curtea

de Apel nu a mai analizat criticile cu care a fost sesizată prin cererea de

apel. Or, dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanța de recurs nu

poate să examineze,

omissio medio

, aspecte care nu au făcut obiectul

controlului instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F.F.R.F.

București împotriva deciziei nr. 33/C din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția a civilă, minori și familie litigii de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 noiembrie 2010.