ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4618/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul R.V. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, solicitând să se anuleze Ordinul nr. 444 din 17 august 2005 emis de pârâtă, și actele care au stat la baza emiterii acestuia, să se dispună reintegrarea sa pe funcția publică de conducere de Director Executiv al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timișoara, deținută anterior emiterii ordinului, cu despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 10342/CA/2005, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul R.V.

împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția consumatorilor, reținând că reclamantul a fost Director Executiv al Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș și prin Ordinul nr. 444 din 17 august 2005 emis de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a fost destituit din funcție în temeiul art. 64 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, pentru săvârșirea repetată de abateri disciplinare, începând cu data de 18 august 2005. Împotriva sentinței civile nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara revizuentul R.V. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza II C. proc.

civ. „(...) hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății". În motivarea cererii se arată că prin această sentință i-a fost respinsă acțiunea ca nefondată, reținându-se de către instanță în mod greșit, că procedura de citare a revizuentului pentru cercetarea disciplinară din 04 iulie 2005, efectuată de pârâtă (și finalizată prin emiterea ordinului contestat), a fost realizată prin înmânarea scrisorii recomandate revizuentului și implicit semnarea de primire a acesteia. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 56 din 2 februarie 2010 a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul R.V. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că revizuentul în mod nejustificat nu s-a prezentat în fața Comisiei de disciplină pe perioada cercetării prealabile, întrucât la termenele fixate de comisie a primit citațiile sub semnătură, mai puțin citația pentru termenul din 04 iulie 2005. Totodată, Curtea a avut în vedere împrejurarea că adeverință medicală a fost eliberată în 20 iunie 2005 și nu atestă nici un concediu medical, deci nu justifică vreo absență iar certificatele medicale eliberate la data de 11 iulie 2005 au fost depuse la pârât la data de 15 iulie 2005, după întocmirea referatului de către Comisie, astfel că referatul nu este nul după cum susține revizuentul. Mai mult, Curtea a constatat că revizuentul a avut cunoștință de cercetarea disciplinară, sens in care a transmis comisiei diferite acte, însă, nu a înțeles să fie reprezentat în fata acesteia printr-un mandatar sau apărător.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs revizuentul R.V. Recurentul a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, recurentul susține că, deși instanța de fond reține că nu i-a fost comunicată invitația pentru cercetarea disciplinară din 4 iulie 2005, totuși, aceasta nesocotește consecințele legale ale faptului că nu a fost convocat procedural, neavând posibilitatea de a-și exprima opinia și de a-și proba susținerile cu privire la așa-zisele abateri săvârșite. În ceea ce privește fondul cererii de revizuire se susține că sentința instanței de fond este criticabilă, prin aceea că s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul judecății.

Astfel, recurentul arată că presupusa confirmare de primire a citării sale pentru data de 04 iulie 2005 este un fals, întrucât semnătura de primire nu este a sa, motiv pentru care a formulat și o plângere penală în acest sens. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: În fapt, prin Ordinul nr. 444 din 17 august 2005, reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru că nu a evaluat profesional pentru anul 2004, performanțele funcționarilor din subordine în perioada 1–31 decembrie 2004, ci în perioada martie-aprilie 2005, contrar Anexei nr. 3 din H.G. nr. 1209/2003, nerespectarea dispozițiilor legale de către funcționarul public constituind abatere disciplinară potrivit art. 6 din Legea nr. 7/2004.

Prin sentința civilă nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant, iar împotriva acestei sentințe, reclamantul R.V. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza II C. proc. civ., întrucât hotărârea s-ar fi dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. Prin sentința civilă nr. 56 din 2 februarie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire. Soluția instanței de fond este temeinică și legală, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. revizuirea unei hotărârii rămase G nr. HG nr. definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă un judecător martor sau expert, care a luat parte la judecată a fost condamnat irevocabil pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății sau dacă partea care a jurat a fost condamnată irevocabil pentru fals de semnătură, însă acest lucru nu a condus la schimbarea situației de fapt, instanța de fond reținând că dreptul de apărare al reclamantului a fost respectat. Prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., trebuie să se înțeleagă și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune. Astfel, dacă instanța penală nu a mai fost sesizată pentru că organele procuraturii au considerat că nu s-a săvârșit o infracțiune, fără însă a se exclude conținutul nereal al înscrisului, revine instanței de revizuire obligația de a stabili dacă este sau nu real conținutul acestuia. În speță, Curtea de Apel Timișoara având în vedere și rezoluția de neîncepere a urmării penale dată în Dosarul nr. 3955/P/2006, a reținut că nu s-a constatat existența infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și respectiv de uz de fals, menționându-se doar că scrisoarea recomandată a fost predată unei alte persoane decât reclamantului-revizuent.

Mai mult, Curtea a reținut, pe bună dreptate, că chiar și în ipoteza circumscrierii faptei în sfera de aplicare a art. 322 pct. 4 C. proc. civ., înscrisul (scrisoarea de confirmare de primire) nu a fost un înscris determinat în pronunțarea soluției de către prima instanță. Într-adevăr, atâta vreme cât revizuentul-reclamant a fost citat la termene succesive și Comisia de disciplină a avut în vedere toate probele depuse de acesta în demonstrarea incapacității sale de muncă, dreptul la apărare al revizuentului a fost respectat, așa încât, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea cererii de revizuire. Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare recursul declarat de R.V.

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinței civile nr. 56 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010