ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4618/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul R.V. a chemat în judecată Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor, solicitând să se anuleze Ordinul nr.

444 din 17 august 2005 emis de pârâtă, și actele care au stat la baza emiterii acestuia,

să se dispună reintegrarea sa pe funcția publică de conducere de Director Executiv

al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timișoara, deținută anterior

emiterii ordinului, cu despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate

și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 10342/CA/2005, Curtea de

Apel Timișoara a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul R.V. împotriva

pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția consumatorilor, reținând că reclamantul

a fost Director Executiv al Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș

și prin Ordinul nr. 444 din 17 august 2005 emis de pârâta Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor, a fost destituit din funcție în temeiul art. 64

alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, pentru săvârșirea repetată de abateri disciplinare, începând cu data

de 18 august 2005.

Împotriva sentinței civile

nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara revizuentul R.V. a formulat

cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza II C.

proc. civ. „(...) hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul

sau în urma judecății".

În motivarea cererii se

arată că prin această sentință i-a fost respinsă acțiunea ca nefondată, reținându-se

de către instanță în mod greșit, că procedura de citare a revizuentului pentru cercetarea

disciplinară din 04 iulie 2005, efectuată de pârâtă (și finalizată prin emiterea

ordinului contestat), a fost realizată prin înmânarea scrisorii recomandate revizuentului

și implicit semnarea de primire a acesteia.

Curtea de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 56 din 2

februarie 2010 a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul R.V. în contradictoriu

cu intimata Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, luând act că

nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel,

instanța a reținut că revizuentul în mod nejustificat nu s-a prezentat în fața Comisiei

de disciplină pe perioada cercetării prealabile, întrucât la termenele fixate de

comisie a primit citațiile sub semnătură, mai puțin citația pentru termenul din

04 iulie 2005.

Totodată, Curtea a avut

în vedere împrejurarea că adeverință medicală a fost eliberată în 20 iunie 2005

și nu atestă nici un concediu medical, deci nu justifică vreo absență iar certificatele

medicale eliberate la data de 11 iulie 2005 au fost depuse la pârât la data de 15

iulie 2005, după întocmirea referatului de către Comisie, astfel că referatul nu

este nul după cum susține revizuentul. Mai mult, Curtea a constatat că revizuentul

a avut cunoștință de cercetarea disciplinară, sens in care a transmis comisiei diferite

acte, însă, nu a înțeles să fie reprezentat în fata acesteia printr-un mandatar

sau apărător.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs revizuentul R.V.

Recurentul a susținut,

în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurentul susține

că, deși instanța de fond reține că nu i-a fost comunicată invitația pentru cercetarea

disciplinară din 4 iulie 2005, totuși, aceasta nesocotește consecințele legale ale

faptului că nu a fost convocat procedural, neavând posibilitatea de a-și exprima

opinia și de a-și proba susținerile cu privire la așa-zisele abateri săvârșite.

În ceea ce privește fondul

cererii de revizuire se susține că sentința instanței de fond este criticabilă,

prin aceea că s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul judecății.

Astfel, recurentul arată că presupusa confirmare de primire a citării sale pentru

data de 04 iulie 2005 este un fals, întrucât semnătura de primire nu este a sa,

motiv pentru care a formulat și o plângere penală în acest sens.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În fapt, prin Ordinul

nr. 444 din 17 august 2005, reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru că

nu a evaluat profesional pentru anul 2004, performanțele funcționarilor din subordine

în perioada 1–31 decembrie 2004, ci în perioada martie-aprilie 2005, contrar Anexei

nr. 3 din H.G. nr. 1209/2003, nerespectarea dispozițiilor legale de către funcționarul

public constituind abatere disciplinară potrivit art. 6 din Legea nr. 7/2004.

Prin sentința civilă

nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamant, iar împotriva acestei sentințe, reclamantul R.V.

a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza II

C. proc. civ., întrucât hotărârea s-ar fi dat în temeiul unui înscris declarat fals

în cursul sau în urma judecății.

Prin sentința civilă

nr. 56 din 2 februarie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.

Soluția instanței de fond

este temeinică și legală, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 4 C. proc. civ. revizuirea unei hotărârii rămase

G nr. HG nr.

definitive în instanța de apel sau prin

neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă

fondul, se poate cere dacă un judecător martor sau expert, care a luat parte la

judecată a fost condamnat irevocabil pentru o infracțiune privitoare la pricină

sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în

urma judecății sau dacă partea care a jurat a fost condamnată irevocabil pentru

fals de semnătură, însă acest lucru nu a condus la schimbarea situației de fapt,

instanța de fond reținând că dreptul de apărare al reclamantului a fost respectat.

Prin înscris declarat

fals în cursul sau în urma judecății, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., trebuie

să se înțeleagă și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea

de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune.

Astfel, dacă instanța

penală nu a mai fost sesizată pentru că organele procuraturii au considerat că nu

s-a săvârșit o infracțiune, fără însă a se exclude conținutul nereal al înscrisului,

revine instanței de revizuire obligația de a stabili dacă este sau nu real conținutul

acestuia.

În speță, Curtea de Apel

Timișoara având în vedere și rezoluția de neîncepere a urmării penale dată în Dosarul

nr. 3955/P/2006, a reținut că nu s-a constatat existența infracțiunilor de fals

material în înscrisuri oficiale și respectiv de uz de fals, menționându-se doar

că scrisoarea recomandată a fost predată unei alte persoane decât reclamantului-revizuent.

Mai mult, Curtea a reținut,

pe bună dreptate, că chiar și în ipoteza circumscrierii faptei în sfera de aplicare

a art. 322 pct. 4 C. proc. civ., înscrisul (scrisoarea de confirmare de primire)

nu a fost un înscris determinat în pronunțarea soluției de către prima instanță.

Într-adevăr, atâta vreme

cât revizuentul-reclamant a fost citat la termene succesive și Comisia de disciplină

a avut în vedere toate probele depuse de acesta în demonstrarea incapacității sale

de muncă, dreptul la apărare al revizuentului a fost respectat, așa încât, în mod

corect instanța de fond a dispus respingerea cererii de revizuire.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența motivelor de casare recursul declarat de R.V. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.V. împotriva sentinței civile nr. 56 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010