ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 277/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14 iulie 2005 la Curtea de Apel Brașov, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâții A.N.O.F.M. Brașov și

B.S., solicitând anularea Ordinului nr. 300 din 13 iunie 2005, reintegrarea sa

în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului și obligarea pârâtelor,

în solidar, la plata unei despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi

de care ar fi beneficiat pentru perioada încetării raporturilor de serviciu și

până la reintegrare, indexate, majorate și recalculate și la plata unor daune

morale în sumă de 100.000 lei.

În motivarea acțiunii

reclamantul arată că prin ordinul contestat a fost sancționat disciplinar,

nelegal și netemeinic, cu destituirea din funcția publică de director executiv

adjunct al D.M.P.M. din cadrul A.J.O.F.M. Brașov.

Mai arată că ordinul este

lovit de nulitate absolută sub aspectul formei, prin aceea că s-au încălcat

dispozițiile art. 24 din H.G. nr. 1210/2003 cu privire la sesizarea comisiei de

disciplină, sesizare care nu există, comisia autosesizându-se, nu se arată în

concret faptele care pot constitui abatere disciplinară și data la care s-au

produs, raportul comisiei s-a înaintat peste termenul legal la persoana

competentă să aplice sancțiunea și nici nu i s-a adus la cunoștință

reclamantului, iar ordinul de sancționare s-a emis peste termenul de 5 zile

lucrătoare de la primirea raportului comisiei, termen prevăzut de art. 35 alin.

(5) din H.G. nr. 1210/2003.

În ce privește fondul,

susține că ordinul contestat este lovit de nulitate absolută pentru că nu

cuprinde motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările și temeiul legal

în baza căruia i s-a aplicat sancțiunea disciplinară și că faptele reținute în

ordin sunt nereale, inventate de comisie, fără substanță și fără suport

probator.

Curtea de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 108/ F din 17 aprilie 2006 a respins acțiunea, reținând că nu este întemeiată critica privitoare la nulitatea ordinului,

nefiind încălcate prevederile legale referitoare la forma acestuia, la

sesizarea comisiei de disciplină și la raportul întocmit de comisie, dar nici

cu privire la fondul problemei și anume a nelegalității ordinului și a măsurii

de destituire din funcție, comisia de disciplină fiind sesizată de către

angajata A.J.O.F.M. Brașov, L.S., reclamantul a cunoscut faptele ce i se

imputau și le-a recunoscut cu ocazia cercetării administrative, iar din

materialul probator administrat a rezultat că reclamantul efectua nejustificat

evaluări lunare și chiar zilnice a funcționarilor din subordine, avea

comportări necorespunzătoare față de aceștia, a creat o stare de tensiune la

locul de muncă și alte abateri reținute corect de către comisie.

Reclamantul a declarat

recurs împotriva sentinței, considerând că este netemeinică și nelegală.

Susține că instanța i-a

respins nejustificat solicitarea de a se constata nulitatea absolută a

ordinului atacat pentru că s-a autosesizat comisia de disciplină fără să aibă

competență și apoi a propus fără temei sancționarea sa disciplinară.

Mai susține că instanța nu

s-a pronunțat asupra raportului comisiei de disciplină, care a fost întocmit și

semnat de două persoane care nu au participat la judecarea cauzei și la

întocmirea referatului.

Consideră că hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive

contradictorii, fiind dată cu încălcarea gravă a dispozițiilor legale în

materie, reținând abateri disciplinare pe baza declarațiilor unei persoane care

a făcut sesizarea și a altor două persoane aflate în subordinea acesteia, fără

să verifice dacă a existat o perturbare a activității la nivelul

comportamentului pe care l-a condus și fără să țină cont că în anii anteriori a

obținut calificative de „foarte bine”.

Menționează că instanța a

reținut eronat că ar fi recunoscut abaterile în fața comisiei de disciplină și

n-a avut în vedere că tot timpul s-a apărat de acuza de hărțuire sexuală venită

din partea unei subalterne.

Intimații-pârâți au formulat

întâmpinări separate, dar cu un conținut asemănător, prin care solicită ca

recursul să fie respins ca nefondat, deoarece instanța a reținut corect că

procedura de cercetare s-a început în urma sesizării funcționarei L.S.,

sesizare ce s-a trimis la A.N.O.F.M. Brașov, fiind apoi înregistrată la comisia

de disciplină, care s-a constituit legal, a citat și audiat părțile implicate,

ca și alte persoane, întocmind procese-verbale de ședință, care s-au adus la

cunoștința recurentului, ca și referatul conținând rezultatele activității de

cercetare, pe care l-a semnat fără obiecțiuni.

Susțin că ordinul contestat

îndeplinește toate condițiile de fond și de formă impuse de lege, cuprinzând

elementele prevăzute în mod expres de art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003,

și a fost emis în termenul de 5 zile lucrătoare de la data primirii raportului

comisiei de disciplină și de 6 luni de la data săvârșirii abaterilor

disciplinare.

Analizând motivele de recurs

invocate, materialul probator administrat și dispozițiile legale aplicabile în

cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Ordinul nr. 300 din 13

iunie 2005, emis de președintele A.N.O.F.M., recurentul – reclamant a fost

sancționat disciplinar cu destituirea din funcția publică de director executiv

adjunct la D.M.F.M. din cadrul A.J.O.F.M. Brașov, în conformitate cu prevederile

art. 65 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.

Se reține în sarcina

acestuia săvârșirea mai multor abateri disciplinare și anume: perturbarea

activității desfășurate la nivelul compartimentului pe care îl conduce prin

organizarea unor ședințe de perfecționare profesională a personalului cu

afectarea timpului corespunzător îndeplinirii obligațiilor de serviciu, fără

aprobarea conducerii A.N.O.F.M.; schimbarea atribuțiilor de serviciu prevăzute

în fișele posturilor acestora, fără aprobarea conducerii A.N.O.F.M.; evaluarea

lunară a funcționarilor publici din subordine cu încălcarea dispozițiilor art. 60

alin. (1) din Legea nr. 188/1999; atitudinea necorespunzătoare față de

personalul din subordine, manifestată prin accese de furie și folosirea unui

ton necorespunzător, ce au dus la inhibarea acestora și la crearea unui climat

tensionat, care a alterat grav mediul de lucru.

La emiterea ordinului s-au

avut în vedere dispozițiile legale aplicabile, precum și procesele – verbale

ale comisiei de disciplină din 1 aprilie 2005 și din 7 aprilie 2005, referatul

comisiei de disciplină din 18 aprilie 2005 și raportul comisiei de disciplină

din 31 mai 2005.

Recurentul consideră că

eronat i s-a respins de către prima instanță cererea de constatare a nulității

ordinului din cauză că s-au interpretat greșit prevederile art. 24 alin. (1)

din H.G. nr. 1210/2003, prin aceea că a considerat că sesizarea funcționarului

public L.S. reprezintă un act legal de sesizare a comisiei de disciplină, când

în realitate aceste dispoziții trebuiau interpretate în sensul că sesizarea

trebuia să parvină din partea unei persoane din afara instituției.

Acest punct de vedere nu

poate fi reținut ca fiind în conformitate cu conținutul art. 24 alin. (1) lit.

c) din H.G. nr. 1210/2003, care prevede că sesizarea comisiei de disciplină se

poate face de „orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui

funcționar public”, ceea ce înseamnă că este irelevant dacă persoana respectivă

este din interiorul sau din afara instituției.

Ca atare, se reține că

sesizarea comisiei de disciplină s-a făcut legal, nefiind o autosesizare a

acesteia, cum eronat susține recurentul.

De asemenea, este nereală

susținerea că ordinul n-ar conține temeiul legal în baza căruia s-a emis, ceea

ce ar duce la nulitatea absolută a acestuia, când în realitate din cuprinsul

ordinului rezultă textele legale avute în vedere la emiterea lui și anume atât

actele normative care abilitează pe președintele A.N.O.F.M. să-l emită, cât și

temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară.

Recurentul consideră și că

instanța nu a ținut cont că raportul comisiei de disciplină a fost întocmit și

semnat de două persoane care nu au participat la judecarea cauzei și la

întocmirea referatului, susținere ce nu poate fi reținută, pentru că din

probele dosarului rezultă că s-a constituit legal comisia de disciplină, prin

înlocuirea corespunzătoare a unor persoane cu altele fără să fie afectată

activitatea comisiei.

Corect a reținut și motivat

instanța de fond cu privire la abaterile disciplinare săvârșite de către

recurent, abateri ce rezultă din declarațiile persoanelor audiate la comisia de

disciplină, în mare parte recunoscute de către recurent.

Nici prin ordinul contestat

și nici din cuprinsul sentinței nu rezultă că s-ar fi reținut în sarcina

recurentului hărțuirea sexuală a funcționarelor de sex feminin din subordine,

imputându-i-se faptul că s-a produs o hărțuire a acestora în ce privește modul

de exercitare a atribuțiilor de serviciu, prin ținerea zilnică a unor ședințe

de perfecționare profesională, prin schimbarea atribuțiilor de serviciu sau

prin obligația personalului din subordine de a întocmi zilnic rapoarte de

activitate și fișe de normare.

Nu este reală nici

susținerea recurentului că nu s-au respectat termenele legale în ce privește

înaintarea raportului comisiei de disciplină și emiterea ordinului în discuție.

Abaterile disciplinare

reținute în sarcina recurentului s-au prevăzut detaliat în înscrisurile

întocmite de către comisia de disciplină, înscrisuri care au stat la baza

emiterii ordinului, aceste abateri fiind analizate și în motivarea sentinței,

ele rezultând cu evidență din probatoriul aflat la dosar.

Pentru toate considerentele

arătate mai sus, reținându-se că hotărârea contestată este legală și temeinică,

urmează ca, în baza prevederilor art. 299 și art. 312 C. proc. civ. și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.A. împotriva sentinței civile nr. 108/ F din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2007.