ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2996/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 5461/2006 reclamanții M.I. și M.V. au chemat în judecată au chemat în judecată Primăria Ploiești, prin Primar solicitând obligarea pârâtei să răspundă notificării nr. 252 din 2 august 2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, precum și obligarea la plata unor daune interese în cuantum de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi de la rămânerea definitivă a hotărârii. În motivarea acțiunii s-a arătat că au notificat pârâta pentru restituirea imobilului, însă aceasta a refuzat să răspundă notificării.

Prin sentința civilă nr. 427 din 12 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, într-un al doilea ciclu procesual s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 100 lei/zi de întârziere cu titlu de daune interese începând cu data introducerii acțiunii, 19 aprilie 2006 și până la data emiterii dispoziției nr. 20182 din 19 decembrie 2006. S-a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei să răspundă la notificarea transmisă de reclamanți. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin emiterea dispoziției nr. 20187 din 19 decembrie 2006, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului motivat de faptul că în prezent construcția nu mai există și s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pârâta și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la celălalt capăt de cerere s-a reținut că acesta este întemeiat, având în vedere perioada îndelungată de aproape 6 ani de la data notificării și până la emiterea dispoziției, perioadă în care reclamanții au fost împiedicați să intre în posesia imobilului sau să primească despăgubirile cuvenite în condițiile în care legea prevede un termen de 60 de zile pentru soluționarea notificării. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, susținând că în mod greșit a fost obligată la plata de daune interese întrucât prin emiterea dispoziției s-a achitat de obligația prevăzută de lege, iar întârzierea în emiterea acesteia s-a datorat reclamanților care au fost încunoștiințați că trebuie să ramburseze suma reprezentând despăgubirile pentru imobilul expropriat.

Prin decizia civilă nr. 277 din 1 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a răspunde la notificare în termenul prevăzut de lege prin emiterea deciziei, devin aplicabile dispozițiile art. 1073 și art. 1075 C. civ., potrivit cărora „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare” și „orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului”. S-a mai reținut că susținerea apelantei potrivit căreia petenții trebuiau să ramburseze suma reprezentând despăgubirile primite actualizate pentru a putea beneficia de restituirea în natură, nu poate fi avută în vedere întrucât excede obiectului prezentei cauze.

Primăria municipiului Ploiești, prin primar a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel susținând că aceasta este netemeinică și nelegală, invocând, generic, dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține se invocă dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite. În cauză, reclamanților li s-a comunicat suma datorată, prin adresa nr. 39955 din 1 august 2006, sumă pe care aceștia au achitat-o după ce instanța s-a pronunțat, iar soluția a rămas definitivă. Se mai susține că prin emiterea dispoziției nr. 20187/2006 pârâta s-a achitat de obligația legală, solicitând exonerarea de la plata sumei de 100 lei/zi cu titlu de daune interese.

Recursul declarat în cauză este fondat în sensul considerentelor ce succed. Legea nr. 10/2001 este o lege specială ce vizează restituirea, în natură sau prin măsuri reparatorii, a imobilelor preluate abuziv în perioada de referință arătată în lege, prevăzând și procedura de urmat pentru realizarea scopului legii. Pentru neîndeplinirea obligațiilor ce revin persoanelor juridice implicate în procedura de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii, legea prevede anumite sancțiuni. Art. 23, devenit art. 25, din Legea nr. 10/2001 modificată și completată, nu prevede însă nici o sancțiune pecuniară pentru nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea deținătoare are obligația de a răspunde notificării.

În lipsa unor sancțiuni prevăzute expres în legea specială, instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1073 și art. 1075 C. civ., care nu au legătură cu legea specială care este Legea nr. 10/2001. Față de considerentele menționate, Înalta Curte constată că în cauză devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că urmează a fi admis recursul, a se casa hotărârile pronunțate anterior în cauză în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, se va înlătura sancțiunea daunelor cominatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Primăria Municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 277 din 1 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată, precum și în parte sentința nr. 427 din 12 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, în sensul că, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței, înlătură dispoziția referitoare la plata de daune interese. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.