ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5142/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, reclamanții C.R., P.C., P.I.R., P.M.D., R.G. și P.B.O. au

chemat în judecată pe pârâta E. SA pentru obligarea acesteia să emită decizia de

restituire în natură a imobilelor teren și construcție situate în Ploiești,

conform art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 519 din 28 martie 2007 a respins excepția de necompetență materială

a instanței invocată de pârâtă și, admițând acțiunea, a obligat-o pe aceasta să

emită dispoziție verbală privind notificarea formulată de reclamanți la 10

august 2001 prin Biroul Executorului Judecătoresc M.S. cu privire la

restituirea imobilului revendicat, cu 1.000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, instanța a

reținut că reclamanții au notificat la 10 august 2001 cu nr. 289 pe pârâtă care

nu a dat curs acestei sesizări, încălcând dispozițiile art. 23 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 care instituie obligația pentru unitatea deținătoare să emită

o dispoziție sau decizie motivată, în termen de 60 de zile de la data depunerii

actelor doveditoare.

S-a reținut că nici după o a doua

notificare formulată de reclamanți la 21 septembrie 2005 cu nr. 9544, după

apariția Legii nr. 247/2005 pârâta nu s-a conformat obligațiilor legale.

Judecata pe fondul cauzei a avut loc

în contextul în care instanța a respins excepția de necompetență materială a

Tribunalului, invocată de pârâtă, în opinia căreia competentă să se pronunțe,

în acțiuni care au ca obiect o obligație de a face, este judecătoria. S-a

apreciat că Legea nr. 10/2001 consacră competența Tribunalului așa cum este și

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

nr. 385 din 28 septembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă,

cu 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a constatat că

prima instanță a pronunțat o soluție corectă când a obligat pe pârâtă să emită

o dispoziție motivată pentru soluționarea notificării cu care a fost sesizată.

S-a constatat în acest sens că

pârâta deține imobilul revendicat în patrimoniul său, împrejurare confirmată de

pârâtă, ceea ce îi conferă acesteia caracterul de unitate deținătoare față de

care Legea nr. 10/2001 instituie obligația de răspuns prin soluționarea

notificării.

Pârâta a declarat recurs în termen

legal împotriva deciziei nr. 385/2007 a Curții de Apel Ploiești.

În motivarea recursului pârâta a

invocat în esență aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2)

și, respectiv art. 24 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007 privind normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care vizează stabilirea regimului

juridic al reparațiilor pentru cazul imobilelor situate în intravilanul

localităților aflate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate

integral sau într-o proporție ce nu permite aplicarea art. 4 din Legea nr.

10/2001.

S-a apreciat de către recurentă ca

nelegală dispoziția intimatei de a o obliga la emiterea unei decizii motivate

câtă vreme alin. (1) și (2) al art. 24 din Legea nr. 10/2001, sunt clare cât

privește obligația unităților privatizate de a emite o decizie prin care

acestea vor propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta, împotriva căreia a fost

deschisă procedura generală de insolvență a fost citată în proces prin

administrator judiciar D.U. și Asociații SPRL.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate și în raport de actele dosarului Înalta Curte îl găsește

nefondat și, ca urmare, îl va respinge pentru considerentele ce urmează.

Critica principală, greșita obligare

a pârâtei la emiterea unei dispoziții motivate în soluționarea notificării cu

care a fost sesizată nu se fondează nici în drept nici în fapt.

Obiectul cauzei îl reprezintă

revendicarea în temeiul Legii nr. 10/2001 care instituie în prealabil o fază

administrativă, cererea de revendicare, sub forma notificării, fiind dată în

competența de soluționare a entităților prevăzute expres în lege, în raport de

situația de fapt a imobilului revendicat.

În cauză, bunul aflându-se în

patrimoniul pârâtei, reclamanții au sesizat cu notificare unitatea deținătoare,

în temeiul dispozițiilor art. 21 al legii .

În cadrul procedurilor de restituire

menționate în cap. III al Legii nr. 10/2001 este cuprinsă dispoziția imperativă

a art. 25 alin. (1) în sensul că unitatea deținătoare este „obligată să se

pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în natură”. Termenul instituit de acest articol este și el ferm, 60

de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare.

Criticând soluția pârâta nu a

infirmat o atare procedură, respectată de reclamanți, din contră chiar

menționează în motivele de recurs că asupra notificării unitatea deținătoare se

va pronunța prin decizie sau dispoziție [alin. (3) din fila 2 de recurs].

Împrejurarea că pârâta face vorbire

de aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (2) cu referire la maniera de

soluționare a notificării, excede cadrul procesual, câtă vreme nu se contestă,

prin acțiunea introductivă de instanță, modalitatea de rezolvare a notificării

ci, din contră, lipsa oricărei rezolvări date unei notificări înregistrată cu 6

ani înainte de data introducerii acțiunii în justiție.

În consecință, în mod corect s-a

constatat că lipsa de răspuns a pârâtei la notificarea cu care a fost sesizată

reprezintă o încălcare a procedurii de restituire instituită de Legea nr.

10/2001 în faza prealabilă administrativă și ca urmare, în mod temeinic a fost

obligată pârâta, în limitele legii, „să emită dispoziție motivată privind

notificarea formulată de reclamanți la 10 august 2001 cu privire la restituirea

imobilului teren și construcții, situat în Ploiești.

Cu alte cuvinte, instanța a

consfințit pe cale judiciară, o obligație legală în termeni neechivoci

prevăzută în mod expres pentru această procedură specială de restituire,

obligația de a soluționa cererile de restituire (notificările) prin decizie

sau, după caz, dispoziție motivată.

Pentru considerentele arătate,

văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat

cu consecința păstrării deciziei nr. 385 din 28 septembrie 2007 a Curții de

Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC E. SA împotriva deciziei nr. 385 din 28 septembrie 2007 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008 .