ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2773/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

16 august 2006, reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu intimatul

municipiului Ploiești prin primar, anularea dispoziției nr. 3996 din 18 iulie

2006 emisă de pârât și restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat

în localitatea Ploiești, județul Prahova.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că în mod greșit prin dispoziția atacată i-a fost respinsă cererea de

măsuri reparatorii solicitate în baza Legii nr. 10/2001, întrucât la data

preluării bunului solicitat de către stat, acesta se afla în patrimoniul

autorului său și nu în al altor persoane, astfel cum eronat s-a reținut în

actul administrativ atacat.

Prin sentința civilă nr. 784 din 21

mai 2007, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei,

reținând că din înscrisurile aflate la filele 11, 12 dosar, rezultă că autorul

reclamantei a înstrăinat bunul litigios altor persoane, astfel încât acesta nu

se încadrează în ipoteza textului art. 1 al legii de reparații, nefiind dovedită

preluarea de către stat a imobilului solicitat.

Dispozițiile acestei hotărâri au

fost confirmate prin decizia nr. 407 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, urmare a respingerii apelului declarat de reclamantă, sens în care

s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada preluării imobilului, obiect al

notificării, de către stat, într-una dintre modalitățile prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a

învederat că instanțele ce s-au pronunțat în cauză, au reținut o situație de

fapt eronată, întrucât din însăși actele invocate în considerentele hotărârilor

atacate, rezultă cu evidență faptul că autorul său, D.Ș., a înstrăinat doar o

parte din imobil, fiind cert că parterul imobilului și jumătate din terenul

avut în proprietate, au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, fără

întocmirea unui act constatator al acestei împrejurări.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 314 C. proc. civ.

„Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în

toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.

În speță, a fost dovedită cu certitudine

atât modalitatea de dobândire a bunului litigios de către antecesorul

reclamantei, prin succesiune legală, cât și vocația reclamantei la succesiunea

antecesorilor săi, aspecte ce au fost corect reținute de ambele instanțe.

Nu a fost determinată însă cu

certitudine, iar instanțele nu s-au preocupat să adâncească cercetarea

judecătorească sub acest aspect, ci s-au limitat să preia considerentele

unității administrative, modalitate în care bunul litigios a ieșit din

patrimoniul autorului reclamantei și dacă acesta a intrat în proprietatea

statului în una din modalitățile reglementate de art. 2 din Legea nr. 10/2001,

inclusiv preluarea sa de facto de către stat, aspect ce a fost constant

susținut de reclamantă.

De menționat că cele două înscrisuri

la care se face referire în considerentele ambelor hotărâri, privesc

înstrăinarea unor pretinse părți ale imobilului litigios, situat în Ploiești,

însă numai unul dintre acestea (actul de vânzare transcris sub nr. 22628/1954

materializează voința de înstrăinarea de către antecesorul reclamantei a

etajului 1 al imobilului arătat.

Celălalt înscris (f. 11 dosar fond

autentificat sub nr. 415 din 14 februarie 1968) este încheiat între alte

persoane, iar din cuprinsul său și, în lipsa altor înscrisuri din care să

rezulte cu certitudine acest aspect, nu rezultă modalitatea în care bunul a

intrat în proprietatea vânzătoarei, dacă este unul și același cu partea din bun

supusă operațiunii de transmitere sus menționate, dacă privește un alt bun

decât cel litigios, aspecte ce se cuvin a fi lămurite în scopul justei

soluționări a cauzei.

Prin urmare, în considerarea celor

ce preced, în temeiul art. 314 C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi

admis iar hotărârea curții de apel, instanța abilitată să antameze fondul

pricinii, va fi trimisă acesteia spre rejudecare.

În rejudecare se va dispune

suplimentarea probatoriului în scopul lămuririi aspectelor sus menționate,

administrându-se, în acord cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

toate probele considerate a fi pertinente și concludente în cauză, inclusiv

refacerea expertizelor tehnice de specialitate, ce au fost deja administrate,

dar ale căror constatări nu sunt apte să lămurească împrejurările pentru care

au fost admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta M.E. împotriva deciziei nr. 407 din 10 octombrie 2007 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite

cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2008.