ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2417/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamanta R.I. a formulat contestație împotriva Ordinului nr. 424 din 29 noiembrie 2005 emis de Președintele A.N.P.H., solicitând anularea acestuia, acordarea unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite până la reintegrarea efectivă în funcție, reintegrarea reclamantei într-o funcție publică corespunzătoare în cadrul A.N.P.H. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 136 din 17 ianuarie 2007 a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității invocate de pârâtă, dar și cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Excepția inadmisibilității a fost respinsă deoarece în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 89 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora funcționarul public poate solicita anularea actului administrativ la Instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privitoare la plângerea prealabilă nefiind aplicabile. În ceea ce privește excepția tardivității, respingerea a fost motivată deoarece termenul de 30 de zile curge de la data comunicării. Pe fond, cererea reclamantei a fost respinsă pentru că Ordinul nr. 424 din 29 noiembrie 2005 a fost emis în temeiul prevederilor art. 84 alin. (4) lit. a) și b) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a O.G.

nr. 51/2005, ordinul fiind legal. Ordinul a fost emis la 12 decembrie 2005 pentru că reclamanta s-a aflat în concediu medical până la 11 noiembrie 2005, iar ulterior nu s-a mai prezentat la serviciu și nici nu a depus nici un document prin care să clarifice situația sa. Însă, la 6 ianuarie 2006, reclamanta s-a prezentat la sediul unității solicitând eliberarea carnetului de muncă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, pe fondul cauzei, să se admită contestația. S-a considerat că soluția Instanței de Fond este nelegală, pentru că este pronunțată cu aplicarea greșită a legii. S-a invocat faptul că ordinul a fost emis la data de 29 decembrie 2005, dar efectele sale s-au produs începând cu 12 decembrie 2005 și nu i-a fost acordat preavizul de 30 de zile calendaristice prevăzut de lege.

Pârâta – intimată avea și obligația de a-i pune la dispoziție o funcție publică corespunzătoare, conform art. 86 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, iar la data emiterii ordinului erau funcții publice vacante. Pentru că la data intrării în vigoare a O.G. nr. 51/2005, respectiv, 1 septembrie 2005, raporturile de serviciu ale reclamantei erau suspendate, intimata, avea obligația să rezerve postul aferent funcției publice. Intimata – A.N.P.H. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului. Examinând actele aflate la dosar, motivele de recurs invocate, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 424 din 29 decembrie 2005 emis de Președintele A.N.P.H.

s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei R.I. cu intimata – pârâtă, începând cu data de 12 decembrie 2005. Reclamanta s-a aflat în concediu medical în perioada 15 august 2005 - 11 noiembrie 2005, perioadă în care raporturile de muncă ale reclamantei au fost suspendate de drept. O.G. nr. 51/2005 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 14/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.P.H. a desființat Inspecțiile Regionale și, implicit, funcția de inspector șef, aceeași funcție cu cea ocupată de reclamantă – aceea de inspector șef al Inspecției Regionale București, începând cu data de 1 octombrie 2005. Intimata A.N.P.H.

a comunicat către toate Inspecțiile Regionale faptul că, începând cu 1 octombrie 2005, funcția publică de inspector – șef nu se mai regăsește în ștatul de funcții al A.N.P.H., iar printr-o adresă din 8 septembrie 2005, s-a revenit și s-a comunicat faptul că prin adresa anterioară a fost acordat și preavizul prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999. Însă, în cazul reclamantei, termenul de preaviz nu a curs de la data de 10 octombrie 2005 pentru că aceasta avea suspendate raporturile cu intimata până la 11 noiembrie 2005, când expira concediul medical.

După expirarea datei de 11 noiembrie 2005, reclamanta nici nu s-a prezentat la locul de muncă și nici nu a prezentat vreun înscris care să conducă la prelungirea concediului medical, astfel că, la data de 28 noiembrie 2005, intimata a invitat-o pe reclamantă să se prezinte pentru reglementarea situației sale pentru că la data de 11 noiembrie 2005, expirase perioada concediului medical, invitație care nu a fost onorată de aceasta. Este motivul pentru care la data de 29 decembrie 2005 a fost emis Ordinul nr. 424 de către Președintele A.N.P.H. prin care, începând cu 12 decembrie 2005 au încetat raporturile de serviciu ale reclamantei cu A.N.P.H. Ordinul nu este lovit de nulitate pentru că și-ar fi produs efectele începând cu 12 decembrie 2005 pentru că, actele administrative sunt, în principiu producătoare de efecte pentru viitor, dar de la acest principiu pot exista și excepții, cum este și cazul celui în speță.

La 12 decembrie 2005 au expirat cele 30 de zile de preaviz pe care intimata le-a acordat reclamantei, în conformitate cu art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, calculate față de 11 noiembrie 2005, când a expirat perioada de concediu medical. Pentru că reclamanta nu s-a prezentat, nu s-a putut proceda nici la punerea la dispoziție a unei funcții publice corespunzătoare, așa cum cer dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 188/1991. În motivele de recurs, reclamanta – recurentă nu face altceva decât să invoce propria sa culpă, pentru că adresa din 28 noiembrie 2005 a A.N.P.H. a fost restituită, deși aceasta a fost comunicată reclamantei la aceeași adresă la care a fost citată și în prezenta cauză, iar faptul că la 6 ianuarie 2006 reclamanta a solicitat eliberarea cărții de muncă dovedește că reclamanta cunoștea despre modificările aduse raporturilor sale de muncă.

De altfel, intimata – pârâtă a arătat că reclamanta – recurentă ar fi angajata D.G.A.S.P.C. fapt care nu a fost contestat de recurentă. Apreciind că soluția Instanței de Fond este legală și temeinică, pentru că ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.I. împotriva sentinței civile nr. 136 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2007.