ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2417/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București,

reclamanta R.I. a formulat contestație împotriva Ordinului nr. 424 din 29

noiembrie 2005 emis de Președintele A.N.P.H., solicitând anularea acestuia,

acordarea unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite până la

reintegrarea efectivă în funcție, reintegrarea reclamantei într-o funcție

publică corespunzătoare în cadrul A.N.P.H.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 136 din 17

ianuarie 2007 a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității invocate

de pârâtă, dar și cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Excepția inadmisibilității a

fost respinsă deoarece în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 89 alin. 1

din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora funcționarul public poate solicita

anularea actului administrativ la Instanța de contencios administrativ, în

termen de 30 de zile de la comunicare, iar dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004

privitoare la plângerea prealabilă nefiind aplicabile.

În ceea ce privește excepția

tardivității, respingerea a fost motivată deoarece termenul de 30 de zile curge

de la data comunicării.

Pe fond, cererea reclamantei

a fost respinsă pentru că Ordinul nr. 424 din 29 noiembrie 2005 a fost emis în temeiul prevederilor art. 84 alin. (4) lit. a) și b) din Legea nr. 188/1999, ca

urmare a O.G. nr. 51/2005, ordinul fiind legal.

Ordinul a fost emis la 12

decembrie 2005 pentru că reclamanta s-a aflat în concediu medical până la 11

noiembrie 2005, iar ulterior nu s-a mai prezentat la serviciu și nici nu a

depus nici un document prin care să clarifice situația sa. Însă, la 6 ianuarie

2006, reclamanta s-a prezentat la sediul unității solicitând eliberarea

carnetului de muncă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea

sentinței recurate și, pe fondul cauzei, să se admită contestația.

S-a considerat că soluția Instanței

de Fond este nelegală, pentru că este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

S-a invocat faptul că

ordinul a fost emis la data de 29 decembrie 2005, dar efectele sale s-au produs

începând cu 12 decembrie 2005 și nu i-a fost acordat preavizul de 30 de zile

calendaristice prevăzut de lege.

Pârâta – intimată avea și

obligația de a-i pune la dispoziție o funcție publică corespunzătoare, conform

art. 86 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, iar la data emiterii ordinului erau

funcții publice vacante.

Pentru că la data intrării

în vigoare a O.G. nr. 51/2005, respectiv, 1 septembrie 2005, raporturile de

serviciu ale reclamantei erau suspendate, intimata, avea obligația să rezerve

postul aferent funcției publice.

Intimata – A.N.P.H. a

solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului.

Examinând actele aflate la

dosar, motivele de recurs invocate, Înalta Curte va respinge recursul declarat

pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 424 din 29

decembrie 2005 emis de Președintele A.N.P.H. s-a dispus încetarea raporturilor

de serviciu ale reclamantei R.I. cu intimata – pârâtă, începând cu data de 12

decembrie 2005.

Reclamanta s-a aflat în

concediu medical în perioada 15 august 2005 - 11 noiembrie 2005, perioadă în

care raporturile de muncă ale reclamantei au fost suspendate de drept.

O.G. nr. 51/2005 pentru

modificarea și completarea O.G. nr. 14/2003 privind înființarea, organizarea și

funcționarea A.N.P.H. a desființat Inspecțiile Regionale și, implicit, funcția

de inspector șef, aceeași funcție cu cea ocupată de reclamantă – aceea de

inspector șef al Inspecției Regionale București, începând cu data de 1

octombrie 2005.

Intimata A.N.P.H. a

comunicat către toate Inspecțiile Regionale faptul că, începând cu 1 octombrie

2005, funcția publică de inspector – șef nu se mai regăsește în ștatul de

funcții al A.N.P.H., iar printr-o adresă din 8 septembrie 2005, s-a revenit și

s-a comunicat faptul că prin adresa anterioară a fost acordat și preavizul

prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

Însă, în cazul reclamantei,

termenul de preaviz nu a curs de la data de 10 octombrie 2005 pentru că aceasta

avea suspendate raporturile cu intimata până la 11 noiembrie 2005, când expira

concediul medical.

După expirarea datei de 11

noiembrie 2005, reclamanta nici nu s-a prezentat la locul de muncă și nici nu a

prezentat vreun înscris care să conducă la prelungirea concediului medical,

astfel că, la data de 28 noiembrie 2005, intimata a invitat-o pe reclamantă să

se prezinte pentru reglementarea situației sale pentru că la data de 11

noiembrie 2005, expirase perioada concediului medical, invitație care nu a fost

onorată de aceasta.

Este motivul pentru care la

data de 29 decembrie 2005 a fost emis Ordinul nr. 424 de către Președintele

A.N.P.H. prin care, începând cu 12 decembrie 2005 au încetat raporturile de

serviciu ale reclamantei cu A.N.P.H.

Ordinul nu este lovit de

nulitate pentru că și-ar fi produs efectele începând cu 12 decembrie 2005

pentru că, actele administrative sunt, în principiu producătoare de efecte

pentru viitor, dar de la acest principiu pot exista și excepții, cum este și

cazul celui în speță.

La 12 decembrie 2005 au

expirat cele 30 de zile de preaviz pe care intimata le-a acordat reclamantei,

în conformitate cu art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, calculate față de

11 noiembrie 2005, când a expirat perioada de concediu medical.

Pentru că reclamanta nu s-a

prezentat, nu s-a putut proceda nici la punerea la dispoziție a unei funcții

publice corespunzătoare, așa cum cer dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr.

188/1991.

În motivele de recurs,

reclamanta – recurentă nu face altceva decât să invoce propria sa culpă, pentru

că adresa din 28 noiembrie 2005 a A.N.P.H. a fost restituită, deși aceasta a

fost comunicată reclamantei la aceeași adresă la care a fost citată și în

prezenta cauză, iar faptul că la 6 ianuarie 2006 reclamanta a solicitat

eliberarea cărții de muncă dovedește că reclamanta cunoștea despre modificările

aduse raporturilor sale de muncă.

De altfel, intimata – pârâtă

a arătat că reclamanta – recurentă ar fi angajata D.G.A.S.P.C. fapt care nu a

fost contestat de recurentă.

Apreciind că soluția Instanței

de Fond este legală și temeinică, pentru că ordinul contestat a fost emis cu

respectarea dispozițiilor legale, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.I. împotriva sentinței civile nr. 136 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2007.