ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4056/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, reclamanta O.R. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC C.N.T.A. – T. – SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - anularea Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de primul pârât și a Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emisă de cel de-al doilea pârât; - reintegrarea în funcția de director al general al SC C.N.T.A. – T. – SA; - obligarea pârâtei SC C.N.T.A.

– T. – SA la plata drepturilor salariale, precum și a oricăror drepturi bănești acordate cu orice titlu, actualizate și indexate la zi, de la data eliberării din funcție și până la momentul reintegrării efective; - obligarea pârâților la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 RON; - obligarea pârâților la publicarea într-un ziar de largă circulație a dispozitivului hotărârii judecătorești de reintegrare în funcție; - obligarea pârâților, în solidar, la plata unor penalități de întârziere de 100 RON/zi de întârziere în executarea obligațiilor ce vor fi stabilite prin sentință, precum și a cheltuielilor de judecată. Pârâții au formulat întâmpinări în cauză în care au invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului, secția litigii de muncă, cu motivarea că se solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică, act a cărui legalitate poate fi analizată doar de instanța de contencios administrativ.

Prin Încheierea de ședință din data de 10 februarie 2006, instanța a respins excepția de necompetență materială, întrucât a reținut că Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, ci un act de dreptul muncii, conform art. 281 și art. 294 C. muncii. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3254 din 26 iunie 2006, a admis în parte acțiunea reclamantei O.R. și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a anulat art. 1 din Decizia nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emisă de SC C.N.T.A.

– T. – SA, a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de director general adjunct al T. și a obligat pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data emiterii Ordinului nr. 1887/2005 și până la reintegrarea efectivă. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 99 din 17 ianuarie 2007, a admis recursurile formulate de părți împotriva acestei sentințe pe care a casat-o, cauza fiind reținută spre rejudecare, cu motivarea că, în speță, s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală în executarea legii.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005, Curtea a apreciat că sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ. După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2139/2/2007. În această fază procesuală, pârâta SC C.N.T.A. – T. – SA a formulat întâmpinare în care a invocat excepția netimbrării acțiunii, precum și excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile. Prin Încheierea de ședință din data de 17 mai 2006, instanța a pus în vedere reclamantei să timbreze acțiunea, obligație pe care partea a adus-o la îndeplinire. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1488 din 31 mai 2007, a respins acțiunea ca inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, întrucât nu a solicitat autorității publice emitente revocarea Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta O.R., care a solicitat, în principal, casarea acesteia, ca urmare a calificării cauzei ca fiind un litigiu de muncă. În subsidiar, recurenta a solicitat casarea parțială a hotărârii judecătorești atacate, în ceea ce privește anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emise de SC C.N.T.A.

– T. – SA și, în consecință: - rejudecarea cauzei astfel disjunse, respectiv a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 de către instanța competentă; - rejudecarea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 și, ulterior, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și anularea Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 și a Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005, cu cheltuieli de judecată. În primul motiv de recurs, încadrabil în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea judecătorească atacată a fost pronunțată de către o instanță necompetentă material, respectiv de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată de către partea în discuție, faptul că, secția a VII-a pentru litigii de muncă a C.A.B. era competentă să soluționeze cauza, în raport de împrejurarea că era vorba de un litigiu de muncă. Recurenta a prezentat pe larg argumentele care conduc la concluzia mai sus arătată. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile. În opinia recurentei, în cauză nu era necesară îndeplinirea cerințelor impuse de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, întrucât în litigiu este un act administrativ care a dat naștere unui raport contractual, adică unui raport de muncă, ceea ce atrage competența instanței specializate în judecarea litigiilor de muncă.

De asemenea, recurenta este de părere că actul în discuție este un act irevocabil, ceea ce nu face aplicabil art. 7 din legea anterior enunțată. În plus, recurenta precizează că legiuitorul, prin instituirea unor termene precise de atacare direct la instanța de contencios administrativ a unor astfel de acte, a dorit reglementarea unei proceduri derogatorii, în scopul respectării principiului celerității. Intimații au formulat întâmpinări în cauză prin care au solicitat respingerea recursului. La data de 17 septembrie 2010, recurenta a depus la dosar o „completare a motivelor de recurs”. Înalta Curte reține că nu sunt aplicabile prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., așa cum a invocat recurenta, criticile aduse de parte fiind, de fapt, o reiterare a motivelor inițiale de recurs.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de recurentă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât natura juridică a prezentei cauze a fost stabilită în mod definitiv și irevocabil de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în calitate de instanță de control judiciar, care a pronunțat Decizia nr. 99 din 17 ianuarie 2007. Altfel spus, Înalta Curte nu poate examina criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., deoarece hotărârea în discuție a intrat în puterea lucrului judecat, iar dezlegarea dată de instanța de recurs problemei de drept referitoare la competența materială era, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., obligatorie pentru judecătorul fondului cauzei, nemaiputând fi repusă în discuție. Așadar, nu se poate accepta punctul de vedere exprimat de recurentă, întrucât încalcă normele de procedură civilă mai sus arătate și deschide calea recursului la recurs. Prin urmare, competența a fost stabilită în mod corect în favoarea instanței de contencios administrativ, aceasta fiind atrasă de natura actului juridic dedus judecății: act administrativ de autoritate (Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului). Pe de altă parte, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., care prevăd că cererile accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în speță, anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emisă de SC C.N.T.A. – T. – SA reprezintă un capăt accesoriu de acțiune, motiv pentru care era în competența instanței de contencios administrativ. Nici cel de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, anularea unui act administrativ unilateral emis de o autoritate publică centrală, respectiv Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

În baza art. 7 alin. (1) și alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual cu caracter normativ trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia; cererea poate fi formulată oricând. De asemenea, art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente trebuie să se facă numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile. Ca atare, în materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Reglementarea cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalității: particularul are posibilitatea de a obține revocarea actului printr-o procedură administrativă simplă, derulată înainte de momentul sesizării instanței de contencios administrativ. Din probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, respectiv nu a solicitat autorității publice emitente revocarea parțială a Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Prin urmare, soluția instanței de fond în privința îndeplinirii procedurii administrative prealabile în termenul legal este dată cu aplicarea corectă a art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.R. împotriva Sentinței nr. 1488 din 31 mai 2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.