ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4056/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4056/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale,

contencios administrativ și fiscal, reclamanta O.R. a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC C.N.T.A.

– T. – SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să

dispună:

- anularea Ordinului

nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de primul pârât și a Deciziei nr. 685 din 4

noiembrie 2005 emisă de cel de-al doilea pârât;

- reintegrarea în

funcția de director al general al SC C.N.T.A. – T. – SA;

- obligarea pârâtei

SC C.N.T.A. – T. – SA la plata drepturilor salariale, precum și a oricăror

drepturi bănești acordate cu orice titlu, actualizate și indexate la zi, de la

data eliberării din funcție și până la momentul reintegrării efective;

- obligarea pârâților

la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 RON;

- obligarea pârâților

la publicarea într-un ziar de largă circulație a dispozitivului hotărârii

judecătorești de reintegrare în funcție;

- obligarea

pârâților, în solidar, la plata unor penalități de întârziere de 100 RON/zi de

întârziere în executarea obligațiilor ce vor fi stabilite prin sentință, precum

și a cheltuielilor de judecată.

Pârâții au formulat

întâmpinări în cauză în care au invocat excepția de necompetență materială a

Tribunalului, secția litigii de muncă, cu motivarea că se solicită anularea

unui act administrativ emis de o autoritate publică, act a cărui legalitate

poate fi analizată doar de instanța de contencios administrativ.

Prin Încheierea de

ședință din data de 10 februarie 2006, instanța a respins excepția de

necompetență materială, întrucât a reținut că Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie

2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu este

un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

contenciosului administrativ, ci un act de dreptul muncii, conform art. 281 și

art. 294 C. muncii.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ

și fiscal, prin Sentința nr. 3254 din 26 iunie 2006, a admis în parte acțiunea

reclamantei O.R. și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie

2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a anulat

art. 1 din Decizia nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emisă de SC C.N.T.A. – T. – SA,

a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de director general adjunct al T.

și a obligat pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate,

majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat

aceasta, de la data emiterii Ordinului nr. 1887/2005 și până la reintegrarea

efectivă.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 99

din 17 ianuarie 2007, a admis recursurile formulate de părți împotriva acestei

sentințe pe care a casat-o, cauza fiind reținută spre rejudecare, cu motivarea

că, în speță, s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o

autoritate publică centrală în executarea legii. În ceea ce privește capătul de

cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005, Curtea a

apreciat că sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ.

După casare, cauza a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 2139/2/2007.

În această fază

procesuală, pârâta SC C.N.T.A. – T. – SA a formulat întâmpinare în care a

invocat excepția netimbrării acțiunii, precum și excepția neîndeplinirii

procedurii administrative prealabile.

Prin Încheierea de

ședință din data de 17 mai 2006, instanța a pus în vedere reclamantei să

timbreze acțiunea, obligație pe care partea a adus-o la îndeplinire.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1488

din 31 mai 2007, a respins acțiunea ca inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii

procedurii administrative prealabile.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că reclamanta nu a respectat

prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, întrucât nu a solicitat autorității publice emitente revocarea

Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta O.R., care a solicitat, în principal,

casarea acesteia, ca urmare a calificării cauzei ca fiind un litigiu de muncă.

În subsidiar,

recurenta a solicitat casarea parțială a hotărârii judecătorești atacate, în

ceea ce privește anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emise de SC

C.N.T.A. – T. – SA și, în consecință:

- rejudecarea cauzei

astfel disjunse, respectiv a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr.

685 din 4 noiembrie 2005 de către instanța competentă;

- rejudecarea

capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005

și, ulterior, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate,

respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și anularea Ordinului nr. 1887

din 2 noiembrie 2005 și a Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005, cu cheltuieli

de judecată.

În primul motiv de

recurs, încadrabil în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

recurenta susține că hotărârea judecătorească atacată a fost pronunțată de

către o instanță necompetentă material, respectiv de către Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, se arată de către partea în discuție, faptul că,

secția a VII-a pentru litigii de muncă a C.A.B. era competentă să soluționeze

cauza, în raport de împrejurarea că era vorba de un litigiu de muncă.

Recurenta a prezentat

pe larg argumentele care conduc la concluzia mai sus arătată.

Cel de-al doilea

motiv de recurs vizează soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca

inadmisibilă, urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.

În opinia recurentei,

în cauză nu era necesară îndeplinirea cerințelor impuse de art. 7 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, întrucât în litigiu este

un act administrativ care a dat naștere unui raport contractual, adică unui

raport de muncă, ceea ce atrage competența instanței specializate în judecarea

litigiilor de muncă.

De asemenea,

recurenta este de părere că actul în discuție este un act irevocabil, ceea ce

nu face aplicabil art. 7 din legea anterior enunțată.

În plus, recurenta

precizează că legiuitorul, prin instituirea unor termene precise de atacare

direct la instanța de contencios administrativ a unor astfel de acte, a dorit

reglementarea unei proceduri derogatorii, în scopul respectării principiului

celerității.

Intimații au formulat

întâmpinări în cauză prin care au solicitat respingerea recursului.

La data de 17

septembrie 2010, recurenta a depus la dosar o „completare a motivelor de

recurs”.

Înalta Curte reține

că nu sunt aplicabile prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., așa cum a

invocat recurenta, criticile aduse de parte fiind, de fapt, o reiterare a

motivelor inițiale de recurs.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

În ceea ce privește

primul motiv de recurs invocat de recurentă, Înalta Curte constată că acesta

este nefondat, întrucât natura juridică a prezentei cauze a fost stabilită în

mod definitiv și irevocabil de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, în calitate de instanță de control

judiciar, care a pronunțat Decizia nr. 99 din 17 ianuarie 2007.

Altfel spus, Înalta

Curte nu poate examina criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ., deoarece hotărârea în discuție a intrat în puterea

lucrului judecat, iar dezlegarea dată de instanța de recurs problemei de drept

referitoare la competența materială era, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., obligatorie pentru judecătorul fondului cauzei, nemaiputând fi repusă în

discuție.

Așadar, nu se poate

accepta punctul de vedere exprimat de recurentă, întrucât încalcă normele de

procedură civilă mai sus arătate și deschide calea recursului la recurs.

Prin urmare,

competența a fost stabilită în mod corect în favoarea instanței de contencios

administrativ, aceasta fiind atrasă de natura actului juridic dedus judecății:

act administrativ de autoritate (Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de

Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului).

Pe de altă parte, în

cauză, sunt incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., care prevăd că

cererile accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în speță,

anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emisă de SC C.N.T.A. – T. – SA

reprezintă un capăt accesoriu de acțiune, motiv pentru care era în competența

instanței de contencios administrativ.

Nici cel de-al doilea

motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat

pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă

a solicitat, în principal, anularea unui act administrativ unilateral emis de o

autoritate publică centrală, respectiv Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005

emis de Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

În baza art. 7 alin.

(1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a

se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un

act administrativ individual cu caracter normativ trebuie să solicite

autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta

există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia; cererea poate fi formulată

oricând.

De asemenea, art. 109

alin. (2) C. proc. civ. prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege,

sesizarea instanței competente trebuie să se facă numai după îndeplinirea unei

proceduri prealabile.

Ca atare, în materia

contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea

că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de

admisibilitate a acțiunii.

Reglementarea

cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este pe deplin

justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalității:

particularul are posibilitatea de a obține revocarea actului printr-o procedură

administrativă simplă, derulată înainte de momentul sesizării instanței de

contencios administrativ.

Din probele

administrate în cauză, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a

îndeplinit procedura administrativă prealabilă, respectiv nu a solicitat

autorității publice emitente revocarea parțială a Ordinului nr. 1887 din 2

noiembrie 2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Prin urmare, soluția

instanței de fond în privința îndeplinirii procedurii administrative prealabile

în termenul legal este dată cu aplicarea corectă a art. 7 din Legea

contenciosului administrativ, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine

publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea

contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de O.R. împotriva Sentinței nr. 1488 din 31 mai 2007 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2010.