ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2010

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, reclamanta T.L. a solicitat anularea adresei C.N.P.A.S. București nr. 18444 din 10 august 2006 și a decizie nr. 167 din 4 septembrie 2006 a Casei județene de Pensii Botoșani, suspendarea executării acestei din urmă decizii și repararea pagubei cauzate. În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin adresa nr. 18444 din 10 august 2006, C.N.P.A.S. a atras atenția Casei Județene de Pensii Botoșani că O.G. nr. 3/2006 nu mai prevede acordarea sporurilor la compartimentul de expertiză medicală. In baza acesteia CJP a dispus prin decizia nr. 167/2007 – sistarea sporului pentru condiții deosebite, încălcând însă astfel dispozițiile H.G.

nr. 281/1993. La termenul de judecată din data de 26 februarie 2007, Curtea a pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în soluționarea litigiului. Prin sentința nr. 37 din 26 februarie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a găsit incidentă cauzei excepția și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Botoșani, pentru următoarele considerente: Actele a căror anulare a solicitat-o reclamanta sunt emise de autorități administrative, dar nu sunt acte administrative de autoritate. Reclamanta fiind angajată cu contract de muncă a Casei județene de Pensii Botoșani, actele pe care le contestă sunt acte specifice raporturilor de muncă, acte supuse jurisdicției muncii.

Prin urmare, litigiile cu privire la acestea intră, în temeiul dispoz. art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în competența de primă instanță a tribunalelor. Tribunalul Botoșani, învestit astfel cu soluționarea cauzei, a invocat din oficiu excepția puterii de lucru judecat a sentinței nr. 193/2007 a Tribunalului Botoșani față de capetele de cerere privind decizia nr. 167/2006, reatribuirea sporului de condiții deosebite de 10% și obligarea la plata de daune morale, iar prin sentința civilă nr. 967 din 28 septembrie 2007, a admis excepția de litispendență a capătului de cerere referitor la adresa C.N.P.A.S. înregistrată la Casa Județeană de Pensii Botoșani si 18444 din 10 august 2007 în raport cu pricina ce face obiectul dosarului nr. 716/40/2007 a Tribunalului Botoșani; a disjuns acest capăt de cerere și în temeiul art. 163 C. proc.

civ., a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava, secția comercială, investită cu judecarea dosarului 716/40/2007; a admis excepția puterii de lucru judecat a sentinței nr. 193/72007 Tribunalului Botoșani față de capetele de cerere privind decizia nr. 167/2006 Casei Județene de Pensii Botoșani, reatribuirea sporului de condiții deosebite de 10% și obligarea la plata de daune morale; a disjuns acest capăt de cerere și a suspendat judecata până la rămânerea irevocabilă a sentinței nr. 193/2007; a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind suspendare executării deciziei nr. 167/2006 a Casei Județene de Pensii; a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind soluționarea contestației depuse la C.N.P.A.S.

București; a declarat nul capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții D.M., C.N., S.M., Ministerul Muncii, Familie și Egalității de Șanse; a disjuns capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul M.S. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat cerere de completare întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ., susținând că deși a invocat excepția autorității de lucru judecat privind necompetența materială a Tribunalului Botoșani, secția civilă, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestei chestiuni. Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 1464 din 26 noiembrie 2007 a admis excepția de tardivitate a cererii de completare a sentinței civile nr. 967 din 28 septembrie 2007, cu motivarea că aceasta a fost depusă la instanță după împlinirea termenului de recurs de 10 zile.

Împotriva sentinței civile nr. 967 din 28 septembrie 2007 și a sentinței civile nr. 1494 din 26 noiembrie 2007 ale Tribunalului Botoșani, reclamanta a formulat recurs, criticându-le pentru nelegalitate. Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 551 din 6 mai 2008 a admis recursurile, a casat sentințele atacate și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. În motivarea acestei decizii Curtea a reținut că cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 967/2007 a fost respinsă în mod greșit ca tardivă, deoarece petiția reclamantei a fost depusă în termenul legal de 10 zile de la comunicare, iar excepția de lucru judecat privind necompetența materială a instanței specializate în soluționarea conflictelor de muncă privind cererea de anulare a adresei nr. 18444/2006 emisă de pârâta C.N.P.A.S., nu a fost soluționată.

Tribunalul Botoșani, prin încheierea de ședință din 12 ianuarie 2009 a suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. , soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării dosarului nr. 716.2/40/2007 indicat în adresa instanței supreme, emisă în baza încheierii de ședință din 28 noiembrie 2008. Prin adresa nr. 716.2/40/2007 a Curții de Apel Suceava a fost restituit dosarul, fiind atașată și decizia nr. 485 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 716.2/40/2007. Cauza fost reînregistrată sub nr. 2104/40/2009, obiectul acțiunii în cauza de față constituindu-l capetele de cerere privind anularea adresei emise de C.N.P.D.A.S.

nr. 18444 din 10 august 2006 și obligarea pârâților C.N.P.D.A.S., D.M., C.N. și S.M. la plata daunelor morale și la plata cheltuielilor de judecată, pe fond, precum și a excepțiilor invocate privind excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește necompetența materială Tribunalului Botoșani și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Botoșani. Tribunalul Botoșani, secția civilă, prin sentința civilă nr. 628 din 11 mai 2008 a respins excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește necompetența materială Tribunalului Botoșani. Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Botoșani, a fost admisă, reținând că reclamanta a invocat ca temei de drept al acțiunii sale dispoz.

Legii nr. 554/2004, potrivit cărora competența de soluționare a litigiului aparține instanței de contencios administrativ. În raport de acest considerent, tribunalul a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava și cum această hotărâre intra în conflict cu decizia nr. 37/2007 prin care Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, a constatat ivit conflictul negativ de competență. Astfel, în temeiul dispoz. art. 21 C. proc. civ. dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, urmează să constate că în cauză competența soluționării acțiunii civile formulate de reclamante revine Tribunalului Botoșani, pentru următoarele considerente: Reclamanta a indicat ca temei de drept al cererii sale dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevede în art. 1 alin. (1) că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Pentru a forma obiect al acțiunii în contencios administrativ, într-o primă ipoteză a textului legal anterior menționat, actul administrativ, ca act juridic cu caracter unilateral și executoriu, trebuie să emane de la o autoritate administrativă a Statului în scopul asigurării funcționării serviciilor publice. Totodată, actul administrativ de autoritate trebuie să vatăme un drept recunoscut de lege în favoarea persoanei fizice reclamante, condiție îndeplinită numai în cazul în care intervine un act administrativ individual, ce se adresează unui subiect determinat. În speța supusă analizei, din modul în care reclamanta a înțeles să formuleze acțiunea, rezultă că cererea principală este contestarea măsurii pârâtei de sistare a acordării sporului privind condiții deosebite de muncă de 10%, prevăzut de H.G.

nr. 281 din 25 iunie 1993 (în prezent abrogată prin Legea nr. 330 din 5 noiembrie 2009). Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din acest act normativ, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea sporurilor, care se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărâri este de competența consiliului de administrație sau, după caz, a altor organe de conducere similare, respectiv a organului ierarhic superior fiecărei unități bugetare, iar alin. (4) prevede că împotriva măsurii unității de modificare a acestora cei interesați se pot adresa cu contestație la judecătorie, în termen de 30 de zile de la data când au luat cunoștință de măsura menționată anterior.

Dispozițiilor art. 248 alin. (3) C. muncii prevăd "conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi". Reglementând competența instanțelor în materia conflictelor de drepturi, Legea nr. 168/1999 a prevăzut, prin art. 71, că "instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege" , iar prin art.82 din aceeași lege se prevede că dispozițiile sale "referitoare la procedura de soluționare a conflictelor de drepturi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă". Potrivit dispoz.

art. 2 pct. 1 lit. c) din acest cod se prevede că tribunalul judecă, în primă instanță, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. În stabilirea instanței competente în a cerceta drepturile pretinse de reclamantă, determinantă este natura raportului juridic dedus judecății. În ce privește calificarea prezentului litigiu, Înalta Curte îl apreciază, în raport și de textele normative anterior enunțate și de dispoz. art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ca fiind un conflict de drepturi, (conflict de muncă), el purtând asupra părții variabile a salariului, reprezentată de sporul acordat personalului sanitar pentru condiții deosebite de muncă, contestația reclamantei privind acte specifice raporturilor de muncă și nu acte administrative de autoritate.

Pe cale de consecință, față de natura cauzei, litigiul fiind un conflict de muncă, se impune a fi judecat de tribunal, conform art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, fiind evident că tribunalului îi revine competența de a soluționa, în fond, cererile privind conflicte de drepturi ori de câte ori prin lege specială nu se prevede altfel. Pentru cele ce preced, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile normele de competență prevăzute de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. și în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.