ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 519/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 23 ianuarie

2007 și precizată ulterior, C.I. a solicitat ca în contradictoriu cu Autoritatea

Națională a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională

Vamală Arad să se dispună anularea ordinelor nr. 10159 din 29 decembrie 2006 și

nr. 332 din 22 ianuarie 2007, emise de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală – Autoritatea Națională a Vămilor, ca nelegale.

Prin aceste acte administrative

de autoritate s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de execuție

de inspector vamal I asistent 2, la Biroul vamal Nădlac cu începere de la 01 ianuarie

2007 și, respectiv pe data încetării concediului pentru incapacitate temporară de

muncă.

De asemenea, reclamantul

a cerut obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală –Autoritatea Națională

a Vămilor la reîncadrarea sa în funcția publică de execuție deținută anterior, conform

art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1998, precum și obligarea tuturor pârâtelor

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 88 din 30 martie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția ridicată de pârâta Direcția Regională Vamală Timișoara

și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că

această soluție se impune deoarece anterior sesizării sale, reclamantul nu a exercitat

procedura administrativă prealabilă instituită prin dispozițiile art. 89 din Legea

nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 251/2006.

Totodată, a făcut referire

la prevederile art. 7 alin. (1) a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

care stabilesc obligativitatea recursului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul C.I.

Recurentul a susținut

că în mod greșit prima instanță a admis excepția ridicată de una dintre pârâte și

a respins acțiunea ca inadmisibilă, ignorând, însă, normele C. muncii care reglementează

în astfel de cazuri „o acțiune directă în anulare, necondiționată de îndeplinirea

unei eventuale plângeri prealabile”.

Pe de altă parte, soluția

recurată este echivocă, în sensul că nu precizează pentru care anume din cele două

acte administrative contestate a admis excepția, mai ales că față de ordinul

nr. 332/2007, această apărare nu fusese ridicată de părți sau de instanță din oficiu

și nici pusă în discuția părților.

S-a susținut apoi, că

ordinul nr. 10159 din 29 decembrie 2006 este nemotivat în fapt și în drept, producând

efecte retroactive datei la care a fost comunicat persoanei interesate și nesocotind

drepturile de asigurări de șomaj ale funcționarului public.

În sfârșit, reclamantul

a arătat că măsura eliberării sale din funcție a fost dispusă în timp ce se afla

în concediu medical, contrar prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, cu

începere de la data de 01 ianuarie 2007, adică într-o zi de sărbătoare legală.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 89 alin. (1) din Legea n. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2006, în cazul în care raportul

de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice

sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului

administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu,

în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția

publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul

public.

Aplicațiunea acestui text

legal a fost făcută în mod corect de prima instanță ca urmare a excepției ridicate

de una dintre autoritățile publice pârâte.

Excepția era întemeiată

de vreme ce s-a dovedit că anterior sesizării instanței cu acțiunea în anulare a

ordinelor de eliberare din funcția publică de execuție, reclamantul nu a exercitat

recursul administrativ, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Cum deja s-a arătat, cauza

are ca obiect raportul de serviciu al unui funcționar public și atrage competența

materială a instanțelor de contencios administrativ.

Împrejurarea că în dispozitivul

sentinței nu a fost indicat și ordinul nr. 332 din 22 ianuarie 2007, emis de vicepreședintele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală, nu justifică reformarea soluției în

sensul cerut, cât timp nu se contestă că nici împotriva acestui act administrativ

procedura prealabilă nu a fost îndeplinită.

Excepția de inadmisibilitate

a acțiunii a fost invocată de pârâta Direcția Regională Vamală Timișoara (care a

dobândit calitate procesuală pasivă ca efect al desființării Direcției Regionale

Vamale Arad) în cadrul întâmpinării formulate, așa încât fără temei se susține că

instanța a admis-o fără a o pune în discuția prealabilă și contradictorie a părților.

Având în vedere aceste

considerente și prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care fac de prisos

cercetarea în fond a pricinii, celelalte motive de recurs vizând legalitatea și

temeinicia măsurilor dispuse prin actele administrative nu vor mai fi analizate.

În consecință, urmează

a se dispune respingerea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.I. împotriva sentinței civile nr. 88 din 30 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2008.