ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, urmare a declinării competenței de judecată de către Tribunalul

Argeș, prin sentința nr. 99/ CA din 27 iunie 2005, reclamantul C.I., în

contradictoriu cu pârâta A.N.V.

, a

solicitat anularea Deciziei nr. 239 din 08 ianuarie 2001,

prin care a fost eliberat din funcția de șef

birou vamal, a Deciziei nr. 1186 din 22 iulie 2003, prin care D.G.V. a revenit

la

titulatura anterioară, a B.V., a

Deciziei nr. 1213 din 29 iulie 2003,

prin care a fost suspendat din

funcția publică, precum și a adresei din 01 februarie 2005, prin care i-a fost

comunicat numărul deciziilor anterioare. De asemenea, reclamantul a solicitat

reîncadrarea sa în funcția de șef al B.V.P., deținută anterior, precum și plata

tuturor drepturilor salariale, calculate din momentul schimbării sale din

funcție și până la momentul reintegrării efective.

În susținerea acțiunii, reclamantul a

arătat că, în urma unui

concurs, a fost

promovat în funcția de șef al B.V.P., în

anul 1999, până în luna

februarie a anului 2001, când a fost numită o altă persoană în această funcție,

fără a i se face vreo comunicare în acest sens.

Prin Decizia nr. 1213 din 29 iulie

2003, întrucât împotriva sa a fost declanșată cercetarea penală, a fost

suspendat din funcția de execuție, fără drepturi salariale.

Susține

reclamantul că a fost îndepărtat din funcția de conducere

printr-o

modificare a structurii organizatorice a instituției iar, când s-a reînființat

B.V., a fost trimis în judecată și suspendat din funcție, pentru a nu fi

reinvestit în funcția avută anterior, situație care s-a menținut și ulterior

achitării sale, dispuse prin hotărâre penală.

D.R.V.C., în reprezentarea pârâtei A.N.V.,

a invocat excepția de tardivitate a acțiunii formulate de reclamant, motivând

că aceasta a fost introdusă cu depășirea termenelor de 6 luni și, respectiv, de

un an, de decădere, fată de data emiterii actului contestat.

A mai arătat pârâta că cererea privind

anularea Deciziei nr. 186 din 22 iulie 2003, prin care s-a revenit la vechea

titulatură a B.V., este lipsită de interes iar decizia de înlăturare a

reclamantului din funcția de execuție este legală, deoarece împotriva acestuia

s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale, soluția pronunțată neavând

caracter irevocabil, până în prezent.

Prin sentința civilă nr. 99/ FC din 23

octombrie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant, a dispus anularea Deciziei

nr. 1213 din 29 iulie 2003 emisă de D.G.V.

B.

și a obligat-o pe

pârâtă să emită o nouă decizie, prin care să-l

reintegreze pe reclamant în funcția de inspector vamal superior și să-i

plătească drepturile salariale cuvenite, începând cu data emiterii acesteia și

până la reîncadrarea efectivă.

Prin aceeași sentință, Instanța de Fond

a respins, ca tardiv formulate, capetele de cerere privind anularea Deciziilor

nr. 239 din 08 februarie 2001 și nr. 1186 din 22 iulie 2003, emise de pârâta D.G.V.B.,

și ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea adresei din 01 februarie

2005 emisă de aceeași pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța

de Fond a reținut, cu privire la capetele de cerere privind anularea Deciziilor

nr. 239 din 08 februarie 2001 și nr. 1186 din 22 iulie 2003, emise de pârâtă,

că aceste acte nu au fost contestate în termenul de un an de la data emiterii

lor, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și alin. (5) din Legea

nr. 554/2004, termen care, fiind de decădere, atrage lipsa de relevanță a datei

la care actele respective i-au fost comunicate reclamantului, precum și a

faptului că acestea nu i-au fost comunicate.

Referitor la solicitarea reclamantului,

de anulare a adresei din 01 februarie 2005, Instanța a reținut că aceasta

reprezintă o simplă informare, neconstituind un act administrativ, în sensul

dispozițiilor

art. 2 lit. c) din Legea nr.

554/2004, întrucât nu dă naștere, nu modifică

sau stinge un raport

juridic.

În ceea ce privește capătul de cerere

referitor la anularea Deciziei

nr. 1213 din

29 iulie 2003, prin care reclamantul a fost suspendat din funcția

publică,

ca efect al acțiunii penale pornite împotriva sa, Instanța de judecată a

reținut că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 74 alin. (3) din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în temeiul cărora,

constatându-se că prin Decizia penală nr. 1662 din 29 decembrie 2004 a Tribunalului București, menținută și de către înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus

achitarea reclamantului, se impune încetarea măsurii suspendării și

reintegrarea în funcția publică

deținută

anterior, cu achitarea drepturilor salariale aferente perioadei de

suspendare.

Împotriva sentinței civile pronunțate

de Instanța de Fond, a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică

și nelegală, exclusiv cu privire la soluția privind respingerea ca tardiv

formulat, a capătului de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 239 din 08

ianuarie 2001.

În motivarea recursului, se invocă

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ., arătându-se, în esență, că Instanța de Fond în mod greșit a respins, ca tardiv formulat, capătul de

cerere privind anularea Deciziei nr. 239 din 08 februarie 2001, prin care

recurentul a fost eliberat din funcția de șef al B.V.P. Cu privire la acest

aspect, susține recurentul, în cauză nu este aplicabil

termenul de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

despre care Instanța de Fond a reținut, în mod greșit, că este de

decădere, ci termenul de 6 luni, prevăzut de alin.

(1) al aceluiași articol,

care este

unul de prescripție și care a fost întrerupt de existența cauzei

penale

instrumentate față de reclamant. Mai mult, susține recurentul, întrucât decizia

contestată a fost emisă sub imperiul Legii nr. 29/1990,

în cauză sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, potrivit

cărora

termenul de un an, în care poate fi introdusă acțiunea în

contencios administrativ, curge de la data comunicării actului a cărui anulare

se solicită; or decizia contestată în speță nu a fost comunicată niciodată

recurentului - reclamant.

Examinând sentința atacată, în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 11

alin. (2) și alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, în

vigoare la data formulării de către reclamant a contestației, acțiunea în

contencios administrativ nu poate fi introdusă mai târziu de un an de la data

emiterii actului a cărui anulare se cere, acest termen fiind de decădere.

Cum

decizia în discuție a fost emisă la data de 8 ianuarie 2001 iar

contestația reclamantului a fost înregistrată la data de 3 mai 2005, la

peste 4 ani de la data emiterii actului administrativ a cărui anulare se

solicită, în mod corect a reținut Instanța de Fond tardivitatea introducerii

acțiunii și a dispus respingerea acesteia ca atare.

Este adevărat că termenul de 6 luni,

prevăzut de alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru introducerea

acțiunii, este unul de prescripție, însă eventualele cauze de suspendare sau

întrerupere a acestuia nu pot depăși termenul de un an de la data emiterii

actului administrativ considerat nelegal, acest din urmă termen fiind menit să

asigure securitatea și stabilitatea raporturilor juridice.

Nu este întemeiată nici susținerea

recurentului, referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr.

29/1990, care prevedeau că termenul de un an, în care poate fi introdusă

acțiunea în contencios administrativ, curge de la data comunicării actului

administrativ, întrucât, la data introducerii contestației, era în vigoare

Legea nr. 554/2004 care, prin art. 31 alin. (2) abrogă în mod expres vechea

lege a contenciosului administrativ. Or, potrivit unui principiu de drept,

dispozițiile legale procedurale sunt de imediată aplicare; de

asemenea, dispozițiile unei legi nu mai pot fi

aplicate ulterior abrogării

acestora, întrucât s-ar aduce atingere unui

alt principiu de drept, cel activității legii civile.

Pentru considerentele arătate, soluția Instanței

de Fond fiind temeinică și legală, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată.

În ceea ce privește solicitarea

recurentului de a-i fi acordate despăgubirile materiale și morale, în cuantumul

precizat în cererea de recurs, precum și actualizarea acestora, Curtea reține

că aceasta nu

poate fi analizată în recurs,

nefiind făcută în condițiile prevăzute de art.

132 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.I. împotriva sentinței

nr. 99/ FC din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

31 ianuarie 2007.