ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., anularea în tot a Ordinului de eliberare din funcție nr. 8915 din 19 octombrie 2011, a Ordinului nr. 7362 din 02 august 2011 și a Preavizului nr. 39273 din 05 iulie 2011, obligarea pârâtei la reîncadrarea sa în funcția deținută anterior, respectiv cea de inspector vamal grad profesional asistent, gradația 5, clasa de salarizare 43 la Biroul de Echipe Mobile din cadrul Direcției Regionale pentru accize și operațiuni vamale București, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești, precum și suspendarea executării Ordinului de eliberare din funcție nr. 8915 din 19 octombrie 2011, cu menținerea în funcția publică de execuție deținută anterior emiterii acestuia până la soluționarea acțiunii pe fondul cauzei.

În motivarea cererii de suspendare, reclamantul a susținut că este pe deplin dovedită îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât ordinul a cărui suspendare se solicită a fost emis ca o consecință a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 04 iulie 2011, ordine care nu au fost publicate în M. Of. A mai subliniat reclamantul nelegalitatea actelor contestate, în condițiile în care reorganizarea instituției, respectiv a postului său, nu a fost reală și efectivă, și au fost încălcate dispozițiile art. 100 și art. 99 din Legea nr. 188/1999. Sub aspectul pagubei iminente, au fost învederate lipsirea reclamantului de drepturile salariale cuvenite, și deci a mijloacelor minime de subzistență, în condițiile în care este singura sursă de venit pentru întreaga familie, iar posibilitatea sa de angajare este redusă.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Încheierea din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea reclamantului Iordache Ionel privind suspendarea executării Ordinului de eliberare din funcție nr. 8915 din 19 octombrie 2011. În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a arătat, în esență, că, pe de o parte, reclamantul nu a produs nici o dovadă din care să rezulte îndeplinirea condiției cazului bine justificat, aspectele invocate referitor la legalitatea actului administrativ vizând preponderent fondul cauzei, iar, pe de altă parte, argumentele sale în dovedirea pagubei iminente nu se subsumează prevederilor art. 2 alin. (1).lit.

ș) din Legea nr. 554/2004. 3. Calea de atac exercitată Împotriva Încheierii din 2 aprilie 2012 a declarat recurs reclamantul Iordache Ionel, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale. În motivarea cererii de recurs s-au reluat argumentele privind justificarea existenței cazului bine justificat prin nepublicarea Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 04 iulie 2011 în M. Of., și a pagubei iminente prin lipsirea recurentului și a familiei sale de mijloacele de subzistență. 4. Soluția instanței de control judiciar Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. Înalta Curte reține că Ordinul nr. 8915 din 19 octombrie 2011, obiect al litigiului de față, a fost emis de Vicepreședintele A.N.A.F. în temeiul prevederilor H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011,- Legii nr. 188/1999, revederilor Ordinului Președintelui A.N.A.F.

nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de funcții al A.N.V., precum și având în vedere avizele A.N.F.P., preavizul nr. 39273/2011, lista funcțiilor vacante, opțiunea exercitată de reclamant și rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18-29 iulie 2011. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Ori, în situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nici o împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

Se reține că p rin Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, a căror nelegalitate se invocă de către recurent ca fundament al existenței cazului bine justificat în prezenta speță, de natură a justifica suspendarea executării Ordinului nr. 8915 din 19 octombrie 2011, A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică și statele de funcții ale A.N.V. - aparat central și structuri subordonate, situație necontestată în cauză. Ordinele respective privesc aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central și teritorial al A.N.V., organigrama, respectiv aprobarea statului de funcții al A.N.V. și a structurilor subordonate, reprezentând acte administrative cu caracter individual, întrucât sunt date pentru punerea în aplicare a măsurilor de organizare din H.G.

nr. 110/2009, așa cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011; așa fiind, nu a existat obligația legală de publicare a celor două ordine în M. Of. al României, Partea I, așa cum, fără temei, susține recurentul-reclamant. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată. Pentru toate aceste motive, constatând că nu există motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva Încheierii din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2013.