ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Cererea dedusă judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

I.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., anularea în tot a

Ordinului de eliberare din funcție nr. 8915 din 19 octombrie 2011, a Ordinului nr.

7362 din 02 august 2011 și a Preavizului nr. 39273 din 05 iulie 2011, obligarea

pârâtei la reîncadrarea sa în funcția deținută anterior, respectiv cea de

inspector vamal grad profesional asistent, gradația 5, clasa de salarizare 43

la Biroul de Echipe Mobile din cadrul Direcției Regionale pentru accize și

operațiuni vamale București, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri

bănești, precum și suspendarea executării Ordinului de eliberare din funcție nr.

8915 din 19 octombrie 2011, cu menținerea în funcția publică de execuție

deținută anterior emiterii acestuia până la soluționarea acțiunii pe fondul

cauzei.

În motivarea cererii

de suspendare, reclamantul a susținut că este pe deplin dovedită îndeplinită

condiția cazului bine justificat, întrucât ordinul a cărui suspendare se

solicită a fost emis ca o consecință a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr.

2406 din 04 iulie 2011 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 04

iulie 2011, ordine care nu au fost publicate în M. Of.

A mai subliniat

reclamantul nelegalitatea actelor contestate, în condițiile în care

reorganizarea instituției, respectiv a postului său, nu a fost reală și

efectivă, și au fost încălcate dispozițiile art. 100 și art. 99 din Legea nr. 188/1999.

Sub aspectul pagubei

iminente, au fost învederate lipsirea reclamantului de drepturile salariale

cuvenite, și deci a mijloacelor minime de subzistență, în condițiile în care

este singura sursă de venit pentru întreaga familie, iar posibilitatea sa de

angajare este redusă.

instanței de fond

Prin Încheierea din 2

aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea reclamantului Iordache

Ionel privind suspendarea executării Ordinului de eliberare din funcție nr.

8915 din 19 octombrie 2011.

În motivarea acestei

hotărâri, prima instanță a arătat, în esență, că, pe de o parte, reclamantul nu

a produs nici o dovadă din care să rezulte îndeplinirea condiției cazului bine

justificat, aspectele invocate referitor la legalitatea actului administrativ

vizând preponderent fondul cauzei, iar, pe de altă parte, argumentele sale în

dovedirea pagubei iminente nu se subsumează prevederilor art. 2 alin. (1).lit. ș)

din Legea nr. 554/2004.

exercitată

Împotriva

Încheierii din 2 aprilie 2012 a declarat recurs reclamantul Iordache Ionel, solicitând

modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale.

În

motivarea cererii de recurs s-au reluat argumentele privind justificarea

existenței cazului bine justificat prin nepublicarea Ordinului Președintelui A.N.A.F.

nr. 2406 din 04 iulie 2011 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 04

iulie 2011 în M. Of., și a pagubei iminente prin lipsirea recurentului și a

familiei sale de mijloacele de subzistență.

4.

Soluția instanței de control judiciar

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează.

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică

a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de

drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau

judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte reține

că Ordinul nr. 8915 din 19 octombrie 2011, obiect al litigiului de față, a fost

emis de Vicepreședintele A.N.A.F. în temeiul prevederilor H.G. nr. 110/2009

privind organizarea și funcționarea A.N.V., modificată și completată prin H.G. nr.

565/2011,- Legii nr. 188/1999, revederilor Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr.

2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central

al A.N.V., direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale,

direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni

vamale, prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de

funcții al A.N.V., precum și având în vedere avizele A.N.F.P., preavizul nr. 39273/2011,

lista funcțiilor vacante, opțiunea exercitată de reclamant și rezultatele finale

ale examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18-29 iulie 2011.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să

producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel

de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă

o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un

organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în

temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ.

Ori, în

situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu sunt indicii de

nelegalitate a actului atacat, neexistând nici o împrejurare vădită de fapt sau

de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a

actului administrativ.

Se reține că p

rin Ordinele nr. 2406/2011

și nr. 2407/2011, a căror nelegalitate se invocă de către recurent ca fundament

al existenței cazului bine justificat în prezenta speță, de natură a justifica

suspendarea executării Ordinului nr. 8915 din 19 octombrie 2011, A.N.A.F. a

aprobat structura organizatorică și statele de funcții ale A.N.V. - aparat

central și structuri subordonate, situație necontestată în cauză.

Ordinele respective

privesc aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central și

teritorial al A.N.V., organigrama, respectiv aprobarea statului de funcții al

A.N.V. și a structurilor subordonate, reprezentând acte administrative cu

caracter individual, întrucât sunt date pentru punerea în aplicare a măsurilor

de organizare din H.G. nr. 110/2009, așa cum a fost modificată și completată

prin H.G. nr. 565/2011; așa fiind, nu a existat obligația legală de publicare a

celor două ordine în M. Of. al României, Partea I, așa cum, fără temei, susține

recurentul-reclamant.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei

diminuări salariale, care poate fi recuperată.

Pentru toate aceste

motive, constatând că nu există motive pentru reformarea hotărârii instanței de

fond, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge recursul

declarat de reclamantul I.I. împotriva Încheierii din 2 aprilie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2013.