ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3084/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 mai 2003, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Vămilor, solicitând anularea deciziei nr. 369 din 8 aprilie 2002, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, în baza art. 99 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 16/1998, reintegrarea sa în funcția de inspector vamal, precum și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând drepturile salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă în funcție. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că decizia de desfacere a contractului său de muncă este nelegală, deoarece nu au fost respectate condițiile de formă impuse de art. 134 C. muncii și termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare, prevăzut de art. 103 din O.G.

nr. 16/1998. De asemenea, reclamantul a susținut că pârâta nu a efectuat cercetarea administrativă prealabilă a faptei, care constituie abatere disciplinară și a dispus nelegal aplicarea celei mai severe sancțiuni, deși nu a fost dovedită vinovăția sa în săvârșirea abaterii și nu a fost avută în vedere activitatea desfășurată anterior în funcția deținută. Prin sentința civilă nr. 1138 din 27 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 368 din 8 aprilie 2002, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii deciziei și a obligat pârâta să plătească reclamantului, drepturile bănești cuvenite, de la data de 8 aprilie 2002, până la reintegrarea efectivă în funcție și cheltuieli de judecată, în sumă de 5.000.000 lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a avut în vedere că, în sistemul sancțiunilor disciplinare, încetarea raporturilor de serviciu este o măsură extremă, care nu se justifică în condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta reținută în sarcina reclamantului. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Vămilor, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 102 lit. b) din O.G. nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, motivând în hotărârea pronunțată, că încălcarea îndatoririlor prevăzute în statut poate fi sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, numai dacă a fost săvârșită în mod repetat.

Recurenta a învederat că în art. 102 din O.G. nr. 16/1998, sunt numai enumerate cazurile de desfacere disciplinară a contractului de muncă și că, printre acestea, este și abaterea disciplinară săvârșită de intimat și care constă în nerespectarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 141/1997 și art. 91 lit. i) din Statutul personalului vamal. Precizând că și instanța de fond a constatat săvârșirea de către intimat, a abaterii disciplinare, consemnată în decizia atacată, recurenta a criticat soluția de admitere a acțiunii, motivând că sancțiunea aplicată s-a justificat față de exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, cu ocazia controlului efectuat de intimat la SC M. SRL Ploiești, în calitatea sa oficială de inspector vamal.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Decizia nr. 369 din 8 aprilie 2001, de desfacere disciplinară a contractului de muncă, a fost motivată de recurentă prin nerespectarea de către intimat, a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 141/1997 și art. 91 lit. i) din O.G. nr. 16/1998, care prevăd că personalul vamal este obligat să aibă o conduită corectă și integră, să nu abuzeze de calitatea sa oficială și să nu compromită prin activitatea sa publică sau privată, prestigiul funcției sau al autorității vamale. Instanța de fond a constatat nelegalitatea deciziei nr. 369 din 8 aprilie 2001, interpretând corect temeiurile de fapt și de drept, avute în vedere de recurentă la aplicarea sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului de muncă.

Cum fapta reținută în sarcina intimatului a fost aceea că, în timpul controlului efectuat la SC M. SRL Ploiești, nu a respectat acele obligații statutare ale personalului vamal care au fost menționate anterior, instanța de fond a constatat judicios că, pentru aplicarea sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului de muncă, recurenta trebuia să facă dovada că potrivit art. 102 lit. b) din O.G. nr. 16/1998, intimatul a încălcat îndatoririle statutare, cu vinovăție și în mod repetat. Recurenta nu a administrat asemenea dovezi și deci instanța de fond a stabilit corect că, la data desfacerii contractului de muncă al intimatului, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute expres de lege pentru această cauză, de încetare a raporturilor de serviciu.

În consecință, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii și pentru considerentele expuse anterior, care fac inutilă examinarea celorlalte susțineri formulate de recurentă, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 1138 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2003.