ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3084/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 mai

2003, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a

Vămilor, solicitând anularea deciziei nr. 369 din 8 aprilie 2002, prin care i

s-a desfăcut contractul de muncă, în baza art. 99 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 16/1998, reintegrarea sa în funcția de inspector vamal, precum și obligarea

pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând drepturile salariale cuvenite de

la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă în

funcție.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că decizia de desfacere a contractului său de muncă este nelegală,

deoarece nu au fost respectate condițiile de formă impuse de art. 134 C. muncii

și termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare, prevăzut de art. 103 din

O.G. nr. 16/1998. De asemenea, reclamantul a susținut că pârâta nu a efectuat

cercetarea administrativă prealabilă a faptei, care constituie abatere

disciplinară și a dispus nelegal aplicarea celei mai severe sancțiuni, deși nu

a fost dovedită vinovăția sa în săvârșirea abaterii și nu a fost avută în

vedere activitatea desfășurată anterior în funcția deținută.

Prin sentința civilă nr. 1138 din 27

noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea, a anulat decizia nr. 368 din 8 aprilie 2002, a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii deciziei și a

obligat pârâta să plătească reclamantului, drepturile bănești cuvenite, de la

data de 8 aprilie 2002, până la reintegrarea efectivă în funcție și cheltuieli

de judecată, în sumă de 5.000.000 lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a

avut în vedere că, în sistemul sancțiunilor disciplinare, încetarea

raporturilor de serviciu este o măsură extremă, care nu se justifică în

condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta reținută în sarcina

reclamantului.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Vămilor, solicitând

casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de

fond a aplicat greșit dispozițiile art. 102 lit. b) din O.G. nr. 16/1998,

privind Statutul personalului vamal, motivând în hotărârea pronunțată, că

încălcarea îndatoririlor prevăzute în statut poate fi sancționată cu desfacerea

disciplinară a contractului de muncă, numai dacă a fost săvârșită în mod

repetat. Recurenta a învederat că în art. 102 din O.G. nr. 16/1998, sunt numai

enumerate cazurile de desfacere disciplinară a contractului de muncă și că,

printre acestea, este și abaterea disciplinară săvârșită de intimat și care

constă în nerespectarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 141/1997 și art. 91

lit. i) din Statutul personalului vamal.

Precizând că și instanța de fond a

constatat săvârșirea de către intimat, a abaterii disciplinare, consemnată în

decizia atacată, recurenta a criticat soluția de admitere a acțiunii, motivând

că sancțiunea aplicată s-a justificat față de exercitarea necorespunzătoare a

atribuțiilor de serviciu, cu ocazia controlului efectuat de intimat la SC M. SRL

Ploiești, în calitatea sa oficială de inspector vamal.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și de dispozițiile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

Decizia nr. 369 din 8 aprilie 2001,

de desfacere disciplinară a contractului de muncă, a fost motivată de recurentă

prin nerespectarea de către intimat, a dispozițiilor art. 28 din Legea nr.

141/1997 și art. 91 lit. i) din O.G. nr. 16/1998, care prevăd că personalul

vamal este obligat să aibă o conduită corectă și integră, să nu abuzeze de

calitatea sa oficială și să nu compromită prin activitatea sa publică sau

privată, prestigiul funcției sau al autorității vamale.

Instanța de fond a constatat

nelegalitatea deciziei nr. 369 din 8 aprilie 2001, interpretând corect

temeiurile de fapt și de drept, avute în vedere de recurentă la aplicarea

sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului de muncă.

Cum fapta reținută în sarcina

intimatului a fost aceea că, în timpul controlului efectuat la SC M. SRL

Ploiești, nu a respectat acele obligații statutare ale personalului vamal care

au fost menționate anterior, instanța de fond a constatat judicios că, pentru

aplicarea sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului de muncă,

recurenta trebuia să facă dovada că potrivit art. 102 lit. b) din O.G. nr.

16/1998, intimatul a încălcat îndatoririle statutare, cu vinovăție și în mod

repetat.

Recurenta nu a administrat asemenea

dovezi și deci instanța de fond a stabilit corect că, la data desfacerii

contractului de muncă al intimatului, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute

expres de lege pentru această cauză, de încetare a raporturilor de serviciu.

În consecință, hotărârea instanței

de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii și pentru considerentele

expuse anterior, care fac inutilă examinarea celorlalte susțineri formulate de

recurentă, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 1138 din 27

noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2003.