ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 705/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

Ț.C. a solicitat anularea deciziei nr.508 din 22 mai 2002 emisă de Direcția

Generală a Vămilor; reintegrarea în funcția deținută anterior, aceea de

controlor  pentru datoria vamală la Biroul pentru control și vămuire la

frontieră Băneasa, precum și obligarea  pârâtei la plata drepturilor salariale

cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea

efectivă.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit i  s-a desfăcut

contractul de muncă, cu invocarea dispozițiilor art. 99 lit. h) din

O.G.nr.16/1998, privind Statutul personalului vamal, întrucât la 1 noiembrie

2000 ea a fost numită funcționar public și apoi a depus jurământul, astfel că

raportul său juridic de muncă cu pârâta este guvernat de Legea nr.188/1999

privind Statutul funcționarilor publici.

S-a

susținut că, măsura s-a dispus cu nerespectarea dispozițiilor legale, respectiv

fără cercetarea prealabilă a faptei și audierea sa de către comisia de

disciplină constituită la nivelul  Direcției Generale a Vămilor; că nici pe

fond actul atacat nu îndeplinește condițiile de validitate din moment ce nu

sunt menționate  în concret faptele ce constituie abaterea disciplinară.

Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 45

din 22 ianuarie 2003, a respins acțiunea reclamantei, cu următoarea motivare:

La data

de 24 aprilie 2002, Direcția Generală a Vămilor a efectuat un control, pentru

perioada 1 ianuarie 1999 – aprilie 2002, cu privire la legalitatea

regularității și conformității operațiunilor vamale, identificarea gestiunii

defectuoase și a fraudelor financiare. Cu această ocazie, echipa de control a

stabilit că, reclamanta, care, conform fișei postului, avea ca atribuții de

serviciu  „controlul financiar preventiv”, nu și –a îndeplinit aceste

atribuții, de acordare a vizei de control financiar preventiv numai după

achitarea de către importator a datoriei vamale aferente mărfii introduse în

țară și după verificarea documentelor de plată; prin neîndeplinirea atribuțiilor

de serviciu, reclamanta a produs un prejudiciu bugetului statului de

2.919.944.689 lei, reprezentând drepturi vamale neachitate.

La data

de 11 aprilie 2002, reclamanta a dat o notă explicativă, în care a arătat că

responsabilul financiar se afla la sediul central al vămii de unde transmitea

telefonic datele cerute de controlorii de la punctele de vamă, inclusiv

existența ordinelor de plată; că, verificarea existenței ordinelor de plată  ale

agenților economici care derulau operațiuni prin punctele de vamă nu a fost

posibilă, datorită modului de lucru impus de responsabilul financiar; că nu a

pus niciodată la îndoială datele furnizate; a mai arătat că, nu avea ca

atribuții de serviciu referitoare la valoarea declarației vamale în detaliu,

întrucât nu exista un ordin de serviciu în acest sens.

Prin

raportul de audit, întocmit la 30 aprilie 2002, s-a concluzionat că, persoanele

împuternicite cu efectuarea controlului financiar preventiv din cadrul Biroului

Vamal de Control și Vămuire la frontiera Băneasa, printre care și reclamanta Ț.C.,

nu au respectat prevederile art. 21 lit.b din decizia nr. 946 din 26 septembrie

1997, privind aprobarea Normelor tehnice de completare, utilizare și tipărire a

declarației vamale în detaliu; nu au respectat prevederile art. 73 din H.G. nr.

626/1997 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal.

Raportorul

de audit a recomandat aplicarea unei sancțiuni, conform art. 99 lit. h) din

O.G. nr. 16/1998 aprobată și modificată prin Legea nr. 74/2002, reclamantei,

iar directorul general, luând cunoștință de aceste împrejurări, a emis decizia

nr. 508 din 22 mai 2002, prin care reclamantei i s-a desfăcut contractul de

muncă.

În ce

privește apărarea reclamantei, referitoare la cercetarea abaterii de către

Comisia de Disciplină constituită la nivelul Direcției Generale a Vămilor, s-a

reținut că această comisie a fost desființată, astfel că se aplică prevederile

O.G. nr. 16/1998, care derogă de la cele generale din Legea nr.188/1999.

S-a

reținut, apoi, că, în cauză, a fost efectuată cercetarea prealabilă; că,

inițial s-a întocmit un proces verbal de contravenție, în baza căruia

reclamanta a semnat un angajament de plată; amenda stabilită nu s-a aplicat

însă, deoarece s-a extins controlul și s-a întocmit referatul de audit care a

condus la aplicarea sancțiunii.

De

asemenea, s-a reținut că, prin nota explicativă dată de reclamantă s-a

îndeplinit și condiția audierii prevăzute de art. 100 din O.G. nr. 16/1998.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta, susținând, în esență: întâi, că, în

cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999, nu ale O.G. nr.16/1998,

întrucât este funcționar public, nu angajată cu contract individual de muncă;

în al doilea rând că, sancțiunea s-a aplicat fără audierea sa; în al treilea

rând că, nu există o abatere disciplinară săvârșită de ea.

Recursul

este fondat.

În

adevăr, la data de 1 noiembrie 2000, reclamanta Ț.C. a fost numită funcționar

public (respectiv controlor vamal pentru datoria vamală la Biroul Vamal pentru

control vămuire la frontiera Băneasa) cu care ocazie a depus jurământul și a

dobândit calitatea de funcționar public.

Așadar,

raportului juridic de funcție care s-a născut între reclamantă și Direcția

Generală a Vămilor, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999 privind

Statutul Funcționarilor Publici, nu  cele ale O.G. nr 16/1998 privind statutul

personalului vamal, care este anterior legii organice.

Dispozițiile

Legii nr.188/1999, potrivit art. 5 din lege, se aplică tuturor funcționarilor

publici, inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale, în

măsura în care acestea nu dispun altfel.

Deci,

situația juridică a persoanelor care au dobândit calitatea de funcționar

public, cum este și a reclamantei, este reglementată de legea cadru, respectiv

de Statutul funcționarilor publici.

În

cauză, din preambulul deciziei nr.508/2002, rezultă că directorul a emis-o pe

baza raportului de audit nr. 23385 din 30 aprilie 2002, întocmit de Serviciul

de Control de Audit Intern; că a fost avută în vedere și nota explicativă a

reclamantei ; această notă este însă, anterioară raportului de audit și se

referă la constatările organelor de control din Direcția Regională Vamală

Interjudețeană București în legătură cu anumite debite, pentru care s-a și

întocmit un angajament de plată.

Or,

potrivit art. 70 pct. 5 din Legea nr.188/1999, sancțiunea disciplinară nu poate

fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a faptei imputate și după audierea

funcționarului public.

Dar,

pârâta nu a respectat aceste dispoziții legale, imperative, punând temei pe un

raport de audit în legătură cu care reclamanta nu a fost ascultată, precum și

pe o notă explicativă dată de ea cu mult înainte de realizarea acțiunii de

audit.

Apoi,

conducătorul autorității publice a aplicat sancțiunea cea mai gravă a

destituirii din funcție a reclamantei, în absența unei propuneri din partea

comisiei de disciplină, prevăzută de art. 72 din Legea nr.188/1999.

Față de

cele menționate, soluția adoptată de prima instanță este nelegală și

netemeinică,  întrucât actul administrativ atacat a fost emis cu încălcarea

dispozițiilor  legale imperative privind cercetarea prealabilă a faptelor

imputate reclamantei și aplicarea sancțiunii disciplinare.

În

consecință, recursul este fondat, urmând să fie admis, casată sentința și pe

fond admisă acțiunea, în sensul reintegrării reclamantei în funcția deținută

anterior.

Totodată,

pârâta urmează să fie obligată la plata drepturilor salariale față de

reclamantă, începând cu data desfacerii contractului de muncă, până la

reitegrarea efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de Ț.C. împotriva sentinței civile nr. 45 din 22 ianuarie 2003

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și pe fond admite acțiunea. Anulează decizia nr. 508 din 22

mai 2002 a Direcției Generale a Vămilor, dispune reintegrarea reclamantei în

funcția deținută anterior. Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile

salariale de la data desfacerii contractului de muncă, până la integrarea

efectivă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 19 februarie 2004.